ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 547/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 21 noiembrie 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), a solicitat obligarea pârâtei, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1300 Euro/lună (respectiv 6036,07 RON/lună la cursul de 1 Euro/4.6639 RON din 16 noiembrie 2018) pentru perioada cuprinsă între data de 20 noiembrie 2015 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 20 noiembrie 2018, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 218.270,52 RON la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din 16 noiembrie 2018), cu titlu de daune-interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 1200 Euro/luna (echivalentul sumei de 5.586,68 RON/luna la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din data de 16.11.2018) pentru perioada cuprinsă între 20.11.2015 și 20.11.2018, în suma totală de 43.200 Euro (echivalentul a 201.480,48 RON la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din 16 noiembrie 2018), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte), precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței dupa recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip S7 situat în sectorul 1, București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. 3989 conform încheierii nr. 16471/19.08.2004, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 28 mai 2019, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1300 Euro/luna (respectiv 6063,07 RON/luna la cursul de 1 Euro/4.6639 RON din 16 noiembrie) pentru perioada cuprinsă între data de 20 noiembrie 2015 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 20 noiembrie 2018, în total suma provizorie de 46.800 Euro (echivalentul sumei de 218.270,52 RON la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din 16 noiembrie 2018), cu titlu de daune-interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 1200 Euro/luna (echivalentul sumei de 5.596,68 RON/lună la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din 16 noiembrie 2018) pentru perioada cuprinsă între 20 noiembrie 2015 și 20 noiembrie 2018, în suma totală de 43.200 Euro (echivalentul a 201.480,48 RON la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din 16 noiembrie 2018), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte), precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip S7 situată în județul Ilfov, localitatea Voluntari, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. 3989 conform încheierii nr. 16471/19.08.2004; daune morale în suma de 100 Euro/lună (echivalentul sumei de 466,39 RON/luna la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din 16 noiembrie 2018) pentru perioada cuprinsă între 20 noiembrie 2015 și 20 noiembrie 2018, în sumă totală de 3.600 Euro (echivalentul a 16.790,04 RON la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din data de 16 noiembrie 2018), precum și daunele morale ce se vor acumula în continuare până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip S7 situată în județul Ilfov, localitatea Voluntari, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. 3989 conform încheierii nr. 16471/19.08.2004, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 4 decembrie 2019, reclamanta a formulat o nouă precizare a cererii de chemare în judecată și a invocat, în privința lucrărilor de construire a locuinței propriu-zise, modificarea contractului de antrepriză prin actul adițional nr. x/2006, emiterea notificărilor de actualizare a graficelor de execuție în perioada 10.06.2008 - 12.01.2010, neîncasarea penalităților de întârziere, neasigurarea viabilizării terenurilor și nerezilierea contractului.

Prin sentința civilă nr. 2618 din 26 octombrie 2021 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI a Civilă s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe.

Prin încheierea de ședință din 12 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2018 s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinței civile pronunțată în dosarul nr. x/2018, în sensul că numărul corect al hotărârii este 2618 în loc de 2239.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 533 din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2618 din 26 octombrie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 72.306,61 Euro (56.275 Euro contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 20.11.2015 – 28.02.2021 și 16.031,61 Euro contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 01.03.2021 – 24.03.3022) reprezentând daune materiale, în echivalent RON la cursul BNR Euro – Leu din data plății.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 13.477,67 RON reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță (6.977,67 RON taxă judiciară de timbru + 1.500 RON onorariu expert + 5.000 RON onorariu avocat).

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3.506 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel (3.506 RON taxă judiciară de timbru).

S-a luat act că pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta Agenția Națională Pentru Locuințe.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susținut că instanța de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convențiilor și nu a avut în vedere contractele încheiate între părți, contracte prin care s-au stabilit drepturi și obligații specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau.

