ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.10.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2172/2022

HOTĂRÂRE
25.10.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2172/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5135/27.09.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosar nr. x/2019, s-a respins cererea de amânare formulată de debitoare pentru soluționarea cauzei pe cale amiabilă.

S-a admis cererea creditorului A. S.R.L. împotriva debitorului B. S.R.L.

În temeiul art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei și de insolvență s-a deschis procedura generală împotriva debitorului B. S.R.L.

S-a numit administrator judiciar provizoriu, din cadrul ofertelor depuse la dosar, C.., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu exercitarea atribuțiilor de supraveghere a activității debitorului în conformitate cu art. 5 pct. 66 și art. 87 din Legea nr. 85/2014 până la ridicarea dreptului de administrare al debitorului, cu o remunerație de 3.000 RON din averea debitorului.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel debitoarea.

Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 07.07.2020, instanța de apel a dispus suspendarea judecății apelului, potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 14.07.2021, intimata B. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. D., a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, iar prin rezoluție de primire, a fost fixat termen, în vederea discutării cererii de repunere pe rol.

Prin decizia civilă nr. 645 din 19 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția perimării.

A fost constatată perimată cererea de apel formulată de apelanta B. S.R.L împotriva sentinței civile nr. 5135 din 27.09.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele A. S.R.L. și B. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. D..

Împotriva acestei decizii, recurenta B. S.R.L., prin administrator special E., a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată tuturor intimaților la 06.07.2022, care nu au depus întâmpinare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 248 alin. (1) din același cod, chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri, excepții sau incidente, urmează a anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Excepția netimbrării reprezintă modalitatea procesuală prin care instanța ori partea interesată poate invoca, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularitatea cu privire la timbrarea cererii. Aceasta are natura unei excepții de procedură absolute peremptorii ce duce la anularea cererii în cazul neînlăturării lipsurilor constatate de instanță.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței".

Totodată, potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(1) recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ. (2) în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON".

Înalta Curte, constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurentul nu s-a conformat obligației ce-i revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 200 RON, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, așa cum rezultă din dovada de comunicare din 30 mai 2021, aflată la dosarul de recurs.

Reținând că, în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta B. S.R.L., prin administrator special E., împotriva deciziei civile nr. 645 din 19 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca netimbrat.

Față de soluția ce urmează a se dispune, nu se mai impune pronunțarea asupra incidentului procedural privind lipsa părților legal citate.

Anulează recursul declarat de recurenta B. S.R.L., prin administrator special E., împotriva deciziei civile nr. 645 din 19 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-03-07
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 540/2024
Ședința publică din data de 7 martie 2024 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă la 15.06.2022 sub nr. x/2022, A. a formulat contestație împotriva Hotă
ÎCCJ 2022-11-08
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2308/2022
24.07.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 privind procedura insolvenței intimatei B.. La 7 septembrie 2021, apelantul A. a formulat cerere de repunere pe rol
ÎCCJ 2023-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1943/2023
. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1899 A din 22 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. 5. Împotriva acestei decizii re
ÎCCJ 2022-11-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2536/2022
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5102 din 19.10.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-
ÎCCJ 2022-05-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1033/2022
Ședința publică din data de 4 mai 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1903 din 7 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a ci
Sursă