ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 140/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 140/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Civilă la 8 decembrie 2009, sub nr. x/2009, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. S.A., C. S.R.L., D. S.A. și ASOCIAȚIA FAMILIALĂ E., solicitând obligarea acestora la plata către reclamantă a sumei de 174.408,7 RON, reprezentând contravaloarea alocației bugetare de 50% din valoarea facturilor fiscale emise la 1 august 2003 către B. S.A., ca urmare a aprobării date pârâtelor de către DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta a formulat, în temeiul art. 61 alin. (2) C. proc. civ., cerere de chemare în garanție a DIRECȚIEI PENTRU AGRICULTURĂ TELEORMAN (în prezent, DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN), care, la rândul său, a chemat în garanție MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, conform art. 60 alin. (2) din același Cod.

Prin sentința comercială nr. 161 din 23 martie 2011, Tribunalul Teleorman, secția Civilă a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii față de pârâtele C. S.R.L., S.C D. S.A. și ASOCIAȚIA FAMILIALĂ E., a admis excepția invocată de pârâta B. S.A. și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, pentru autoritate de lucru judecat, a respins cererea reclamantei de chemare în garanție a DIRECȚIEI PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN și pe cea de chemare în garanție a MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia nr. 434/2011 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis; instanța de apel a desființat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare treibunalului, reținând, în esență, ca nefiind îndeplinită condiția triplei identități de părți, cauză și obiect, impusă de lege pentru a opera autoritatea de lucru judecat.

Împotriva deciziei instanței de apel, chemații în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN și MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE au declarat recurs.

Prin decizia nr. 3694 din 27 septembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, au fost respinse excepțiile nulității cererii de recurs și lipsei de interes, precum și cererile de recurs.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că între cele două litigii anterior menționate nu există identitate de părți, notând că în prima acțiune instanța de judecată a analizat un singur raport obligațional dedus din aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 601/2003, în cadrul căruia s-a apreciat că reclamanta nu a avut legitimare procesuală activă, întrucât nu era beneficiara alocației bugetare prevăzută de actul normativ menționat. De asemenea, a reținut că în prima dintre acțiunile deduse judecății nu a fost analizat raportul obligațional dintre reclamantă și ceilalți pârâți, fundamentat pe alte temeiuri juridice, impunând astfel concluzia lipsei identității de obiect între cele două cauze. În acest sens, a notat că, dacă prima cerere de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile H.G. nr. 601/2003, în prezentul litigiu reclamanta S.C. A. S.R.L. și-a fondat pretențiile pe clauzele contractului de livrare instalații de irigații încheiat cu pârâta B. S.A.

Astfel, instanța de recurs a subliniat că, în baza principiului disponibilității, cererea de chemare în judecată se impunea fi analizată în raport cu temeiul juridic invocat de reclamantă, respectiv din perspectiva raporturilor născute între părți în baza contractului evocat. De asemenea, a reținut că cererile de chemare în garanție se impuneau a fi analizate și în funcție de existența unei potențiale obligații de garanție a instituțiilor publice față de entitățile juridice care au primit aprobarea pentru alocația bugetară.

Cauza a fost înregistrată de rolul Tribunalului Teleorman, secția Civilă sub nr. x/2013.

În cel de-al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 399 din 23 iulie 2014, Tribunalul Teleorman, secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de chematul în garanție MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta și chemații în garanție.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. 3536 din 14 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Comercială s-a apreciat că reclamanta nu justifică calitatea procesuală activă în raport cu DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN și MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 526 din 31 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a decide în acest sens, curtea de apel a reținut că tribunalul a încălcat dispozițiile instanței de casare, obligatorii pentru instanța de trimitere, potrivit art. 315 C. proc. civ., motivat de faptul că că prima instanță nu a analizat raportul contractual dintre reclamantă și pârâtă, în baza căruia au fost livrate instalațiile de irigații, respectiv contractul de distribuție încheiat între părți la 18 iulie 2003, pentru stabilirea unei eventuale obligații de plată în sarcina pârâtei, pornind de la cauza cererii de chemare în judecată, respectiv temeiul juridic al acesteia, înțeles ca fundament al dreptului dedus judecății.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a reținut că tribunalul a ignorat și dispoziția instanței de casare privind judecarea cererilor de chemare în garanție și prin raportare la aspectele relevate de reclamantă cu privire la existența unei potențiale obligații de garanție a instituțiilor publice față de entitățile juridice care au primit aprobarea pentru alocația bugetară, pentru plata corespunzătoare alocației aprobate din prețul facturat al instalațiilor de irigații.

