ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 840/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 02.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.630.000 RON, reprezentând prejudiciul material creat prin nerespectarea obligațiilor contractuale asumate prin Contractul de credit nr. x/02.03.2018; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14-16, art. 1350 C. civ.

Pârâta C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii în pretenții.

Prin încheierea din 16.04.2019, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța a dispus suspendarea judecății pricinii, până la soluționarea prin hotărâre definitivă a dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

La 31.12.2020, reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol .

Prin încheierea din 22.06.2021, instanța a respins excepția perimării invocată de pârâtă, a repus cauza pe rol și a stabilit termen la 21.09.2021, în vederea continuării judecății.

Prin sentința civilă nr. 726/2021 din 06 octombrie 2021, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea privind pe reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L.

La 24.11.2021, pârâta C. S.R.L. a formulat cerere de completare a dispozitivului acestei sentințe, în sensul pronunțării instanței și asupra capătului de cerere privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 939/2021 din 13 decembrie 2021, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de pârâta C. S.R.L. și a dispus completarea dispozitivului sentinței nr. 726/06.10.2021 pronunțate de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, în sensul că a obligat reclamanta la plata sumei de 36.300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat, către pârâtă.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat apel atât împotriva sentinței civile nr. 939/13.12.2021, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinței civile atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât această cerere nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților și nu a fost dovedită, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței atacate și reducerea onorariului de avocat, proporțional cu activitatea efectiv prestată de avocat în legătură exclusiv cu prezentul dosarul, nu și cu demersurile adiacente (plângere penală, etc.), cât și împotriva sentinței civile nr. 726/06.10.2021, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Apelanta-pârâtă C. S.R.L. a formulat apel incident împotriva încheierii de ședință din 22.06.2021, prin care a solicitat admiterea apelului incident, schimbarea în tot a soluției dispuse prin încheierea atacată, admiterea excepției invocate și, pe cale de consecință, să se constate perimată cererea de chemare în judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă la 21.02.2022, sub același număr de dosar, respectiv x/2018

Prin decizia nr. 425/2022 din 17 noiembrie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelul incident, formulat de apelanta-pârâtă C. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 22.06.2021 pronunțate de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A schimbat încheierea din 22.06.2021, în sensul că a admis excepția perimării invocată de pârâtă, a constatat perimată cererea de chemare în judecată și, pe cale de consecință, a anulat sentința primei instanțe.

A respins apelul principal declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., și prin administrator special D., ca rămas fără obiect.

A obligat apelanta-reclamantă să plătească apelantei-pârâte cheltuieli de judecată în sumă de 5.020 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator special D., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, respingerea apelului incident ca fiind nefondat și trimiterea cauzei instanței de apel pentru soluționarea pe fond a apelului principal formulat de aceasta, cu obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea demersului său procesual, autoarea recursului a afirmat că soluția pronunțată de instanța de prim control judiciar este nelegală.

Detaliind, a învederat că, în fața instanței de fond, judecata cauzei a fost suspendată până la soluționarea dosarului penal nr. x/2019, ce a avut ca obiect plângerea penală formulată de pârâta C. S.R.L. (și) împotriva reprezentantului legal al A. S.R.L., D., subliniind că, prin ordonanța din 17.02.2020 s-a dispus clasarea plângerii penale, ordonanța fiind atacată cu plângere la prim-procuror de către pârâta C. S.R.L.

Recurenta a mai arătat că, prin ordonanța din 07.04.2020, pronunțată în perioada stării de urgență în care s-a aflat România, a fost soluționată plângerea formulată împotriva ordonanței de clasare, aceasta din urmă fiindu-i comunicată recurentei la 05.01.2021 apreciind că prezintă relevanță în cauză momentul la care soluția pronunțată în dosarul penal a devenit definitivă față de aceasta, pentru a fi respectate dispozițiile art. 413 alin. (2) C. proc. civ., respectiv momentul la care a luat cunoștință despre această soluție.

În acest sens, a precizat că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă cu certitudine faptul că a aflat despre soluționarea definitivă a dosarului penal abia la 02.09.2020, când a primit răspuns la solicitarea din 17.07.2020 de a i se comunica stadiul cercetărilor penale, iar comunicarea efectivă a ordonanței de clasare s-a făcut la 05.01.2021, ulterior formulării de către aceasta a cererii de repunere a cauzei pe rol, la 31.12.2020.