În acest sens, se arată că nu a fost avut în vedere modul în care au fost redactate clauzele contractuale care vizează conținutul obligațiilor asumate, (urmărirea execuției și finalizării lucrărilor neechivalând cu executarea și finalizarea lucrărilor de către mandatar), dar și prevederile art. 1 532 raportat la art. 1539 C. civ.

Astfel, în baza contractului de mandat încheiat, ANL și-a asumat obligația de a depune toate diligențele necesare obținerii rezultatului constând în finalizarea lucrărilor de construcție a locuinței reclamantei, fără a se obliga la obținerea rezultatului stabilit prin contractul de construire, respectiv executarea construcției.

În mod greșit, prin hotărârea recurată, s-a reținut că este probată culpa contractuală a ANL, actele îndeplinite de recurentă fiind suficiente pentru a nu se reține o culpă gravă în sarcina sa. Obligația de mijloace asumată a fost îndeplinită cu suficientă diligență, motiv pentru care neatingerea rezultatului, în termenul de 24 luni, este indiferentă.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că ANL a manifestat un comportament diligent în îndeplinirea obligațiilor asumate prin mandat, notificând constructorii în repetate rânduri, asigurând posibilitatea schimbării constructorilor, identificând antreprenori în vederea terminării lucrărilor.

Trimiterea instanței la existența unui mandat sui generis, unde obligațiile ANL trebuie înțelese în lumina Legii nr. 152/1998, a Legii nr. 190/1999, a H.G. 962/27.09.2001 și a celorlalte acte la care se face trimitere nu poate fi primită în sensul în care este afirmată. Înlăturarea regulii de la art. 1540 alin. (2) C. civ. de la 1864 nu poate fi decât rodul unei stipulații exprese, câtă vreme acest text dă naștere unui drept în patrimoniul ANL (dreptul de a nu răspunde decât pentru culpa gravă).

Din aceasta perspectivă, susține recurenta, se impune a fi subliniat că răspunderea contractuală a ANL nu poate fi angajată nici pentru pretinsa nerespectare a obligațiilor legale invocate de instanța de apel sau a obligațiilor stabilite prin contractele încheiate de reclamantă cu terți (la care ANL nu este parte) sau prin contractele încheiate de Agenție cu terți (la care reclamanta nu este parte) - contracte menționate în considerentele deciziei recurate - nici pentru pretinsa nerespectare a îndatoririlor revenind antreprenorilor sau altor terți semnatari ai convențiilor arătați prin decizia civilă nr. 533/24.03.2022.

Astfel, nu se poate reține că prevederile contractului de mandat se completează, din punct de vedere al obligațiilor, cu obligațiile legale și cu cele cuprinse în contractele de antrepriză și de construire, în condițiile în care contractul de mandat nu conține nicio stipulație în acest sens. Simpla trimitere pe care părțile au făcut-o, în preambulul contractului de mandat, la prevederile Legii nr. 152/1998, ale Legii nr. 190/1999 și ale contractului de antrepriză generală nr. x/19.04.2004 nu echivalează cu instituirea unei derogări de la principiile reglementate de art. 1073 si art. 973 din C. civ. de la 1864.

Răspunderea contractuală a ANL poate și trebuie să fie analizată din perspectiva convenției pe care a încheiat-o în calitate de mandatar cu reclamanta intimată, în calitate de mandant, respectiv a contractului de mandat nr. x/04.05.2004 și din perspectiva art. 1532 și următoarele din C. civ. de la 1864 - dispoziții legale reglementând contractul de mandat.

Referitor la fapta ilicită, prin art. 1 din contractul de mandat încheiat cu intimata, aceasta l-a împuternicit pe mandatar să o reprezinte în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor de construire, pentru ca lucrările să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire obținută de mandatar, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire. Prin art. 14 din contrat, s-a prevăzut că părțile sunt răspunzătoare de daune-interese care ar putea decurge din nerespectarea clauzelor convenției, iar prin art. 15 din contract s-a prevăzut că valabilitatea acestuia va înceta la recepția finală.