A mai apreciat că tribunalul s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active fără să se raporteze în analiza acesteia la pârâta B. S.A., în contradictoriu cu care a fost formulată acțiunea, preluând motivarea sentinței comerciale nr. 3536 din 14 martie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a Comercială.

În final, admițând apelul și desființând sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, curtea a înlăturat cererea apelantei-reclamante de anulare a sentinței și de evocare a fondului, reținând incidența dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în forma în vigoare anterior modificării aduse prin art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 2/2013, reținându-se ca relevante data sesizării instanței inițial învestite - 9 decembrie 2009 și prevederile art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010.

Împotriva acestei decizii, chemata în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței primei instanțe.

Prin decizia nr. 352 din 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a constat nul recursul și a obligat recurenta-chemată în garanție la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În cel de-al treilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Civilă care, prin sentința civilă nr. 136 din 3 aprilie 2019, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A., a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei și chemaților în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN și MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și a obligat pârâta B. S.A. și chemații în garanție la plata către reclamantă a sumei de 174.408 RON, reprezentând alocație bugetară.

Cu referire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin avizarea cererilor beneficiarilor alocației și aprobarea acesteia, chemata în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN s-a obligat să efectueze plata acesteia la momentul alimentării contului, iar neîndeplinirea acestei obligații s-a datorat chematului în garanție MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE. Cum avizarea cererilor a permis părților să urmeze procedura prevăzută de H.G. nr. 801/2003, iar intervenienții să achite avansul de 50% din valoarea instalațiilor și reclamanta să livreze marfa al cărei preț nu a fost achitat integral, tribunalul a reținut că aceasta din urmă este îndreptățită la plata alocației bugetare pretinse.

Împotriva acestei sentințe civile și a încheierii din 18 februarie 2019, a declarat apel chemata în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN, solicitând schimbarea în tot a acestora și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Teleorman pentru stabilirea corectă a cadrului procesual și pronunțarea unei hotărâri judecătorești temeinice și legale.

De asemenea, împotriva aceleiași sentințe a promovat apel și chematul în garanție MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată/prescrisă față de acest chemat în garanție.

Prin decizia civilă nr. 957 din 5 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în declararea apelului de către apelanta-chemată în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN, invocată de intimata-reclamantă, a fost admisă excepția tardivității formulării apelului de către apelantul-chemat în garanție MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, invocată de intimata-reclamantă și, în consecință, a fost respins ca tardiv, a fost admis apelul apelantei-chemate în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ TELEORMAN, au fost desființate în parte încheierea și sentința apelate și a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în fundamentarea deciziei adoptate că, față de data comunicării hotărârii atacate, promovarea apelului de apelantul-chemat în garanție MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE s-a realizat cu depășirea termenului legal de 15 zile, ceea ce a atras aplicarea sancțiunii decăderii.

