ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2238/2016

Decizia nr. 2238/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Teleorman, la data de 17 mai 2013, și pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07 mai 2014 (urmare a stabilirii competenței prin Decizia nr. 1424 din 19 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Agricultură a Județului Teleorman și cu chematul în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.637.960,226 lei, reprezentând contravaloarea subvenției alocate în baza Legii nr. 150/2003 a creditului agricol pentru producție, pentru cheltuielile eligibile efectuate din creditul agricol, aferente anului 2010.

Curtea de Apel București, prin Sentința nr. 2013 din 2 iulie 2014, a admis excepția tardivității, invocată de chematul în garanție, a respins acțiunea reclamantei, ca tardiv formulată, și a respins cererea de chemare în garanție, ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta SC A. SA, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei instanței de fond spre rejudecare, pentru soluționarea pe fond a pricinii.

2.1. Motivele de casare

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 299 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, susținerile sale putându-se încadra între motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, sub imperiul căruia s-a judecat cauza.

2.2. Principalele argumente invocate

Susține recurenta-reclamantă că a solicitat obligarea pârâtei Direcția pentru Agricultură a Județului Teleorman la plata sumei de 1.637.960,26 lei, reprezentând diferența dintre suma solicitată la plată cu titlu de alocație pentru creditul agricol contractat de la BCR și suma de 1.529.621,95 plătită de către pârâtă.

Astfel, plata alocației a solicitat-o prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 751 din 17 februarie 2011 și, după efectuarea controlului, pârâta i-a plătit suma de 1.529.621,95 lei, aferentă cheltuielilor cu înființarea, menținerea și recoltarea producției efectuate până la 31 decembrie 2009.

Pârâta nu a răspuns cererii sale din 17 februarie 2011, nici explicit și nici în alt mod, până la data de 15 februarie 2013, când, răspunzând cererii sale nr. 385 din 07 februarie 2013, i-a comunicat, prin Adresa nr. 458 din 13 februarie 2013, refuzul de a plăti cheltuielile eligibile aferente anului 2010.

Opinează recurenta-reclamantă că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că ar fi luat act de refuzul autorității pârâte de a plăti întreaga sumă datorată la data de 26 aprilie 2011, data virării parțiale a sumelor solicitate, pentru că virarea parțială a sumelor solicitate, fără a exista un răspuns la cererea sa și fără altă explicație, nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004. Exprimarea explicită a refuzului trebuie să se materializeze într-o comunicare expresă a autorității publice căreia i s-a adresat cererea, respectiv într-un răspuns scris, motivat în drept și în fapt.

De asemenea, adresele emise de pârâtă în anul 2013 nu constituie reiterări ale refuzului de acordare a subvențiilor din anul 2011, ci constituie expresia primului refuz, explicit și nejustificat, de a plăti integral sumele solicitate la plată.

Prin urmare, a luat cunoștință de existența refuzului nejustificat al autorității pârâte la data primirii Adresei nr. 458 din 13 februarie 2013, acțiunea, depusă la 17 mai 2013, fiind formulată în termenul de 6 luni impus de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Intimata-pârâtă Direcția pentru Agricultură Teleorman a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică, pentru că data la care recurenta a luat cunoștință de refuzul acordării sumei este data de 26 aprilie 2011, data acordării parțiale a sumei solicitate.

Și intimatul-chemat în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare, prin care a solicitat, de asemenea, respingerea recursului, ca nefondat, în mod corect prima instanță apreciind că reclamanta a luat la cunoștință despre refuzul acordării integrale a subvențiilor la 26 aprilie 2011.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 mai 2016, Completul de filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2 Cu privire la fondul recursului

4.2.1 Analiza motivelor de casare invocate

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

În cauză, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei SC A. SA de obligare a pârâtei Direcția pentru Agricultură a Județului Teleorman la plata sumei de 1.637.960,226 lei, reprezentând contravaloarea subvenției alocate, în baza Legii nr. 150/2003 privind creditul agricol pentru producție, aferente anului 2010.

Reclamanta a precizat în acțiune că nivelul fondurilor publice aprobat pentru culturile de grâu, rapiță, orz, porumb și floarea soarelui a fost de 30% din cheltuielile eligibile, astfel că, pentru creditul agricol de 11.000.000 lei, urma să beneficieze de subvenții în valoare de 3.300.000 lei.

La data de 17 februarie 2011, prin cererea nr. 751, a depus la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului Teleorman cererea tip pentru acordarea alocațiilor din fonduri publice aferente creditului de 11.000.000 lei.

Urmare a acestei cereri, după cum a precizat chiar recurenta-reclamantă prin acțiune, Comisia constituită la nivelul Direcției pentru Agricultură a Județului Teleorman i-a adus la cunoștință faptul că beneficiază doar de subvenții în cuantum de 1.529.621,95 lei, sumă calculată la cheltuielile eligibile cu producția neterminată până la data de 31 decembrie 2009. Suma respectivă i-a fost virată la data de 26 aprilie 2011.

Conform art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită recunoașterea dreptului pretins se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii sau, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

Înalta Curte, raportat la această situație de fapt, expusă chiar de recurenta-reclamantă, apreciază că, după cum a reținut și instanța de fond, momentul la care societatea reclamantă a luat cunoștință despre refuzul acordării integrale a subvențiilor este data de 26 aprilie 2011, data virării parțiale a subvențiilor solicitate.

Nu sunt întemeiate susținerile recurentei-reclamante, în sensul că, indiferent de explicațiile membrilor echipei de control, virarea parțială a sumelor solicitat nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004.

Diminuarea sumei solicitate s-a efectuat tocmai în contextul în care Comisia constituită la nivelul Direcției pentru Agricultură a Județului Teleorman i-a adus la cunoștință reducerea cuantumului subvenției solicitate, fără a fi invocate alte aspecte, ca cele amintite de recurentă prin cererea de recurs, referitoare la plata eșalonată, caracterul incomplet al documentației, lipsa de disponibil.

Nici la momentul primirii parțiale a sumei solicitate și nici în cursul anului 2011, recurenta-reclamantă nu a înțeles să solicite recunoașterea dreptului pretins.

Abia la data de 08 februarie 2013, prin Adresa nr. 1357 din 07 februarie 2013, înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 385 din 07 februarie 2013, a solicitat analizarea documentației depuse și acordarea fondurilor publice conform Legii nr. 153/2003, precizând că, "în urma verificării documentației depuse în vedere acordării fondurilor publice, a fost aprobată numai suma de 1.529.621,95 lei".

Această analizare nu putea privi decât documentația aferentă cererii nr. 751 din 17 februarie 2011, urmare căreia i-a fost aprobată doar suma menționată.

La Adresa nr. 1357 din 07 februarie 2013, Direcția pentru Agricultură a Județului Teleorman i-a răspuns prin Adresa nr. 458 din 13 februarie 2013, referindu-se la documentația depusă la 17 februarie 2011. Recurenta-reclamantă a formulat plângere prealabilă, sub nr. 1728 din 22 februarie 2013, înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 576 din 25 februarie 2013, primind răspunsul nr. 671 din 06 martie 2013, de respingere a plângerii prealabile.

În raport cu cele expuse, contrar susținerilor recurentei-reclamante, nu se poate reține, ca moment al cunoașterii refuzului autorității pârâte de acordare integrală a subvențiilor, data de 13 februarie 2013, la care a fost emisă Adresa nr. 458 de către intimata-pârâtă.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

4.2.2 Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva Sentinței nr. 2103 din 2 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2016.

Procesat de GGC - GV