ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4321/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.11.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, B., Guvernul României și C.: 1. Anularea actului administrativ reprezentat de răspunsul nelegal comunicat pe email în data de 08.09.2021 de președinta Tribunalului București, pârâta B., prin care s-a respins plângerea prealabilă 2310/BIRP/2021 privind anularea deciziilor nominalizate;

Constatarea nulității absolute și anularea celor 3 acte administrative atacate prin plângerea prealabilă pentru netemeinicie și nelegalitate, și anume Decizia nr. 72/15.05.2020, Decizia nr. 71/14.05.2020, Decizia nr. 70/12.05.2020;

Constatarea nulității absolute și anularea Decretului nr. 195/2020 (privind instituirea stării de urgență) invocat ca temei juridic al celor 3 decizii ale Tribunalului, atât în conținutul acestora cât și în răspunsul la plângerea prealabilă;

Constatarea nulității absolute și anularea Decretului nr. 240/2020 (privind prelungirea stării de urgență instituită prin Decretul 195/2020), invocat ca și temei juridic al celor trei decizii ale Tribunalului, atât în conținutul acestora cât și în răspunsul la plângerea prealabilă;

Constatarea inexistenței HCNSU nr. 36/2020 privind certificarea epidemiei/pandemiei, conform celor arătate în Hotărârea nr. 1075/01.07.2021 a Curții de Apel București din dosarul x/2021;

Constatarea inexistenței Hotărârii Parlamentului nr. 5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite prin H.G. nr. 394/2020 privind declanșarea stării de alertă, datorită neconstituționalității acesteia în integralitate, statuată de CCR prin Decizia nr. 672 din 20.10.2021;

Constatarea nulității absolute a persoanei juridice Guvernul României, ca emitent și autor al actelor de pretinsă autoritate atacate mai jos, precum și a calității de guvern/premier interimar;

Constatarea nulității absolute și anularea H.G. nr. 394/2020 privind declanșarea stării de alertă, invocată ca și temei juridic al celor trei decizii emise de președinta Tribunalului, atât în conținutul acestora cât și în răspunsul la plângerea prealabilă;

Constatarea nulității absolute și anularea H.G. nr. 1090/06.10.2021 privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile începând din 10 octombrie 2021, invocată prin perpetuarea până în prezent a stării de alertă, ca și temei juridic al celor trei decizii emise de președinta Tribunalului;

Constatarea nulității absolute și anularea H.G. nr. 1130/22.10.2021 privind modificarea și completarea unor măsuri din H.G. nr. 1090/06.10.2021 aferente stării de alertă;

Constatarea nulității absolute și anularea H.G. nr. 1161/25.10.2021 privind modificarea și completarea unor măsuri din H.G. 1090/06.10.2021 aferente stării de alertă;

Sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 55/2020 (privind starea de alertă) în ansamblul său, respectiv cu art. 4 alin. (1), (2) (privind instituirea stării de alertă), art. 6 lit. C) (privind măsurile adoptate în starea de alertă), art. 9 alin. (4) (privind purtarea obligatorie a măștii în spații închise), art. 13 (privind purtarea obligatorie a măștii în spații deschise, aceasta fiind introdusă ilegal, prin O.U.G. nr. 192/2020 și H.G. nr. 965/2020),

Sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 192/2020 prin care au fost operate de Guvern modificări la Legea nr. 55/2020 emisă de Parlament, în sensul introducerii obligativității portului măștii în spații deschise, adică restricționării liberei circulații în exterior în funcție de portul măștii, restricționării dreptului de a respira liber (așadar dreptului la sănătate), precum și restricționării dreptului la propria imagine, demnitate, onoare (în sensul în care Guvernul încearcă să oblige toți cetățenii să meargă îmbotnițați pe stradă). Prin sentința civilă nr. 2861/23.05.2022, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 2343 din data de 14 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere nr. x, invocată de pârâtul Guvernul României și de intervenient; A respins excepția lipsei de interes cu privire la capetele de cerere 1-2, invocată de pârâții Tribunalul București și B., ca neîntemeiată; A respins capetele de cerere 1-2, ca neîntemeiate, formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și Tribunalul București; A respins capetele de cerere nr. x, ca inadmisibile, formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâții C., Guvernul României, B. și Tribunalul București, cu intervenția accesorie în interesul pârâtului Guvernul României a terțului Ministerul Afacerilor Interne; În temeiul art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de reclamant, ca inadmisibilă. