ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 852/2024

HOTĂRÂRE

16.04.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 852/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, secția civilă la 28.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta PFA A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 31.252,42 RON conform facturii fiscale x/21.03.2019 reprezentând contravaloare servicii reparație moto, precum și a dobânzii legale de la data cererii de chemare în judecată și până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.

La primul termen de judecată, din 28.01.2022, reclamanta PFA A. a formulat o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C.. Totodată, a precizat că cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1350 C. civ., raportat la dispozițiile Legii nr. 136/1995.

Prin încheierea din 28.01.2022, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., a introdus în cauză, în calitate de pârât, societatea C. și a dispus citarea acesteia cu copii de pe acțiune, întâmpinare și înscrisuri, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. Pentru completarea cadrului procesual, a acordat termen de judecată la 11.03.2022.

Pârâta C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor române, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău, respectiv excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 104 din 18 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Buzău, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

În considerentele hotărârii de declinare a competenței s-a reținut că art. 107 alin. (1) C. proc. civ. stabilește ca regulă generală competența de soluționare a unei cauze în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul, însă această competență nu este una exclusivă, de ordine publică, ci este o competență de ordine privată care se aplică ori de câte ori legea nu stabilește alte reguli speciale de competență teritorială exclusivă.

Prin urmare, conform prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale de ordine privată nu poate fi invocată decât de către pârât, nu și de instanță din oficiu.

Reținând că, în cauză, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău a fost invocată de pârâte, prin întâmpinare, respectiv că sediul pârâtei B. S.R.L. se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Buftea, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Buftea.

Ca urmare a declinării competenței, cauza a fost înregistrată la 06.04.2023 pe rolul Judecătoriei Buftea, secția civilă, sub nr. x/2021.

Învestită prin declinare, Judecătoria Buftea, secția civilă, la termenul de judecată din 20.02.2024, față de împrejurarea că, deși părțile au fost legal citate la două termene de judecată în fața Judecătoriei Buzău, nu s-a invocat excepția necompetenței teritoriale de ordine privată la acel moment, a apreciat că Judecătoria Buzau și-a câștigat competența, motiv pentru care a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale și a acordat cuvântul reprezentanților pârâtelor. După ascultarea acestora, a rămas în pronunțare asupra excepției când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 05.03.2024.

Prin sentința nr. 2449 din 05 martie 2024, Judecătoria Buftea, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, instanța de conflict, după evocarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a învederat că Judecătoria Bacău a pus în discuție aspecte legate de competența teritorială a instanței abia la cel de-al treilea termen de judecată, deși primul termen de judecată când toate părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii a fost 28.01.2022.

A arătat că, de altfel, nici la cel de-al treilea termen de judecată, instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepția necompetenței teritoriale, ci abia la cel de-al cincilea termen de judecată, din 16.11.2022, ulterior amânării de pronunțare.

Reținând că părțile au fost legal citate la primul termen de judecată, iar necompetența invocată este una de ordine privată, a conchis că depășirea acestei limite are drept consecință câștigarea cauzei, judecătoria inițial sesizată rămânând competentă să o soluționeze.

Totodată, instanța a reținut și interpretarea dată art. 131 alin. (1) C. proc. civ. de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 31/2019.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 20.03.2024, sub numărul x/2021.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Buzău, secția civilă și Judecătoria Buftea, secția civilă - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte constată că ivirea prezentului conflict a fost determinată de modul diferit în care cele două instanțe au stabilit competența teritorială de soluționare a cererii.

Înalta Curte reține că obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata unor sume de bani pentru recuperarea costurilor pe care aceasta le-a suportat ca urmare a cheltuielilor de reparație a unui utilaj agricol (tractor), obiectul contractului de leasing încheiat între reclamantă și societatea terță D. S.A.

Reclamanta și-a îndreptat cererea împotriva pârâtei B. S.R.L., unitate reparatoare, pe dispozițiile răspunderii delictuale, art. 1349 C. civ., în timp ce împotriva pârâtei C., societate de asigurări, pe dispozițiile răspunderii civile contractuale, art. 1350 C. civ.

Examinarea actelor dosarului confirmă faptul că ambele pârâte au invocat, prin întâmpinare, excepția necompetenței teritoriale a instanței inițial învestite, pârâta C. invocând și excepția necompetenței generale a instanțelor române.

