ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1865/2023

Ședința publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.02.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. - în insolvență, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov - Serviciul Fiscal Orășenesc Bragadiru - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a formulat contestație împotriva deciziei nr. 179/04.08.2020, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea acestei și, în consecință, admiterea contestației și anularea deciziilor de impunere din oficiu nr. x/03.12.2014 și nr. x/04.12.2014 și nr. y/30.03.2015.

Totodată a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere din oficiu nr. x/03.12.2014, Deciziei de impunere din oficiu nr. x/04.12.2014 și a Deciziei de impunere din oficiu nr. 559-SDB/30.03.2015 până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a acestor acte.

Prin încheierea din data de 2 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a (nouă) contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

A admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. (in procedură de insolvență) în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov - Serviciul Fiscal Orășenesc Bragadiru - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

A dispus suspendarea executării Deciziei de impunere din oficiu nr. x/03.12.2014, Deciziei de impunere din oficiu nr. x/04.12.2014, Deciziei de impunere din oficiu nr. 559-SDB/30.03.2015 până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a acestor acte, ce face obiectul dosarului x/2021

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Prin recursul declarat, pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea recursului pârâta a susținut în esență că instanța de fond a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, actele administrative atacate se bucură de prezumția de legalitate, fiind emise în conformitate cu reglementările naționale și comunitare.

Arată recurenta că nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat instanța de fond reținând în mod greșit nelegalitatea comunicării actelor suspendate întrucât potrivit extrasului ONRC nr. x/03.08.2020 data expirării dovezii de sediu a societății a fost 04.12.2014, societatea fiind radiată începând cu data de 10.03.2015.

Reclamanta cu avea niciun interes să solicite suspendarea deciziilor antemenționate întrucât raportat la împrejurările cauzei aceste decizii erau suspendate de drept.

Totodată, în ceea ce privește dovada pagubei iminente măsurile de executare silite începute de către organul fiscal competent datorită stării societății în cadrul dosarului de insolvență nr. x/2014/a3 erau suspendate de drept la data deschiderii procedurii, astfel că organul fiscal nu putea ignora prevederile legii insolvenței și să continue executarea silită.

Așadar, în analiza pagubei iminente, instanța de fond a ignorat faptul că reclamanta nu a probat această pagubă ci s-a limitat la simple afirmații.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. în insolvență prin administrator judiciar B. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Prin recursul declarat pârâta a expus considerentele prin care a înțeles să critice hotărârea instanței de fond, care se circumscriu motivelor de legalitate invocate, apte de a permite instanței de control judiciar a realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită.

Prin urmare, excepția nulității recursului pârâtei se dovedește a fi neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecință.

Analizând recursul declarat în raport cu aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

În cauza dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."

Referitor la condițiile de fond prevăzute de art. 14, privind cazul bine justificat și paguba iminentă, Curtea reține că potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș), prin pagubă iminentă se înțelege-prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Înalta Curte în deplin acord cu instanța de primă jurisdicție reține că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât argumentele aduse de intimatul-reclamant sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond, la analiza sumară a actului atacat, faptul că prin decizia nr. 3305/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016 s-a stabilit că deciziile de impunere din oficiu nr. x/03.12.2014, nr. x/04.12.2014, nr. y/30.03.2015 au fost nelegal comunicate reclamantei la o adresă incompletă, respectiv administratorului judiciar care nu avea drept de reprezentare, fiind încălcate prevederile art. 44 din O.G. nr. 92/2003.

Cum înștiințările privind nedepunerea în termen a declarațiilor fiscale ce au stat la baza emiterii acestor decizii de impunere au fost comunicate la aceleași adrese și în aceeași manieră ca deciziile de impunere din oficiu nr. x/03.12.2014, nr. x/04.12.2014, nr. y/30.03.2015, concluzia asupra legalității respectivelor comunicări nu poate fi diferită de cea la care a ajuns Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 3305/2020, consecința fiind aceea că este îndeplinită în cauză cerința cazului bine justificat în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Însă, în speța supusă judecății, elementele furnizate instanței de către reclamantă dovedesc vătămarea în condițiile în care recurenta - pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin dispozițiile legale antereferite, astfel încât să-i ofere posibilitatea reală acesteia de a lua la cunoștință despre măsurile dispuse în privința conduitei sale fiscale.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 1779 din 24 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MFP-ANF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, MFP-ANAF-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, MFP-ANAF-Administrația Județeană a Finațelor Publice Ilfov-Serviciul fiscal Orășenesc Bragadiru prin DGRFP București și au fost anulate Decizia nr. 179/04.08.2020, precum și Decizia de impunere din oficiu nr. x/03.12.2014, Decizia de impunere din oficiu nr. x/04.12.2014 și Decizia de impunere din oficiu nr. 559-SDB/30.03.2015.

Chiar dacă această sentință nu are caracter definitiv, fiind atacată cu recurs, soluția pronunțată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase și rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecății, făcând de prisos analiza celorlalte susțineri ale recurentei-pârâte cu privire la dovedirea cerinței cazului bine justificat.

Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Condiția pagubei iminente presupune însă producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanței de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la posibilitatea intrării societății în faliment ca urmare a executării sumelor stabilite în respectivele decizii, despre care susține că nu au fost corect stabilite.

Înalta Curte reține și că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actele administrative contestate asupra reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susține recurenta-pârâtă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata reclamantă A. S.R.L. în insolvență prin administrator judiciar B..

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva încheierii din data de 2 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (nouă) contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.