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 2343 din data de 14 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând: 1. casarea hotărârii atacate și admiterea capetelor de cerere 1-11 ale cererii de chemare în judecată; 2. constatarea nulității absolute a hotărârii atacate ca urmare a nelegalei compuneri a completului de judecată, care, fără actele menite și capabile să-i ateste calitatea de autoritate judecătorească în spațiul juridic public al republicii, nu are putere legală în a decide sau impune ceva, toate actele întocmite din falsă calitate fiind nule absolut și lipsite de efecte juridice; 3. constatarea nulității absolute a hotărârii atacate ca urmare a ignorării Deciziilor CCR nr. 392/2021 și 416/2021 (general obligatorii) privind acordarea unui termen de judecată urgent pentru acțiunile în instanță atacând acte guvernamentale pandemice, cum ar fi hotărârile de Guvern în vigoare 30 de zile (H.G. nr. 1090/06.10.2021, H.G. nr. 1130/22.10.2021, H.G. nr. 1161/2.10.2021), fiecare din ele în vigoare (pentru 30 de zile) la momentul depunerii acțiunii (04.11.2021), dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel București în iunie, programat la primul termen de judecată în octombrie, amânat pentru noiembrie și judecat după o nouă amânare în decembrie; 4. constatarea nulității absolute a hotărârii atacate ca urmare a nesolutionării legal valabile de către instanța de fond a excepției de necompetență generală; 5. constatarea nulității absolute a hotărârii atacate ca urmare a neîndeplinirii procedurii obligatorii de ordine publică privind punerea în discuția părților a excepțiilor de fond și de formă, cum ar fi excepția lipsei calității procesual pasive a numitului C., invocată din oficiu de instanță și soluționată la al doilea termen de judecată, la care nu a fost prezent și nici citat; 6. constatarea nulității absolute a hotărârii atacate ca urmare a nemotivării în fapt și în drept a respingerii excepției nulității întâmpinărilor intimatelor, excepție ridicată de recurent și respinsă de instanță fără argument, cu nerespectarea propriei competențe, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) și f) din Legea 554/2004; 7. constatarea nulității absolute a hotărârii atacate ca urmare a netratării excepției nulității Deciziilor nr. 70, 71, 72 din 2020 ale Tribunalului București și judecătoarei B., precum și excepției nulității persoanei juridice Guvernul României, excepții ridicate de recurent și ignorate de către instanță; 8. constatarea irelevanței refuzului de a judeca nulitatea absolută a hotărârilor de guvern atacate, din moment ce unele au fost deja anulate, cum este Hotărârea de Guvern nr. 394/2020 (privind declanșarea stării de alertă), anulată prin Hotărârea Curții de Apel Bacău nr. 121/2021, respectiv Hotărârea Parlamentului nr. 5/2020, anulată prin Decizia Curții Constituționale nr. 672/2021; 9. constatarea nelegalei respingeri, ca inadmisibile, a capetelor de cerere 5-11 (privind H.G., HP și HCNSU), pe motiv de neîndeplinire a procedurii prealabile, aceasta nefiind obligatorie, fiind incident art. 7 alin. (5) din Legea 554/2004, iar pe de altă parte, fiind în imposibilitatea de a parcurge procedura prealabilă și de a ataca în instanță hotărârile de guvern, acestea fiind valabile nu mai mult de 30 de zile; 10. constatarea nelegalei respingeri ca inadmisibile a capetelor de cerere 5-11, pe motiv de neîndeplinire a procedurii prealabile, având în vedere autoritatea pozitivă de lucru judecat (puterea de lucru judecat) a hotărârilor instanțelor care au respins această excepție în mod repetat în spețe similare (Decizia nr. 2785 din 5 iunie 2012 a Curții de Apel București, sentința nr. 99 din 13 iulie 2022 a Curții de Apel Brașov); 11. constatarea nelegalei respingeri ca inadmisibile a capetelor de cerere 3 și 4, pe motiv că ar fi vorba de acte privind relația instituției prezidențiale cu instituția parlamentară, deci nesupuse controlului judecătoresc în contencios administrativ, în condițiile în care actele administrative atacate exced prerogativelor constituționale ale instituției prezidențiale și nu pot fi considerate ca făcând parte din categoria raporturilor Președintelui cu Parlamentul, fiind doar acte administrative ordinare, cu vicii de nelegalitate și neconstituționalitate pe care instanța trebuie să le constate ca atare. Curtea Constituțională a constatat acest lucru în comunicatul din 6 mai 2020, iar ÎCCJ a statuat asupra calității legale a emitentului actului administrativ în cadrul Deciziei ICCJ nr. 1237/2015. 