ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1737/2020

Ședința publică din data de 29 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 3 noiembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. - societate în reorganizare judiciară prin administrator judiciar B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., ca prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța să dispună rezilierea contractului de execuție lucrări nr. x/09.10.2015, obligarea pârâtei la plata daunelor-interese în cuantum de 4.393.910,51 RON, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1549, art. 1552 C. civ., art. 148 și urm., art. 192, art. 194 și urm. C. proc. civ.

Odată cu concluziile scrise, reclamanta a formulat și cerere de repunere pe rol a cauzei, în temeiul prevederilor art. 400 C. proc. civ., pentru punerea în discuție a probelor a căror discutare a fost prorogată, respectiv proba cu expertiza contabilă, precum și pentru discutarea necesității suplimentării materialului probator cu înscrisuri.

Prin sentința nr. 587 din 30 mai 2017, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., reprezentată prin administrator judiciar B. și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 37.797 RON, reprezentând onorariul avocatului către pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B., care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 693 din 10 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. fiind obligată să plătească pârâtei S.C. C. S.R.L. suma de 19.161,86 RON cheltuieli de judecată în apel.

La data de 4 februarie 2019, reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 693 din 10 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei la instanța de apel în vederea rejudecării, raportat la faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei și au fost aplicate greșit normele de drept material.

Astfel, s-a susținut că motivarea instanței de apel cuprinde motive contradictorii sau chiar străine de natura cauzei ca urmare a unei interpretări proprii a actelor existente în dosar.

Recurenta a solicitat să se clarifice dacă pârâta C. S.R.L. și-a îndeplinit obligația de a prezenta la semnarea acordului cadru nr. 678 din 1.11.2015 toate contractele încheiate cu subcontractanții săi, adică inclusiv contractul încheiat cu A. S.A. nr. 818 din 9.10.2015, însă pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații contractuale, iar instanța de fond a ignorat acest aspect.

Recurenta-reclamantă a arătat că prima neexecutare culpabilă a obligațiilor ce îi reveneau societății pârâte a intervenit la data de 2.11.2015, data semnării acordului cadru dintre D. și pârâtă.

În opinia recurentei, instanța de apel reține în mod eronat că pârâta a fost obligată să solicite acordul D. în ceea ce privește subcontractarea lucrărilor către reclamantă și respectiv că a solicitat acordul D. privind subcontractarea unei lucrări către A. S.A. prin adresa din 21.06.2016.

A doua neexecutare culpabilă a obligațiilor ce îi reveneau societății pârâte a avut loc în intervalul cuprins între 2.11.2015, data semnării acordului cadru dintre D. și pârâtă și data de 21.06.2016, momentul transmiterii adresei nr. x de către pârâtă.

Cu privire la această adresă, recurenta a învederat că, în temeiul art. 292 alin. (2) C. proc. civ. a solicitat instanței să pună în vedere pârâtei să depună la dispoziția instanței originalul acestui înscris sub sancțiunea prevăzută în teza finală a aceluiași alineat. Cu toate că instanța a încuviințat această solicitare, pârâta nu a depus acest document în original nici în fața primei instanțe, nici în fața instanței de apel.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că, în aplicarea normelor de drept material la care face trimitere, instanța de apel omite să observe că prevederile contractuale pe care pârâta C. S.R.L. se obliga să le respecte prin semnarea contractului de execuție lucrări nr. x din 09.10.2015 stipulau expres că C. S.R.L. va încredința către A. S.A. executarea a 50% din lucrările ce urmau să fie executate în derularea contractului cadru, iar C. S.R.L. trebuia să încredințeze aceste lucrări către A. S.A. la aceeași valoare de punct cu care C. S.R.L. a câștigat contractul. De asemenea, era prevăzut că pârâta va încredința aceste lucrări alternativ între reclamantă și pârâtă până la finalizarea contractului.

Însă, aceste obligații au fost încălcate anterior adresei nr. x din 21.06.2016, pe care o invocă pârâta în apărarea sa și pe care instanța de apel o reține ca motiv determinant în pronunțarea hotărârii.

