ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 107/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 107/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 20.12.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.300 euro/lună (respectiv 6.054,23 RON/lună la cursul de 1 euro/4.6571 RON din data de 19.12.2018) pentru perioada cuprinsă între data de 19.12.2015 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 19.12.2018, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 217.952,28 RON la cursul de 1 euro/4.6571 RON din data de 19.12.2018), cu titlu de daune-interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 1.200 euro/lună (echivalentul sumei de 5.588,52 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6571 RON din data de 19.12.2018), pentru perioada cuprinsă între 19.12.2015 și 19.12.2018, în sumă totală de 43.200 euro (echivalentul a 201.186,72 RON la cursul de 1 euro/4,6571 RON din 19.12.2018), evaluată provizoriu până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte, precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip S1 situată pe lotul nr. x din Sectorul 1, București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. 44803 conform încheierii nr. 9750/29.06.2004;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 465,71 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6571 RON din data de 19.12.2018) pentru perioada cuprinsă între 19.12.2015 și 19.12.2018, în sumă totală de 3.600 euro (echivalentul a 16.765,56 RON la cursul de 1 euro/4,6571 RON din data de 19.12.2018), precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip S1 situată pe lotul nr. x din Sectorul 1, București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. 44803 conform încheierii nr. 9750/29.06.2004; precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 07.01.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței sale funcționale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civilă a Tribunalului București.

Cauza s-a înregistrat pe rolul secției a VI-a Civilă a Tribunalului București la data de 8.02.2019, sub nr. x/2018*.

Prin încheierea din data de 23.07.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale funcționale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile a III-a, a IV-a sau a V-a ale Tribunalului București, sens în care a dispus trimiterea dosarului la registratură în vederea repartizării corespunzătoare.

Dosarul a fost reînaintat completului inițial învestit cu judecarea acestuia din cadrul secției a V-a a Tribunalului București.

Prin încheierea din data de 20.08.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a constatat existența unui conflict negativ de competență cu privire la soluționarea cauzei civile înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2018, între Tribunalul București, secția a V-a civilă și Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a suspendat judecarea cauzei civile înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2018, până la soluționarea conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul la Curtea de Apel București pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr. x/2018, la data de 06.03.2020.

Prin încheierea din camera de consiliu nr. 8 F din data de 13.03.2020, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie din cadrul Curții de Apel București a admis excepția necompetenței sale funcționale și a declinat competența de soluționare a conflictului de competență în favoarea uneia dintre Secțiile a V-a și a VI-a ale Curții de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a VI-a a Curții de Apel București, la data de 21.05.2020, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 30F din 28.05.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 12.04.2021, reclamantul, prin avocat, având în vedere valorile din raportul de expertiză, a arătat că înțelege să precizeze petitul cererii de chemare în judecată, după cum urmează:

Din cuprinsul cererii precizatoare rezultă că nu se mai solicită daunele morale pentru lipsa de folosință.

Prin sentința civilă nr. 1488 din 27 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea precizată în cauza privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, pe care a obligat-o la plata către reclamant a sumei de 48.960 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 19.12.2015-21.01.2021, precum și la plata sumei de 878 euro/lunar (echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plății reprezentând media contravalorii lipsei de folosință de la data de 22.01.2021 până la predarea imobilului și finalizarea cartierului Henri Coandă.

Totodată, a obligat pârâta A.N.L. la plata către reclamant a sumei de 11.130 RON (5130 RON taxă judiciară de timbru, 4000 RON onorariu avocat și 2000 RON onorariu de expert), reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva soluției pronunțate de tribunal au exercitat apel ambele părți procesuale.

Prin apelul formulat, reclamantul a solicitat schimbarea considerentelor primei instanțe, în sensul reținerii autorității de lucru judecat pentru toate efectele obligației de rezultat. În concret, a susținut că respectivele considerente atacate sunt netemeinice și nelegale, venind în contradicție cu dezlegările date prin decizia civilă nr. 5197/25 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2011 de Î.C.C.J. secția CAF privind obligațiile A.N.L. în ansamblul asigurării realizării Cartierului Henri Coandă în calitate de inițiator, investitor și coordonator al Programului Guvernamental de Locuințe Henri Coandă, garant al statului și mandatar oneros și în raport de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin apelul formulat, pârâta A.N.L. a solicitat în baza dispozițiilor art. 466 coroborat cu art. 480 alin. (2) C. proc. civ., modificarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1746/2022 din 7 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondate, ambele cereri de apel formulate împotriva sentinței civile nr. 1488/17.05.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei civile nr. 1746/2022 din 7 noiembrie 2022, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, recurenta a susținut incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., față de motivarea instanței de apel care a reținut că:

"obligațiile A.N.L. sunt de rezultat și că prejudiciul viitor este unul cert și determinabil, pârâta neoferind niciun argument obiectiv apt a proba o variație în minus a chiriilor în zonă…".