12. acordarea unui termen rapid de judecată, în acord cu Decizia CCR nr. 392/2021. În motivarea recursului, referitor la capătul de cerere privind nelegala compunere a completului de judecată, critică faptul că în repetate rânduri a primit refuzuri cu privire la cererile sale vizând informații sau documente solicitate. Sub acest aspect arată că la data de 27.03.2023 a trimis un email adresat Curții de Apel București, prin care a solicitat informații de interes public privind completul 8-C 21 Fond al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal S-VIII-CAB, prin care a solicitat să i se furnizeze: copie conform cu originalul după decretul de numire în funcția de judecător a d-nei D. sau indicarea Monitorului Oficial în care decretul de numire a fost publicat, din care să rezulte data exactă a începerii activității; copie conform cu originalul după procesul-verbal întocmit cu prilejul depunerii jurământului de către aceasta și copie conform cu originalul după procesul-verbal întocmit cu prilejul depunerii jurământului de către d-na E., grefier; copie conform cu originalul după actul de înființare a Curții de Apel București sau indicarea exactă a Monitorului Oficial în care actul de înființare a fost publicat și din care să reiasă data certă a intrării în ființă. Referitor la capătul 3 din cererea de recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., invocă Decizia Curții Constituționale nr. 392/2021, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de F. în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal și s-a constatat că dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, precum și soluția legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispozițiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce privește soluționarea acțiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și a ordinelor și a instrucțiunilor prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, sunt neconstituționale. Arată că în considerentele deciziei de mai sus s-a statuat că un prim aspect de neconstituționalitate vizează absența unei reglementări care să prevadă o procedură de soluționare într-un termen scurt a acțiunilor formulate împotriva actelor administrative de declarare și prelungire a stării de alertă, astfel încât hotărârile judecătorești pronunțate să poată produce efecte eficiente, cât timp aceste acte administrative sunt aplicabile; că dispozițiile Legii nr. 55/2020 nu conțin dispoziții procedurale care să garanteze soluționarea acestor cauze într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiție, în sensul pronunțării unei hotărâri într-un termen mai scurt de 30 de zile. Cu privire la capătul nr. 4 din cererea de recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la nesoluționarea de către instanța de fond a excepției de necompetentă generală, consideră că în speță este incidentă ipoteza că procesul de față este de competența unui alt sistem/organ de jurisdicție sau cu activitate jurisdicțională, în condițiile în care instanța nu a demontat niciun argument al excepției de necompetență generală ridicată de recurent, respectiv instanța nu are acte de înființare, iar judecătorii și grefierii nu funcționează legal ca judecători și grefieri. Referitor la capătul 5 din cererea de recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind punerea în discuția părților a excepțiilor de fond și de formă, arată că într-o altă cauză, hotărârea instanței de fond a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecare, reținându-se pe de o parte, că excepția inadmisibilității nu a fost pusă în discuția părților, iar pe de altă parte, că în mod nelegal a fost respinsă cererea de probațiune privind efectuarea unei expertize contabile. Susține că în speță, instanța nu a pus în discuția părților, inadmisibilitatea acțiunii, deși a respins-o ca atare, pronunțând o hotărâre cu încălcarea legii, întrucât nu s-a dat eficiență prevederilor art. 137 alin. (1) și (2) C. proc. civ., ceea ce atrage casarea acesteia. Arată că excepția inadmisibilității a fost invocată la data de 29.11.2022, din oficiu, fără ca încheierea să îi fi fost comunicată, când instanța a amânat pronunțarea, iar ulterior a admis excepția. În ceea ce privește capătul 6 din cererea de recurs, arată că instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității întâmpinărilor, în susținerea căreia reclamantul a invocat inexistenta entităților care au formulat întâmpinări, instanța constatând că instituțiile pârâte există și funcționează potrivit actelor normative de înființare ale fiecăreia. Consideră că sub acest aspect, lipsește motivarea instanței. Referitor la capătul 7 din cererea de recurs, privind nesoluționarea prin dispozitiv a excepției nulității Deciziilor nr. 70, 71, 72 din 2020 ale Tribunalului București, privind motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., invocă dispozițiile art. 