ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2236/2023

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 februarie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, au solicitat obligarea acesteia, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1.300 euro/lună (respectiv 6.188,91 RON/lună la cursul de 1 euro = 4,7607 RON din 20 martie 2019) pentru perioada cuprinsă între data de 22 martie 2016 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 22 martie 2019, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 222.800,76 RON la cursul de 1 euro = 4,7607 RON din 20 martie 2019), cu titlu de daune-interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 1.200 euro/lună (echivalentul sumei de 5.712,84 RON/lună la cursul de 1 euro = 4,7607 RON din 20 martie 2019) pentru perioada cuprinsă între 22 martie 2016 și 22 martie 2019, în sumă totală de 43.200 euro (echivalentul a 205.662,24 RON la cursul de 1 euro = 4,7607 RON din 20 martie 2019), evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte, precum și la plata contravalorii lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip C32S, situată pe lotul nr. x în Municipiul București, cu număr cadastral x și înscris în C.F. individuală nr. 47014 conform încheierii nr. 14626/24.09.2004; daune materiale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 47,607 RON/lună la cursul de 1 euro = 4,7607 RON din 20 martie 2019) pentru perioada cuprinsă între 22 martie 2016 și 22 martie 2019, în sumă totală de 3.600 euro (echivalentul a 17.138,52 RON la cursul de 1 euro = 4,7607 RON din 20 martie 2019), dar și la plata daunelor morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței mai sus individualizate, cu cheltuieli de judecată.

La data de 26 noiembrie 2019 pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 12 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a civile a Tribunalului București, reținându-se că este un litigiu cu profesioniști, dată fiind calitatea Agenției Naționale pentru Locuințe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2019*, la data de 7 mai 2019.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința nr. 2205 din 23 iulie 2019, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă, reținând că nu este suficientă calitatea de profesionist a Agenției Naționale pentru Locuințe pentru a se stabili că este vorba de un litigiu cu profesioniști, întrucât contractul nu a fost încheiat între un profesionist și un consumator, iar pârâta este o agenție națională.

Constatându-se ivit un conflictul negativ de competență între două 2 secții ale aceleiași instanțe, dosarul a fost înaintat Curții de Apel București, secția a V-a civilă, fiind înregistrat sub nr. x/2019, la data de 27 august 2019.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 86 din 20 septembrie 2019, a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, în favoarea Tribunalului București - secției a VI-a civilă.

Această din urmă instanță, prin încheierea din 3 iunie 2020, a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 1900/2021 din 2 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, pârâta fiind obligată la plata către reclamanți a sumei de 31.932 euro în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 22 martie 2016-22 martie 2019, la care se adaugă suma de 887 euro/lună în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 23 martie 2019 și până la data predării la cheie, după recepția la terminarea lucrărilor, a locuinței; pârâta a mai fost obligată la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în sumă de 7.105 RON, reprezentând onorariul de avocat în sumă de 5.605 RON și onorariul de expert în sumă de 1.500 RON.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 504 din 28 martie 2022, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva încheierii din 3 iunie 2020 și a sentinței civile nr. 1900 din 2 iulie 2021, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B.; a fost schimbată în parte încheierea din 3 iunie 2020 și în tot sentința civilă nr. 1900 din 2 iulie 2021, în sensul că s-a admis excepția prescripției extinctive și s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă; intimații-reclamanți au fost obligați la plata sumei de 3.315,16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către apelantă.

Împotriva acestei decizii, reclamanții A. și B. au declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de apel.

Prin decizia nr. 2295 din 3 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admis recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 504 din 28 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă; a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 201A din 13 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Agenția Națională Pentru Locuințe, împotriva încheierii din 3 iunie 2020 și sentinței civile nr. 1900 din 2 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B.. A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. A obligat intimații să plătească suma de 3315,16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 201A din 13 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanții A. și B. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel București.

În argumentarea cererii, recurenții au susținut, în esență, că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 și 1539 din vechiul C. civ., coroborat cu art. 22 din Legea nr. 10/1945, privind calitatea în construcții, cu art. 5 alin. (1), art. 6 indice 1 punctele 4 și 5 din Legea nr. 152/1998, art. 17.1, 17.2., 17.3 și 17.4 din Norma Metodologică pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe din 27.09.2001 și cu art. 47 și urm. din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, în ceea ce privește calitățile intimatei pârâte ANL și natura juridică a obligațiilor acesteia.

S-a arătat că, deși atât din cererea de chemare în judecată, cât și din cererea de apel, precum și din toate lucrările dosarului rezultă că reclamanții a invocat calitățile ANL de investitor (sau dezvoltator) în terminologia Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și coordonator al programului construirii de locuințe la nivel național, în baza căreia a făcut oferta publică de contractare a locuințelor de către beneficiari, de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale naționale de locuințe, din care face parte și Cartierul de Locuințe Henri Coandă și de mandatar oneros al reclamanților, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a readus în analiza și în considerentele sale poziția ANL la calitatea de mandatar ocolind temeinic celelalte calități și refuzând să facă o analiza conformă cu realitatea juridică, invocându-se insuficiența suportului contractual pentru conturarea obligațiilor ANL ca fiind de rezultat, principiul relativității efectelor contractului în sensul asigurării realizării proiectului guvernamental de locuințe ANL - HENRI COANDA, inițiat de aceasta în baza Legii speciale nr. 152/1998 și din care face parte și locuința contractată de reclamant.