Din punctul recurentei de vedere, termenul de 6 luni prevăzut de legiuitor pentru a se constata perimarea acțiunii trebuia calculat raportat la momentul 05.01.2021, întrucât doar de la acel moment aceasta putea formula cerere de repunere a cauzei pe rol. Cum, această cerere a fost formulată la 31.12.2020, anterior comunicării ordonanței de clasare, a subliniat că termenul de perimare prevăzut de legiuitor nu era împlinit și perimarea nu putea să opereze.

Totodată, a apreciat că excepția perimării a fost în mod corect respinsă de prima instanță, raportat la caracterul secret al urmăririi penale și al imposibilității obiective de a afla detalii despre stadiul cercetărilor penale în lipsa unui răspuns scris din partea parchetului.

Prin urmare, câtă vreme ordonanța nu i-a fost comunicată, nici termenul nu a început să curgă, astfel că ordonanța de clasare nu avea caracter definitiv față de aceasta decât la expirarea termenului de 20 de zile de la data la care s-a efectuat comunicarea, deci de la 26.01.2021.

În continuare, a învederat că intimata-pârâtă a dovedit rea-credință în exercitarea drepturilor procesuale, prin formularea în mod abuziv a unei plângeri penale, în cuprinsul căreia a negat semnătura reprezentantului societății, precum și prin solicitarea adresată instanței de a suspenda dosarul nr. x/2018 până la soluționarea definitivă a plângerii penale, întârziind, astfel, în mod nejustificat soluționarea cauzei pentru o perioadă de 2 ani. De asemenea, a susținut că, deși intimata-pârâtă avea cunoștință încă din luna aprilie 2020 de ordonanța de clasare și de ordonanța de respingere a plângerii împotriva ordonanței de clasare și, deși a luat decizia de a nu mai contesta în instanță această soluție, nu a formulat cerere de repunere pe rol a dosarului nr. x/2018, demonstrând că singura intenție urmărită și realizată, în final, a fost tergiversarea soluționării cauzei.

Pornind de la principiul că perimarea presupune o prezumție de desistare, de abandonare a judecății, datorată faptului că pricina a rămas în nelucrare o anumită perioadă de timp, recurenta a considerat util să precizeze că rămânerea cauzei în nelucrare presupune că, înăuntrul termenului impus de lege, nu va exista nicio activitate procesuală cu scopul evident de a soluționa procesul. Per a contrario, a susținut că orice activitate procesuală (îndeplinirea oricărui act de procedură care produce o reactivare a judecății, i.e. cauza a continuat să se afle pe rolul instanței, iar aceasta a fost activă) conduce la concluzia că perimarea nu va opera.

Astfel, a arătat că solicitarea acesteia din 16.07.2020, de comunicare a stadiului cercetărilor în dosarul penal, reprezintă un astfel de act întrerupător al termenului de perimare, întrucât a fost efectuată în scopul reluării judecății civile.

Cu referire la cea de-a treia condiție de existență a perimării, culpa procesuală, recurenta a arătat că, pentru a opera perimarea, instanța de judecată este chemată să constate că lăsarea în nelucrare a pricinii este rezultatul exclusiv al dezinteresului manifest al părții care a declanșat litigiul, ceea ce conduce la un raționament a contrario, în sensul că, dacă părții care a declanșat procesul nu i se va putea imputa vreo culpă, pentru că nu a putut să îndeplinească anumite acte de procedură, în condițiile stipulate de lege, sancțiunea perimării nu va fi operabilă.

Or, în aprecierea recurentei, situația de fapt denotă cu certitudine că aceasta nu s-a aflat în niciun moment în culpă, dimpotrivă, a acționat cu bună-credință, urmărind soluționarea dosarului penal și solicitând în termen reluarea judecății în dosarul civil.

În opinia recurentei, momentul începerii curgerii termenului de procedură, prevăzut de dispozițiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ., trebuie particularizat, pentru că legea sancționează exact lipsa de diligență a părților în continuarea judecării pricinii. Astfel, pentru ca părțile să fie diligente, ar trebui ca acestea să fi avut efectiv posibilitatea de a acționa.