Contrar concluziilor instanței de conflict, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate este cel din 27.05.2022, al treilea termen fixat în dosar, când instanța a pus în discuția părților, cu prioritate, excepția necompetenței generale a instanțelor române și, urmare a respingerii acesteia prin încheierea din 02.06.2022, a acordat termen la 23.09.2022 în vederea punerii în discuția părților a excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău.

Cum la acest termen de judecată (din 23.09.2022) cauza a fost amânată din motive independente părților (desființarea unor complete de judecată, respectiv înlocuirea președintelui completului de judecată, dosar instanță inițial învestită), în mod judicios, la termenul următor, din 16.11.2022, al cincilea fixat în dosar, s-a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău, cu respectarea dispozițiilor privind condițiile și termenele în care excepția de necompetență poate fi invocată.

În acest context, se constată că părțile nu puteau pune concluzii în fața Judecătoriei Buzău la primul termen de judecată, din 28.01.2022, câtă vreme la acest termen reclamantul, legal citat, și-a modificat cererea de chemare în judecată solicitând introducerea în cauză a pârâtei C..

În consecință, în mod judicios instanța, în vederea completării cadrului procesual, a acordat un nou termen de judecată, la 11.03.2022. Din actele dosarului se constată că nici la acest termen de judecată, al doilea fixat în dosar, instanța, în raport de lipsa de procedură cu pârâtul nou introdus în cauză, nu a putut acorda cuvântul părților asupra excepțiilor invocate, fiind acordat termen la 27.05.2022, când procedura a fost legal îndeplinită.

În ce privește momentul procesual până la care poate fi invocată și verificată competența, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar potrivit dispozițiilor art. 131 din același cod "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.".

Art. 130 alin. (2) și (3) C. proc. civ. în noua formulă legislativă definește cu mai multă precizie termenul de judecată la care poate fi invocată necompetența materială și teritorială de ordine publică ori cea de ordine privată. Astfel, dacă până la intrarea în vigoare Legii nr. 310/2018, acest termen era primul termen de judecată la care părțile erau legal citate în fața primei instanțe, de lege lata, legiuitorul a prevăzut că necompetența materială și teritorială de ordine publică ori cea de ordine privată trebuie invocată cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Expresia "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii" semnifică acel termen de judecată la care atât părțile, cât și instanța pot, în concret, să invoce excepția de necompetență, adică acel prim termen de judecată, neafectat de incidente procedurale care ar implica obligatoriu amânarea sau suspendarea cauzei și care ar avea prioritate de soluționare în economia procedurală a cauzei.

Cele două condiții "părțile să fie legal citate" și "să poată pune concluzii" trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ, lipsa uneia dintre ele determinând amânarea soluționării cauzei până la îndeplinirea concomitentă a acestora.

"A putea pune concluzii" înseamnă ca părțile să fie în măsură să discute în contradictoriu asupra oricăror cereri, excepții ori asupra unor mijloace de probe invocate în cauză.

Față de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte reține că, atât prevederile art. 130 C. proc. civ., cât și prevederile art. 131 din același cod au fost respectate de Judecătoria Buzău.

În egală măsură, se reține greșita trimitere pe care instanța de conflict a făcut-o cu privire la decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, nr. 31/2019, câtă vreme în cauza de față nu este în discuție competența materială procesuală, ci competența teritorială a instanțelor de judecată aflate în conflict.

Față de împrejurarea că sediul pârâtei B. S.R.L. se află în localitatea Otopeni, Ilfov, în aplicarea dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, printre instanțele competente teritorial alternativ să soluționeze cererea dedusă judecății este și Judecătoria Buftea, în raport de prevederile art. 107 corelate cu art. 113 pct. 9 C. proc. civ. Pe de altă parte, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri, pentru care legea nu prevede o competență exclusivă iar prin mijlocirea art. 126 C. proc. civ. permite părților să aleagă, din punct de vedere teritorial, să aleagă instanța care să le soluționeze diferendul, se constată că este vorba despre norme de competență de ordine privată astfel că, în raport de exigențele art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanța nu poate, din oficiu, să își invoce necompetența teritorială.

Pe cale de consecință, având în vedere aceste considerente și constatând că Judecătoria Buftea este instanță competentă potrivit legii și că nu avea deschisă calea de a invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială de ordine privată, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.