Astfel, ANL nu și-a asumat, îndatorirea de a executa și finaliza, într-un anumit termen, lucrările de construire a locuinței sau lucrările de infrastructură, de utilități și de urbanizare, nu a garantat îndeplinirea obligației de a realiza locuința în termen de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, această obligație fiind asumată de constructor/antreprenorul general, prin art. 8 din contractul de construire.

Nu se poate ignora faptul că, în cazul de față, contractele încheiate au obiecte diferite, între regulile aplicabile fiecărui tip de contract existând deosebiri esențiale, fundamentale: contractul de construire are ca obiect edificarea locuinței într-un anumit termen și respectând un anumit proiect (cel care execută efectiv lucrările de construire, care garantează pentru calitatea acestora, care are obligația de a preda imobilul, care răspunde în perioada de garanție și care încasează contravaloarea lucrărilor este constructorul și nu ANL) și contractul de mandat care este încheiat pentru urmărirea respectării condițiilor convenite prin contractul de construire.

Prin urmare, debitorul obligației de predare a imobilului în termenul și potrivit condițiilor stabilite prin contractul de construire, este constructorul și nu ANL, a cărei răspundere contractuală pentru nepredarea locuinței la termen, nu poate fi angajată în baza contractului de mandat.

Obligațiile reținute în sarcina ANL nu au fost asumate de aceasta prin contractul de mandat ce trebuia analizat în cauză, iar încheierea contractelor dintre aceasta și terți nu s-a făcut în considerarea raportului contractual dintre ANL și reclamanta intimată, contractul de mandat fiind ulterior contractelor respective. Prin urmare, ANL nu poate răspunde contractual pentru neîndeplinirea, îndeplinirea necorespunzătoare sau cu întârziere a unor obligații pe care nu și le-a asumat prin convenția de mandat încheiată cu reclamanta.

Potrivit art. 1539 alin. (1) din C. civ. de la 1864, "Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat și este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui". Pentru a aprecia asupra daunelor-interese care ar putea deriva din cauza neîndeplinirii mandatului, se impune a fi stabilit dacă obligația asumată de mandatar este una de rezultat sau una de diligență.

În cauză, obligația revenind ANL în temeiul contractului de mandat dedus judecății este una de diligență, nu una de rezultat. Prin art. 1 din contract, recurenta s-a angajat să utilizeze și să pună în valoare întreaga sa diligență și prudență pentru a obține executarea și finalizarea la termen a lucrărilor de construire a locuinței contractate de reclamanta, fără însă a garanta acestuia că rezultatul urmărit va fi obținut în termenul menționat.

În ceea ce privește culpa, în cazul unei obligații de diligență, răspunderea creditorului este angajată numai dacă a procedat cu neglijență sau imprudență, sarcina probei în privința acestui aspect revenindu-i creditorului. Debitorul nu poate fi prezumat în culpă (ca urmare a dovedirii faptului că rezultatul preconizat nu a fost obținut), ci vinovăția acestuia trebuie probată de către creditor, în caz contrar, chiar dacă a suferit un prejudiciu prin faptul că nu a beneficiat de rezultatul pe care l-a așteptat și l-a urmărit prin încheierea contractului cu creditorul, creditorul nu are dreptul de a obține de la debitor daune-interese.

Prin hotărârea recurată, nu este probat faptul că ANL nu ar fi pus în valoare mijloacele posibile (nu ar fi uzat de pârghiile administrative și legale) pentru a obține executarea și finalizarea locuinței contractate de reclamantă și nici nu s-au indicat în concret, măsurile care ar fi fost apte să asigure executarea și finalizarea locuinței și cu utilități, măsuri pe care ANL ar fi omis să le întreprindă.

Simpla împlinire a termenului, fără ca locuința să fie finalizată și predată reclamantei la termenul convenit, nu dă naștere unei prezumții de culpă în sarcina ANL, dat fiind caracterul de diligență al obligației care îi revine.