Au apreciat recurenții că invocarea principiului relativității efectelor contractului de mandat în scopul izolării acestuia din urmă de contextul contractul și legal este greșită, reprezintă, o eroare de judecată, o substituire a acestui complet de judecată voinței părților, în contradicție cu conținutul contractului de mandat ce conține clauze de trimitere la celelalte contracte și în contradicție cu izvorul dublu al nașterii lui, și anume voința părților și dispozițiile Legii nr. 152/1998.

S-a arătat că instanța de judecată a aplicat măsuri diferite în dosare similare, în înțelegerea mecanismului legal al derulării legale și logice a obligațiilor contractuale dintre investitorul (pârâta ANL) și executantul (constructorul), pe de o parte și investitorul (pârâta ANL) și beneficiarul (recurenții-reclamanți A. și B., pe de altă parte, pentru ca aceștia din urmă să aibă locuința contractată în cadrul programului guvernamental ANL Cartier Henri Coandă, prin credit ipotecar, inițial, coordonat și controlat de o agenție a stalului roman, (ANL).

În opinia recurenților, s-a făcut o interpretare nelegală a contractului de mandat, iar hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 coroborat cu art. 977, 978, 979, 9811, 982 C. civ. și a dispozițiilor art. 1, 2, 3, 4, 5 și 6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea și funcționarea ANL, în ceea ce privește calitatea pârâtei ANL în raporturile juridice cu recurenții-reclamanți, coroborat cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, art. 1-5 din Regulamentul de recepție al lucrărilor de construire și a instalațiilor aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994 modificat prin H.G. nr. 343/2017, coroborat cu art. 6 lit. din) Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe din 27.06.2001, greșeala vădită constând în reducerea poziției intimatei- pârâte ANL la emițătoare de corespondență, un simplu mandatar, cu obligații de diligență.

Din evaluarea modului în care s-a născut contractul de mandat nr. x/13.08.2007, recurenții au apreciat că interpretarea acestuia trebuie făcută integrat, pentru că acesta a fost încheiat doar pentru individualizarea raporturilor juridice cu beneficiarul, pentru rațiuni de funcționare și de bună evidență a raporturilor juridice cu fiecare beneficiar în parte, însă conținutul lui se completează din punct de vedere al obligațiilor cu obligațiile legale și cu obligațiile cuprinse în contractele de antrepriză generală, contractul de construire și contractele de finanțare (credit ipotecar și ipoteca bunuri viitoare).

Caracterul complementar al acestor contracte recurenții au arătat că rezultă din faptul că a fost încheiat în cadrul Programului Guvernamental de Locuințe ANL Henri Coandă, pentru asigurarea analizării locuinței, parte integrantă din acest cartier pentru care ANL a solicitat și a obținut Plan de Urbanism Zonal, PUZ anexat prezentei întâmpinări.

De asemenea, rezultă din dispozițiile cuprinse în preambulul contractelor de mandat în care se arată că aceste contracte au fost încheiate în baza Legii nr. 152/1998 privind înființarea ANL, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, a Contractului de antrepriză generală nr. 675B/02.07.2004 și a contractelor de cesiune încheiate.

Rezultă și din dispozițiile cuprinse în preambulul contractelor de construire în care se arată că aceste contracte au fost încheiate în baza Legii nr. 152/1998 privind înființarea ANL, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, cu modificările ulterioare a Contractului de antrepriză generală nr. 4841/17.05.2004.

S-a mai susținut că rezultă din titlu/contractului de credit ipotecar specific convenției ANL nr. 415/03.12.2008 și din titlul contractului de ipotecă specific convenției ANL, precum și din dispozițiile art. 2 al contractului de credit și ale art. 1 al acestui contract de ipotecă specific ANL autentificat sub nr. x/03.12.2008 de BNP C., conform cărora, ipoteca a fost constituită în vederea garantării obligației de restituire a creditului ipotecar în valoare de 52.000 euro (...) asupra imobilului constând în construcția viitoare tip C 32 S cu destinația de locuință, care se va ridica conform prevederilor Legii nr. 152/1998 și Legii nr. 190/1990, potrivit Autorizației de construire nr. x/28.02.2008 emisă de PS l București; Contractului de antrepriză generală (CAG) nr. 7257/14.07.2004, încheiată între ANL și Antreprenorul General; Contractelor de cesiune nr. x/06.02.2006, nr. y/25.04.2007; nr. x/27.10.2008 la CAG; Contractului de mandat nr. x/13.08.2007; Contractului de Construite cu încheiere de legalizare de semnătură nr. x/14.11.2008 D.; Actului adițional nr. x/2008 la Contractul de construire.

