ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 638/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 31.10.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe: 1. obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 370 euro/luna (respectiv 1.760,16 RON/luna la cursul de 1 euro/4.7572 RON din data de 30.10.2019) pentru perioada cuprinsă între data de 01.12.2008 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 31.10.2019, în total suma provizorie de 48.840 euro (echivalentul sumei de 232.341,64 RON la cursul de 1 euro/4.7572 RON din data de 30.10.2019), cu titlu de daune interese, constând în: contravaloarea lipsei de folosință în suma de 340 euro/luna (echivalentul sumei de 1.617,44 RON/luna la cursul de 1 euro/4.7572 RON din data de 30.10.2019) pentru perioada cuprinsă între 01.12.2008 și 31.10.2019, în sumă totală de 44.880 euro (echivalentul a 213.503,13 RON la cursul de 1 euro/4.7572 RON din data de 30.10.2019), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte), precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința de tip S3A, pe lotul nr. x, având nr. Cadastral x și înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9077/22.06.2004, Sectorul 1 București; daune morale în sumă de 30 euro/luna (echivalentul sumei de 142,71 RON/luna la cursul de 1 euro/4.7572 RON din data de 30.10.2019) pentru perioada cuprinsă între 01.12.2008 și 31.10.2019, în sumă totală de 3960 euro (echivalentul a 18.838,51 RON la cursul de 1 euro/4.7572 RON din data de 30.10.2019), precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința de tip S3A, pe lotul nr. x, având nr. Cadastral x și înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9077/22.06.2004, Sectorul 1 București; 2.obligarea pârâtei ANL să asigure finalizarea lucrărilor de construire ale locuinței de tip S3A, pe lotul nr. x, având nr. Cadastral x și înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9077/22.06.2004, Sectorul 1 București, prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor și predarea locuinței la cheie către reclamanți; 3. obligarea pârâtei ANL să asigure finalizarea următoarelor lucrări de investiții pe teritoriul aferent Sectorului 1, București din cadrul Cartierului de Locuințe Henri Coandă constând în: creșă, grădiniță, dispensar, sediu Poliție, sediu Pompieri, sediul ADP (administrația domeniului public) terenuri de sport, spații verzi, parc, complex comercial potrivit Planurilor de urbanism aprobate și etapizate în funcție de graficele de lucrări pentru Cartierul de locuințe Henri Coandă coroborat cu termenele de punere în funcțiune a locuinței de tip S3A, pe lotul nr. x, având nr. Cadastral x și înscris în CF individuală nr. x,conform încheierii nr. 9077/22.06.2004, Sectorul 1 București. 4. obligarea pârâtei ANL la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3092 din 8 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reprezentând contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei decembrie 2008 - octombrie 2016 și a respins aceste pretenții ca prescris formulate, a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect restul pretențiilor, a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Agenția Națională pentru Locuințe, a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 50.678 euro reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru perioada noiembrie 2016 - august 2021, a obligat pârâta-reclamantă să asigure finalizarea lucrărilor de construire a locuinței de tip S3A, pe lotul nr. x, având nr. cadastral x și înscris în C.F. individuală nr. x, conform încheierii nr. 9077/22.06.2004, prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor și predarea locuinței la cheie către reclamant și a respins restul pretențiilor ca nefondate. În ceea ce privește cererea reconvențională, Tribunalul a admis în parte cererea, a obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtului-reclamant suma de 1668,94 RON - debit restant, a respins restul pretențiilor ca nefondate, a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 1800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins cererea pârâtei-reclamante privind obligarea reclamantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, prin care a solicitat modificarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă în principal și ca neîntemeiată în subsidiar.

Prin decizia civilă nr. 601A din 12 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe, împotriva sentinței civile nr. 3092/08.12.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în tot excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea principală, ca prescrisă.

A fost menținută în rest sentința apelată. Intimatul a fost obligat la plata către apelantă a sumei de 1821,46 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. și pârâta Agenția Națională pentru Locuințe.

Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei civile nr. 601 A/11.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI - a Civila în dosarul nr. x/2019.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșita a dispozițiilor art. 1. 3 si 7 din Decretul nr. 158/1954 privind prescripția extinctivă, raționamentul juridic prezentat de instanța de apel, privind natura pretențiilor care ar atrage o prescripție deosebita pentru fiecare prestație, pe de o parte, și împlinirea termenului de prescripție în trei ani de la data termenului de predare, pe de altă parter, fiind contradictoriu.

Se arată că reclamantul A. a învestit instanța de judecată cu realizarea dreptului principal la daune pentru întârziere în asigurarea predării locuinței la termen, drept care ființează alături de alte drepturi principale: dreptul la asigurarea predării, dreptul la daune pentru vicii, dreptul la rezoluțiune.

De aceea, se solicită instanței supreme să constate că instanța de apel nu a aplicat dispozițiile art. 1, 3 si 7 din Decretul nr. 167/1954, ci au fost încălcate normele pentru determinarea regulilor prescripției în raport de natura dreptului de valorificat, întrucât obligația contractuală imputată pârâtei ANL, constând in neasigurarea predării locuinței la termen (după realizarea recepției la terminarea lucrărilor), deși este unică, este o inacțiune continua, în progres, care generează prejudiciul cerut a fi acoperit atât timp cât contractul de mandat și celelalte contracte sunt în executare, chiar dacă executarea este una necorespunzătoare, în condițiile în care nici una dintre părți nu a pus în discuție încetarea contractului sau o cauză de invalidare a acestuia.

Suportul contractual al acestei continuități a inacțiunii este reprezentat de art. 15 din contractul de mandat nr. x/06.08.2004, conform căruia mandatul ANL își încetează valabilitatea la recepția finală a construcției, care este o operațiune ulterioară recepției la terminarea lucrărilor,

Având în vedere faptul că nu a intervenit încetarea contractului de mandat într-o manieră legală și față de natura obligației pârâtei, care este de rezultat și subzistă până la recepția finala, recurentul-reclamant a susținut că dreptul la acțiune nu este prescris.

De asemenea, recurentul-reclamant a făcut referire și la succesiunea actelor de executare a obligațiilor contractuale, din care rezultă că a operat o întrerupere a prescripției prin faptele continue ale paratei ANL de executare a obligațiilor asumate, după cum rezulta din toate înscrisurile si poziția procesuală a pârâtei ANL, obligația de asigurare a predării a imobilului de către pârâta ANL subzistând și în prezent.

A fost invocată și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții de Apel București în cauze similare, prin care excepția prescripției a fost respinsă.

Pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a depus întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a solicitat respingerea acestuia și menținerea soluției date excepției prescripției dreptului material la acțiune, arătând că acesta din urmă s-a născut la un moment unic, cel al nepredării la termen a locuinței, pentru orice aspect legat de această nepredare, despăgubirile solicitate de reclamant având regimul juridic al unor prestații accesorii.

Recurenta-pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei civile, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la asigurarea finalizării lucrărilor de construire la imobilul lot x,

În motivarea recursului, pârâta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv nemotivarea deciziei sub aspectul obligării ANL la asigurarea finalizării lucrărilor de construire, întrucât instanța arată că "nu analizează capătul de cerere privind obligarea intimatului la asigurarea finanțării bancare . . . . . . . . . .", însă obliga ANL la asigurarea finalizării lucrărilor de construire, deși este de notorietate faptul că finalizarea lucrărilor de construire nu se poate realiza fără existența finanțării bancare.

În doctrină s-a reținut că motivarea trebuie să se înfățișeze într-o asemenea manieră încât să corespundă imperativelor logicii, să fie pertinentă, completă, întemeiată și concretă. Motivarea trebuie să fie deopotrivă în strictă concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv.