Soluționând apelul apelantei-chemate în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN, instanța de prim control judiciar a stabilit că prima instanță nu a respectat dezlegările date de către instanța supremă prin decizia de casare nr. 3694 din 27 septembrie 2012/27.09.2012, în sensul că prima instanță nu a stabilit dacă există o obligație contractuală de plată a intimatei-pârâte B. S.A. față de intimata-reclamantă A. S.R.L. și a ignorat dispoziția instanței de recurs, din primul ciclu procesual, referitoare la stabilirea cadrului procesual în limitele de învestire trasate de intimata-reclamantă și față de renunțarea la judecată în raport cu intimatele-pârâtele C. S.R.L., ASOCIAȚIA FAMILIALĂ E. și D.. A mai constatat că prima instanță nu a analizat, potrivit dezlegării obligatorii date de instanța supremă în primul ciclu procesual, cererile de chemare în garanție prin raportare la aspectele relevate de intimata-reclamantă referitoare la existența unei potențiale obligații de garanție a instituțiilor publice față de entitățile juridice care au primit aprobarea pentru alocația bugetară. Pentru aceleași motive, curtea de apel a constatat că prima instanță a ignorat și cele statuate de instanța de apel, în al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 526 din 31 martie 2015.

Un alt motiv care a condus la desființarea sentinței atacate a fost reprezentat de încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reținându-se sub acest aspect, că în cuprinsul sentinței apelate nu se regăsesc motivele care susțin admiterea cererii principale din perspectiva îndeplinirii condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale și nici motivele pentru care s-a dispus obligarea apelantelor-chemate în garanție, împreună cu intimata-pârâtă B. S.A., la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 174.408 RON, reprezentând alocație bugetară.

Sub un alt considerent, instanța de apel a reținut că, la data la care s-a pronunțat sentința apelată, intimata-pârâtă B. S.A. se afla în procedura insolvenței, deschisă în condițiile Legii nr. 85/2014, astfel că prima instanță trebuia, în ceea ce privește cererea principală, să constate suspendarea de drept a judecății, și nu să procedeze la soluționarea acesteia. În acest cadru, s-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție formulate de intimata-reclamantă A. S.R.L. și, subsecvent, a cererii formulate de DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN privind chemarea în garanție a MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, a stabilit că au fost încălcat mecanismul instituit prin art. 60 C. proc. civ. referitor la soluționarea acestor cereri.

Pentru aceste motive, instanța de prim control judiciar a apreciat că se impune desființarea în parte a încheierii și a sentinței apelate, cu menținerea soluțiilor date de prima instanță asupra excepților prescripției dreptului material la acțiune și lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte B. S.A., ca urmare a nerecurării lor.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 520 din 9 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat în parte hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel doar în ceea ce privește soluția de admitere a apelului formulat de apelanta chemată în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

La pronunțarea acestei decizii, instanța supremă a reținut, în esență, că prin dispoziția de obligare a terțului chemat în garanție, DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN la plata sumei de 174.408 RON, această parte a pierdut procesul, în primă instanță, în raport cu reclamanta, motiv pentru care a apreciat că este justificat interesul terțului chemat în garanție de a declara apel împotriva hotărârii pronunțate de tribunal. Analizând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat din oficiu, a constatat că în apel nu era incidentă ipoteza prevăzută de art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ., întrucât atât dispozitivul, cât și considerentele hotărârii primei instanțe relevau cercetarea cauzei pe fond, dispozițiile art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. de la 1865, în forma în vigoare la momentul începerii procesului, respectiv anularea hotărârii apelate, cu reținerea procesului spre rejudecare de către instanța de apel.

Totodată, a apreciat ca neîntemeiată critica recurentei prin care s-a susținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) și b) din Legea 85/2014, deoarece acțiunea judiciară și calea de atac nu au fost promovate de debitoarea în insolvență B. S.A.

A stabilit că a intrat în puterea de lucru judecat dispoziția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, prin neapelarea acestei soluții, iar prin sentința civilă nr. 3536/14.03.2007 pronunțată de Tribunalul București, irevocabilă s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ TELEORMAN și MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, reținându-se cu autoritate de lucru judecat că reclamanta, în calitate de producător a utilajelor nu a justificat legitimarea procesuală activă, întrucât aceasta nu avea calitatea de beneficiar a alocației bugetare, neexistând un raport juridic direct între aceasta și cei doi pârâți.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a formulat contestație în anulare împotriva hotărârii instanței de recurs.

