ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 680/2024

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.02.2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x_122/11.06.2020, inclusiv a anexei acesteia, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1330 din 28 iunie 2022, Curtea a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă și a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii consemnate în cuantum de 18.195,22 RON, conform Ordinului de plată B. nr. 13 din 07.02.2022, după rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și să se dispună admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a reiterat argumentele prezentate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, apreciind că motivele din recurs sunt aceleași cu cele pe care le-a invocat în cererea de chemare în judecată.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru nemotivare invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantei A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta a invocat formal motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără, însă, a evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivul de casare menționat.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deși, la nivel formal, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurenta, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, s-a limitat la a aduce în discuție argumentele prezentate în fața instanței de fond în cuprinsul acțiunii, fără, însă, a-și circumstanța în niciun mod critica de nelegalitate și fără a motiva de ce instanța ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Or, instanța de fond a expus considerentele pentru care a apreciat că susținerile reclamantei nu pot demonstra îndeplinirea condiției cazului bine justificat, ci acestea vizează însăși legalitatea deciziei de impunere, iar recurenta nu a combătut în niciun fel cele reținute de instanță.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, și nu de a reanaliza situația de fapt și a reaprecia probele.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ. și nu permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1330 din 28 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.