Susținând că, prin conținutul art. 417 C. proc. civ. legiuitorul a înțeles să impună îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru ca un act procesual să poată avea caracter înteruptiv de perimare: actul de procedură trebuie în mod necesar să fie îndeplinit de partea care justifică un interes, legea neacordând caracter întrerupător de perimare actului săvârșit de instanță, din oficiu, respectiv actul de procedură trebuie să fie îndeplinit cu scopul manifest de a continua judecata pricinii, recurenta a subliniat că cererea din 16.07.2020 îndeplinește aceste condiții, fiind un act întrerupător al cursului termenului de perimare, motiv pentru care a apreciat că, dacă s-ar trece peste apărările sale referitoare la momentul rămânerii definitive a soluției adoptate în dosarul penal, se impunea respingerea excepției perimării, întrucât cererea din 31.12.2020, de repunere a cauzei pe rol, a fost formulată în termenul de 6 luni de la acest moment.

Redând dispozițiile art. 418 C. proc. civ., recurenta a menționat că termenul de perimare este susceptibil și de suspendare, iar prin sintagma "motive temeinic justificate", din ultima teză a articolului, se înțelege nu doar forța majoră, ci orice alte împrejurări justificate, ce pot fi dovedite prin orice mijloace de probă, fiind motive de fapt.

Astfel, în raport de necomunicarea ordonanței de clasare, de caracterul secret al urmăririi penale și de starea de urgență, a susținut că, în mod obiectiv, nu a avut cum să ia cunoștință despre soluționarea dosarului penal, regăsindu-se, astfel, în prezența unui motiv temeinic justificat, în sensul art. 412 C. proc. civ.

În încheiere, a precizat că recursul este formulat în termenul procedural de 5 zile de la pronunțarea deciziei, astfel că nu are cunoștință despre considerentele hotărârii de admitere a apelului incident, sens în care a precizat că înțelege să își suplimenteze motivele de recurs, după comunicarea hotărârii.

Recursul nu a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La 05.04.2023, recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B.. și administrator special D., a depus la dosar motive de recurs suplimentare, subsumate motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Titulara recursului a învederat că, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, a arătat că, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În concret, a susținut că analiza deciziei relevă faptul că motivarea primei instanțe nu întrunește cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că nu arată motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la respingerea cererii și argumentele pentru care a înlăturat susținerile.

Cu referire la motivarea instanței de apel, recurenta a arătat că este una extrem de lapidară, analiza instanței fiind superficială și nerăspunzând în niciun fel apărărilor acesteia referitoare la momentul de la curge termenul de perimare, la întreruperea și suspendarea termenului de perimare, etc.

Astfel, a arătat că instanța de apel a prezentat situația cronologică a instrumentării dosarului penal care a determinat suspendarea prezentei cauze, pentru ca, ulterior, într-o singură frază, să afirme că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a ordonanței de clasare, fără însă a analiza vreuna din apărările acesteia referitoare la imposibilitatea obiectivă de a avea cunoștință despre existența ordonanței de clasare sau a caracterului întreruptiv al solicitării adresate parchetului, din 16.07.2020.

În fine, a precizat că, procedând astfel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, în cauză fiind incident cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Prin întâmpinarea înaintată la dosar la 31.05.2023, intimata-pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului susținând că, în cauză, termenul de perimare nu curge de la data la care reclamanta, prin reprezentant, a luat cunoștință de încetarea motivului care a condus la suspendarea dosarului, ci de la momentul obiectiv în care dosarul penal în considerarea căruia s-a dispus suspendarea cauzei civile a fost soluționat definitiv, astfel cum prevede art. 413 alin. (2) C. proc. civ. Cu referire la demersurile pe care recurenta-reclamantă le-a efectuat în vederea aflării stadiului soluționării dosarului penal a precizat că acestea nu constituie acte de procedură făcute în vederea judecării cauzei, întrucât nu fac parte efectiv din proces, astfel încât să poată fi apte a produce efectul întreruptiv al termenului de perimare.

A evidențiat faptul că, de la data încetării motivului de suspendare (soluționarea dosarului penal), în primă instanță, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina reclamantei care s-a dezinteresat de soluționarea dosarului, fără a efectua demersuri în vederea continuării judecării procesului.

Cât privește suspendarea termenului de perimare, a învederat că, pentru a putea conduce la suspendarea cursului perimării este necesar ca motivele temeinic justificate să intervină în interiorul termenului de perimare, iar restricțiile legate de pandemia Covid nu au fost de natură să o împiedice a afla în timp util despre soluționarea dosarului penal ce a devenit definitivă după ridicarea stării de urgență.