Prin decizia nr. 1691 din 15 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția tardivității, a admis excepția lipsei de interes și, în consecință, a respins contestația în anulare ca lipsită de interes. În motivare, a reținut că, față de soluția pronunțată prin decizia atacată - admiterea recursului său și casarea deciziei instanței de apel -, contestatoarea se situează pe poziția părții care a câștigat etapa procesuală în care a fost dată decizia contestată, sens în care aceasta nu poate justifica un interes în exercitarea contestației în anulare.

Rejudecând apelul, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 326 din 1 martie 2023, l-a admis, a anulat în parte încheierea din 18 februarie 2019 și sentința apelată și, evocând fondul, a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei B. S.A. și, în consecință, a respins acțiunea îndreptată împotriva acestei pârâte ca fiiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă împotriva DIRECȚIEI PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN, a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN împotriva chematului în garanție MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și a menținut celelalte dispoziții ale încheierii și sentinței apelate.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar judiciar, constatând că intimata-pârâtă B. S.A. a fost radiată din Registrul Comerțului, și având în vedere prevederile art. 251 alin. (1) C. civ., a stabilit că această intimată nu mai are capacitate procesuală de folosință. În acest context, a statuat că nu se mai poate da eficiență juridică considerentelor expuse prin decizia de casare referitoare la aplicarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu apelanta-chemată în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN, a reținut că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat obligarea apelantei-chemată în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de bani solicitate de aceasta din urmă prin cererea principală, arătându-se că o asemenea obligație în sarcina apelantei-chemată în garanție rezultă din faptul că aceasta a emis aprobările de acordare a alocațiilor de 50%. De asemenea, intimata-reclamantă și-a întemeiat cererea și pe prevederile H.G. nr. 801/2003. Pe aceste premise, analizând prevederile acestui ultim act normativ, precum și aprobările privind alocațiile bugetare emise de apelanta-chemată în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN, a constatat că acestea nu prevăd nicio obligație de garanție sau de plată a unor despăgubiri în sarcina chematei în garanție.

De asemenea, a reținut că din aprobările privind alocațiile bugetare emise de apelanta-chemată în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN rezultă că acestea au fost emise către intimata-pârâtă B. S.A., în calitate de furnizor, iar nu către intimata-reclamantă A. S.R.L.

Pe cale de consecință, față de prevederile pct. 7 al Programului privind sprijinirea producătorilor agricoli și asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații pentru achiziționarea de instalații de irigat noi, din producția internă, cu finanțare de la bugetul de stat, aprobat prin H.G. nr. 801/2003, a apreciat că, în speță, plata s-ar fi putut efectua numai către intimata-pârâtă B. S.A., care a avut calitatea de furnizor al instalațiilor de irigat, iar nu către intimata-reclamantă A. S.R.L., care a avut calitatea de producător al respectivelor instalații. În acest context, a reținut, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 201 din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială în dosarul nr. x/2006 prin care s-a reținut că "statul acordă alocația numai beneficiarilor precizați la pct. 3 și nu furnizorilor de utilaje, ca în cazul intimatei S.C. A. S.R.L. (...) în cauză, nu rezultă că între reclamantă (A. S.R.L. - mențiunea Curții) și pârâte (DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN ȘI MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - MENȚIUNEA CURȚII) ar exista un raport juridic direct, deoarece aceasta nu este beneficiara alocației".

În schimb, a apreciat în cauza dedusă judecății, nu se poate da eficiența solicitată de reclamantă aspectelor reținute prin decizia nr. 1280 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială în dosarul nr. x/2006, întrucât în acest ultim dosar s-au avut în vedere alte raporturi juridice decât cele din cauză, respectiv raporturi juridice cu alți beneficiari decât cei din cauza dedusă judecății în prezentul dosar.