Prevederile contractului de mandat stabilesc în mod clar că reclamanta, în calitate de mandant, împuternicea ANL, în calitate de mandatar, să o reprezinte în relațiile cu Proiectantul și Antreprenorul General în vederea urmăririi și finalizării lucrărilor la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire; să utilizeze, din conturile de avans și de credit ale mandantului, sumele necesare recuperării cheltuielilor avansate de ANL; să o reprezinte în relația cu banca finanțatoare și să gestioneze și să utilizeze garanția de bună execuție.

Astfel, în mod greșit instanța de apel a reținut că, prin contractul de mandat, ANL s-a obligat față de reclamanta să realizeze utilitățile și să finalizeze imobilul acesteia. Din motivarea hotărârii, nu se poate concluziona care este temeiul de drept pe baza căruia instanța si-a format convingerea și care acte civile și/sau normative au fost cele determinante în calificarea obligațiilor asumate de ANL și, pe cale de consecință, stabilirea culpei Agenției.

A avea atribuții într-un domeniu, ca instituție de interes public, nu înseamnă că devii automat garant exclusiv al statului în acel domeniu, cu atât mai mult cu cât, în cazul de față, există mai multe instituții, autorități, entități participante la realizarea acestui proiect - cartierul Henri Coandă. Faptul că prin intermediul ANL se derulează realizarea ansamblului de locuințe nu are semnificația răspunderii exclusive a ANL pentru finalizarea acestuia. ANL nu este dezvoltator imobiliar, nu construiește pe terenul proprietatea sa, nu finanțează construcțiile sau utilitățile și nu are obligațiile specifice unui astfel de dezvoltator. Nici obligația de garanție a lucrărilor executate nu este și nu poate fi în sarcina ANL, ci în sarcina celui care le executa efectiv (adică a constructorului).

Calitatea pârâtei ANL este diferită în funcție de contextul contractual sau extracontractual în care se află. Acest lucru nu înseamnă însă că obligațiile ANL se contopesc, că ele ar forma un întreg, indisolubil legate între ele, unele completându-se cu altele, așa cum în mod greșit a interpretat instanța de apel. Fiecare obligație a ANL trebuie apreciată în funcție de partenerul contractual și de calitatea pe care o are fiecare din subiecte în acel raport juridic.

Altfel, dacă raporturile juridice distincte, născute din contracte diferite sau relații instiuționale diferite, ar fi considerate unul singur, nici nu s-ar mai pune problema existenței mai multor tipuri de răspundere juridică. Ar opera un singur tip de răspundere, indiferent de temeiul aplicabil (contractual sau delictual), nu ar mai fi necesară "formalizarea" raportului prin încheierea unor contracte în forma scrisă, nu ar mai fi necesară individualizarea și delimitarea obligațiilor.

ANL poate și trebuie să fie responsabilă pentru ceea ce și-a asumat față de reclamanta-intimată în baza contractului de mandat - contract preexistent, care atrage răspunderea contractuală și care nu poate fi asimilat poziției reținută de instanță - poziție care presupune analizarea unei răspunderi delictuale, la fel cum, în analiza modului de îndeplinire a obligațiilor derivând din contractul de mandat, nu pot fi invocate în toate contractele în care ANL este parte cu atât mai mult cu cât reclamanta nu este parte în acestea, oricare ar fi ele.

Reclamanta nu a mandatat ANL să o reprezinte în relația cu entitățile ce s-au obligat a asigura proiectarea, finalizarea și execuția rețelelor de utilități, astfel încât, nu se poate imputa neexecutarea vreunei obligații a ANL sub acest aspect. În condițiile în care, recurenta a întreprins demersuri și măsuri concrete în vederea îndeplinirii și realizării obligațiilor asumate, astfel încât locuințele să fie finalizate și să poată fi recepționate și predate beneficiarilor conform contractelor încheiate și mai mult, Primăria Municipiului București este cea care gestionează atât finanțarea cât și realizarea utilităților în cartierul Henri Coandă (lot 1-zona sector 1 și lot x - zona Voluntari), finalizarea imobilului aparținând intimatei și a utilităților din cartierul Henri Coandă nu depinde de voința și puterea de decizie a ANL, astfel că nu se poate reține că recurenta ar avea vreo vină sau că nu a depus suficiente demersuri și că trebuie sancționată.