397 și 425 C. proc. civ. și arată că instanța de fond nu a tratat această chestiune nici în dispozitiv și nici în considerente. De asemenea, susține că instanța nu s-a pronunțat nici asupra capătului de cerere privind excepția nulității persoanei juridice Guvernul României, emitentul actelor, și constatarea lipsei calității oficiale a emitentului actelor centrale pe care se sprijină decizii administrative locale privind direct aspectele de nelegalitate ale actului administrativ local contestat, nu terțe alte acte ale respectivului organ emitent central. Cu privire la capătul 8 din cererea de recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., arată că Hotărârea de Guvern nr. 5/2020 a fost anulată prin Decizia nr. 672 din 20 octombrie 2021, fiind declarată neconstituțională, iar Curtea de Apel Bacău a anulat Hotărârea de Guvern nr. 394/2020. Referitor la capătul 9 din cererea de recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că, prin raportare la dispozițiile art. 7 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004 alin. (5) reprezintă prevederea specială ce derogă de la cea mult mai generală reprezentată de alin. (1) 1 , motiv pentru care hotărârile atacate, emise în pandemie, nu comportă obligativitatea sesizării prin plângere prealabilă a emitentului, atâta timp cât au intrat în circuitul juridic civil, au produs efecte și continuă să o facă, deși aveau doar 30 de zile valabilitate pentru a putea fi atacate și, eventual, desființate. Mai mult, o interpretare a legii în sensul că este necesară plângerea prealabilă și așteptarea expirării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a promova acțiunea în anularea hotărârilor de Guvern de 30 de zile, încalcă în mod flagrant și nelegitim drepturile și libertățile fundamentale, printre care și dreptul de acces la justiție. În ceea ce privește capătul 10 din cererea de recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., referitor la respingerea, ca inadmisibile a capetelor de cerere x din cererea de chemare în judecată, pentru neîndeplinirea procedurii prealabil, arată că există curți de apel care au respins excepția inadmisibilității, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care actele atacate au intrat în circuitul civil. În ceea ce privește capătul 11 din cererea de recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la respingerea, ca inadmisibile a capetelor de cerere x din cererea de chemare în judecată, arată că potrivit Constituției României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune în anumite situații strict delimitate. Consideră că Președintele României trebuia să emită un decret pe care să îl remită Parlamentului, după care Parlamentul să stabilească în procesul de legiferare care sunt drepturile fundamentale care se impun a fi restrânse în exercitare, și nu să emită un asemenea decret chiar Președintele României. Arată că, pronunțându-se cu privire la nelegalitatea și neconstituționalitatea măsurilor adoptate prin Decretul Președintelui nr. 195/2020 de instituire a stării de urgență, Curtea Constituțională a statuat prin comunicatul din 6 mai 2020 că măsurile pe care Președintele le-a apreciat ca fiind de primă urgență constituie derogări de la legislația în vigoare la momentul instituirii stării de urgență. Recurentul-reclamant susține că actele emise în acest sens de către Președintele României sunt acte administrative prezidențiale fără niciun statut special, care trebuie amendate și anulate pe calea contenciosului-administrativ ca fiind lovite de nulitate absolută. Mai arată prin decizia nr. 1237/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public. 4. Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Tribunalul București a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, având în vedere că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate, care să se încadreze în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pe fond, solicită respingerea recursului, având în vedere că sentința recurată respectă cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar pe de altă parte, instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a textelor de lege incidente. 5. Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 4 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. 6. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului 6.