Detaliind, recurenta a arătat că noțiunea de "urmărire" definește acțiuni de diligență, și nu de rezultat, subliniind că A.N.L. avea obligația de a depune toate diligențele necesare obținerii, atingerii unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuși rezultatul identificat și stabilit prin contractul de construire.

Așa fiind, a arătat că întinderea mandatului acordat Agenției este clar definită și stabilită, încadrându-se în limitele și particularitățile unui mandat convențional tipic (derivă din voința expresă a părților) și special (acordat pentru o anumită operațiune și o anumită perioadă de timp), fiind în prezența unui mandat special, recurenta învederează că acesta trebuie interpretat restrictiv.

Reafirmând că, în cauza de față, este vorba despre un contract de mandat, cu obligații de diligență, recurenta susține că "a urmări" presupune o activitate de supraveghere, astfel încât, în opinia sa, a urmări executarea și finalizarea construcției nu poate avea același sens cu a finaliza lucrările de construire a lucrărilor edilitare.

A mai arătat că activitatea propriu-zisă de urmărire a realizării acestor obligații a fost desfășurată de A.N.L. în mod constant de-a lungul timpului, până în prezent, dovadă în acest sens fiind înscrisurile existente la dosarul cauzei, trimise tuturor autorităților și societăților comerciale care au competențe și atribuții în executarea și asigurarea finanțării rețelelor de utilități și dotări tehnico-urbane, conform Convenției nr. 1909/2004, precum și în finalizarea construcției, conform contractului de construire.

În acest sens, a arătat că, urmare a diligențelor pe care le-a întreprins pentru zona sector 1, unde se află și imobilul intimatului din amplasamentul Henri Coandă, iluminatul public și rețelele de apă și canalizare, energie electrică și gaze naturale sunt executate și funcționale, conform Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/06.06.2022, Procesului-verbal de recepție parțială nr. x/15.10.2018, Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/28.11.2019, documente existente la dosar, dar pe care instanța de apel le-a ignorat.

Pe de altă parte, a mai învederat faptul că obligația constând în "urmărirea executării" reprezintă o obligație de diligență, iar "finalizarea lucrărilor" reprezintă o obligație de rezultat.

Prin urmare, recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a atribuit A.N.L. o obligație de rezultat inexistentă, ignorând, astfel, întregul probatoriu administrat în cauză, înscrisurile depuse reprezentând diligențele întreprinse pe lângă constructor și autoritățile locale, obligând Agenția la plata unei sume reprezentând acoperirea unui prejudiciu care nu i se poate imputa, care nu a fost cauzat sau determinat de A.N.L.

Tot cu privire la obligațiile A.N.L. ca fiind de "rezultat", recurenta învederează faptul că, prin decizia civilă nr. 1227/2017, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Î.C.C.J. a reținut că: "în mod greșit, întreaga motivare a instanței de apel vizând obligațiile A.N.L. ca fiind de rezultat s-a fundamentat numai pe decizii de speță ale ÎCCJ, pronunțate în acest sens, deși este de știut că potrivit Constituției, C. civ., C. proc. civ., exemplele în materie din jurisprudența națională reținute în sprijinul soluției adoptate nu pot servi ca repere obligatorii pentru instanță, neavând calitatea unui izvor de drept în sistemul nostru juridic, instanța de judecată fiind obligată să se raporteze la particularitățile concrete ale speței."

Cu privire la prejudiciu, recurenta a arătat că acesta trebuie să fie consecința directă a executării necorespunzătoare sau a neexecutării obligațiilor prevăzute în contractul încheiat între părți. Or, în baza contractului de mandat, obligația A.N.L. este aceea de a urmări executarea lucrărilor și de a depune toate diligențele pe lângă constructor în vederea realizării locuinței, obligație pe care Agenția a respectat-o, fiind dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, iar obligația de a construi și de a preda la cheie locuința revine constructorului și autorităților locale care s-au obligat la realizarea utilităților.

Pe de altă parte, a arătat că, pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie cert, direct și să nu fi fost acoperit încă prin despăgubiri.

Din perspectiva întinderii prejudiciului, recurenta a susținut că trebuie avute în vedere probabilitatea reală și serioasă de fructificare a șansei și gradul de vinovăție al autorului faptei ilicite.