De asemenea, au apreciat că rezultă din dispozițiile art. 18 din contractul de construire care prevăd în mod expres acest caracter complementar; din dispozițiile art. 19 din contractul de antrepriză generală prin care pârâta ANL și antreprenorul general se obligă în solidar să asigure executarea infrastructurii și utilităților, precum și din întreg conținutul Convenției MM 1909/06.05.2004, conform căruia toate semnatarele acestei convenții se află sub îndrumarea Consiliului de Coordonare condus de ANL printr-un reprezentant desemnat.

Totodată, s-a apreciat de către recurenți că rezultă caracterul complementar al acestor contracte și din înscrisul anexat PUZ Ansamblu ANL Henri Coandă, potrivit căruia pârâta ANL a solicitat și i s-a aprobat acest PUZ, în calitatea sa de investitor.

Asigurarea finalizării construcției implică atât asigurarea edificării construcției în sine, cât și instalațiilor care deservesc și o fac funcțională.

Constructorul este sub controlul contractual direct al pârâtei ANL, aspect care rezultă prin comparația contractului de antrepriză generală cu cel de construire cu legalizare de semnătura nr. x/14.11.2008 BNP D., primul asigurând prin conținutul și clauzele sale controlul ANL asupra constructorului. ANL fiind aceea care: obținea autorizația de construire și cea de modificare, în caz de greșeli (art. 1 din contractul de mandat); realiza recepția la terminarea lucrărilor (art. 20, art. 65 alin. (2); supraveghea executarea lucrărilor de construire art. 23); autoriza plățile prin verificarea situațiilor de lucrări (art. 81 și urm), trebuia să încaseze penalitățile de întârziere pentru neîncadrarea în graficele de execuție (art. 64), gestiona garanțiile de bună execuție (art. 44) decidea rezilierea și înlocuirea lui (art. 94-96), pe când contractul construire nu are pârghii de control ale beneficiarului asupra constructorului, modelul contractelor fiind impus de ANL.

Având acest control asupra constructorului, recurenții au arătat că, în mod evident, ANL răspunde față de reclamanți pentru obligațiile constructorului.

În raport de dispozițiile legale precitate și de dispozițiile Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificat prin H.G. nr. 343/2017 finalitatea locuinței prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor implica edificarea atât a construcției, cât și a instalațiilor pentru care este necesară executarea prealabilă a rețelelor de apă, canal (de către Primării) și a celor de gaze curent electric, (de către Distrigaz Sud Rețele S.R.L. E - Distribuție Muntenia SA) toate fiind semnatare ale Convenției MM nr. 1909/2004, sub coordonarea și controlul ANL, (art. 4) rezultând că mandatul ANL funcționează și pe componenta de urbanizare, fără de care nu se poate finaliza și preda o construcție.

Consideră că nu se poate antrena răspunderea constructorului, întrucât recepția la terminarea lucrărilor nu se poate realiza nici în prezent, nefiind finalizate lucrările de infrastructură edilitare. Predarea imobilului de către constructor este o operațiune ulterioară recepției la terminarea lucrărilor, care este în sarcina ANL.

Fără realizarea rețelelor de utilitari, ce sunt în sarcina entităților semnatare ale Convenției MM nr. 1909/2004, constructorul (în calitate de executant) nu poate notifica ANL pentru ca aceasta să convoace comisia de recepție la terminarea lucrărilor.

Pârâta ANL nu este doar un mandatar oneros obișnuit, ci este un investitor (dezvoltator imobiliar, calitate pe care o invocă în înscrisurile pe care le emite în executarea obligațiilor - ordine de începere a lucrărilor, contracte de antrepriza generală, procese-verbale de constatare, (atestare) a stadiului realizării construcției, dar pe care o contestă in procese) conform Legii nr. 10/1995 privind calitatea de construcții (sau dezvoltator imobiliar), coordonator al Programelor Naționale de Construcție de Locuințe potrivit Legii nr. 152/1998 privind organizarea și funcționarea ANL (împreună cu H.G. nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicarea a Legii nr. 52/1998) și de mandatar cu titlu oneros (tripla calitate).

Au mai precizat recurenții că din citirea art. 1 și 15 ale contractului de mandat nr. x/13.08.2007, se poate observa că mandatul nu a fost dat pentru încheierea unuia sau mai multor acte juridice, ci pentru asigurarea rezultatului constând în asigurarea predării locuinței la termen, în conformitate cu proiectul tehnic și autorizația de construire.

Recurenții au susținut că ne aflăm în prezența unui contract complex, de sorginte legală, nenumit, a cărui interpretare se face în raport de totalitatea regulilor generale aplicabile contractelor, indiferent de izvorul lor formal, cutumiar sau legal, constând în C. civ. sau legile complementare acestuia și bineînțeles în raport de legislația specială, care autorizează funcționarea si atribuțiile ANL, constând in Legea nr. 152/1998 privind înființarea ANL, H.G. nr. 962/2001 de aprobare a Normelor Metodologice de punere in aplicare a Legii nr. 152/1998 si H.G. nr. 620/2001 de aprobare a Regulamentului de Organizare si Funcționare a ANL.