Recurenta-reclamantă a arătat că, între încălcarea obligațiilor contractuale și momentul demersurilor efectuate de pârâtă pentru a acoperi această încălcare este o distanță foarte mare de timp care nu poate fi acoperită de apărările pârâtei. În plus, s-a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligații primare pentru a se asigura că va putea subcontracta, motiv pentru care intenția ei de subcontractare a fost grav viciată prin fapta proprie, aspect care a condus la suferirea unor prejudicii mari de către reclamantă.

La data de 1 aprilie 2019, intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, precizând, totodată, că cererea de recurs nu este asumată prin semnătură de către administratorul judiciar, motiv pentru care se impune anularea recursului.

Intimata a invocat și excepția nulității recursului, având în vedere că recursul este întemeiat în mod formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă, dezvoltarea acestor motive conține critici exclusiv sub aspectul temeiniciei deciziei. În plus, s-a învederat că recurenta nu arată considerentele pe care le considera contradictorii sau străine de natura cauzei și nu indică normele de drept material pe care instanța de apel le-ar fi interpretat sau aplicat greșit.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală, raportat la faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legala, motivarea deciziei recurate fiind coerentă, iar raționamentul juridic propus reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înțeles să își exercite acest drept.

Prin încheierea din 31 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul, a respins excepția netimbrării recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, pentru motivele expuse în cuprinsul acelei încheieri. Totodată, a prorogat discutarea excepției nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare și s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 29 septembrie 2020, când Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție excepția nulității recursului, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., invocând formal motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., pe care își întemeiază recursul și nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Deși, invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta nu indică, în mod concret, în ce măsură instanța de apel nu a respectat exigențele motivării hotărârii pronunțate, afirmând doar în termeni generali că motivarea instanței de apel cuprinde motive contradictorii sau chiar străine de natura cauzei ca urmare a unei interpretări proprii a actelor existente în dosar.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă pentru instanța de recurs exercitarea efectivă a controlului de legalitate al deciziei recurate.

Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

În cauză, recurenta-reclamantă critică decizia recurată sub aspectul netemeiniciei, tinzând, în realitate, la reevaluarea probatoriului administrat și la restabilirea situației de fapt ceea ce nu este posibil în această etapă procesuală.

Recurenta-reclamantă critică doar chestiuni vizând probele administrate, situația de fapt, conduita contractuală a părților, aspecte ce nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile recurentei vizând neexecutarea culpabilă a obligațiilor ce îi reveneau societății C. S.R.L. și reținerea eronată de către instanța de apel, în sensul că pârâta a fost obligată să solicite acordul D., în ceea ce privește subcontractarea lucrărilor către reclamantă și, respectiv, că a solicitat acordul D. privind subcontractarea unei lucrări către A. S.A. prin adresa din 21.06.2016, precum și susținerea acesteia în sensul că în aplicarea normelor de drept material la care face trimitere, instanța de apel omite să observe prevederile contractuale pe care pârâta C. S.R.L. se obliga să le respecte, reprezintă o evaluare de netemeinicie și nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerințelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Criticile recurentei se raportează la modul de interpretare a contractului de către instanța de apel și la reținerea unei situații de fapt care nu se coroborează cu probele, referindu-se, totodată, la modul de conduită a părților, la evaluarea comportamentului acestora, astfel încât nu se poate reține că au fost formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., prin cererea de recurs fiind aduse doar critici de temeinicie deciziei atacate.

În plus, Înalta Curte constată că sunt corecte apărările intimatei, formulate prin întâmpinare, în sensul că, pe de o parte, aspectele criticate de recurentă vizează fie modul de apreciere a probelor, fie maniera in care instanța a interpretat situația de fapt, iar, pe de altă parte, recurenta nu arată care sunt normele de drept material pe care instanța de apel le-ar fi interpretat sau aplicat greșit.

Față de motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate de către recurentă, Înalta Curte reține că, în cuprinsul acestora, nu se regăsesc critici care să vizeze raționamentul expus de curtea de apel în cuprinsul deciziei prin care au fost arătate argumentele care au stat la baza respingerii apelului reclamantei și nici nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. fiind formal invocate.

Întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B.., împotriva deciziei nr. 693 din 10 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2020.