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât Tribunalul București prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, se constată că prin cererea de recurs recurentul-reclamant a invocat critici ce pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prezentând argumentele sale în sprijinul punctului de vedere exprimat prin cererea de recurs. Contrar celor susținute de către intimatul-pârât, recurentul-reclamant a arătat că cererea de recurs se întemeiază pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. De asemenea, a arătat și textele de lege apreciate a fi fost interpretate greșit de către prima instanță, argumentele pentru care a considerat că este incident motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., precum și aspectele asupra cărora consideră că instanța le-a omis în motivarea sa. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că și în ipoteza în care argumentele recurentului-reclamant nu s-ar încadra în toate motivele de casare invocate, sancțiunea nulității recursului tot nu poate opera, întrucât aceasta se aplică doar în ipoteza nemotivării căii de atac în ansamblul ei. Prin urmare, un recurs nu este nul decât dacă este total nemotivat, o asemenea concluzie rezultând din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487 alin. (1), art. 496 alin. (1) și art. 489 C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului. 6.2. Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., criticile formulate fiind structurate pe 10 puncte, respectiv capete de cerere (de la 2 la 11). Instanța de recurs urmează a analiza punctual criticile formulate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs. Sub un prim aspect (capătul 2 al cererii de recurs), întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii atacate ca urmare a nelegalei compuneri a completului de judecată, în raport cu împrejurarea că la data de 27.03.2023, respectiv după pronunțarea hotărârii recurate, a trimis un email adresat Curții de Apel București, prin care a solicitat informații de interes public privind completul 8-C 21 Fond al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal S-VIII-CAB, respectiv să i se furnizeze: copie conform cu originalul după decretul de numire în funcția de judecător a d-nei D. sau indicarea Monitorului Oficial în care decretul de numire a fost publicat, din care să rezulte data exactă a începerii activității; copie conform cu originalul după procesul-verbal întocmit cu prilejul depunerii jurământului de către aceasta și copie conform cu originalul după procesul-verbal întocmit cu prilejul depunerii jurământului de către d-na E., grefier; copie conform cu originalul după actul de înființare a Curții de Apel București sau indicarea exactă a Monitorului Oficial în care actul de înființare a fost publicat și din care să reiasă data certă a intrării în ființă. Or, această critică nu poate fi reținută, în condițiile în care aceasta nu se regăsește în cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci a fost invocată pentru prima dată în recurs, astfel că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea compunerii completului de judecată și nu a analizat acest aspect, fiind vorba de o cauză nouă a cererii de chemare în judecată. Înalta Curte constată că acest aspect nu poate fi cercetat pentru prima dată în recurs, al cărui obiect îl reprezintă, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verificarea legalității sentinței recurate. Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.: "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi", iar potrivit art. 494 din același act normativ: "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune". Prin urmare, instanța de control judiciar nu poate proceda la analiza acestei critici, ce nu a fost invocată în fața instanței de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului. Al doilea aspect (capătul 3 al cererii de recurs), invocat prin cererea de recurs, vizează constatarea nulității absolute a hotărârii atacate ca urmare a ignorării de către instanța de fond a Deciziilor CCR nr. 392/2021 și 416/2021 (general obligatorii) privind acordarea unui termen de judecată urgent pentru acțiunile în instanță prin care se atacă acte guvernamentale pandemice, cum ar fi hotărârile de Guvern în vigoare 30 de zile, unele atacate chiar de către recurent (H.G. nr. 1090/06.10.2021, H.G. nr. 1130/22.10.2021, H.G. nr. 1161/2.10.2021), fiecare din ele în vigoare (pentru 30 de zile) la momentul depunerii acțiunii (04.11.2021). Critica a fost subsumată motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., însă Înalta Curte constată că aspectele învederate se circumscriu doar motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu au fost invocate argumente prin care să se arate că prin pronunțarea hotărârii recurate s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri. Și această critică este nefondată, întrucât dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 28.06.2022, fiind acordat un prim termen de judecată la data de 04.10.2022. Sub