Au fost redate texte de lege care reglementează obiectul de activitate al ANL, programele de investiții ce trebuiau realizate anual, subliniind că, calitatea de investitor se releva în conformitate cu denumirea Programului de Locuințe ANL, prin credit ipotecar HENRI COANDĂ, din analiza componentelor proiectului și componența de finanțare inițiată și derulată de ANL, prin credit ipotecar în baza convențiilor, încheiată de aceasta cu băncile comerciale, fiind astfel încheiată o Convenție, ce cuprinde descrierea mecanismului de plata și obligațiile celor două părți, pe care le-a redat în continuare.

Prin urmare, recurenții au arătat că din prețul total al locuinței de 81.019 euro (77.446 euro inițial, majorat cu 3,573 euro sub presiunea ANL conform actului adițional nr. x/2008 la contractul de construire cu legalizare de semnătură nr. x/14.11.2008 BNP D.) suma de 29.019 euro (25.446+3573) a fost asigurată din fonduri proprii, virată în contul E. conform art. 2.2.7 din Convenție, iar diferența de 52.000 euro a fost asigurată prin creditul ipotecar contractat de reclamanți în baza contractului de credit ipotecar bancar, persoane fizice autentificate sub nr. x/03.12.2008 finanțarea lucrărilor de construcție fiind făcută prin mecanismul descris mai sus.

Conform art. 2 și 4 din contractul de mandat nr. x/13.08.2007_asigurarEa finanțării trebuia făcută de reclamanți prin mecanismul descris mai sus

,

până la împlinirea termenului de predare din 01.09.2011 (24 de luni de la emiterea ordinului de începere al lucrărilor nr. 395/09.01.2009 conform art. 8 din contractul de construire) și nicidecum sine die, pentru că în mod real ANL nu poate prezenta nici în acest moment un termen cert de predare a locuinței.

Fiind în prezența unei intercondiționări sau interdependente între existența finanțării active în împlinirea termenului de predare a locuinței, după expirarea acestui termen de predare, vorbim despre prelungirea finanțării active care însă implica executarea de către ANL a cel puțin trei obligații, respectiv: existența unei convenții valide și în derulare cu banca finanțatoare - E. S.A.; executarea obligațiilor de către ANL pe seama și pe contul reclamanților a Convenției cu banca E. S.A.; asigurarea unui contract de construire, prin înlocuirea constructorului care nu și-a executat obligațiile, conform art. 13 din contractul de mandat nr. HC 1312/13.0B.2007.

Aceasta pentru că, mecanismul de executare al contractului de credit ipotecar funcționa prin autorizarea tragerilor din cont pe baza situațiilor de lucrări prezentate ANL de către constructor și verificate sub aspectul realității acestora și a respectării stindardului de conformitate și calitate prin responsabilii tehnici cu execuția și prin diriginții de șantier, ambii aflări în sarcina ANL (art. 2 și 4 din contractul de mandat nr. x/13.08.2007 și art. 81-86 din contractul de antrepriza generală.

Acest mecanism a fost confirmat de pârâta ANL (cu privire la finanțarea acordată de o altă bancă în mod public pentru toți beneficiarii prin postarea pe site-ul sau a anunțului intitulat, INFORMARE Re: Prelungirea perioadei de tragere pentru contractele de credit F.: În atenția beneficiarilor din amplasamentul Henri Coandă din data de 12.07.2016, în care ANL scrie: Perioada de tragere aferentă contractelor de credit va putea fi prelungită până la data de 31.12.2017 doar în cazul îndepliniri următoarelor condiții:

• la data semnării actelor adiționale de prelungite, Autorizația de Construire aferentă Loturilor semnatare trebuie să fie în vigoare - obligație în sarcina ANL, conform art. 1 din contractul de mandat;

• la data semnării actelor adiționale de prelungire, fiecare lot semnatar va trebui să beneficieze de continuitatea contractului de construire - obligația ANL conform art. 14 din contractul de mandat prin asigurarea înlocuirii constructorului.

• la data semnării actelor adiționale de prelungire, fiecare lot semnatar va trebui sa aibă polița de asigurate imobil validă - F. asigura intermedierea cu asigurătorul prelungitei poliței de asigurare:

Din conținutul art. 81-84 al Contractului de antrepriză generală de construcții nr. 7257/14.07.2004, rezultă că în executarea acestuia constructorul va emite situații de lucrări lunare pe baza prețurilor unitare și a cantităților de lucrări, conform ofertei adjudecate, confirmate de inspectorii de șantier ANL, iar verificarea lucrărilor se va face de ANL cu respectarea reglementarilor tehnice în vigoare, pe baza formularelor de prezentare a situațiilor de lucrări și de decontare.

Cu referire la incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.., recurenții au susținut încălcarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Au arătat că soluția pe acest aspect de drept este rodul abordării incomplete și nefragmentare a problematicii de drept, de a se extrage contractul de mandat nr. x din13.08.2007 din cadrul Programului Guvernamental de Locuințe ANL Henri Coandă, deși este parte dintr-un întreg, cu elemente comune.