Privitor la criticile întemeiate pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ipoteza nemotivării deciziei recurate, a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate, deoarece instanța de apel și-a prezentat argumentele pentru care a dispus admiterea apelului incident.

Prin completarea la întâmpinare depusă la dosarul cauzei la 06.06.2023, intimata-pârâtă a invocat exceptia nulității recursului din perspectiva nemotivării acestuia, susținând că din dezvoltarea motivelor invocate nu se pot identifica critici ce s-ar circumscrie unui anumit motiv de nelegalitate, atât timp cât s-a făcut trimitere la interpretarea pe care instanța de apel a dat-o unor norme procedurale, iar nu unor norme de drept material.

Întâmpinarea și suplimentul la întâmpinare au fost comunicate recurentei la 09.06.2023, respectiv la 14.06.2023, fără ca aceasta să uzeze de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că, deși recurenta, prin memoriul de recurs, nu a invocat expres niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate pot fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de pct. 5 al articolului menționat. Cât privește motivele suplimentare de recurs s-a constatat că au fost depuse cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 421 alin. (2) raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere că termenul pentru depunerea motivelor de recurs s-a împlinit la 27.03.2023, iar motivele suplimentare de recurs au fost transmise, prin poșta electronică, la 05.04.2023.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 21.11.2023 s-a dispus comunicarea acestuia părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere la raport în 10 zile de la comunicare; nicio parte nu și-a prezentat punctul de vedere.

Prin rezoluția din 15.01.2024, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilității recursului în completul de filtru, la 13.02.2024.

Prin încheierea completului de filtru din 13.02.2024 s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă, stabilindu-se termen de judecată la 16.04.2024, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, constată că recursul este fondat și va fi admis, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că argumentele critice expuse de recurenta-reclamantă prin cererea completatoare de recurs au fost invocate cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 421 alin. (2) raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., și nu a fost formulată cerere de repunere în termen. În raport cu această constatare, Înalta Curte urmează să înlăture de la analiză motivele de recurs formulate tardiv, urmând a proceda la analiza legalității deciziei recurate prin raportare doar la criticile inițial formulate, care pot fi circumscrise motivului de casare reglementat prin pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. - prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în speță, susținându-se greșita aplicare a normelor procedurale ce reglementează sancțiunea perimării, art. 416-418 C. proc. civ.

Înalta Curte notează că instanța de apel, admițând apelul incident promovat de pârâtă, cu consecința admiterii excepției perimării și constatarea cererii de chemare în judecată ca fiind perimată, a reținut că ordonanța prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău din 07.04.2020, prin care a fost respinsă plângerea formulată de pârâta C. S.R.L. împotriva ordonanței de clasare din 17.02.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, a fost emisă în timpul stării de urgență. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020, a învederat că termenul de exercitare a căii de atac împotriva ordonanței procurorului ierarhic superior a fost întrerupt, urmând ca de la data încheierii stării de urgență să înceapă să curgă un nou termen, de aceeași durată, mai precis de la 16.05.2020. În acest context, a conchis că soluția pronunțată în dosarul penal nr. x/2019 a rămas definitivă la expirarea termenului prevăzut de art. 316 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 339-340 C. proc. pen., respectiv la 07.06.2020.

De asemenea, instanța de apel a reținut că, la 16.07.2020, numitul D. a formulat o cerere prin care a solicitat informații privind soluționarea dosarului penal, solicitare la care a primit răspuns la 02.09.2020, în sensul că dosarul penal a fost scos prin clasare de pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, respectiv că, la 31.12.2020, reclamanta a formulat cerere de repunere a cauzei civile pe rol, iar la 20.12.2020 s-a adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău cu solicitarea de a i se comunica ordonanța de clasare.

A mai apreciat Curtea, în raport de dispozițiile art. 417 C. proc. civ., că, deși numitul D. obținuse informații despre soluționarea dosarului penal înăuntrul termenului de 6 luni de la soluționarea definitivă a acestuia, cererea de repunere a cauzei pe rol a fost formulată cu depășirea termenului de perimare, împlinit la 08.12.2020.

Totodată, cenzurând susținerile reclamantei, a reținut că termenul de perimare nu curge de la data la care aceasta, prin reprezentant legal, a luat la cunoștință de încetarea motivului care a condus la suspendarea dosarului civil, ci, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 413 alin. (2) C. proc. civ., acesta curge de la momentul obiectiv la care dosarul penal a fost soluționat definitiv.

