Decizia nr. 1943/2023 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1193/2019 a Tribunalului București

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată la data de 27 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A. la plata sumei de 286.497 RON, a dobânzii legale datorată pentru suma achitată, precum și actualizarea sumei cu indicele inflației. Prin sentința civilă nr. 1193/2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a, a fost admisă cererea reclamantei și a fost obligată pârâta la plata sumei de 286.497 RON, precum și la plata dobânzii legale pentru suma achitată și la actualizarea sumei cu indicele inflației.

Împotriva acestei decizii pârâtă C. S.A. a declarat apel, care a fost admis prin decizia nr. 1855 din 11.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost anulată sentința atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la data de 04.08.2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2018*. Prin sentința civilă nr. 2690 din data de 21.12.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1899 A din 22 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În esență, recurenta a susținut că instanța de apel a apreciat în mod greșit efectele juridice ale tranzacției încheiate de părți, cu nesocotirea art. 2270 C. civ. privind întinderea tranzacției. Prin întâmpinarea înregistrată la 13 aprilie 2022, intimata C. S.A. a invocat nulitatea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea acestuia. Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 3 mai 2022, recurenta a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimată și, în consecință, admiterea recursului. Prin încheierea din 22 septembrie 2022, s-a dispus suspendarea judecății recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa părților. Prin referatul din 16 iunie 2023 s-a menționat faptul că de la data suspendării a trecut o perioadă mai mare de 6 luni, iar prin rezoluția din 19 iunie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 5 octombrie 2023 în vederea discutării perimării. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția perimării cererii de recurs și a reținut următoarele: Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni", iar potrivit alin. (2), "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță". Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni. Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat în cauză de data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei, respectiv 22 septembrie 2022. Înalta Curte constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 22 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, astfel că de la momentul suspendării judecății recursului a trecut un termen mai mare de 6 luni. Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părții, mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496, raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 din același cod, va constata perimat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., împotriva deciziei civile nr. 1899 A din 22 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Referitor la cererea intimatei C. S.A - Agenția Turnu Măgurele privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., se constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.