Așa fiind, contractul de mandat nr. x/13.08.2007 nu poate fi privit ca fiind autonom, pentru că se ajunge la concluzia nelegală că nu există dezlegări ce privesc aspecte din prezenta cauză. Aceasta pentru că locuința reclamanților este parte integrantă a acestui Cartier de Locuințe, cu drumuri interioare comune, cu drumuri de acces, cu rețetele de utilități comune.

Prin decizia civilă nr. 5197/25 aprilie 2013 pronunțată în dosarul nr. x/2011, părți fiind G. - beneficiar care a contractat în cartierul Henri Coandă locuința de pe Lotul x, în calitate de recurent reclamant și ANL, în calitate de intimata pârâtă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat refuzul nejustificat al pârâtei ANL de a întreprinde toate demersurile pentru finalizarea programului guvernamental "Cartierul de locuințe Henri Coandă" incluzând imobilul de pe lotul x și a obligat pârâta ANL să dispună toate măsurile administrative în acest sens în termen de 6 luni de la data prezentei decizii sub sancțiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerente obligațiile pârâtei ANL în calitate de agent guvernamental, de a asigura finalizarea lucrărilor de construire pe ambele componente: locuința și infrastructura cu utilitățile și urbanizarea, existența prerogativelor legale cu care a fost investită ANL ca instituție de interes public prin Legea de organizare nr. 152/1998, încălcarea de către aceasta a principiului bunei administrări adoptând o conduită prin care a vătămat dreptul beneficiarului de a se bucura de prerogativele dreptului de proprietate si inexistența vreunui obstacol în realizarea obligațiilor, care să se încadreze într-una dintre cauzele exoneratoare de răspundere.

Au apreciat recurenții că aceasta reprezintă tocmai putere de lucru judecat cu rolul său reglator și integrator al relațiilor sociale și de asigurare a predictibilității justiției, nefiind posibile existența de soluții juridice opuse, în situații juridice identice.

Referitor la condiția prejudiciului, recurenții au arătat că hotărârea este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 998, 1073 și 1084 C. civ. de la 1864 și a tuturor temeiurilor de drept expuse în cadrul primului motiv de recurs, precum și a confuziei privind pretenția dedusă judecății, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susțin că în considerentele hotărârii apelate se regăsesc patru teze nelegale, și anume că: prima instanță a confundat obligația mandatarului cu obligația constructorului; un prejudiciu constând în lipsirea de folosință poate fi afirmat doar dacă pentru bunul în dispută reclamanții ar fi avut făcută recepția finală și reclamanții ar fi făcut dovada unui contract de închiriere pe toată perioada în discuție și că nici ANL și nici constructorul nu au avut în vedere că întârzierea predării construcției cauzează reclamanților lipsirea de folosință ("reclamanții nu dețin bunul, nu sunt proprietarii acestuia").

Recurenții arată că prima instanță nu a confundat obligația mandatarului cu obligația constructorului, diferența dintre cele două obligații constând în faptul că ANL are obligația de asigurare a finalizării locuinței prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor, iar constructorul are obligația de a executa lucrările de construcție, mai puțin lucrările de execuție a rețelelor de utilități, drumurile interioare, drumurile de acces, clădirile cu funcțiuni sociale, și de a preda locuința după recepția la terminarea lucrărilor ce trebuie asigurată și făcută de ANL, către reclamanți.

Nefiind executate rețele de utilități și nefiind finalizate lucrările de construcție, nici recepția la terminarea lucrărilor nu s-a făcut, lipsirea de folosința locuinței fiind rezultatul cauzal al faptelor ilicite ale ANL, constând în neexecutarea obligațiilor contractuale și legale.

Lipsirea de folosință nu are legătură cu prejudiciul constând în ratarea unei șanse, și nici cu prețul transferului drepturilor rezultate din contractarea locuinței, regimul juridic fiind diferit, reclamanții având dreptul de a fi proprietari și implicit posesori, însă nu sunt din culpa ANL ce nu și-a executat obligațiile contractuale.

S-a apreciat de către recurenți că nu doar titularul dreptului de proprietate poate fi prejudiciat prin lipsirea de folosința, ci si titularul dreptului de creanța, cum ar fi locatarul, chiriașul, comodatarul, asociatul într-o asociere in participațiune, iar în acest caz, titularul dreptului de creanța de a dobândi dreptul real de proprietate.

Indemnizarea sau acoperirea prejudiciului, în absența unei clauze penale (modelul și conținutul contractului de mandat, dar și grupului de contracte, a fost conceput și impus de pârât ANL, care reprezintă o excepție în evaluarea prejudiciului și a daunelor, se face potrivit regulilor generale ale dreptului civil, prin determinarea prejudiciului și a daunelor, operațiuni distincte, care asigura respectarea principiului reparării (integrale) a prejudiciului, ce reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale oricărui sistem de drept și pilonul securității și echilibrului într-o societate.

