ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1325/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1.300 euro/lună (respectiv 6.060 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,6618 RON din data de 27 aprilie 2018) pentru perioada cuprinsă între 30 aprilie 2015 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 30 aprilie 2018, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 218.172,24 RON la cursul de 1 euro/4,6618 RON din data de 27 aprilie 2018), cu titlu de daune interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 1.200 euro/lună (echivalentul sumei de 5.594,16 RON/luna la cursul de 1 euro/4,6618 RON din data de 27.04.2018) pentru perioada cuprinsă între 30.04.2015 și 30.04.2018, în sumă totală de 43.200 euro (echivalentul a 16.782,48 RON la cursul de 1 euro/4,6618 RON din data de 27.04.2018, evaluată provizoriu, pana la stabilirea prin expertiza tehnica de evaluare a sumei exacte), precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula pana la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor si a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte si locuința tip S9 din Mun. București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 11088/20.07.2004;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 466,18 RON/lună la cursul de 1 euro/4.6618 RON din data de 27.04.2018) pentru perioada cuprinsă între 30 aprilie 2015 și 30 aprilie 2018, în suma totală de 3.600 euro (echivalentul al 6.782,48 RON la cursul de 1 euro/4,6618 RON din data de 27.04.2018), precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip S9 din Municipiul București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 11088/20.07.2004.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 31 iulie 2018, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție a constructorului S.C. B. S.R.L. pentru ca, în măsura în care ANL va cădea în pretenții, ca urmare a soluționării prezentului dosar, chematul în garanție să execute obligația, în baza contractului de antrepriză generală preluat prin contractul de cesiune nr. x/5.03.2014 și a contractului de construire, autentificat sub nr. x/19.01.2006.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin încheierea de ședință din 1 octombrie 2018, a admis excepția necompetenței sale funcționale, competența de soluționare a cauzei fiind declinată către Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, solicitând obligarea acesteia să asigure finalizarea lucrărilor de construire ale locuinței de pe lotul x, București, din Cartierul Henri Coandă prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor și predarea locuinței la cheie către reclamant. A mai solicitat obligarea pârâtei să asigure finalizarea lucrărilor de investiții pe teritoriul aferent Sectorului 1, București din cadrul Cartierului de Locuințe Henri Coandă constând în: creșă, grădiniță, dispensar, sediu de Poliție, sediu de Pompieri, sediul Administrației Domeniului Public, terenuri de sport, spații verzi, parc, complex comercial potrivit planurilor de urbanism aprobate și etapizate în funcție de graficele de lucrări pentru Cartierul de locuințe Henri Coanda coroborat cu termenele de punere în funcțiune a locuințelor.

La data de 17 mai 2019, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat, pe ambele capete de cerere, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că titular al obligației în raportul dedus judecății, raport rezultat atât din contractul de construire, cât și din Convenția nr. 1909/2004 este, pe de o parte, constructorul, iar pe de altă parte, autoritățile locale. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 4 iulie 2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, secția civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția conexității, dosarul nr. x/2019 fiind conexat la dosarul nr. x/2018.

Reclamantul A. a depus, la data de 10 decembrie 2019, o cerere de precizare a câtimii pretențiilor, având în vedere valorile din răspunsul la obiecțiunile admise de Tribunalul București la raportul de expertiză.