În altă ordine de idei, recurenta a susținut că întinderea prejudiciului viitor pretins a fi reparat nu este determinată, deoarece expertiza efectuată nu a avut în vedere perioada ulterioară întocmirii sale, ci numai perioada cuprinsă între 19.12.2015-21.01.2021.

De asemenea, a mai arătat că, sub aspectul menținerii prejudiciului pentru viitor, instanța de apel a statuat că:

"prejudiciul viitor este unul cert și determinabil, pârâta neoferind niciun argument obiectiv apt a proba o variație în minus a chiriilor în zonă... " în condițiile în care A.N.L. a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Prin urmare, recurenta apreciază că motivarea este greșită, făcută cu intenția de a prejudicia Agenția prin acordarea unor despăgubiri pe viitor.

Mai mult, a învederat că, în cauze similare, instanțele au reținut că nu se poate acorda un prejudiciu viitor, sens în care autoarea prezentului demers judiciar a făcut trimitere la diverse hotărâri judecătorești.

În consecință, a arătat că prejudiciul este cert dacă existența sa este sigură, condiția caracterului cert fiind aplicabilă atât în ceea ce privește existența prejudiciului, cât și în privința întinderii lui. În schimb, potrivit afirmațiilor recurentei, prejudiciul viitor este doar probabil, neputându-se pune semnul echivalenței între certitudine și probabilitate, nici etimologic, nici printr-o interpretare juridică.

În continuare, recurenta a mai învederat că, ignorând existența unor hotărâri judecătorești definitive prin care autoritățile statului au fost obligate să realizeze utilitățile în amplasamentul Henri Coandă, instanța de apel a susținut în mod greșit faptul că:

"ANL, ca agenție a statului, trebuie să suporte riscul oricărei greșeli sau erori ce aparține autorităților statului, erorile neputând fi remediate cu suportarea riscului de către persoana fizică în cauză, care ar fi expusă unei sarcini excesive și disproporționate".

În acest sens, a evocat sentința civilă nr. 620/27.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin hotărârea nr. 3291/2015 pronunțată de Tribunalul București.

De asemenea, a mai arătat că, în ceea ce privește S.C. B. există o hotărâre pronunțată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. x/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1565/16.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel București, prin care aceasta a fost obligată la proiectarea, finanțarea și execuția rețelelor de alimentare cu energic electrică în cartierul Henri Coandă.

În consecință, a reiterat faptul că A.N.L. nu poate fi făcută responsabilă pentru neîndeplinirea unei obligații pe care nu și-a asumat-o contractual și care nu este impusă nici de o prevedere legală. Or, atâta timp cât A.N.L. nu poate fi obligată la îndeplinirea unei obligații pe care nu și-a asumat-o, nu poate fi obligată nici la repararea unui eventual prejudiciu.

În încheiere, sumarizând cele susținute anterior, respectiv că nu a fost dovedit efectiv un prejudiciu produs și nici unul viitor cert, obligațiile A.N.L. sunt de diligență și nu de rezultat, recurenta a conchis în sensul că decizia atacată este netemeinică și nelegală, astfel încât solicită admiterea recursului, casarea deciziei și, în rejudecare după casare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 27 februarie 2023, intimatul-reclamant, prin avocat (cu delegație la dosar - dosar recurs), a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată făcute în recurs, fără a depune și dovezi în acest sens. Detaliind, intimatul-reclamant a învederat, în esență, că, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu a regăsit niciun argument subsumat respectivului motiv de casare, iar, în privința celuilalt motiv de casare invocat de recurentă (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), a susținut, în principal, nulitatea acestui motiv de recurs întrucât recurenta a reluat motivele de apel, cu mici schimbări de formă, fără a formula critici punctuale ale considerentelor deciziei recurate, iar, în subsidiar, a susținut caracterul nefondat al motivului de casare.

La 6 martie 2023, astfel cum atestă dovada de înmânare aflată la dosar, întâmpinarea a fost comunicată recurentei, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 31 octombrie 2023, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Față de raportul comunicat, la 13 noiembrie 2023, recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a formulat în scris punct de vedere, prin care a susținut admisibilitatea recursului formulat prin prisma motivelor de casare invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.). Totodată, în susținerea admisibilității recursului, a depus decizia nr. 1785/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017 și Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit în dosarul nr. x/2018.