Recurenții au prezentat efectele juridice ale încheierii contractului de mandat, precizând ce drepturi derivau din nerealizarea acestora și faptul că prejudiciul constând în lipsirea de folosință poate fi afirmat dacă locuința contractată de reclamanți nu are făcută recepția la terminarea lucrărilor, nu cea finală a bunului.

Au apreciat recurenții că instanța face o confuzie între cele două recepții, la terminarea lucrărilor și cea finală și între lucrări de construcție și construcția în sine, prezentând în continuare definițiile acestora și precizând textele de lege unde se regăsesc definițiile sintagmelor utilizate.

Intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând în principal admiterea excepției și, în consecință, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a o respinge, constatând că anumite critici pot fi circumscrise dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând decizie atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Pentru a facilita deplina înțelegere a raționamentului care stă la baza prezentei decizii, se cuvine amintit că, reclamanta, în calitate de mandant a încheiat cu pârâta ANL în calitate de mandatar, contractul de mandat x/13.08.2007, în baza căruia ANL a fost mandatată să îl reprezinte pe reclamant în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general în vederea urmăririi și finalizării lucrărilor locuinței tip C32S, compusă din 4 camere de locuit si dependințe, având o suprafață construită desfășurată de 203,94 mp, din care suprafața utilă de 151,70 mp, situat în cartierul Henri Coandă.

La data de 14.11.2008, a fost încheiat contractul de construire nr. x/14.11.2008, între S.C H. S.RL în calitate de antreprenor general si A., în calitate de beneficiar, având ca obiect construirea la cheie a unei locuinței tip C32S, conform proiectului tehnic, situată pe lotul x, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. 47014 conform încheierii nr. 14626/24.09.2004, situat în București, locuința tip C32S, compusă din 4 camere de locuit si dependințe având o suprafață construită desfășurată de 203,94 mp, din care suprafața utilă de 151,70 mp., prețul total al locuinței, fiind de 77.446 Euro (inclusiv T.V.A).

La data de 14.11.2008, reclamanta a încheiat actul adițional nr. x la contractul de construire nr. x/14.11.2008 prin care se majora prețul total al locuinței cu 3.573 euro, ajungând la un preț total de 81.019 Euro (inclusiv T.V.A.).

Părțile au prevăzut la art. 14 din contract că acestea sunt obligate să respecte clauzele contractului, fiind răspunzătoare de daune interese ce ar putea decurge din nerespectarea acestora, iar potrivit art. 15, contractul de mandat își încetează valabilitatea la recepția finală a locuinței.

Invocând nerespectarea obligației pârâtei de predare a locuinței la termen, prin prezenta cerere reclamanții au solicitat, în temeiul răspunderii civile contractuale, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, constând în prejudiciul material reprezentat de lipsa de folosință a imobilului.

Instanța de apel a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Agenția Națională Pentru Locuințe, împotriva încheierii din 3 iunie 2020 și sentinței civile nr. 1900 din 2 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B., a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată și a obligat intimații să plătească suma de 3315,16 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recurenții au criticat hotărârea atacată susținând că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 50/1991, Legea nr. 10/1995, H.G. nr. 808/2005, Normativul nr. 7/1999, H.G. nr. 807/2015, care definesc lucrările de construire, construcția și recepția la terminarea lucrărilor, darea în folosință a unei construcții, art. 969 C. civ. de la 1864 privind obligațiile contractuale și ale Legii nr. 152/1998 privind calitățile și rolul A.N.L. de investitor și coordonator al Programului de locuințe A.N.L. Henri Coandă.

În esență, recurenții susțin că pârâta A.N.L. s-a obligat, potrivit art. 969 C. civ. de la 1864 și art. 1 și 15 din contractul de mandat, să predea locuința finalizată conform autorizației de construire și proiectului tehnic, iar instanța de apel, reținând că pârâta ANL nu și-a asumat obligația de realizare a locuinței și, implicit, pe cea de predare la termenul prevăzut în contractul de construire a făcut confuzie între lucrări de construcție și noțiunea de construcție, finalizarea lucrărilor de construcție și recepția la terminarea lucrărilor, predarea unor lucrări de construcție și darea în folosință a unei construcții.

În acest sens, recurenta a arătat că atât timp cât recepția la terminarea lucrărilor implică edificarea atât a construcției, cât și a instalațiilor de apă, canal, gaze și curent electric, pârâta A.N.L. nu și-a respectat obligația de finaliza și preda la termen o construcție racordată la utilități.

Contrar susținerilor recurentei, în cauză nu au fost încălcate dispozițiile legale privind legislația din materia construcțiilor, întrucât instanța de apel nu a făcut nicio confuzie între lucrări de construcție și noțiunea de construcție, finalizarea lucrărilor de construcție și recepția la terminarea lucrărilor, predarea unor lucrări de construcție și darea în folosință a unei construcții.

În realitate, criticile recurenților vizează modalitatea de interpretare de către instanța de apel a clauzelor contractului de mandat încheiat între părți, fiind nemulțumiți de concluzia la care a ajuns aceasta, în privința obligațiilor pe care și le-ar fi asumat intimata ANL în baza acestuia.