Prin sentința civilă nr. 3839/2019 din 20 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiată; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale pentru Locuințe, ca neîntemeiată; s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe; pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 46.154 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada cuprinsă între 30 aprilie 2015 și 10 iunie 2019, la care se adaugă 880 euro/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula, în continuare, până la data predării efective a locuinței tip S9, situată în amplasamentul Henri Coandă, lotul nr. x, având număr cadastral x înscris în CF nr. x; totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 30 euro/lună începând cu data de 30 aprilie 2015 și până la momentul predării efective a locuinței; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe; chemata în garanție B. S.R.L. a fost obligată la plata către pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a sumei de 46.154 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, la care se adaugă 880 euro/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula din 11 iunie 2019 și până la data predării efective a locuinței tip S9, situată în amplasamentul Henri Coandă, lotul nr. x, având număr cadastral x înscris în CF nr. x, precum și la plata sumei de 30 euro/lună începând cu 30 aprilie 2015 și până la momentul predării efective a locuinței; s-a respins ca neîntemeiată cererea conexată ce face obiectul dosarului nr. x/2019; pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 7.529,93 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; chemata în garanție a fost obligată la plata către pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a sumei de 6.076,91 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a formulat apel, prin care a solicitat modificarea hotărârii apelate, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă. În subsidiar, a solicitat modificarea în parte a sentinței tribunalului, în sensul înlăturării răspunderii contractuale a ANL și respingerii acțiunii față de apelantă.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare și apel incident.

Prin apelul incident, apelantul-reclamant a solicitat schimbarea în parte a sentinței civile nr. 3839/2019 din 20 decembrie 2019 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cu consecința admiterii cererii conexe și obligării pârâtei ANL la asigurarea finalizării lucrărilor de construire ale locuinței de pe lotul x, București, din Cartierul Henri Coandă prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor și predarea locuinței la cheie către apelantul-reclamant.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1915 din 18 decembrie 2020, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și intimata-chemată în garanție S.C. B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 3839 din 20 decembrie 2019 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă; a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins capătul de cerere privind daunele morale, ca neîntemeiat; a respins apelul incident formulat de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE și intimata-chemată în garanție S.C. B. S.R.L., împotriva aceleiași sentințe; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

La data de 27 mai 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018*, recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 1915 din 18 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare după casare, să fie respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Instanța de apel a menținut soluția tribunalului, în sensul obligării ANL la plata sumei de 46.154 euro pentru perioada 2015-2019 și, în continuare, la plata sumei de 880 euro/lună până la data predării efective a locuinței, reținând în mod greșit faptul că:

"prejudiciul este cert atât pentru trecut, cât și pentru viitor, lipsa de folosința având caracter continuu până la momentul finalizării construcției...", întrucât despăgubirile solicitate sub forma daunelor pentru lipsa de folosință au regimul juridic al unor prestații accesorii, fiind vorba de o sancțiune pentru neexecutarea la termenul convenit a unei obligații principale.

Obligația principală constă în obligația de predare a imobilului contractat, sens în care devine aplicabil principiul prescrierii dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu prescrierea dreptului la acțiune privind un drept principal.

O obligație este cu executare succesivă atunci când are caracter recurent, iar prestația trebuie realizată continuu, pe toată durata contractului sau cel puțin săptămânal/lunar/anual, nu și atunci când realizarea obligației unice presupune curgerea unei perioade de timp. Realizarea unor lucrări reprezintă o obligație uno ictu, independent de durata necesară, realizării acestora.

Dacă s-ar primi o astfel de opinie - referitor la prestații succesive - s-ar ajunge la situația în care instanțele ar putea fi sesizate cu o acțiune în repararea prejudiciului (pe ultimii 3 ani anterior sesizării instanței) după o perioadă mare de timp scursă de la producerea pagubei, ceea ce ar însemna că acțiunea devine practic imprescriptibilă. Instanțele judecătorești au reținut, în cauze similare, că nu putem vorbi de o lipsă de folosință care se naște zi cu zi și de o faptă ilicită continuă.

Cu privire la caracterul cert al prejudiciului viitor, recurenta-pârâtă a învederat instanței următoarele aspecte:

Pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie cert, adică existența și întinderea să fie sigure.

Este cert prejudiciul actual, respectiv prejudiciul deja produs, dar și prejudiciul viitor, care este sigur că se va produce, ca urmare a faptei ilicite, fiind astfel posibil de evaluat; să fie direct, adică să constituie un efect nemijlocit al faptei ilicite de care se leagă printr-un raport de cauzalitate; să nu fi fost acoperit încă prin despăgubiri.