Prin rezoluția din 4 decembrie 2023, a fost stabilit termen la 23 ianuarie 2024, în vederea examinării admisibilității recursului, în completul de filtru, fără citarea părților.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului reținută prin raport, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, distinct de sancțiunea nulității pentru nemotivarea recursului în termenul legal prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, imposibilitatea de încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puțin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, se constată că, deși autoarea recursului și-a întemeiat demersul judiciar pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie cel puțin unui motiv de casare dintre cele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Totodată, se impune precizarea că recursul va fi analizat strict în baza susținerilor/criticilor formulate prin însuși memoriul de recurs, neputând fi reținute în analiza recursului și precizările/complinirile depuse, ulterior, prin punctul de vedere formulat în urma comunicării raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Aceasta deoarece posibilitatea recunoscută părților de a depune punct de vedere la raport nu trebuie înțeleasă ca o oportunitate de a completa dezvoltarea motivelor de recurs.

În concret, în ceea ce privește primul motiv de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că textul consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - atunci când o hotărâre nu este motivată, când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Față de ipotezele prevăzute de acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat critici care să vizeze un eventual viciu al motivării în niciuna din cele trei ipoteze prevăzute de motivul de casare mai sus amintit, astfel încât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat pur formal, recurenta fiind nemulțumită, în realitate, de soluția și de însuși raționamentul instanței de apel, exprimându-și dezacordul față de considerentele reținute.

Cu referire la celălalt motiv de casare invocat, se reține că, din memoriul de recurs, nu pot fi desprinse critici susceptibile de a fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta își exprimă nemulțumirea față de soluția instanței de apel, fără, însă, a arăta, în concret, care sunt acele norme de drept material pretins a fi fost încălcate de instanța de prim control judiciar, or, în lipsa unor minime considerații cu privire la normele de drept material pretins a fi fost nesocotite de instanța de apel, Înalta Curte nu poate face un control efectiv al legalității deciziei recurate.

În plus, criticile au caracter teoretic și general și nu se referă la modul concret în care au fost încălcate dispoziții legale prin decizia atacată. Acestea reprezintă în realitate o simplă reluare a susținerilor formulate în instanțele devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluționarea apelului și nu pot constitui, ca atare, motive de nelegalitate în sensul prevederilor de strictă interpretare cuprinse în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În concret, analizând cele susținute prin cererea de recurs, se constată că recurenta-pârâtă încearcă să combată ceea ce a reținut instanța de apel, arătând că, potrivit contractului de mandat, obligația sa este aceea de a urmări executarea lucrărilor, nu de a finaliza locuința și de a depune toate diligențele pe lângă constructor în vederea realizării locuinței, obligație pe care a respectat-o și a dovedit-o cu înscrisurile depuse la dosar, iar potrivit contractului de construire, la care nu este parte, obligația de predare a locuinței revine constructorului și, prin urmare, nu poate fi antrenată răspunderea pentru neîndeplinirea unei obligații pe care nu și-a asumat-o contractual și nicio altă prevedere legală nu i-o impune, pe cale de consecință neputând fi obligată nici la repararea unui eventual prejudiciu. Prin urmare, critica recurentei nu este îndreptată împotriva unei pretinse interpretări sau aplicări greșite a unei norme de drept, ci împotriva modului în care instanțele de fond, interpretând coroborat probatoriul administrat în cauză, au calificat obligația asumată de către recurentă prin contractul convenit cu reclamantul.

Astfel, în recurs, recurenta-pârâtă reia situația de fapt pe care s-au întemeiat soluțiile instanțelor de fond, cu referire la: obligațiile asumate de A.N.L., în baza mandatului, ca fiind obligații de diligență în vederea urmăririi executării lucrărilor de construire, nedovedirea prejudiciului produs, diligențele pe care le-a efectuat pentru urmărirea executării lucrărilor de construcții, atât pe lângă constructor, cât și pe lângă toți membrii semnatari ai Convenției MM1909/2004 pentru realizarea utilităților în amplasamentul Henri Coandă, reluând susținerile potrivit cărora nu și-a asumat prin niciun înscris obligația realizării utilităților în amplasamentul Henri Coandă. Însă, toate aceste susțineri, sunt reluate fără a se preciza în ce constau în mod concret greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel în aplicarea regulilor de drept incidente, astfel încât, Înalta Curte constată că, în cauză, criticile recurentei nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod.

Mai mult, toate aceste argumente evidențiate anterior reprezintă trimiteri la elemente de fapt deja analizate de instanțele de fond prin prisma probatoriului administrat, precum și o reiterare a aspectelor de fond supuse judecății.

Totodată, referindu-se la Convenția nr. 1909/2004, recurenta a susținut că instanța a interpretat în mod greșit actul dedus judecății, atribuind A.N.L. o obligație de rezultat inexistentă, ignorând întregul probatoriu administrat în cauză.