Nefinalizarea la termen a cartierului nu a fost determinată de acțiunea sau inacțiunea ANL în rezolvarea problemelor ivite sau de modul defectuos de urmărire a activității, iar ANL nu poate fi răspunzătoare pentru acțiunile sau mai ales inacțiunile autorităților și societăților cu atribuții în domeniu.

Obligațiile părților semnatare ale Convenției sunt distincte de obligațiile asumate de ANL, astfel încât aceste părți au fost sau trebuiau să fie în măsură să-și îndeplinească obligațiile independent de activitatea ANL, iar obligațiile ANL nu au nicio relevanță și nicio influență asupra rezultatului asumat prin semnarea Convenției.

Conform raționamentului instanței, ANL este culpabilă pentru nefinalizarea locuinței și a utilităților, în ciuda faptului că există contracte încheiate cu entități specializate pe fiecare domeniu, că există legi care prevăd obligația de finanțare din bugetul local al unităților administrativ-teritoriale.

Împrejurarea că ANL are ca obiectiv realizarea locuințelor pe credit ipotecar, nu schimbă câtuși de puțin natura juridică a contractului încheiat între părți (mandat) și nici nu modifică dispozițiile legate de drept comun aplicabile mandatului.

Este netemeinică și nelegală hotărârea instanței care obligă ANL la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință cauzată de nerealizarea utilităților, în condițiile în care problema utilităților a fost tranșată definitiv și irevocabil de instanțele de judecată, stabilindu-se astfel, conform hotărârilor depuse la dosarul cauzei, părțile responsabile pentru realizarea utilităților în întregul cartier Henri Coanda (și nu doar la anumite imobile).

Prin neluarea în considerare a acestor soluții deja pronunțate și chiar puse în executare, se ignoră un adevăr juridic deja tranșat, care a produs efecte juridice, și se ajunge la soluții contradictorii care nu oferă o garanție a respectării principiilor de drept aplicabile și care vatamă drepturile subiecților de drept implicați - indiferent de calitatea lor procesuală.

Având în vedere că Primăria Municipiului București este cea care gestionează atât finanțarea cât și realizarea utilităților în cartierul Henri Coandă obligarea ANL la plata prejudiciului pentru nefinalizarea acestora, este total neîntemeiată.

Față de considerentele prezentate și atât timp cât alte entități sunt obligate de instanțele judecătorești la executarea utilităților în Cartierul Henri Coandă, răspunderea pentru inexistența acestora nu poate incumba ANL și, pe cale de consecință, nici repararea prejudiciul cauzat de aceasta situație nu trebuie suportat de ANL, așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

În ceea ce privește prejudiciul, instanța de fond a încuviințat la cererea reclamantei, efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se determina eventualul prejudiciu cauzat acesteia constând în lipsa de folosință a imobilului contractat, prin nepredarea la timp.

Instanța de apel a stabilit că prejudiciul determinat de expertul judiciar este provocat de neexecutarea de către ANL a obligației de a urmări predarea la termen a locuinței. O astfel de interpretare greșită a actului dedus judecății nu poate duce la atragerea răspunderii contractuale a Agenției, în măsura în care obligația de finalizare și predare la termen a locuinței este exclusiv în sarcina antreprenorului general în baza contractului de construire, iar realizarea utilităților în sarcina autorităților locale (Convenția nr. MM 1909/2004), în care ANL nu este parte.