De asemenea, a constatat că în ciclul procesual anterior, instanța de recurs, în decizia nr. 520 din 9 martie 2021, a reținut, cu autoritate de lucru judecat, raportându-se la altă hotărâre judecătorească definitivă, că intimata-reclamantă, în calitate de producător al utilajelor, nu are calitatea de beneficiar al alocației bugetare.

Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de apelanta-chemată în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, instanța de apel, reținând că apelanta-chemată în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN nu a căzut în pretenții, a respins această cerere ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de apel, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de prim control judiciar, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivare, după expunerea situației de fapt și a etapelor procesuale anterioare, a afirmat că instanța de apel în mod greșit a valorificat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 520/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care și decizia nr. 1280/2010 a instanței supreme se bucura de același efect, iar cerința triplei identități de obiect, părți și cauză era îndeplinită.

Pentru aceste motive, a apreciat că instanța de prim-control judiciar nu putea să aleagă între cele două decizii.

În continuare, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat normele de drept material și pe cele procesuale, dându-le o interpretare greșită, cu ignorarea celor stabilite prin H.G. nr. 801/2003, întrucât actul normativ nu excludea calitatea procesuală activă a beneficiarilor de a solicita virarea sumei la care erau îndreptățiți în baza acestor prevederi legale, în contul furnizorului căruia îi este conferită calitatea de creditor al obligației de plată.

De asemenea, a afirmat că instanța de apel a interpretat eronat actul dedus judecății atunci când a statuat că între recurentă și pârâții MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN și B. S.A. nu a existat un raport juridic.

A apreciat că raționamentul instanței de prim control judiciar contravine actelor depuse la dosar în ceea ce privește calitatea sa de producător, furnizor prin intermediul B. S.A., precum și faptul că bunurile au fost puse în funcțiune tot de către recurentă, potrivit procesului-verbal de predare și că aceasta a încasat 50% din valoarea bunurilor livrate de la beneficiarii efectivi ai instalațiilor.

De asemenea, a precizat că restul de 50% din alocație nu a fost achitat, deși pentru alți beneficiari instanțele s-au pronunțat în favoarea recurentei.

La 12 octombrie 2023, intimata DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN a depus întâmpinare prin care, apreciind ca temeinică și legală decizia atacată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 16 octombrie 2023 intimatul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului. În motivare, a arătat că, deși recurenta a susținut incidența motivelor de nelegalitate de la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticile expuse în susținerea lor nu se încadrează în vreunul din cazurile indicate, întrucât acestea privesc modalitatea în care instanța de apel a interpretat probatoriul cauzei.

Luând în analiză cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimatul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE prin întâmpinare, Înalta Curte constată că din argumentele expuse de autoarea căii de atac în justificarea nelegalității deciziei atacate se pot desprinde critici ce pot fi încadrate în una dintre ipotezele de la art. 304 C. proc. civ., motiv pentru care, urmează a respinge excepția nulității recursului.

În continuare, verificând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

În etapa procesuală anterioară, instanța de prim-control judiciar a respins cerere de chemare în judecată a intimatei B. S.R.L. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a intimatei DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN ca urmare a reținerii autorității de lucru judecat a deciziei nr. 201 din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Comercială, reținând că dezlegările instanței supreme cu privire la faptul că recurenta nu deține calitatea de furnizor pentru a se putea reține în raport cu aceasta incidența H.G. nr. 801/2003 se impun cu autoritate de lucru judecat, dat fiind că litigiul s-a purtat între aceleași părți și a avut același obiect. În schimb, a stabilit că decizia din 2010 nu poate fi opusă cu titlu de autoritate de lucru judecat, de vreme ce aceasta a fost pronunțată într-un alt litigiu derivând din raporturi juridice ce vizau alte părți decât cele din cauză. În consecință, a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în judecată formulată de această ultimă parte împotriva MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.