Aceasta înseamnă că motivele invocate în decizie nu trebuie să fie contradictorii sau dubitative, or instanța obligă ANL la asigurarea finalizării lucrărilor de construire, însă respinge obligarea intimatului la asigurarea fondurilor bancare. Astfel, motivarea este confuză, neclară, contradictorie și fără fundamentare juridică.

Un alt motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă privește valorificarea de către instanța de apel a considerentelor deciziei nr. 5197/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din dosarul nr. x/2011, în măsura în care este de notorietate faptul că în sistemul de drept român deciziile pronunțate în cauze similare nu constituie izvor de drept, instanța fiind obligată să se raporteze la particularitățile flecarei spețe în parte.

De asemenea, apreciază recurenta-pârâtă că sunt aplicabile și dispozițiile alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

În baza contractului de construire, încheiat exclusiv între constructor și reclamantul, acesta din urma s-a obligat să achite prețul locuinței, pe baza situațiilor de lucrări și a facturilor certificate de ANL.

Astfel, conform prevederilor contractului de construire coroborat cu prevederile contractului de mandat, plata lucrărilor de construcție a imobilului de pe lotul nr. x se face către antreprenor din contul mandantului/beneficiarului locuinței deschis la B. S.A..

Pentru a se realiza aceasta operațiune, între intimat și B. s-a încheiat contractul de credit ipotecar, prin care banca acorda acestuia un credit ipotecar pentru construirea unei locuințe în amplasamentul Henri Coandă, lot x, perioada de tragere a creditului acordat de B. S.A. a expirat la nivelul anului 2012, iar ANL a notificat intimatul pentru prelungirea perioadei de tragere, însă fără niciun rezultat, dovadă fiind notificările existente la dosar.

A susținut recurenta-pârâtă că, prin blocarea creditării, reclamantul a încălcat prevederile art. 2 și 4 din contractul de mandat și a determinat, prin propriul său comportament, nefinalizarea lucrărilor de construcții.

În fine, în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind plata sumei de 2616,73 RON, recurenta învederează că inexistența finanțării a condus și la existența unor debite datorate de intimat, instanța de apel înțelegând să nu acorde în totalitate aceste debite motivat de faptul că "prelungirea autorizației de construire nu incumba intimatei, ci apelantei, pe temeiul culpei proprii . . . . . . . . . . . " în măsura în care aceste costuri sunt cuprinse în prețul locuinței și sunt efectuate de ANL conform mandatului încredințat de intimat pentru edificarea locuinței sale.

Astfel, conform Legii nr. 152/1998 și contractului de mandat, ANL poate avansa din resursele proprii sumele necesare proiectării, autorizării, contractării și execuției lucrărilor de construcții de locuințe prin credit ipotecar, urinând ca acestea să fie reconstituite din sursele beneficiarilor de locuințe.

Reclamantul a depus întâmpinare la recursul pârâtei, prin care a solicitat respingerea acestuia și menținerea soluției instanței de apel, arătând, în esență, că, deși motivarea instanței de apel este una succintă, ea face trimitere la premisele care au fundamentat hotărârea. De asemenea, se arată că reclamantul și-a îndeplinit obligația contractuală de a asigura finanțarea lucrărilor, fiind în prezența unei intercondiționări sau interdependențe între existența finanțării active și împlinirea termenului de predare.

La termenul de judecată din 5 martie 2024, recurentului-reclamant i-a fost încuviințată cererea privind administrarea probei cu înscrisuri.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că ambele recursuri sunt fondate, având în vedere următoarele considerente:

Prin recursul reclamantului A. se critică nelegala admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, această critică fiind susceptibilă de încadrare în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut, în mod corect, că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Decretului 167/1958, însă a apreciat că momentul de început al termenului de prescripție este reprezentat de data de la care se putea cunoaște paguba și pe cel care răspunde de ea, moment care în cauză ar fi reprezentat de data stabilită pentru predarea imobilului, respectiv 04.08.2009, dată de la care sa apreciat că reclamantul era îndreptățit să ceară despăgubiri. De asemenea, s-a reținut că de la aceeași dată intimatul putea constata în mod direct că nu poate beneficia de folosința locuinței și putea aprecia asupra consecințelor pe care faptul nepredării imobilului le-a produs asupra acestuia. Astfel, s-a concluzionat că termenul de prescripție a început să curgă la data de 04.09.2009, când a luat naștere și dreptul la acțiune în temeiul art. 8 Decret 167/1958, și a curs neîntrerupt, în cauză nefiind dovedită vreo cauză de întrerupere sau suspendare, cauze prevăzute în mod expres și limitativ.

