ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 727/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 25.09.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând: obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani: a) 2.230.000 RON, reprezentând creanța nerecuperată în dosarul de insolvență nr. x/2011; b) 1.380.000 RON reprezentând daune-morale (echivalentul în RON la cursul de 4,6 RON=1 Euro al sumei de 300.000 Euro); c) 657.985 RON reprezentând dobânda legală la suma de 2.230.000 RON calculată pentru perioada 24.09.2015 - 21.09.2018; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.

Prin sentința civilă nr. 1825 din 20 iunie 2019 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active și a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă în cauză.

Împotriva sentinței civile nr. 1825 din 20 iunie 2019 a formulat apel A..

Prin decizia civilă nr. 1766 din 27 noiembrie 2020 a fost admis apelul; a fost anulată sentința civilă nr. 1825 din 20 iunie 2019 și rejudecând: a anulat sentința civilă nr. 1825 din 20 iunie 2019; a admis excepția prescripției, a respins acțiunea ca prescrisă.

Împotriva deciziei civile nr. 1766 din 27 noiembrie 2020 a declarat recurs A. invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii recurenta arată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 2538 din C. civ., întrucât incident în speță este art. 2537 din C. civ., înscrierea la masa credală a societății fiind o cauză de întrerupere a prescripției, termenul de prescripție calculându-se de la închiderea procedurii insolvenței, prin care creanța a rămas integral nerecuperată, precizându-se cuantumul acesteia.

Recurenta a arătat că instanța de apel a soluționat apelul prin desființarea în tot a sentinței apelate rejudecând cauza fără a acorda un alt termen pentru evocarea fondului, așa cum prevede art. 480 din C. proc. civ.. Faptul că l-a finalul dezbaterilor - arată recurenta - instanța de apel a solicitat și concluzii pe excepția prescripției, este o chestiune care depășește limitele soluționării cererii de apel.

În acest sens, recurenta menționează că motivarea instanței de apel este contradictorie, mai ales că a respins proba testimonială solicitată în eventualitatea admiterii căii de atac, argumentând că se limitează la acel moment la soluționarea motivelor de apel, iar proba ar putea fi discutată doar în eventualitatea căii de atac.

De asemenea, recurenta arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. prin rejudecarea cauzei fără a evoca fondul acesteia, admițând o excepției de fond și respingând din nou acțiunea fără a uni excepția cu fondul cauzei. În acest sens recurenta arată că instanța de apel a respins acțiunea și a soluționat cauza prin admiterea unei excepții care nu a fost pusă în discuția părților în fața instanței de fond, pronunțând o soluție definitivă care nu mai poate fi supusă niciunui control în ceea ce privește temeinicia, fiind privată de ambele grade de jurisdicție și încălcate dreptul la apărare și accesul la justiție prevăzut de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării, în temeiul art. 493 din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent, prin care s-a apreciat că recursul este admis în principiu.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamată A. împotriva deciziei civile nr. 1766 din 27 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 9 martie 2022.

Analizând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate în raport de criticile formulate de către recurentă, apărarea intimatei prin întâmpinare și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat.

Chestiune prealabilă: Înalta Curte va analiza mai întâi motivele invocate de recurentă cu privire la încălcarea regulilor de procedură.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Din această perspectivă recurenta arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 480 în sensul că a procedat la judecarea cauzei fără a acorda un alt termen pentru judecata fondului, încălcându-i dreptul la apărare și accesul la justiție.

Potrivit art. 480 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel în caz de admitere a apelului poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.

Art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. prevede că în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul evocând fondul.

Din practicaua deciziei recurate rezultă fără echivoc că s-au dezbătut aspecte legate de calitatea procesuală activă a recurentei-reclamante, iar instanța de apel i-a pus în vedere apelantei-reclamante să pună concluzii și pe excepția prescripției pentru eventualitatea în care ar aprecia că motivele cu privire la calitatea procesuală activă ar fi întemeiate, având în vedere că la instanța de fond s-au mai invocat și alte apărări, punând în discuție și data de la care curge termenul.

Așadar, instanța de apel, în prealabil dezbaterii fondului a pus în discuția părților în concordanță cu principiul contradictorialității și a dreptului la apărare, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe și reiterată prin întâmpinarea depusă în apel.

Față de faptul că, instanța de apel a pus în discuția părților excepția procesuală a prescripției care a fost invocată în termen legal, dar asupra căreia prima instanță nu s-a pronunțat stabilind în funcție de art. 248 alin. (2) din C. proc. civ. ordinea de soluționare în funcție de efectul produs, Înalta Curte apreciază că în cauză recurenta a avut acces la justiție nefiind încălcate dispozițiile art. 480 C. proc. civ. și nici dreptul la apărare al recurentei-reclamante.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Înalta Curte reține că susținerile recurentei-reclamante referitoare la motivarea contradictorie a instanței încadrate cazului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. indicat în cererea de recurs nu sunt întemeiate, deoarece din practicaua deciziei recurate reiese că instanța de apel și-a argumentat soluția de respingere a probei testimoniale reținând că nu este utilă în ceea ce privește calitatea procesuală, iar în ceea ce privește fondul cauzei a arătat că la momentul respectiv are a analiza motivele de apel, proba nedovedindu-se utilă în analiza acestora.

Din această perspectivă, față de faptul că prin hotărârea recurată nu s-a evocat fondul cauzei, soluționând pricina pe prescripție, rezultă că motivarea acesteia nu este contradictorie, dimpotrivă instanța de apel și-a construit raționamentul logico-juridic corect, care sprijină soluția dată.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea normei de drept material ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura critica prin care recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 2538 din C. civ., deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța nu a făcut trimitere la aceste dispoziții, ci și-a argumentat decizia pe dispozițiile art. 2528 din C. civ. care se referă la dreptul la acțiune în repararea cauzei printr-o faptă ilicită.

Referitor la momentul de la care curge termenul de prescripție, recurenta susține că pentru capătul de cerere privind obligațiile intimatei-pârâte la plata sumelor de 2.230.000 RON și 657.985 RON reprezentând dobândă este data închiderii procedurii insolvenței.

Din această perspectivă, în mod corect, instanța de apel a stabilit că din punct de vedere obiectiv prin intrarea în insolvență a societății, recurenta-reclamantă ca reprezentant legal al societății putea și trebuia să cunoască paguba pretinsă pentru primul capăt de cerere (2.230.000 RON reprezentând creanța nerecuperată în dosarul de insolvență nr. x/2011), iar sub aspect subiectiv înlăturarea oricărui dubiu asupra pagubei s-a produs în decembrie 2013 când terenul a fost înstrăinat și banii recuperați de creditorii cu rang preferențial.

Așadar, față de data introducerii cererii de chemare în judecată 24 septembrie 2018 reiese fără echivoc, că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 2528 din C. civ.

Înalta Curte nu își va însuși argumentul recurentei-reclamante în sensul că în cauză este incident art. 2537 din C. civ. care reglementează cazurile de întrerupere a prescripției, deoarece recurenta ca reprezentant legal al societății debitoare C. S.R.L. a fost cea care a introdus cererea de insolvență știind că singurul imobil al societății a fost adjudecat la 20 decembrie 2013.

În consecință, în mod corect instanța de apel nu a ținut cont de data închiderii procedurii insolvenței din moment ce recurenta, putea și trebuia să cunoască paguba și pe autor față de data de 20 decembrie 2013 când a fost adjudecat imobilul, respectiv 23 decembrie 2013 când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 496 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1766 din 27 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 30 martie 2022.