acest aspect, se impune a se reține faptul că la stabilirea termenului de judecată, instanțele judecătorești au în vedere împrejurări obiective ce țin de volumul de activitate și planificarea ședințelor completului de judecată, respectiv de încărcătura acestora și de necesitatea respectării dreptului părților la apărare, luându-se în considerare și obiectul cauzei, în raport cu care termenul a fost acordat la începutul lunii octombrie, termenul fiind rezonabil acordat în raport cu obiectul cauzei. În ceea ce privește capătul 4 al cererii de recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-reclamant a solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii atacate ca urmare a nesolutionării legale de către instanța de fond a excepției de necompetentă generală, Înalta Curte constată că este nefondat. Examinând dosarul de fond, Înalta Curte constată că prin încheierea de ședință din data de 29.11.2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția necompetenței generale invocată de reclamant, constatând că procesul este de competența instanțelor judecătorești. De altfel, chiar reclamantul s-a adresat instanțelor judecătorești, apreciind că cererea sa cade în sfera de competență a acestora. Referitor la punctul 5 din cererea de recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind constatarea nulității absolute a hotărârii atacate ca urmare a neîndeplinirii procedurii obligatorii de ordine publică privind punerea în discuția părților a excepțiilor de fond și de formă, respectiv a excepției lipsei calității procesual pasive a numitului C., Înalta Curte constată că este nefondată. Înalta Curte constată că la primul termen acordat în cauză, cel din 04.10.2022, instanța de fond a amânat judecarea cauzei ca urmare a neîndeplinirii procedurii de citare cu pârâtul C.. La termenul de judecată din 29.11.2022, când a amânat pronunțarea, instanța de fond a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., pe care a unit-o cu fondul și a rămas în pronunțare asupra acesteia. Ulterior, prin sentința recurată, instanța de fond a respins ca inadmisibile capetele de cerere nr. x, apreciind că în raport cu această soluție, nu se mai impune analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., invocată din oficiu. În aceste condiții, nu se poate reține vreo vătămare a recurentului-reclamant, câtă vreme excepția a fost invocată în mod legal în ședință publică, iar instanța de fond nu s-a mai pronunțat asupra acesteia ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității capetelor de cerere nr. 3-11. În ceea ce privește capătul 6 din cererea de recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii atacate ca urmare a nemotivării în fapt și în drept a respingerii excepției nulității întâmpinărilor intimatelor, Înalta Curte constată că este nefondat. Excepția nulității întâmpinărilor a fost motivată de către reclamant prin faptul că entitățile care au formulat respectivele întâmpinări nu există. Astfel, prin încheierea de ședință din data de 29.11.2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității întâmpinărilor, invocată de reclamant, constatând că instituțiile pârâte există și funcționează potrivit actelor normative de înființare ale fiecăreia. Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția de respingere a excepției nulității întâmpinărilor, iar simplul fapt că argumentul expus de prima instanță nu concordă modului în care partea recurentă-reclamantă apreciază că trebuia motivată hotărârea judecătorească, nu determină incidența motivului de casare în discuție. În aceste condiții, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic ce a fundamentat soluția primei instanțe neputând conduce la incidența motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii. Înalta Curte constată că tot nefondat este și capătul 7 al cererii de recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., referitor la constatarea nulității absolute a hotărârii atacate ca urmare a netratării excepției nulității Deciziilor nr. 70, 71, 72 din 2020 ale Tribunalului București, precum și în ceea ce privește excepția nulității persoanei juridice Guvernul României, excepții ignorate de către instanță. Referitor la excepția nulității celor trei decizii ale Tribunalului București, Înalta Curte constată că nulitatea în discuție vizează chiar fondul pretenției deduse judecății, respectiv obiectul cererii, în condițiile în care reclamantul tinde la anularea celor trei acte, nefiind vorba de o veritabilă excepție. Prin urmare, cum instanța a răspuns cererii reclamantului privind anularea respectivelor decizii, critica recurentului-reclamant este nefondată. Cu privire la excepția nulității persoanei juridice Guvernul României, Înalta Curte reține că în contenciosul administrativ nu se poate constata nulitatea absolută a unei persoane juridice, ci doar a unui act administrativ tipic sau asimilat. Cu privire la capătul 8 al cererii de recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat. Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat constatarea irelevanței refuzului de a judeca nulitatea absolută a hotărârilor de guvern atacate, din moment ce unele hotărâri au fost deja anulate, cum este Hotărârea de Guvern nr. 394/2020 (privind declanșarea stării de alertă), anulată prin Hotărârea Curții de Apel Bacău nr. 121/2021, respectiv Hotărârea Parlamentului nr. 5/2020, anulată prin Decizia Curții Constituționale nr. 672/2021. Analizând cererea recurentului-reclamant, astfel cum a fost formulată, Înalta Curte constată că aceasta excede obiectului unei acțiuni în contenciosul administrativ, astfel cum este acesta delimitat prin art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. Cu privire la capetele 9 și 10 ale cererii de recurs, Înalta Curte constată că acestea au fost întemeiate pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8. Instanța de control judiciar constată că aceste capete din cererea de recurs vizează soluția de respingere ca inadmisibile a petitelor 5-11 din cererea de chemare în judecată, pentru lipsa procedurii prealabile. Înalta Curte nu poate împărtăși motivarea instanței de fond ce a stat la baza respingerii ca inadmisibile a acestora, însă constatând că soluția de respingere ca inadmisibile este corectă și legală, raportat la probatoriul administrat, va fi menținută de către Înalta Curte, însă cu substituirea motivării, conform celor de mai jos. Sub un prim aspect, se constată că prin capetele de cerere 5 și 6 din cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat constatarea inexistenței HCNSU nr. 36/2020 și a Hotărârii Parlamentului nr. 5/2020. Or, o asemenea cerere este inadmisibilă din perspectiva modului de formulare a solicitării, întrucât în contenciosul administrativ nu se poate constata inexistența unei hotărâri, obiectul acțiunii în contencios fiind strict delimitat prin art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004. Referitor la pct. 7 din cererea de chemarea în judecată, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a persoanei juridice Guvernul României. Astfel cum instanța de recurs a reținut anterior prin prezenta decizie, în contenciosul administrativ nu se poate constata nici nulitatea absolută a unei persoane juridice, cererea recurentului-reclamant excedând obiectului acțiunii în contenciosul administrativ. De asemenea, Înalta Curte constată că se impune substituirea motivării și în ceea ce privește respingerea ca inadmisibile a capetelor 8-11 din cererea de chemare în judecată, prin care reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute și anularea unor Hotărâri de Guvern. În privința acestora, instanța de fond a reținut că se impune respingerea ca inadmisibile pe considerentul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii de către reclamant a procedurii prealabile, argument căruia Înalta Curte nu i se poate ralia. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că, în condițiile în care un act administrativ individual sau normativ și-a produs efectele, în cazul în speță, prelungirea periodică a stării de alertă la nivel național și instituirea unor măsuri pentru prevenirea răspândirii infecției cu virusul SARS-cov-2, nemaiputând fi revocat, în sensul eliminării tuturor efectelor juridice ale acestuia, de la data emiterii, nici nu se mai poate imputa persoanei vătămate că nu a solicitat în prealabil autorității emitente să procedeze la o operațiune juridică imposibil de efectuat, fără finalitate practică, întrucât o eventuală inadmisibilitate a acțiunii ar conduce la negarea accesului liber la justiție. De altfel, fără a exclude de principiu obligativitatea efectuării procedurii prealabile în cazul actului administrativ cu caracter normativ, având în vedere specificul raporturilor juridice reglementate de actele administrative emise în baza Legii nr. 55/2020 și durata scurtă a măsurilor și procedurilor prevăzute de acest act normativ, în concordanță cu considerentele Deciziei nr. 392/2021 a Curții Constituționale, pentru a se garanta accesul liber la justiție și un remediu eficient și efectiv, se poate aprecia că procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, este incompatibilă cu specificul actelor administrative emise în baza acestei legi. Examinând aceste aspecte, Înalta Curte constată că se impune menținerea inadmisibilității respectivelor capete de cerere, însă dintr-o altă perspectivă. Astfel, Înalta Curte constată