Pe calea recursului, fără a contesta soluția instanței de apel asupra cererii de chemare în judecată, dar și statuările instanței de prim control judiciar referitoare la efectele deciziei nr. 520/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauza de față prin prisma autorității de lucru judecat, autoarea căii de atac reclamă, sub un prim aspect, valorificarea greșită a autorității de lucru judecat a deciziei nr. 1280 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație, secția Comercială în ceea ce privește soluția acesteia cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă împotriva chematei în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN, susținând că în privința acesteia era întrunită cerința triplei identități de obiect, cauză și părți pentru a putea fi opusă cu acest titlu.

Înalta Curte reamintește părților că în legislația aplicabilă litigiului de față, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: de excepție procesuală, potrivit art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., și de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, conform art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ.

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală, care corespunde unui efect negativ, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. - părți, obiect și cauză -, în privința efectului pozitiv, existența unei hotărâri poate fi invocată în cadrul altui proces atunci când este adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, cu scopul de a împiedica contrazicerile dintre hotărârile judecătorești.

Prin urmare, puterea de lucru judecat, ca manifestare pozitivă a autorității de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească, poate fi opusă ca prezumție absolută irefragabilă numai în legătură cu dezlegările irevocabile date problemelor de drept în raporturile juridice dintre părți într-un litigiu anterior, doar acestea având caracter obligatoriu in litigiile ulterioare.

În aceste coordonate de principiu, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că în cauză chestiunea litigioasă dedusă judecății în recurs, așa cum aceasta a fost opusă de recurentă în etapa anterioară fost soluționată de către instanța de apel și, vizează autoritatea de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă în ceea ce privește raportul juridic dintre autoarea căii de atac și intimații-chemați în garanție, împrejurare față de care, examinând statuările instanței în legătură cu decizia nr. 1280 din 20 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Comercială, instanța supremă constată că acestea sunt corecte, aspectele dezlegate în litigiul anterior neputând fi opuse cu acest titlu în cauza de față.

Astfel, în dosarul în care a fost pronunțată hotărârea indicată anterior, dosar nr. x/2006, părți în proces au figurat A. S.R.L., în calitate de reclamantă, DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN și MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, în calitate de pârâți și F. S.R.L., G. S.R.L. și H. S.R.L., în calitate de interveniente. Obiectul litigios l-a reprezentat obligarea pârâtelor la plata alocației bugetare prevăzute de H.G. nr. 801/2003, raportul juridic obligațional fiind unul dedus din aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 601/2003, prin prisma calității reclamantei de furnizor al produselor de irigații către interveniente - beneficiare ale alocației bugetare prevăzute de actul normativ anterior menționat.

În procesul de față, promovarea acțiunii de către reclamanta A. S.R.L. a avut la bază raportul juridic dintre recurentă și pârâta B. S.R.L., derivat din contractul de livrare instalații de irigații încheiat între acestea, iar cererea de chemare în garanție îndreptată împotriva DIRECȚIEI PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN (DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ) a fost întemeiată pe obligația de garanție a instituțiilor publice față de entitățile juridice care au primit aprobarea pentru alocația bugetară, respectiv pârâtele, ASOCIAȚIA FAMILIALĂ E., C. S.R.L. și D..

Așadar, raportul juridic obligațional principal dedus judecății a fost cel stabilit între recurentă și pârâta A. S.R.L., și în subsidiar, pe cel derivat din obligația de garanție pe care intimata DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN ar fi avut-o față de pârâtă. Totodată, se reține că dreptul de creanță afirmat este circumscris calității recurentei de producător de utilaje de irigații, și nu de furnizor.

Prin urmare, dacă în prima cauză cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile H.G. nr. 801/2003, în prezentul litigiu pretențiile reclamantei A. S.R.L. se fundamentează pe clauzele contractului de livrare instalații de irigații încheiat cu pârâta B. S.A., iar față de chemata în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN în baza obligației de plată, care, în opinia reclamantei, rezulta din aprobările emise în temeiul H.G nr. 801/2003 pentru beneficiarii C. S.R.L., D. S.A. și ASOCIAȚIA FAMILIALĂ E..