Din analiza probatoriului administrat, instanța de apel a constatat că:

"obligațiile contractuale ale apelantei-pârâte constau în urmărirea executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, precum și pentru a utiliza sumele din conturile de avans și de credit ale reclamantului deschise la F.. în vederea recuperării cheltuielilor avansate de ANL pentru deschiderea amplasamentului și executarea lucrărilor, precum și a cheltuielilor necesare pe parcursul execuției, precum și a celorlalte costuri cuprinse în prețul locuinței." S-a mai reținut și că, deși reclamanții invocă nerespectarea unor obligații de realizare a unui cartier de locuințe, ce trebuia să includă străzi și utilități, în sarcina intimatei nu există nici o obligație cu privire la urmărirea unor astfel de lucrări.

În consecință, analiza condițiilor răspunderii civile contractuale s-a făcut în limita acestor obligații ale intimatei, instanța de apel apreciind că reclamanții trebuiau să dovedească, în primul rând, fapta ilicită, respectiv că intimata nu a acționat cu toată diligența necesară pentru urmărirea executării și finalizării lucrărilor de construire a locuinței, în lipsa dovedirii încălcării acestor obligații nefiind posibilă atragerea răspunderii contractuale a intimatei.

Instanța de recurs nu poate reține însă o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de apel, câtă vreme controlul pe care îl poate face aceasta este numai de legalitate, nu și de temeinicie. Or, mare parte a aspectelor invocate de către recurenți are în vedere tocmai situația de fapt reținută de instanța de apel, solicitându-se practic, ca, în urma reinterpretării probatoriului administrat, să se constate temeinicia afirmațiilor acestora, și astfel să se stabilească o altă situație de fapt, din care, ulterior, să poată fi trase alte consecințe juridice.

O altă critică a recurenților vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998, art. 1073 și 1084 C. civ. de la 1864, în analiza condiției prejudiciului în atragerea răspunderii contractuale a pârâtei, deoarece în mod greșit instanța de apel a reținut că prima instanță a confundat obligația mandatarului cu obligația constructorului; un prejudiciu constând în lipsirea de folosință poate fi afirmat doar dacă pentru bunul în dispută reclamanții ar fi avut făcută recepția finală și reclamanții ar fi făcut dovada unui contract de închiriere pe toată perioada în discuție și că nici ANL și nici constructorul nu au avut în vedere că întârzierea predării construcției cauzează reclamanților lipsirea de folosință ("reclamanții nu dețin bunul, nu sunt proprietarii acestuia").

Potrivit art. 998 C. civ. de la 1864 "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara".

De asemenea, conform art. 1073 C. civ. de la 1864 "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare" și art. 1085 din același act normativ "debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul său".

Înalta Curte, verificând decizia recurată în ceea ce privește condiția prejudiciului, constată că instanța de apel a reținut că pentru a se angaja răspunderea contractuală a pârâtei în temeiul contractului de mandat, reclamanții trebuiau să dovedească, în primul rând, fapta ilicită, respectiv că aceasta nu a acționat cu toată diligența necesară pentru urmărirea executării și finalizării lucrărilor de construire a locuinței.

Argumentul principal pentru care instanța de apel a constatat că prejudiciul nu este dovedit îl reprezintă faptul că prejudiciul susținut de reclamanți este reprezentat de lipsirea sa de folosința imobilului pentru perioada cuprinsă între data la care imobilul trebuia predat la "cheie", și data la care va avea loc predarea efectivă a acestuia cu toate utilitățile necesare.

Însă, astfel cum a reținut și instanța de apel, locuința nu era realizată la cheie la momentul formulării cererii de chemare în judecată și nu este finalizată nici în prezent, dar pârâta ANL nu și-a asumat obligația de realizare a locuinței și, implicit, pe cea de predare la termenul prevăzut în contractul de construire, astfel că această situație nu dovedește neîndeplinirea obligației de urmărire a execuției lucrărilor de construire.

Or, nepredarea locuinței, la care se raportează prejudiciul afirmat, privește obligația de realizare a lucrărilor de construire, ce izvorăște din contractul de construire, iar nu obligația de supraveghere ce revenea mandatarului.

În cauză, se reține că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei A.N.L. la plata daunelor moratorii constând în echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației contractuale de a edifica și preda la termen locuința.

Prin urmare, fiind invocată răspunderea civilă contractuală pentru nerespectarea obligației de a preda la termen locuința, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 998 C. civ. de la 1864, care reglementează răspunderea civilă delictuală, pentru a se putea susține aplicarea greșită a acestora.

Înalta Curte constată că în mod just instanța de apel a analizat cerințele răspunderii civile contractuale și a reținut că prejudiciul constând în lipsa de folosință a locuinței, invocat de reclamantă, nu este cert, în condițiile în care, în absența unor probe care să ateste posibilitatea reală și efectivă a reclamanților de a ceda contra cost folosința imobilului pe toată perioada în litigiu, nu se poate susține că reclamanții ar fi putut închiria, mai ales neîntrerupt, imobilul la prețul practicat pe piața liberă.

