ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 817/2025

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 113 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Prin sentința civilă nr. 5447 din 06.12.2023, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a respins ca neîntemeiată contestația.

Prin încheierea din data de 21.02.2024, Curtea a dispus suspendarea judecății cererii de apel în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă.

Prin încheierea din 17.04.2024, a fost respinsă cerere de repunere pe rol formulată de contestator.

La termenul din 18.09.2024, o nouă cerere de repunere pe rol a fost respinsă ca neîntemeiată, și totodată, a fost invocată, din oficiu, excepția perimării.

Prin decizia civilă nr. 1216A/2024 din 18 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a constatat perimat apelul declarat de contestator.

3.1. Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În motivare, recurentul a susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură privind suspendarea și perimarea apelului, sub sancțiunea nulității hotărârii potrivit art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) și art. 179 alin. (1) C. proc. civ.

În aprecierea recurentului, termenul de 6 luni de perimare curge de la data de 17.04.2024, la care a fost respinsă cererea de repunere pe rol și se împlinește la data de 17.10.2024 potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 181 alin. (1) pct. 3 din același cod.

În continuare, recurentul a susținut că prin perimarea apelului i s-a cauzat o vătămare care nu poate înlăturată decât prin anularea deciziei recurate.

În opinia recurentului, cererea de repunere pe rol a soluționării apelului formulată la 01.04.2024 denotă stăruința în judecata cauzei, aspect suficient pentru a genera întreruperea termenului de prescripție potrivit art. 417 C. proc. civ.

3.2. La 16 octombrie 2024, contestatorul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 17 aprilie 2024 în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei în vederea continuării judecății.

În esență, recurentul a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 415 alin. (1) C. proc. civ., întrucât cererea de repunere pe rol a cauzei nu este circumscrisă îndeplinirii niciunei condiții.

Mai mult, recurentul a arătat că prin corespondență electronică a trimis la dosar o cerere de soluționare a apelului în lipsa sa potrivit art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la 03 octombrie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2024, iar prin rezoluția din 17 februarie 2025 a fost acordat termen de judecată la 15 mai 2025.

Înalta Curte analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca ca tardiv recursul declarat împotriva încheierii din 17 aprilie 2024 și a reținut următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ. "asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului".

În cauză, prin încheierea recurată a fost respinsă cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată, iar prin decizia nr. 1216A/2024 din 18 septembrie 2024 a fost constatat perimat apelul.

Prin urmare, măsura suspendării judecății apelului și-a produs efectele până la 18 septembrie 2024, când instanța a soluționat apelul.

Așadar, în temeiul art. 414 alin. (2) C. proc. civ. recursul împotriva încheierii din 17 aprilie 2024 putea fi formulat doar pe durata suspendării judecății, or, în cauză, el a fost declarat la 14 octombrie 2024, ulterior duratei stabilite de lege.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac sau de la modalitatea în care acestea se calculează.

Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător."

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale incidente, astfel încât în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 17 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul împotriva deciziei civile nr. 1216A/2024 din 18 septembrie 2024, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură sau principii ale procesului civil, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, potrivit art. 174 C. proc. civ.

Nulitatea reprezintă principala sancțiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Sub imperiul acestui motiv de recurs, recurentul a invocat neregularități de ordin procedural privind încălcarea prevederilor legale privind suspendarea și perimarea apelului.

În ceea ce privește criticile privind încălcarea regulilor de procedură privind suspendarea nu vor fi analizate, deoarece recurentul nu a atacat încheierea prin care instanța de apel a dispus suspendarea soluționării cauzei pentru lipsa părților.

Critica privind încălcarea normelor de procedură privind perimarea cererii de apel nu este fondată.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni iar conform alin. (2) al aceluiași articol, termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Ca sancțiune procesuală, perimarea lipsește actul de sesizare a instanței de efecte, din pricina conduitei procesuale neglijente, caracterizată prin lipsa de stăruință a părții care a învestit instanța. Așa fiind, perimarea poate interveni numai în situația identificării, în mod incontestabil, a unei culpe procesuale în sarcina părții.

Controlul legalității unei hotărâri de natura deciziei recurate presupune verificarea condițiilor cuprinse în art. 416 C. proc. civ., respectiv, rămânerea în nelucrare timp de 6 luni a procesului, care să se fi datorat culpei părții, ca și absența unei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare.

Instanța de control judiciar devolutiv a reținut că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la 21.02.2024, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

A mai reținut că cererea de redeschidere a judecății, formulată de contestator și respinsă ca neîntemeiată, nu poate fi considerată un act de întrerupere a cursului perimării, deoarece respectiva cerere nu a avut aptitudinea de a conduce la judecarea acțiunii; consecutiv, a constatat că termenul de perimare de 6 luni a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, 21.02.2024 și era deja epuizat la 18.09.2024, data pronunțării hotărârii.

Prin memoriul de recurs, recurentul a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 181 alin. (1) pct. 3 din același cod deoarece termenul de 6 luni de perimare curge de la data de 17.04.2024, la care a fost respinsă cererea de repunere pe rol și se împlinește la data de 17.10.2024.

Sub acest aspect, recurentul a subliniat că formularea cererii de repunere pe rol denotă stăruința în judecata cauzei, aspect suficient pentru a genera întreruperea termenului de prescripție potrivit art. 417 C. proc. civ., care s-a împlinit la 17.10.2024, ulterior pronunțării deciziei recurate.

Critica este nefondată, întrucât producerea efectului întreruptiv prevăzut de art. 417 C. proc. civ. nu are loc automat, prin înregistrarea cererii de redeschidere a judecății în interiorul termenului reglementat de art. 416 alin. (1) din același cod, ci este subordonată condiției ca aceasta să fie făcută în vederea judecării procesului, cerându-se, deci, să îndeplinească condițiile intrinseci și extrinseci pe care legea le prevede pentru valabila sa îndeplinire.

În cauză, referitor la cererea de repunere pe rol formulată la 01 aprilie 2024, instanța de prim control judiciar a constatat că subzistă temeiurile suspendării și a respins cererea de repunere pe rol a cauzei ca neîntemeiată, întrucât prin cererea de repunere pe rol a cauzei apelantul nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă și nici nu s-a prezentat.

În consecință, cererea de repunere pe rol, astfel cum a fost formulată și lipsa apelantului de la soluționarea acesteia nu denotă stăruința părții în soluționarea cauzei, aptă a genera efectul întreruptiv prevăzut de art. 417 Cod procedură civilă.

Subsecvent, trebuie conchis că termenul de perimare, care a început să curgă de la 21.02.2024 nu a fost întrerupt și era, deci, împlinit la 18 septembrie 2024, data pronunțării deciziei recurate, care apare legală, în raport cu criticile formulate.

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1216A/2024 din 18 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1216A/2024 din 18 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021 și, ca tardiv, recursul declarat împotriva încheierii din 17 aprilie 2024, pronunțate de aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2025.