Din perspectiva întinderii prejudiciului, două criterii importante trebuie avute în vedere: probabilitatea reală și serioasă de fructificare a șansei și gradul de vinovăție al autorului faptei ilicite.

Autoarea căii de atac a redat, în cuprinsul cererii de recurs, ceea ce au reținut instanțele de judecată, în stabilirea inexistenței unui prejudiciu în sarcina ANL, în cauze similare.

A mai susținut faptul că prejudiciul este cert dacă existența sa este sigură, condiția caracterului cert fiind aplicabilă atât în ceea ce privește existența prejudiciului, cât și în privința întinderii lui. Un prejudiciu cert este acela a cărui existență este neîndoielnică și a cărui întindere poate fi sigur stabilită.

Prejudiciul viitor este doar probabil, neputându-se pune semnul echivalenței între certitudine și probabilitate, nici etimologic, nici printr-o interpretare juridică.

Pe de altă parte, situația avută în vedere de expert și analizată în cadrul raportului de expertiză nu reprezintă o dovadă a prejudiciului, întrucât intimatul-reclamant nu a probat existența unui contract de închiriere sau a unui antecontract de închiriere pe care să îl fi încheiat, în calitate de locator, respectiv de promitent-locator, cu un terț, cu privire la imobilul în discuție.

În aceste condiții, prejudiciul nu este sigur în privința existenței, deoarece în absența unor probe care să ateste posibilitatea reală și efectivă a intimatului-reclamant de a ceda contra cost folosința imobilului pe toată perioada în litigiu și în viitor este pur speculativ.

Prin urmare, prejudiciul viitor nu a fost dovedit, iar prejudiciul a cărui reparare s-a solicitat nu întrunește condițiile pentru a fi reparat, nefiind sigur sub aspectul întinderii.

Recurenta-pârâtă consideră că se poate vorbi și de o nemotivare a deciziei recurate, sub aspectul reținerii unei fapte ilicite continuue, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât o astfel de "motivare" nu oferă părților și instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată.

În altă ordine de idei, instanța de apel a reținut, în mod greșit, că obligațiile ANL sunt de rezultat, întrucât noțiunea de "urmărire" definește acțiuni de diligență, iar nu de rezultat.

AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE are astfel obligația de a depune toate diligențele necesare obținerii, atingerii unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuși rezultatul identificat și stabilit prin contractul de construire.

Așa fiind, întinderea mandatului acordat ANL este clar definită și stabilită, încadrându-se în limitele și particularitățile unui mandat: convențional tipic (derivă din voința expresă a părților); special (acordat pentru o anumită operațiune și o anumită perioadă de timp).

În cauza de față, este vorba despre un contract de mandat, cu obligații de diligență.

"A urmări" presupune o activitate de supraveghere, prin urmare, a urmări executarea și finalizarea construcției nu poate avea același sens cu a executa și a finaliza lucrările de construire. Însă, activitatea propriu-zisă de urmărire a realizării acestor obligații a fost desfășurată de ANL în mod constant de-a lungul timpului, dovadă în acest sens fiind înscrisurile existente la dosarul cauzei, trimise tuturor autorităților și societăților comerciale care au competențe și atribuții în executarea și asigurarea finanțării rețelelor de utilități și dotări tehnico-urbane, conform Convenției nr. 1909/2004, precum și în finalizarea construcției, conform contractului de construire.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a învederat instanței faptul că obligația "urmărire a executării" reprezintă o obligație de diligență, iar "finalizarea lucrărilor" reprezintă o obligație de rezultat.

Instanțele de judecată au reținut, în spețe similare, faptul că obligațiile ANL sunt de diligență, și nu de rezultat, însă hotărârile respective, deși există la dosarul cauzei, au fost ignorate de Curtea de Apel București.

Prin urmare, instanța de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a atribuit recurentei o obligație de rezultat inexistentă, ignorând astfel întregul material probatoriu administrat în cauză.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei reprezintă diligențele întreprinse pe lângă constructor și autoritățile locale.

AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a fost obligată, în final, la plata unei sume reprezentând acoperirea unui prejudiciu care nu i se poate imputa, care nu a fost cauzat sau determinat de ANL și în măsura în care instanța de apel a menținut soluția privind cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ANL împotriva constructorului.

În motivare, instanța de apel a reținut, în mod greșit, și faptul că:

"ANL nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul de mandat, de a asigura finalizarea imobilului cu destinația de locuință (predarea la cheie), ceea ce presupune atât realizarea lucrărilor de construire a locuinței, cât și realizarea utilităților, fiind dovedită fapta ilicită și vinovăția sub forma culpei", întrucât, așa cum s-a arătat, obligația de finalizare și predare la termen a locuinței este exclusiv în sarcina antreprenorului general în baza contractului de construire, iar realizarea utilităților în sarcina autorităților locale (Convenția nr. MM 1909/2004), la care AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE nu este parte.

Pe de altă parte, autoarea căii de atac a relevat faptul că rețelele de apă, canalizare, electricitate și gaze naturale sunt executate în totalitate pe sectorul 1, unde se află și lotul intimatului-reclamant.

Lucrările de utilități au fost finalizate în sectorul 1 din amplasamentul Henri Coandă, toate rețelele sunt puse în funcțiune, iar beneficiarul are obligația branșării locuinței la utilități conform contractului de construire.

Prin urmare, stabilirea în sarcina Agenției Naționale pentru Locuințe, a existenței unui prejudiciu pentru lipsa de folosință - pentru perioada 30.04.2015 - 10.06.2019 și pentru viitor, reprezintă o măsură abuzivă în situația în care imobilul are utilitățile realizate, conform înscrisurilor anexate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faza procesuală a recursului.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 10 martie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la 26 mai 2022, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este fondat, în limitele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, instanța supremă observă că recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare după casare, să fie respinsă acțiunea, ca neîntemeiată, nesocotind că, în situația recursurilor judecate la Înalta Curte, noul C. proc. civ. nu prevede soluția casării cu reținere, ci doar pe aceea a casării cu trimitere, după cum rezultă din art. 497, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, care nu sunt însă aplicabile în cauză, potrivit art. 25 din cod.

Critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. aduce în dezbatere nemotivarea deciziei recurate, sub aspectul reținerii unei fapte ilicite continue, recurenta-pârâtă susținând faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) din cod, întrucât o astfel de "motivare" nu oferă părților și instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată.

Înalta Curte reține că motivarea hotărârii presupune, într-adevăr, stabilirea de către instanță într-un mod clar a stării de fapt, încadrarea situației în speță în cadrul prevederilor generale și abstracte ale legii, în scopul explicitării soluției adoptate, pentru a se permite și efectuarea controlului judiciar.

Raportând aceste principii la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentei, hotărârea instanței de apel încadrându-se în exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., deoarece s-a dat un răspuns explicit motivelor de apel, răspuns caracterizat prin claritate, precizie și consecvență.

Un alt motiv al recursului vizează natura dreptului valorificat, recurenta-pârâtă susținând că excepția prescripției dreptului material la acțiune trebuia soluționată din perspectiva caracterului accesoriu al dreptului valorificat, care urmează soarta juridică a dreptului principal căruia îi este atașat, mai exact dreptului intimatului-reclamant de a-i fi predată locuința.

Înalta Curte reține că pretenția reclamantului este fundamentată, în principal, pe temeiurile de drept privind angajarea răspunderii contractuale, iar dreptul la despăgubire reprezentat de lipsa de folosință a locuinței pentru perioada solicitată este un drept principal ca mijloc de realizare, chiar dacă el se află într-o relație cauzală cu obligația de predare a imobilului și cu cea de urmărire a executării și a finalizării lucrărilor.

Depășirea termenului contractual pentru predarea la cheie a locuinței nu are aptitudinea de a considera contractul încetat, în măsura în care, în cauză, niciuna dintre părți nu invocă sancționarea lui prin reziliere/rezoluțiune sau orice altă modalitate de încetare.