Critica, astfel formulată, preia conținutul unui motiv de nelegalitate din vechiul C. proc. civ. (de la 1865) care nu are corespondent în actualele motive de nelegalitate reglementate de C. proc. civ. (aprobat prin Legea nr. 134/2010), însă, chiar și așa, recurenta s-a rezumat la o simplă afirmație, fără a invoca încălcarea vreunei norme de interpretare.

În plus, știut fiind că instanțele devolutive sunt suverane în aprecierea probatoriului administrat în cauză, critica vizând aprecierea probatoriului, a înscrisurilor depuse nu poate face obiectul analizei instanței de recurs care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., examinează, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurenta a mai criticat decizia instanței de apel și sub aspectul prejudiciului material, susținând, în principal, că acesta trebuie să fie consecința directă a executării necorespunzătoare sau a neexecutării obligațiilor prevăzute în contractul încheiat între părți, or, în accepțiunea recurentei, obligația A.N.L., conform contractului de mandat, este aceea de a urmări executarea lucrărilor și de a depune toate diligențele pe lângă constructor în vederea realizării locuinței, obligație pe care susține că a respectat-o și că a dovedit-o, iar obligația de a construi și de a preda la cheie locuința revine constructorului și autorităților locale care s-au obligat la realizarea utilităților.

Având în vedere că recurenta neagă această consecință tocmai din perspectiva susținerilor sale referitoare natura obligației sale, de diligență, și nu de rezultat, lipsite de critici de nelegalitate așa cum s-a arătat mai sus, în acord cu argumentele anterior expuse, instanța de recurs nu va putea reține critica recurentei.

Tot sub aspectul prejudiciului material, recurenta a afirmat că motivarea este greșită, făcută cu intenția de a prejudicia Agenția prin acordarea unor despăgubiri pentru viitor, susținând în acest sens că întinderea prejudiciului viitor pretins a fi reparat nu este determinată, deoarece expertiza efectuată nu a avut în vedere perioada ulterioară întocmirii sale, ci numai perioada cuprinsă între 19.12.2015-21.01.2021.

În ceea ce privește prejudiciul, se reține că reclamantul, conform cererii precizatoare, a solicitat repararea unui prejudiciu material compus din lipsa de folosință a locuinței echivalentă cu chiria practicată pe piața liberă, ce înseamnă beneficiul nerealizat ("lucrum cessans"), în conformitate cu prevederile art. 1084 C. civ. de la 1864. Fiind lipsit de prerogativele conferite de dreptul de proprietate, respectiv de atributul folosinței locuinței, evaluarea acestui prejudiciu prin raportare la nivelul mediu al chiriei practicate pentru un imobil dintr-un cartier similar este singura posibilă, din moment ce locuința nu a fost finalizată și nu a fost predată beneficiarului în termenul convenit.

Prin urmare, criticile recurentei referitoare la plata despăgubirilor pentru viitor, raportat la perioada avută în vedere de expertiza întocmită în cauză, nu constituie critici de nelegalitate, care să poată face obiect de analiză în cadrul recursului, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ci reprezintă veritabile critici de netemeinicie, care presupun o reevaluare a probelor administrate și stabilirea unor aspecte de fapt diferite, cu relevanță asupra caracterului cert al prejudiciului.

În plus, referințele jurisprudențiale evocate de recurentă nu au caracter opozabil din perspectiva puterii de lucru judecat și atâta vreme cât autoarea prezentului demers judiciar nu a indicat ea însăși o normă de drept material pretins a fi fost încălcată și modul concret în care instanța de apel a încălcat acea normă de drept, nici nu pot fi asimilate unei motivări propriu-zisă a criticii formulate, instanța de recurs neputându-se substitui recurentei în demersul său judiciar, completând deductiv eventualele critici de nelegalitate pe care ar fi trebuit să le formuleze/dezvolte în susținerea propriului recurs.

Reținând, așadar, că autoarea prezentului recurs nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. și că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte reține că, nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2), raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 1746/2022 din 7 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Cu privire la cererea intimatului-reclamant A. de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată făcute în recurs, Înalta Curte reține că, deși au fost solicitate cheltuieli de judecată prin întâmpinare, intimatul, prin avocat, nu a atașat odată cu întâmpinarea sau ulterior eventuale dovezi care să ateste cheltuielile de judecată efectuate în cauză.

Cum intimatul-reclamant nu a făcut dovada existenței cheltuielilor de judecată pretinse, conform art. 452 C. proc. civ., aplicabil și în recurs potrivit art. 494 din același cod, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 1746/2022 din 7 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Respinge cererea intimatului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2024.