că prin respectivele puncte din cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea unor Hotărâri de Guvern ce vizează starea de alertă. Însă, din examinarea globală a cererii de chemare în judecată, reiese că reclamantul a urmărit anularea răspunsului ce i-a fost comunicat pe email în data de 08.09.2021 de către Tribunalul București, precum și a celor trei decizii ale Tribunalului București, prin care s-a dispus reluarea ședințelor de judecată începând cu data de 15.05.2020 și au fost prevăzute o serie de reguli în acest sens, cu privire la accesul în sediile Tribunalului, triajul efectuat la acces și completarea unui chestionar, precum și cu privire a personalul instanței, considerându-se vătămat, însă aceste acte juridice sunt acte cu caracter intern, fiind emise în organizarea actului de justiție, și nu în regim de putere publică, prin urmare nu puteau face obiectul controlului de legalitate al instanței. Prin urmare, acestea reprezintă solicitările cu caracter principal, formulate de către reclamant și pe care le urmărea a fi admise, în timp ce celelalte puncte din cererea de chemare în judecată prezintă un caracter de accesorialitate în raport cu primele, prin acestea urmărind anularea unor acte în vederea admiterii solicitărilor sale principale. În consecință, în raport cu soluția dată primelor capete de cerere, se impune menținerea soluției date de către instanța de fond cu privire la acestea, de respingere ca inadmisibile, în contextul în care reclamantul nu poate justifica un alt interes în anularea respectivelor hotărâri decât acela de admitere a primelor 2 capete din cererea de chemare în judecată, or, cum acestea au fost respinse, nu se poate poate reține că reclamantul justifică un interes în admiterea de sine stătătoare a capetelor de cerere 8-11. În ceea ce privește punctul 11 din cererea de recurs, referitor la respingerea ca inadmisibilă a capetelor de cerere 3 și 4, Înalta Curte constată că și acesta este nefondat. Astfel, în ceea ce privește capetele de cerere privind anularea a unor prevederi din Decretele Prezidențiale nr. 195/2020 și 240/2020, Înalta Curte că soluția primei instanței reprezintă o corectă aplicate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 554/2004, prin raportate și la considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 152/2020. Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 554/2004 (1) Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ: a) actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul; În acest sens, prin decizia Curții Constituționale nr. 152/2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9, art. 14 lit. c)-f) și ale art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență și a ordonanței de urgență, în ansamblul său, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, în ansamblul său, s-a arătat că: În procedura de încuviințare a instituirii stării de urgență, Parlamentul efectuează un control de temeinicie și legalitate a decretului Președintelui prin raportare la dispozițiile constituționale și legale referitoare la regimul juridic al stării de urgență. Prin hotărârea de încuviințare a instituirii stării de urgență, Parlamentul confirmă respectarea exigențelor legale, măsura adoptată fiind, astfel, asumată de cele două autorități publice.(… ) Controlul parlamentar efectuat asupra decretului Președintelui se realizează în temeiul Constituției și al legii, fiind expresia raportului juridic stabilit între cele două autorități publice cu privire la exercitarea partajată a atribuției constituționale referitoare la instituirea stării de urgență. Așa fiind, actul administrativ al Președintelui privește un raport cu Parlamentul și cade sub incidența dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Constituție, fiind exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. Măsurile instituite prin Decretul nr. 195/2020 și prin Decretul nr. 240/2020 au fost încuviințate de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 3/2020 și prin Hotărârea nr. 4/2020, care a exercitat atât un control de legalitate, cât și de oportunitate asupra decretelor Președintelui României. Sunt incidente astfel dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituția României potrivit cărora Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Astfel fiind, este nefondată critica formulată împotriva soluției primei instanțe prin care s-a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea Decretelor Președintelui României nr. 195/2020 si 240/2020. Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate. 7. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 2343 din data de 14 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.