ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1813/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș la data de 09.01.2024, sub nr. x/2024, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., anularea tuturor actelor de executare silită emise de Biroul Executorului Judecătoresc C. în dosarul execuțional nr. x/2016, precum și executarea silită însăși și să se constate că titlul executoriu constând în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2596/29.08.2007 este prescris. Totodată, a solicitat și suspendarea tuturor formelor de executare silită până la soluționarea definitivă a prezentei contestații, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 706, 707, 712, 713 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1278/2024 din 2 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Târgu Mureș, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de intimată, prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cererii - "contestație la executare" în favoarea Judecătoriei Bistrița.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță de conflict, evocând dispozițiile art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1)-(3) C. proc. civ., a reținut că instanța competentă teritorial să judece contestația la executare este instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

De asemenea, evocând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Judecătoria Târgu Mureș a arătat că necompetența instanței de executare ce derivă din art. 651 C. proc. civ. este o necompetență teritorială exclusivă, de ordine publică, astfel că, față de dispozițiile art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) C. proc. civ., instanța are obligația să o invoce din oficiu.

Totodată, în vederea stabilirii competenței de soluționare a prezentei cauze, instanța a apreciat că se impune clarificarea noțiunii de instanță de executare, astfel cum această noțiune rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., interpretat prin prisma considerentelor deciziei nr. 20/2021 și deciziei nr. 27/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.

În acest sens, a arătat că, în cuprinsul paragrafului 80 al deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție, evocând principiul unicității instanței de executare, a stabilit că acest principiu presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare.

De asemenea, s-a mai reținut că cele stabilite de către Înalta Curte prin decizia nr. 20/2021 au fost reiterate și în cuprinsul considerentelor deciziei nr. 27/2021 pronunțate de Î.C.C.J. în soluționarea recursului în interesul legii (paragrafele 70 și 71).

Totodată, s-a mai arătat că Decizia Î.C.C.J. nr. 20/2021 a avut în vedere ipoteza unei pluralități de debitori în cadrul executării silite, iar prin considerentele acestei decizii a fost clarificată noțiunea de instanță de executare și principiul unicității instanței de executare, concluzionându-se în sensul că instanța de judecată care a încuviințat executarea silită devine instanță de executare și este competentă să soluționeze contestațiile la executare, precum și alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfințit caracterul unic și exclusiv al instanței de executare prevăzute de art. 651 C. proc. civ.

Ca atare, prima instanță de conflict a reținut că, în cauză, instanța de executare este instanța care a încuviințat executarea silită, respectiv Judecătoria Bistrița, acesteia revenindu-i competența de soluționare a cauzei.

În urma declinării de competență, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Bistrița la 30 aprilie 2024, sub același număr de dosar.

Prin încheierea civilă nr. 1230/2024 din 10 iulie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Bistrița a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În pronunțarea acestei soluții, cea de-a doua instanță de conflict a reținut că, în fapt, contestatorul A. a învestit instanța cu o contestație la executarea silită însăși, după ce, la data de 13.07.2016, intimata D.. a formulat cerere de executare silită împotriva debitorului A. în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x/29.08.2007, încheiat între debitor și E. S.A.

De asemenea, a mai arătat că, în cuprinsul cererii de executare silită, creditoarea a indicat domiciliul debitorului ca fiind situat în municipiul Bistrița, astfel cum a fost preluat din contractul de credit anterior indicat, iar prin încheierea nr. 3240/CC/2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Bistrița a încuviințat cererea de executare silită împotriva debitorului.

Totodată, a mai reținut că, astfel cum rezultă din fișa de evidență a debitorului, generată din oficiu prin consultarea bazei de date DEPABD, la data formulării cererii de executare silită, debitorul contestator A. avea domiciliul în comuna Miercurea Nirajului, sat Lăureni, județul Mureș, împrejurare confirmată de conținutul actelor de executare, precum și de debitor. În plus, a mai reținut că însuși debitorul a confirmat că, la data demarării executării, a avut domiciliul în sat Lăureni, jud. Mureș, fără ca intimata să facă dovada unei situații contrare.

Or, potrivit art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) și (2) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

De asemenea, față de considerentele hotărârii primei instanțe sesizate care a reținut că, în cauză, este incident principiul unicității instanței de executare enunțat prin Deciziile nr. 20/2021 și nr. 27/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, prin prisma pluralității de debitori, cea de-a doua instanță de conflict a arătat că, în speță, nu este incidentă situația pluralității de debitori la care fac referire deciziile anterior indicate, din moment ce situația premisă, a existenței a cel puțin doi debitori care să aibă domiciliul sau sediul, după caz, în raza de competență a unor instanțe diferite, nu se regăsește în speță.