În materia răspunderii contractuale, prejudiciul cauzat creditorului trebuie să fie consecința directă a executării necorespunzătoare sau a neexecutării obligațiilor prevăzute în contractul încheiat între părți. Or, în baza contractului de mandat, obligația ANL este aceea de a urmări executarea lucrărilor și de a depune toate diligentele pe lângă constructor în vederea realizării locuinței, obligație pe care Agenția și-a respectat-o și a dovedit-o cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nici în contractul de mandat, nici în convenția nr. MMI 909 nu s-a stipulat nicio clauză penală tocmai în considerarea faptului că aceasta exista în contractul de construire, încheiat exclusiv între intimată și constructor. Prin urmare, stabilirea în sarcina ANL a existenței unui prejudiciu pentru lipsa de folosință a locuinței reprezintă o măsură nelegală, acesta neavând un caracter cert.

Prin întâmpinarea depusă, la 17 iunie 2022, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 22 septembrie 2022, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis în principiu recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 533/2022 din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă și a fixat termen pentru soluționarea recursului la 15 decembrie 2022 cu citarea părților, în ședința publică.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar din perspectiva acestui motiv de recurs, se constată ca fiind întemeiate criticile recurentei Agenția Națională pentru Locuințe referitoare la neanalizării condițiilor răspunderii contractuale decurgând din contractul de mandat.

În acest context, se reține că instanța de apel, cu ocazia analizării apelului declarat de reclamanta A. a apreciat că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile contractuale în baza contractului de mandat nr. x/04.05.2004 în limita unui prejudiciu material în cuantum de 72.306,61 Euro.

În contextul aceluiași raționament, instanța de apel a reținut că obligația asumată de către pârâta ANL prin contractul de mandat încheiat cu reclamanta este una de rezultat, respectiv de a urmări executarea lucrărilor de construire a locuinței, expresia "la cheie" având semnificația că locuința tip S7 pe lotul nr. x situată în sectorul 1 București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. 3989, conform încheierii nr. 16471/19.08.2004 corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care s-a edificat, gata de a fi folosită și locuită.

Totodată, instanța de apel a reținut că încheierea în mod separat de către reclamantă a unui contract de construire autentificat sub nr. x/19.04.2004 cu antreprenorul general nu are nicio relevanță, întrucât prin cererea de chemare în judecată nu au fost solicitate despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației de construire/predare a locuinței în termenul convenit în contract, obligație care i-ar reveni antreprenorului general care nu este parte în cauză, ci se impută neîndeplinirea altor obligații care au condus la nefinalizarea lucrărilor de construire a locuinței propriu-zise și a lucrărilor care să asigure folosința completă a locuinței într-un cartier urbanizat și funcțional.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat ca întemeiate pretențiile reclamantei referitoare la obligarea pârâtei ANL de a plăti daune materiale constând în contravaloarea lipsei de folosință a locuinței, echivalentă cu chiria practicată pe piața liberă relevantă pentru imobile similare ca valoare și poziție, în mod lunar pentru întreaga perioadă solicitată prin acțiune, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză.

Înalta Curte observă că instanța de apel dezvoltă ideea că în sarcina pârâtei ANL se reține existența unei fapte ilicite constând în neîndeplinirea obligației de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței propriu-zise și a lucrărilor edilitare asumată prin contractul de mandat nr. x/04.05.2004 încheiat cu reclamanta, sens în care au fost exemplificate prevederile art. 1, art. 2, art. 4, art. 5, art. 13, art. 14 și art. 15 din convenția de mandat.

A mai considerat instanța de apel că obligațiile pârâtei ANL nu se limitau la urmărirea executării și realizării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă și realizarea utilităților.

În lipsa realizării utilităților și, deci, a finalizării imobilului în litigiu, fără a se face vorbire de obligațiile specifice care îi reveneau antreprenorului general, instanța de apel a concluzionat că răspunderea pentru lipsa de folosință a locuinței îi revine în mod indubitabil mandatarei ANL.

Cu toate acestea, instanța supremă constată că răspunderea pârâtei ANL nu poate fi antrenată decât pe tărâmul răspunderii civile contractuale, în contextul analizării raporturilor juridice de mandat existente între părți, iar la stabilirea cuantumului eventualelor despăgubiri ce s-ar cuveni reclamantei pentru neexecutarea sau executarea culpabilă a obligațiilor de către mandatar trebuie să se aibă în vedere obiectul și întinderea mandatului, cum se prevede în art. 1535 și următoarele din C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii convenției de mandat nr. HC0031/04.05.2004.