Mai mult, cum niciuna dintre părți nu neagă continuarea demersurilor de executare, finalizare și predare către beneficiari a locuințelor din Cartierul Henri Coandă, iar reclamantul și-a construit întreaga strategie procesuală pe premisa că până la predarea locuinței suferă un prejudiciu determinat de lipsa folosinței, rezultă că pretinsele contracte se află în derulare chiar și după împlinirea termenului, adică sunt în executare cu întârziere.

De altfel, potrivit art. 1082 din C. civ. de la 1864, debitorul este ținut de plata daunelor-interese pentru executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației contractuale.

Prin urmare, întrucât dreptul material la acțiune al reclamantului este unul principal și nu unul accesoriu, criticile recurentei-pârâte referitoare la aplicabilitatea normelor legale privind regulile prescripției unui drept accesoriu sunt nefondate.

În subsecvența acestui motiv, recurenta-pârâtă critică decizia recurată susținând că realizarea unor lucrări reprezintă o obligație uno ictu, independent de durata necesară realizării acestora.

Înalta Curte confirmă dezlegările instanței de apel sub acest aspect, întrucât neîndeplinirea obligației contractuale a recurentei-pârâte are caracter continuu, iar dauna se produce, la rândul ei, în mod continuu, progresiv, zi de zi, astfel că dreptul de a solicita despăgubiri trebuie exercitat în termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, calculat în mod regresiv de la data sesizării instanței, 30 aprilie 2018.

De aceea, criticile recurentei-pârâte sub acest aspect vor fi înlăturate.

În continuare, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a stabilit, în mod greșit, că sunt îndeplinite condițiile răspunderii sale civile contractuale în ceea ce privește existența faptei ilicite prin reținerea în sarcina sa a obligației de a asigura utilitățile și efectuarea lucrărilor de infrastructură pentru finalizarea locuinței, în condițiile în care nu și-a asumat-o, iar intimatul-reclamant nu a mandatat-o să îl reprezinte în relația cu entitățile ce s-au obligat a asigura proiectarea, finalizarea și execuția rețelelor de utilități.

Această critică, subsumată prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se referă la interpretarea greșită a obligațiilor ANL născute din contractul de mandat, ca fiind rezultat, și nu de mijloace (diligență), precum și la lipsa obligației ANL de a realiza utilitățile în amplasamentul Henri Coandă.

Motivul de recurs este nefondat, întrucât instanța de apel a calificat corect natura obligațiilor Agenției Naționale pentru Locuințe ca fiind de rezultat.

Prin Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, s-a stabilit la art. 1:

"(1) Pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național se înființează Agenția Națională pentru Locuințe, denumită prescurtat A.N.L., sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. (2) A.N.L. este instituție de interes public cu personalitate juridică, de coordonare a unor surse de finanțare în domeniul construcției de locuințe, având autonomie financiară".

Pârâta ANL avea la îndemână, potrivit legii, mijloacele necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de mandat HC-0648 din 27 mai 2004, încheiat cu reclamantul, precum și obligația asigurării corelării programelor de investiții în viabilizarea terenurilor, cu programele de investiții în construcția de locuințe. Pârâta are calitatea de instituție de interes public cu atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe, calitatea de dezvoltator și coordonator al programului construirii de locuințe la nivel național, precum și de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, după cum rezultă din dispozițiile art. 1-6 din Legea nr. 152/1998.

În temeiul contractului de mandat încheiat cu reclamanta, ANL a fost împuternicită, potrivit art. 1, să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor de construire a unei locuințe pe lotul x, în conformitate cu proiectul tehnic și autorizația de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate convenite. Prin dispozițiile art. 14, părțile au convenit că sunt răspunzătoare de daunele interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului menționat.

La art. 13 s-a prevăzut că, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepția finală a locuinței, potrivit art. 15 din contract.

Prin urmare, mandatarul este ținut de îndeplinirea întocmai și corespunzătoare a obligațiilor stabilite prin mandat și răspunde exclusiv pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispozițiile art. 1539 C. civ. 1864 și ale art. 381 Codul comercial din 1887.

