ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2090/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2090/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 12 octombrie 2023
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, petenta S.C. P..E.J. A. a solicitat încuviințarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare silită nr. x/2022, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x/19.04.2019, pentru realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, împotriva debitorilor B. și C., la cererea creditoarei D..
Prin încheierea nr. 3803/11.08.2022, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Pentru a pronunța astfel, evocând art. 666 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., a reținut că instanța de executare este judecătoria din circumscripția căreia se află domiciliul debitorului la momentul formulării cererii de executare silită și că, în cauză, cererea de executare a fost depusă la 22.07.2022, iar începând cu data de 17.09.2021 debitoarea C. are domiciliul în București. Astfel, a apreciat că instanța competentă este Judecătoria Sectorului 2 București.
Prin sentința civilă nr. 12824/13.10.2022, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea; constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Pentru a pronunța astfel, evocând art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., a reținut că cererea de executare silită este îndreptată împotriva a doi debitori cu domicilii diferite, unul în localitatea Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea și celălalt în București. Astfel, competența pentru soluționarea cererii de încuviințare a executării silite aparține atât Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, cât și Judecătoriei Sectorului 2 București.
Totodată, în lipsa unui text de lege special care să reglementeze situația pluralității de debitori cu domicilii diferite în cazul executării silite, instanța a apreciat că sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 C. proc. civ., care dau posibilitatea reclamantului să aleagă instanța competentă în cazul pluralității de pârâți, în conformitate cu art. 116 C. proc. civ.
A mai reținut că, în cauză, conform art. 666 alin. (1) C. proc. civ., executorul judecătoresc a făcut o alegere între cele două instanțe deopotrivă competente, stabilind astfel în mod definitiv competența teritorială a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, instanța de la domiciliul debitorului B., pentru soluționarea cererii de încuviințare a executării silite.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 07.08.2023.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:
Cererea introductivă are ca obiect încuviințarea executării silite formulate de S.C. P..E.J. A. privind pe creditoarea D.. și debitorii B., cu domiciliul în localitatea Râmnicu Vâlcea și C., cu domiciliul în București.
Sub aspectul stabilirii instanței competente din punct de vedere teritorial să judece cererea de încuviințare a executării silite, prezintă relevanță domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare, astfel cum dispun prevederile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel (...)".
În situația în care există mai mulți debitori cu domicilii diferite, se aplică, prin analogie, dispozițiile art. 112 C. proc. civ., care permit ca cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți să fie introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, și ale art. 116 C. proc. civ., conform cărora reclamantul are dreptul să aleagă între mai multe instanțe deopotrivă competente atunci când există competență teritorială alternativă.
Așa fiind, în condițiile în care executorul judecătoresc a sesizat mai întâi Judecătoria Râmnicu Vâlcea, instanța de executare competentă în raport de domiciliul unuia dintre cei doi debitori, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2023.