Se observă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului în litigiu, dar și că întreaga lor construcție juridică se întemeiază pe răspunderea civilă contractuală, pe contractul de mandat încheiat cu ANL, așa încât instanța de apel, cu ocazia cercetării apelului părților ar fi trebuit să clarifice aspectele care țineau de obiectul și întinderea mandatului acordat ANL și să verifice temeinicia pretențiilor bănești formulate de reclamantă din perspectiva raporturilor juridice existente între părți.

De altfel, instanța de apel justifică pretențiile bănești formulate de către reclamantă prin invocarea contractului de mandat fără a cerceta în concret cererea de despăgubire în lumina regulilor mandatului, reguli care ar fi impus verificarea obligației de plată a remunerației ce revine mandanților și posibilitatea sancționării mandatarului în sarcina căruia se reține culpa pentru neîndeplinirea mandatului cu titlu oneros.

Din cele expuse reiese că instanța de apel a dispus obligarea intimatei ANL la plata unei sume de bani fără a se raporta efectiv la obligațiile contractuale care reveneau părților.

Instanța de apel, prin hotărârea recurată a subliniat faptul că reclamanților nu le sunt opozabile convențiile pe care pârâta ANL le-a încheiat cu antreprenorul general sau cu pârâții implicați în convenția pentru realizarea ansamblului de locuințe Henri Coandă nr. MM 1909/6.05.2004, situație în care ar fi trebuit să țină seama în mod corespunzător de prevederile art. 998-999 din C. civ. de la 1864, care le sunt aplicabile părților ce au semnat contractul de mandat nr. x/04.05.2004.

Astfel, dispozițiile art. 5 din Legea nr. 152/1998 și Anexa 13 la Normele metodologice de aplicare a acestei legi, introdusă prin art. 1 pct. 38 din H.G. nr. 592/2006, cât și convenția încheiată cu toate instituțiile implicate (Convenția nr. MM 1909/6.05.2004) i-au conferit recurentei ANL prerogative clare în vederea atingerii scopului final-realizarea ansamblului de locuințe.

Este necesar ca instanța de rejudecare să stabilească dacă recurenta este în culpă în raport cu obligațiile asumate prin Convenția MM 1909/2004, în care la art. 2 lit. b) se prevede că ANL trebuie să asigure realizarea obiectivelor de investiții din cadrul programului "Locuințe pentru tineri, destinate închirierii" și să asigure contractarea și realizarea locuințelor finanțate cu credit ipotecar, sau prin raportare exclusivă la contractul de mandat pe care l-a încheiat cu reclamanții-mandanți și în cuprinsul căruia se face vorbire de obligația ANL de a urmări finalizarea imobilului reclamanților.

Prin urmare, se impune analizarea, în rejudecare, a condițiilor răspunderii contractuale a pârâtei ANL cu privire la calificarea contractului de mandat și obligațiile mandatarului care decurg din acesta.

În analizarea condițiilor răspunderii contractuale se va lămuri dacă mandatara ANL s-a obligat la încheierea efectivă de acte juridice în numele și pe seama mandanților, dacă sintagma "va urmări" din contractul de mandat desemnează conceptul unei obligații de rezultat sau de diligență asumată de către pârâtă, în ce constă fapta ilicită, cadrul contractual, voința părților și obligațiile ce le reveneau părților, acțiunile ori inacțiunile imputate în concret mandatarei, dacă pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate contractual.

Pornind de la această dezlegare, în rejudecare se va analiza cererea în pretenții bănești îndreptată împotriva pârâtei Agenți Națională pentru Locuințe corespunzător efectuării cercetării judecătorești, potrivit îndrumărilor din prezenta decizie, prin stabilirea corectă a stării de fapt și de drept și aplicarea dispozițiilor legale incidente.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 533/2022 din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 533/2022 din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2023.