ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1231/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1231/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 21 iunie 2023
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei RâmnicuVâlcea la data de 17 martie 2023 sub nr. x/2023, petentul A. a solicitat instanței încuviințarea executării silite în temeiul titlului executoriu constând în contractul de credit nr. x din data de 04.08.2020, privind pe creditoarea B.. și pe debitoarea C..
În drept, a invocat dispozițiile art. 665 și 666 C. proc. civ.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin încheierea nr. 1797 din 29 martie 2023, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina.
A reținut instanța că debitoarea C. are domiciliul în județul Prahova, așa cum rezultă din procesul-verbal privind rezultatul verificărilor pe portalul DEPABD.
A mai relevat instanța că, potrivit dispozițiilor art. 666 C. proc. civ., încuviințarea executării silite se realizează de instanța de executare, iar art. 651 alin. (1) C. proc. civ. arată că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Întrucât comuna Bănești se află în circumscripția Judecătoriei Câmpina, s-a concluzionat că această instanță este competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite.
2.2. Prin sentința civilă nr. 1877 din data de 07 iunie 2023, Judecătoria Câmpina a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A reținut instanța că în cauză, la data cererii de executare silită, 10 martie 2023, debitoarea avea domiciliul în raza de competență a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, modificarea domiciliului acesteia intervenind la data de 13 martie 2023.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență
Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui soluționare a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea de încuviințare a executării silite ce face obiectul cauzei în care s-a ivit conflictul de competență, petenta A. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea C., încuviințarea executării silite prin toate modalitățile prevăzute de lege a titlului executoriu constând în contractul de credit nr. x din 04.08.2020.
În speță, Judecătoria Râmnicu Vâlcea și Judecătoria Câmpina și-au declinat reciproc competența teritorială de soluționare a cauzei, soluționând diferit problema domiciliului debitorului la data sesizării organului de executare.
Potrivit art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare silită, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că, în dosarul de executare silită nr. x/2023, aflat pe rolul A., cererea de încuviințare a executării silite a fost formulată la data de 10 martie 2023, potrivit înscrisului aflat la dosarul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Domiciliul debitoarei la data sesizării organului de executare, 10 martie 2023, debitoarea avea domiciliul în comuna Muerești, sat Andreești, județul Vâlcea, în raza de competență a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea,
Faptul că debitoarea și-a schimbat domiciliul ulterior formulării cererii de încuviințare a executării silite nu prezintă importanță în stabilirea instanței competente să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, având în vedere că instanța de executare se stabilește în raport cu momentul începerii executării silite, în acest sens statuând și dispozițiile sus-citate.
În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2023.