Cum executarea silită a fost demarată și continuată doar împotriva debitorului contestator A., astfel cum reiese din toate actele de executare emise în dosarul de executare nr. 668/2016 al C., Judecătoria Bistrița a conchis în sensul că instanța de executare este Judecătoria Târgu Mureș, în a cărei circumscripție teritorială se afla domiciliul debitorului la data începerii executării silite, potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 794/2015 și conform Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/2021.

Totodată, a mai reținut că invocarea de către Judecătoria Târgu Mureș a considerentelor din paragraful 70 al Deciziei nr. 27/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora (...) una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare (...) nu poate fi privită izolat, ci doar prin raportare la ansamblul argumentelor deciziei care, la rândul lor, fac trimitere la Decizia nr. 20/2021, ambele având ca situație premisă pluralitatea de debitori, ipoteză străină de prezenta pricină.

Astfel, în accepțiunea celei de-a doua instanțe de conflict, împrejurarea că, în cauză, încheierea de încuviințare a fost pronunțată de Judecătoria Bistrița nu conduce automat la concluzia că aceeași instanță devine competentă să soluționeze contestația la executare, instanța fiind obligată să își verifice propria competență în soluționarea contestației.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 2 august 2024, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțe sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița, pentru argumentele ce succed.

În fapt, contestatorul A. a înțeles să învestească Judecătoria Târgu Mureș cu o contestație la executare propriu-zisă împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului execuțional nr. x/2016 al C..

Fiind în prezența unei contestații la executare silită, sunt incidente normele de competență prevăzute în Cartea a V-a C. proc. civ. - "Despre executarea silită" și, față de împrejurarea că sesizarea organului de executare s-a efectuat la data de 13.07.2016, în temeiul art. 3 din Legea nr. 76/2012 și art. 24 și art. 664 C. proc. civ., contestația la executare este guvernată de dispozițiile C. proc. civ., în vigoare la data sesizării organului de executare.

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ. "Contestația se introduce la instanța de executare", iar potrivit art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (. . . . . . . . . .)." Totodată, potrivit alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

În prezenta cauză, instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit instanța de executare și, subsecvent, competența teritorială de soluționare a cauzei, în raport cu prevederile art. 651 C. proc. civ.

Înalta Curte reține ca fiind relevante pentru soluționarea conflictului ivit cele statuate prin Decizia nr. 20 din 27.09.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1083 din 11.11.2021, prin care s-a stabilit că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Chiar dacă decizia pronunțată în recurs în interesul legii are ca premisă un titlu executoriu cu pluralitate de debitori, considerentele acesteia sunt pe deplin aplicabile și în cauza de față, contrar celor reținute de Judecătoria Bistrița.

Astfel, în cuprinsul deciziei evocate, la paragraful 66 s-a reținut că "deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, conform art. 622 alin. (2) C. proc. civ., prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare, în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării. Drept urmare, elementul care condiționează sine qua non întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării executării silite".

Totodată, în considerentele aceleiași decizii, Înalta Curte a mai reținut:

"70. (...) încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În cauză, se constată că executarea silită a fost demarată împotriva contestatorului, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2596 PF din 29.08.2007, încheiat între E. S.A., în calitate de împrumutător și A., în calitate de împrumutat, cererea de executare silită fiind încuviințată de Judecătoria Bistrița prin încheierea civilă nr. 3240/CC/2016 din 28 iulie 2016 (pronunțată în dosarul nr. x/2016), în a cărei circumscripție debitorul A. își avea, la momentul sesizării instanței, domiciliul.

Din perspectiva dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de executare a fost stabilită odată cu pronunțarea încheierii de încuviințare a executării silite, iar acest aspect nu mai poate fi reapreciat în cadrul contestației la executare propriu-zise, prin care se contestă executarea silită deja declanșată, pentru că hotărârea prin care a fost încuviințată executarea silită a tranșat în mod necesar și problema calificării instanței care a pronunțat-o, ca având statutul de instanță de executare.

Totodată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ., "schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare".

Prin urmare, în mod greșit Judecătoria Bistrița s-a raportat la actualul domiciliu al contestatorului, ca fiind pe raza Judecătoriei Târgu Mureș, cât timp, la data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite (13.07.2016), domiciliul contestatorului era în Bistrița, județul Bistrița Năsăud.

Or, în raport cu dispozițiile legale evocate, considerentele deciziei (RIL 20/2021) menționate și înscrisurile de la dosar, rezultă că, sub aspectul stabilirii instanței competente din punct de vedere teritorial să judece contestația la executare formulată, prezintă relevanță judecătoria care a încuviințat executarea silită ce face obiectul contestației, respectiv Judecătoria Bistrița, competență ce a fost dobândită prin încheierea de încuviințare a executării silite nr. 3240/CC/2016 din 28 iulie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 (aflată la fila x din vol. II al dosarului Judecătoriei Târgu-Mureș 186/320/2024), instanță căreia îi revine competența să soluționeze contestația la executare în temeiul art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2024.