Așa cum a indicat chiar recurenta în fața instanțelor anterioare, cererea sa de chemare în judecată nu are ca temei H.G. nr. 801/2003, ci datoria pârâtei B. S.A. stabilită în urma unei relații comerciale (decizia nr. 3694 din 27 septembrie 2012 a Înaltei Curție de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual.

În consecință, nu se poate reține că în privința celor două litigii chestiunile litigioase sunt identice, în măsura în care cele din litigiul - dosar nr. x/2006 - privește raporturi juridice dintre alte părți decât cele din acest proces.

Împrejurarea că în justificarea pretențiilor ce constituie obiectul ambelor dosare s-a invocat același act normativ, H.G. nr. 801/2003, nu este de natură să conducă spre o altă concluzie, de vreme ce, așa cum s-a reținut anterior, în cele două cauze chestiunile analizate sunt distincte, atât din perspectiva titularilor raporturilor juridice, cât și a problemei juridice deduse judecății.

Așa fiind, critica recurentei-reclamante este neîntemeiată, în cauză nefiind întrunite cerințele legale pentru valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 1280 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Comercială.

Prin cele de-al doilea set de critici recurenta reclamă încălcarea prevederilor H.G. nr. 801/2003, justificat de faptul că beneficiarii alocației erau îndreptățiți în baza acestei norme legale să solicite plata în contul furnizorului și că între recurentă și DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN exista un raport juridic direct, aspect ce rezulta din actele dosarului care relevau calitatea sa de producător, furnizor prin intermediul B. S.A. a instalațiilor de irigații, precum și faptul că aceste bunuri au fost puse în funcțiune tot de către recurentă, potrivit procesului-verbal de predare a acestora și că autoarea căii de atac a încasat 50% din valoarea acestora.

Criticile recurentei nu pot fi integrate motivelor reglementate de art. 304 Cod procedură și urmează a fi înlăturate fără a fi analizate în fond.

Aceasta, în condițiile în care, întreaga construcție juridică a ipotezei sesizate este fundamentată pe aspecte de fapt și elemente probatorii, care, față de caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, nu mai pot fi restabilite sau reevaluate în această etapă procesuală, controlul instanței de recurs fiind limitat la aspecte de nelegalitate, și nu de netemeinicie, cum este cazul în speță.

Prin aceste critici recurenta propune propria sa interpretare a actului normativ, ignorând considerentele instanței de prim control judiciar referitoare la calitatea sa de producător al instațiilor de irigații, și nu de furnizor, considerente intrate în puterea lucrului judecat prin nerecurare.

Mai mult, dându-se eficiență puterii de lucru judecat dezelegărilor instanței supreme din decizia nr. 201 din 28 martie 2009, orice alte chestiuni sau critici care tind să contrazică aspectele dezlegate în legătură cu un eventual raport juridic între recurentă și intimata-chemata în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN sunt lipsite de efecte juridice, asupra lor instanța de recurs neputând statua în sens contrar.

Mai mult, așa cum a reținut și instanța de apel, asupra chestiunii dedusă verificării în recurs s-a stabilit cu putere de lucru judecat și prin decizia de casare 520 din 9 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Civilă care, raportându-se la sentința civilă nr. 3536 din 14 martie 2007 a instanței supreme, a reținut că reclamanta, în calitate de producător a utilajelor, nu are calitatea de beneficiar al alocației bugetare, între aceasta și cei doi chemați în garanție neexistând un raport juridic direct.

În concluzie, reținând că, în cauză, decizia recurată respectă normele legale, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 326 din 1 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte ASOCIAȚIA FAMILIALĂ E., C. S.R.L., B. S.A., PRIN LICHIDATOR JUDICIAR I.. și D. și cu intimații-chemați în garanție DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ TELEORMAN și MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2024.