Contractul de mandat nu a fost încheiat exclusiv pentru ca mandatarul ANL să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama mandantului, fiind în realitate un act juridic complex, prin care reclamantul a împuternicit ANL să îl reprezinte în relațiile cu proiectantul și cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, precum și pentru a utiliza sumele din conturile de avans și de credit ale reclamantei în vederea recuperării cheltuielilor avansate de ANL pentru deschiderea amplasamentului și executarea lucrărilor, a cheltuielilor necesare pe parcursul execuției, precum și a celorlalte costuri cuprinse în prețul locuinței.

Potrivit art. 1 din contract, obligația asumată de mandatar este una de rezultat, părțile convenind dincolo de orice echivoc că ANL se obligă să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor, la termen.

Interpretarea dată de instanța de apel obligațiilor ANL ține cont de caracterul complex și interdependent al relațiilor contractuale stabilite în scopul realizării proiectului Henri Coandă, precum și faptul că, față de mențiunea din preambulul contractului cu privire la cadrul legal în care a fost încheiat, contractul se completează cu normele legale incidente (Legea nr. 152/1998 și Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare).

În aplicarea regulii de interpretare a contractului prevăzute de art. 970 alin. (2) din C. civ. de la 1864, conform căreia convențiile obligă "nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa", conținutul obligațiilor mandatarului ANL trebuie determinat în mod sistematic, prin corelare cu dispozițiile Legii nr. 152/1998 și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare, precum și cu obligațiile asumate de pârâtă prin complexul contractual la care ANL a participat.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 152/1998, pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național se înființează Agenția Națională pentru Locuințe, având ca obiective (atribuții), între altele, inițierea și/sau dezvoltarea, în condițiile pieței, a unor programe de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 592/2006, Agenția Națională pentru Locuințe coordonează constituirea și atragerea de resurse de finanțare pe care le administrează în cadrul unor montaje financiare pentru dezvoltarea prin programe proprii a unor proiecte imobiliare pentru construirea de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar.

În realizarea acestor atribuții, potrivit art. 5 din Legea nr. 152/1998, Agenția Națională pentru Locuințe este autorizată să efectueze toate operațiunile imobiliare necesare construirii, finalizării și predării către beneficiari a locuințelor construite prin programele proprii.

Sensul noțiunii de "operațiuni imobiliare" este clarificat prin art. 3

1

din Normele metodologice, fiind considerate astfel de operațiuni încheierea, intermedierea și gestionarea actelor juridice care au ca obiect bunuri imobile, de către Agenția Națională pentru Locuințe, în cadrul unor programe proprii de construire, finalizare și predare a locuințelor către beneficiari.

O primă concluzie care se desprinde din analiza prevederilor legale anterior prezentate, este aceea că obligațiile ANL depășesc cadrul specific unui simplu contract de mandat remunerat, pentru că aceste obligații nu se limitează la încheierea unor acte juridice pe seama beneficiarului, ci ANL acționează ca un adevărat dezvoltator imobiliar, cu atribuții de coordonare a programului/proiectului imobiliar.

Obligațiile sale nu se limitează nici la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă și realizarea lucrărilor de infrastructură și utilități.

În acest sens, art. 1 alin. (4) din Normele metodologice prevede că Agenția Națională pentru Locuințe monitorizează sau, după caz, dezvoltă proiecte pentru viabilizarea terenurilor destinate construcțiilor de locuințe, prin programe proprii sau prin programe guvernamentale. Cu privire la componenta lucrărilor de infrastructură și utilități, dispozițiile art. 2 alin. (4) din Normele metodologice impuneau ca dezvoltarea proiectelor imobiliare privind construirea de locuințe prin credit ipotecar să se facă pe terenuri viabilizate sau a căror viabilizare se realizează corelat cu termenele de recepție și punere în funcțiune a locuințelor.