S-a reținut în mod corect de instanța de apel că, prejudiciul astfel afirmat de reclamanți are un caracter incert, având semnificația pierderii șansei de realizare a unui avantaj economic, iar nu un prejudiciu efectiv.

În acest sens, la stabilirea daunelor-interese pe cale judiciară conform art. 1084-1086 C. civ. de la 1864, reclamanții trebuiau să dovedească atât existența, cât și întinderea prejudiciului, respectiv pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat ca urmare a executării neconforme a obligațiilor contractuale privind predarea locuinței de către pârâtă fără utilitățile de care se face vorbire.

Legat de acest aspect, trebuie avut în vedere că prețul imobilului a fost subvenționat de Stat, fiind astfel sub valoarea de piață a construcției, iar reclamanții au cesionat drepturile ce decurg din contractul de construire cu aproximativ dublul prețului suportat de aceștia.

Daunele-interese nu pot cuprinde decât ceea ce este consecința directă și necesară a neexecutării obligației. Or, lipsa de folosință a unui bun nu este consecința neîndeplinirii obligației mandatarului, ci, cel mult, a celui care avea îndatorirea de realizare a bunului.

Nu în ultimul rând, se reține că prin criticile invocate de recurentă privind reanalizarea obligațiilor asumate de părți prin contractul de mandat și prin contractele în care reclamantul nu este parte, prezentarea situației de fapt referitor la finanțarea și realizarea utilităților pentru cartierul Henri Coandă, precum și nedovedirea de către reclamant a despăgubirilor solicitate, sunt reiterate aspecte de netemeinicie care au fost analizate în contradictoriu de instanțele devolutive, neputând face obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului în lipsa indicării unor critici de nelegalitate, care să poată fi încadrate în motivul de casare invocat.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că normele de drept material au fost corect aplicate raportului juridic dedus judecății, fiind astfel nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente.

Recurenții au invocat încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., indicând situația deciziei nr. 5197/25.04.2013 pronunțată în dosarul nr. x/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în care ICCJ a reținut în considerente obligațiile pârâtei ANL în calitate de agent guvernamental, de a asigura finalizarea lucrărilor de construire pe ambele componente: locuința și infrastructura cu utilitățile și urbanizarea, existența prerogativelor legale cu care a fost investită ANL ca instituție de interes public prin Legea de organizare nr. 152/1998, încălcarea de către aceasta a principiului bunei administrări adoptând o conduită prin care a vătămat dreptul beneficiarului de a se bucura de prerogativele dreptului de proprietate și inexistența vreunui obstacol în realizarea obligațiilor, care să se încadreze într-una dintre cauzele exoneratoare de răspundere.

Au apreciat recurenții că aceasta reprezintă tocmai putere de lucru judecat cu rolul său reglator și integrator al relațiilor sociale și de asigurare a predictibilității justiției, nefiind posibile existența de soluții juridice opuse, în situații juridice identice.

Instanța de apel a reținut că, în fața primei instanțe reclamanții au depus hotărâri judecătorești pronunțate în alte cauze similare, iar prima instanță nu a reținut că acestea ar avea o altă valoare decât aceea de practică judiciară în prezenta cauză. S-a apreciat că acestea privesc alte raporturi juridice decât cel dedus judecății și nu pot conține statuări în ce privește situația de fapt în cauză. Prin urmare, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță de control judiciar că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se putea reține efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, acestea având doar valoare jurisprudențială. Or, jurisprudența națională nu are calitatea unui izvor de drept în sistemul nostru juridic, instanța de judecată fiind obligată să se raporteze la particularitățile concrete ale speței.

Sub un prim aspect se impune precizarea că dispozițiile art. 431 C. proc. civ. reglementează efectele hotărârii judecătorești, respectiv efectul negativ, în sensul că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect" (alin. (1) și efectul pozitiv, în sensul că "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă" (alin. (2). Din dispozițiile legale anterior citate, rezultă cu prisosință că referirea la "oricare dintre părți" din alin. (2) al art. 431 C. proc. civ. are în vedere numai părțile care au participat în litigiul inițial, astfel că în litigiul ulterior, ce se desfășoară între aceleași părți, fiecare dintre ele poate să opună celeilalte lucrul anterior judecat între ele, dacă acesta are legătură cu chestiunile dezbătute în noul litigiu.

Această concluzie este întărită inclusiv de dispozițiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora.

Din analiza deciziei civile nr. 5197/25.04.2013 invocată de recurenți, instanța de recurs constată că aceștia nu au fost părți în litigiul în care a fost pronunțată hotărârea, astfel încât, în raport cu dispozițiile art. 431 C. proc. civ., aceștia fiind terți și nu părți, nu pot invoca în favoarea lor efectul pozitiv al acestei hotărâri judecătorești.

Față de această situație, se apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 201A din 13 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 201A din 13 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2023.