ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1815/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 31.07.2023, sub nr. x/2023, creditoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu terțul poprit B. S.R.L. și debitorul C., validarea popririi înființate la data de 23.06.2023 de către D. în dosarul de executare nr. 1022/2018.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 781 alin. (1), art. 790 alin. (1), art. 790 alin. (9), art. 792 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3059 din 28 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Constanța, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de validare a popririi formulate de creditoarea A., în contradictoriu cu terțul poprit B. S.R.L. și debitorul C., în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță de conflict, evocând dispozițiile art. 790 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., a reținut că debitorul supus executării silite domiciliază în municipiul Râmnicu Vâlcea.

În urma declinării de competență, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea la 23 mai 2024, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 3677/2024 din 21 august 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea cauzei formulate de creditoarea A., în contradictoriu cu debitorul C. și cu terțul poprit B. S.R.L., la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În pronunțarea acestei soluții, cea de-a doua instanță de conflict a reținut că cererea de executare silită a fost înregistrată la B.E.J. E. la data de 12.12.2018, iar executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Constanța, secția Civilă, prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 20 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, în acord cu dispozițiile legale în materie, în forma în vigoare la data sesizării organului de executare silită, respectiv art. 650 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, a arătat că, prin decizia de recurs în interesul legii nr. 20/2021 pronunțată de Î.C.C.J. s-a clarificat noțiunea de instanță de executare și principiul unicității instanței de executare, statuându-se, în esență, în sensul că instanța de judecată care a încuviințat executarea silită devine instanță de executare și este competentă să soluționeze contestațiile la executare, precum și alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind, astfel, consfințit caracterul unic și exclusiv al instanței de executare.

Prin urmare, competența instanței de executare, dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa.

Raportând situația de fapt la dispozițiile legale expuse, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a constatat că, în speță, competența teritorială de soluționare a prezentei cereri incidentale având ca obiect validarea popririi înființate la data de 23.06.2023 de către D. în dosarul de executare nr. x/2018, ivite în cadrul procedurii execuționale încuviințate de Judecătoria Constanța aparține acestei instanțe, motiv pentru care a apreciat întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, invocată din oficiu de instanță.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 23 septembrie 2024, sub același număr de dosar (x/2023).

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțe sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, pentru argumentele ce succed.

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei, întrucât instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit instanța de executare în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ.

Determinarea instanței de executare în soluționarea prezentei cereri de validare a popririi se face prin raportare la dispozițiile art. 790 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 651 din același cod, norme legale prin care se stabilește că această cerere se introduce la instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorul, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, potrivit alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

În cauză, se constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, executorul judecătoresc E. a solicitat încuviințarea începerii executării silite privind pe creditoarea A., în contradictoriu cu debitorii C., F. și G. în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 04.05.2006 încheiat între H. S.A. și C., F. și G., în toate modalitățile de executare, pentru suma de 23684,52 RON, iar prin încheierea nr. 19004 din 20 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Constanța a admis cererea astfel cu a fost formulată, încuviințând, astfel, executarea silită în cadrul dosarului execuțional nr. x/2018 al B.E.J. E..

Înalta Curte reține ca fiind relevante pentru soluționarea conflictului ivit cele statuate prin Decizia nr. 20 din 27.09.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1083 din 11.11.2021.

Astfel, în cuprinsul deciziei evocate, la paragraful 66 s-a reținut că "deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, conform art. 622 alin. (2) C. proc. civ., prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare, în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării. Drept urmare, elementul care condiționează sine qua non întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării executării silite".

Totodată, în considerentele aceleiași decizii, Înalta Curte a mai reținut:

"70. (...) încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Or, în raport cu dispozițiile legale evocate, considerentele deciziei menționate (RIL 20/2021) și înscrisurile de la dosar, rezultă că, sub aspectul stabilirii instanței competente din punct de vedere teritorial să judece cererea de validare a popririi formulată, prezintă relevanță judecătoria care a încuviințat executarea silită, respectiv Judecătoria Constanța, competență ce a fost dobândită prin încheierea de încuviințare a executării silite nr. 19004 din 20 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 (aflată la dosarului Judecătoriei Constanța 19983/212/2023), instanță căreia îi revine competența să soluționeze orice alte incidente apărute în cursul executării silite, inclusiv o cerere de validare a popririi.

Prin urmare, în condițiile în care competența teritorială de soluționare a unei cereri de validare a popririi se determină în funcție de instanța de executare (respectiv instanța care a încuviințat executarea silită), așa cum prevăd dispozițiile art. 790 alin. (1) C. proc. civ., ținând cont și de cele statuate prin Decizia nr. 20/2021 pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2024.