Pentru asigurarea corelării programelor de investiții în viabilizarea terenurilor cu programele de investiții în construcția de locuințe, ANL a încheiat contracte cu autoritățile administrației publice locale și cu alte persoane juridice.

Astfel, prin Convenția MM nr. 1909/2004, la art. 2 lit. b), A.N.L. s-a obligat să asigure contractarea și realizarea locuințelor finanțate prin credit ipotecar, în timp ce părțile cocontractante s-au obligat, potrivit atribuțiilor fiecăreia, să contribuie la realizarea lucrărilor și investițiilor pe componenta de infrastructură și utilități, respectiv de viabilizare a terenurilor aferente locuințelor. În exercitarea atribuției legale de coordonator și dezvoltator al proiectului imobiliar, ANL a fost desemnată conducător al Consiliului de coordonare desemnat prin convenție să urmărească realizarea utilităților.

Cu alte cuvinte, obligațiile de rezultat asumate de ANL prin contractul de mandat, în calitate de dezvoltator și coordonator al proiectului imobiliar, presupun executarea și finalizarea lucrărilor pe cele două componente: (i) de construire propriu-zisă a locuințelor și, (ii) de viabilizare a terenurilor din punct de vedere al infrastructurii și utilităților, în termenul asumat prin contractul de construire.

Prin urmare, critica legată de calificarea obligației asumate de recurentă, din perspectiva obiectului obligației, în sensul că nu ar fi una determinată (de rezultat) nu poate fi primită.

Este fondat, însă, motivul de recurs referitor la greșita includere a prejudiciului viitor în cuantumul total al prejudiciului ce se cere a fi acoperit, instanța de apel făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1385 alin. (2) din C. civ.

Potrivit acestui text legal, prejudiciul suferit prin fapta ilicită se acoperă integral și poate să includă și prejudiciul viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică. Certitudinea prejudiciului presupune atât existența sigură a acestuia, cât și posibilitatea evaluării lui în prezent.

Astfel, dacă prejudiciul nu este sigur, nu se poate ști dacă s-a născut dreptul la reparație, iar dacă incertitudinea privește întinderea prejudiciului, obiectul creanței (despăgubirea) nu poate fi determinat.

În speță, prejudiciul viitor a fost raportat la suma de 880 euro/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință care se va acumula, în continuare, până la data predării efective a locuinței contractate.

Înalta Curte reține că această sumă constituie un prejudiciu incert, în sensul că nu există posibilitatea reală a evaluării probabilității producerii sale efective, respectiv a întinderii daunei. Or, dacă nu se poate anticipa și realiza o evaluare obiectivă, se impune ca instanța să se limiteze la acordarea reparației pentru prejudiciul stabilit cu certitudine.

A obliga pârâta la plata și pe viitor a unei sume stabilite în raport cu media chiriei lunare calculate pentru o perioadă anterioară (30 aprilie 2015 - 10 iunie 2019), echivalează cu acceptarea faptului că în viitor se va produce acest prejudiciu. Or, producerea acestuia nu este sigură, neexistând nicio certitudine reală și serioasă cu privire la apariția și întinderea acestuia, după cum s-a arătat deja.

În atare situație, includerea în cuantumul despăgubirilor și a sumei de 880 euro/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula în continuare până la data predării efective a locuinței, constituie o încălcare a dispozițiilor art. 1385 alin. (2) din C. civ., ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii instanței de apel, care a menținut sentința dată de tribunal cu privire la această chestiune, din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., impunându-se astfel o nouă judecată a apelului pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva sentinței civile nr. 3839/2019 din 20 decembrie 2019 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, exclusiv sub acest aspect.

Față de cele anterior expuse, în conformitate cu art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte decizia recurată și va trimite cauza, spre o nouă judecată, a apelului declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva sentinței civile nr. 3839/2019 din 20 decembrie 2019 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cu menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei recurate, ocazie cu care vor fi avute în vedere prevederile art. 501 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 1915 din 18 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată a apelului declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva sentinței civile nr. 3839/2019 din 20 decembrie 2019 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2022.