Prin cererea de recurs se susține, în esență, că, în cauză, prezintă relevanță momentul la care soluția pronunțată în dosarul penal a devenit definitivă față de reclamantă, respectiv momentul la care aceasta a luat cunoștință despre soluționarea definitivă a dosarului penal, 02.09.2020, ca urmare a răspunsului primit la solicitarea privind stadiul cercetărilor penale, comunicarea efectivă a ordonanței de clasare fiind făcută la 05.01.2021, ulterior învestirii instanței de către aceasta cu o cerere de repunere a cauzei pe rol, la 31.12.2020.

În accepțiunea recurentei termenul de perimare putea fi socotit:

- fie de la data de 2 septembrie 2020, când i s-a comunicat faptul că în dosarul penal s-a adoptat soluția de clasare rămasă definitivă prin neatacare cu plângere la instanță, caz în care până la data formulării cererii de repunere pe rol au trecut mai puțin de 4 luni;

- fie ulterior comunicării oficiale a soluției de clasare la 05.01.2021, întrucât aceasta avea dreptul și posibilitatea să conteste ordonanța de clasare în termenul legal de 20 de zile de la comunicare, or, în lipsa comunicării, termenul nu a început să curgă, astfel că ordonanța nu avea caracter definitiv față de aceasta decât la expirarea termenului de 20 de zile de la data comunicării, deci de la 26.01.2021.

Prima critică a recurentei este fondată pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, indiferent de faza procesuală în care se află pricina, trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiții:

- cauza să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și

- această lăsare a pricinii în nelucrare, pe durata celor 6 luni stabilite de lege, să se datoreze culpei procesuale titularului cererii care a învestit instanța, în cazul de față a reclamantei.

Culpă procesuală a titularului cererii există ori de câte ori acesta dispunea de toate informațiile necesare pentru a solicita reluarea procesului, cunoștea despre posibilitatea sa efectivă de a cere reluarea procedurilor, nu exista nicio cauză care să îl împiedice să formuleze o astfel de solicitare și, cu toate acestea, a rămas într-o pasivitate nerezonabilă, nejustificată, culpabilă.

Pe de altă parte, fiind vorba despre două condiții ce trebuie a fi îndeplinite cumulativ, indiferent de durata de timp scursă de la data ultimului act de procedură, termenul de perimare de 6 luni, apt să antreneze perimarea, ca sancțiune procesuală, poate fi socotit numai de la momentul la care este îndeplinită și cea de-a doua cerință a legii, respectiv pasivitatea culpabilă a titularului cererii pe toată durata celor 6 luni.

Reluând sintetic starea de fapt și parcursul litigiului în fața primei instanțe, Înalta Curte observă că, prin cererea introductivă de instanță, reclamanta A. S.R.L. a pretins obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 3.630.000 RON, reprezentand prejudiciul material creat prin nerespectarea obligatiilor asumate contractual și că, prin încheierea de ședință din 16.04.2019, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea prin hotărâre definitivă a dosarului penal nr. x/2018 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Suspendarea nu a fost dispusă așadar la cererea părților sau ca urmare a pasivității acestora, a lipsei lor de la judecată, ci instanța a fost cea care a apreciat că măsura suspendării este oportună, având în vedere, pe de o parte, susținerile pârâtei de la termenul de judecată din 22.01.2019, prin care s-a afirmat că (și) împotriva reprezentantului reclamantei, D., a fost formulată plângere penală, iar pe de altă parte, adresa comunicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău la 04.04.2019 în dosarul penal nr. x/2019, prin care s-a învederat că, la 07.05.2018 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de înșelaciune, iar la 06.03.2019 s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și că societatea A. S.R.L. și numitul D. nu au calitatea de suspect/inculpat în cauză, fiind doar persoane reclamate în plângerea penală.

Se mai constată și faptul că, ulterior soluționării dosarului penal în fața organului de urmărire penală, la termenul de judecată din 22.06.2021 în fața primei instanțe, pârâta, în temeiul dispozițiilor art. 416 C. proc. civ. a invocat excepția perimării.