Or, fapta ilicită imputată pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe - o inacțiune, este una cu caracter continuu, care începe la 04.08.2009 și subzistă până la predarea locuinței.

Paguba pretinsă de intimații-reclamanți, constând în lipsa de folosință a imobilului, nu s-a produs doar pe parcursul celor trei ani scurși de la data la care trebuia să li se predea locuința finalizată, ci se produce în mod continuu, astfel încât dreptul la acțiune pentru plata despăgubirii constând în contravaloarea lipsei de folosință continuă să existe pe toată perioada menționată.

În acest context, obligația de plată a despăgubirii nu derivă dintr-o prestație unică, ci se produce în mod succesiv pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației de a preda locuința, astfel că dreptul material la acțiune se stinge printr-o prescripție distinctă, iar termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, curge conform art. 7 alin. (1) și art. 12 din același Decret.

Simpla depășire a termenului contractual pentru predarea locuinței nu conduce la încetarea contractului.

Potrivit dispozițiilor art. 1021 din vechiul C. civ., partea în privința căreia contractul nu s-a executat poate să ceară fie executarea convenției, dacă aceasta mai este posibilă, fie desființarea sa, cu daune-interese, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1082 din vechiul C. civ., debitorul obligat contractual este ținut de plata daunelor-interese pentru executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației, independent de obligația de executare a contractului.

Prin urmare, nu poate fi stabilit ca moment relevant al nașterii dreptului material la acțiune al reclamanților data la care trebuia predată efectiv locuința, deoarece raportarea la această dată ar fi fost corectă doar în măsura în care contractul își înceta efectele tot la acel moment.

Așadar, criticile recurentei-reclamante sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune sunt fondate, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind incident în cauză.

Trecând la examinarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe, Înalta Curte apreciază fondată critica privind nemotivarea hotărârii, critică subsumată motivului de casare prescris de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel a realizat o analiză proprie a naturii obligației asumate de mandatar, ca fiind de rezultat, în raport cu conținutul concret al clauzelor contractuale și valorificând doar cu caracter subsidiar jurisprudența instanței supreme în această chestiune, critica recurentei-pârâte sub acest ultim aspect neputând fi primită.

Însă, reținând că apelanta Agenția Națională pentru Locuințe avea obligația de a obține rezultatul finalizării locuinței reclamantului, corelativ trebuia ca instanța de apel să analizeze susținerile acesteia, privind faptul că reclamantului îi revenea obligația de a suporta toate cheltuielile necesare realizării acesteia, respectiv să asigure finanțarea în acest sens, conform contractului de construire și contractului de mandat, precum și pe aceea de plată a remunerației mandatarului. Din aceste cheltuieli, instanța de apel a reținut că nu sunt datorate taxele de reautorizare, acestea fiind efectuate din culpa pârâtei, care a întârziat finalizarea construcției.

Or, având în vedere faptul că obligațiile sunt stabilite printr-un contract sinalagmatic, fiind prin urmare interdependente, iar invocarea de către Agenția Națională pentru Locuințe a neîndeplinirii de către reclamant a obligației de a asigura finanțarea lucrărilor, echivalează cu invocarea excepției de neexecutare a contractului, instanța de apel trebuie să o examineze, relevanța sa depășind sfera cererii reconvenționale și extinzându-se asupra pretențiilor deduse judecății pe calea cererii principale.

Pentru aceste considerente, reținând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 601A din 12 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 601A din 12 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2024.