Din această perspectivă, instanța supremă mai reamintește că, potrivit art. 418 alin. (1) și (3) C. proc. civ.:

- cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată;

- perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Examinarea actelor dosarului relevă faptul că prin încheierea din 16.04.2019, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța a dispus suspendarea judecății pricinii, până la soluționarea prin hotărâre definitivă a dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Plângerea penală formulată de pârâtă, obiect al dosarului penal nr. x/2019 (la care a fost reunit și dosarul nr. x/2018) ce a determinat suspendarea judecării cauzei, a fost soluționată prin ordonanța de clasare emisă la 17.02.2020 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău iar împotriva acesteia a formulat plângere pârâta, în termen legal, la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanța prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău emisă la 07.04.2020 a fost respinsă plângerea astfel formulată, soluția fiind comunicată pârâtei la 09.04.2020, care nu a înțeles să o mai atace în instanță.

Se mai observă că, prin cererea transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău la 16.07.2020, în contextul în care reclamantei sau reprezentantului ei legal nu i-a fost comunicată soluția definitivă din dosarul penal, reclamanta, prin reprezentant, a solicitat informații privind stadiul dosarului de urmărire penală, iar potrivit răspunsului primit din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău la data de 02.09.2020 (dosar tribunal), dosarul penal nr. x/2019 a fost soluționat prin clasare. Totodată, s-a învederat că reclamanta, în măsura în care își va justifica calitatea de persoană legitim interesată, poate obține un exemplar al actului procesual prin care s-a dispus soluția de clasare.

Din analiza acestei stări de fapt, instanța supremă reține, sub un prim aspect, că din perspectiva art. 418 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării a fost suspendat inițial până la data la care soluția de clasare, adoptată de organul de urmărire penală în dosarul penal, a rămas definitivă, adică până la data de 7 aprilie 2020.

Cu toate acestea, se mai constată că ordonanța de clasare a fost comunicată numai persoanei vătămate, în speță, pârâtei C. S.R.L., nu și reclamantei-recurente sau reprezentantului acesteia, față de care s-au efectuat cercetări în cadrul dosarului penal.

Din considerentele deciziei recurate, pronunțată de instanța de apel reiese că instanța de perimare s-a raportat, în mod nelegal, la data comunicării către pârâtă a ordonanței de clasare, fără a se raporta și la data comunicării către reclamantă a actului prin care s-a dispus soluția în dosarul penal, deși nu exista niciun indiciu din care să rezulte că reclamanta sau reprezentantul acesteia ar fi aflat despre soluția definitivă adoptată în dosarul de urmărire penală la data la care această soluție a fost comunicată părții adverse sau de la un alt moment anterior datei de 2 septembrie 2020 când soluția i-a fost comunicată de către parchet.

În aceste condiții, se constată că, cel puțin până la data la care reprezentantul legal al recurentei a aflat despre soluția definitivă pronunțată în dosarul penal al parchetului, nu poate fi considerată a fi îndeplinită condiția pasivității culpabile a acestuia în exercitarea acțiunii cu care a învestit instanța.

Din această perspectivă, raționamentul instanței de apel, din care se deduce că termenul de perimare ar fi unul obiectiv și ar genera efecte independent de vreo pasivitate culpabilă a titularului cererii, este contrar dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. civ. și contrar finalității urmărite de legiuitor prin instituirea sancțiunii perimării. În egală măsură, un astfel de raționament, ignoră și dispozițiile art. 418 alin. (3) C. proc. civ. care statuează că termenul de perimare este suspendat (adică nu curge), pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate.

Or, deși instanța de apel era chemată să examineze, în ce măsură, pe perioada scursă de la data soluționării definitive a dosarului penal și până la data de 2 septembrie 2020, când soluția a fost comunicată reprezentantului reclamantei, se poate reține o pasivitate culpabilă a acestuia, sau, dimpotrivă, o împiedicare a acestuia de a stărui în judecata acțiunii sale civile, instanța de apel a ignorat acest aspect, reproșând reprezentantului reclamantei că nu a acționat în timpul rămas până la data de 8 decembrie 2020 și nu a formulat cererea de repunere pe rol până la această dată.

În lipsa oricărei dovezi din care să rezulte că reclamanta, prin reprezentantul ei legal, a cunoscut despre soluționarea definitivă a dosarului penal anterior acestei comunicări oficiale, efectuată la data de 2 septembrie 2020, acesta este momentul de la care se poate aprecia că reclamanta se afla în posesia tuturor informațiilor necesare pentru a cere repunerea cauzei pe rol iar orice pasivitate procesuală din acest moment dobândea caracter nejustificat, culpabil.

Este adevărat că la 30.12.2020, reprezentantul reclamantei, numitul D., a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău o adresă prin care a solicitat comunicarea ordonanței de clasare emisă în dosarul nr. x/2019, motivat de faptul că aceasta îi este necesară în vederea soluționării dosarul civil nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, judecata cauzei fiind suspendată până la soluționarea definitivă a dosarului penal.

Urmare a acestei solicitări, la data de 05.01.2021, ordonanța de clasare emisă la 17.02.2020 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău i-a fost comunicată reclamantei, însă aceste aspecte nu sunt relevante în economia examinării excepției de perimare, de vreme ce reprezentantul reclamantei a cunoscut despre această soluție încă de la data de 2 septembrie 2020.

Ceea ce este relevant este însă că, la data de 31.12.2020, reclamanta a formulat și cerere de repunere a cauzei pe rol susținând că a dispărut cauza care a determinat suspendarea judecării procesului.

Așa fiind, termenul de perimare de 6 luni se poate socoti doar de la data îndeplinirii condiției pasivității culabile a titularului cererii, cerință impusă expres de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., iar această condiție a lipsei de stăruință culpabile a reclamantei putea fi reținută doar de la data de 2 septembrie 2020, dată de la care se poate afirma că reclamanta cunoștea despre finalizarea definitivă a dosarului de urmărire penală iar orice pasivitate în susținerea acțiunii și formularea unei cereri de repunere pe rol în acest sens, îi era imputabilă în sensul acestui text de lege.

Însă de la data de 2 septembrie 2020 până la data la care reprezentantul reclamantei a formulat cererea de repunere pe rol - act de procedură săvârșit în vederea soluționării acțiunii - au trecut mai puțin de 4 luni, astfel că se constată că cerințele prevăzute de lege pentru a opera perimarea nu erau îndeplinite întrucât pricina nu a rămas în nelucrare, din motive imputabile reclamantei, pe o perioadă de 6 luni.

Ca atare, constatarea perimării acțiunii înainte de împlinirea termenului de perimare - 26.01.2021, prin interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. precum și prin ignorarea prevederilor art. 418 alin. (3) din același act normativ, reprezintă o neregularitate de natură a atrage sancțiunea nulității prevăzute de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Conform acestui text de lege, actul de procedură (în cazul de față decizia instanței de apel), este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia. Or, este cât se poate de evident că, prin interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor procedurale sus-menționate, aplicând sancțiunea perimării cererii de chemare în judecată, deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a opera perimarea, instanța de apel, prin hotărârea pronunțată, a cauzat reclamantei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură emis cu încălcarea cerințelor procedurale prevăzute de lege.

În considerarea celor evocate, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar E.., împotriva deciziei nr. 425/2022 din 17 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, pe care o va casa și o va trimite spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Atât timp cât, în urma admiterii excepției perimării cererii de chemare în judecată, instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat cu privire la apelurile promovate în cauză, în rejudecare, instanța de apel va proceda la analiza apelurilor principale promovate de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 726/06.20.2021 și a sentinței civile nr. 939/13.12.2021, de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 726/06.10.2021, ambele pronunțate de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 iar, în privința apelului incident promovat de pârâtă împotriva încheierii de ședință din 22.06.2021 pronunțată în același dosar, analiza instanței va viza alte motive decât cele ce au fost dezlegate prin prezenta decizie de casare.

În ceea ce privește solicitarea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată în faza de recurs, dovedite cu înscrisurile înaintate la dosar, Înalta Curte notează că, în cazul admiterii unei căi de atac prin care este casată/anulată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare, cererea nu este încă soluționată iar procesul urmează a fi tranșat cu ocazia rejudecării. Cum la baza solicitării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, iar poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului, se constată că, prin trimiterea cauzei spre rejudecare nu s-a stabilit partea câștigătoare, astfel încât la acest moment nu se poate face aplicarea prevederilor art. 453 C. proc. civ., asupra tuturor cheltuielilor de judecată avansate de părți urmând a se pronunța instanța de apel, cu ocazia rejudecării pricinii, în limitele stabilite prin prezenta decizie de casare, în funcție de soluția ce se va pronunța în cauză și de concluzia referitoare la partea care va câștiga respectiv partea care va pierde procesul în apel, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar E.., împotriva deciziei nr. 425/2022 din 17 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2024.