ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2650/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Poyry Deutschland GmbH Mannheim - Sucursala București a chemat în judecată pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea în tot a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. x/09.08.2017 emisa de Agenția Naționala de Administrare Fiscala - DGRFP București, AJFP Ilfov si primită la data de 11 august 2017; anularea în tot a Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.08.2017 emis Agenția Națională de Administrare Fiscala - DGRFP București, AJFP Ilfov; obligarea pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentei cauze. Reclamanta a depus o primă cerere modificatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză și a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Ilfov, și, ulterior, o nouă cerere modificatoare solicitând instanței de judecata ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea intimatei la soluționarea contestației formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere si a raportului de inspecție fiscala și obligarea acesteia la plata tuturor cheltuielilor de judecata. La termenul de judecată din data de 20.11.2018, în raport de precizările reclamantei, Curtea a constatat că au calitatea de pârâți Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în raport de capetele de cerere formulate și de actele contestate. Totodată, conform precizărilor formulate de către reclamantă la termenul de judecată din data de 22.01.2019, în urma modificării acțiunii, s-a constatat că cererea are ca obiect obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1856 din 28 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității și excepția decăderii reclamantei din dreptul de a-și modifica acțiunea, invocate prin întâmpinare; s-a admis excepția inadmisibilității cererii modificate și a fost respinsă cererea modificată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1856 din 28 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea evocării fondului. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat nemotivarea hotărârii, susținând, în esență, lipsa satisfacerii exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cu trimitere la decizii de practică judiciară, din care rezultă că obligația stabilită în sarcina instanțelor de a-și motiva hotărârile pe care le pronunță are la bază rațiunea de a permite instanțelor de control judiciar să le verifice și să le cenzureze soluția sub aspectul temeiniciei și legalității, din considerentele sentinței atacate, în opinia recurentei, rezultând că instanța de fond a oferit o motivare insuficientă soluției pronunțate, ceea ce echivalează în fapt cu o lipsă de motivare, în concret, susținând că prima instanță nu a argumentat motivul pentru care nu a dat eficiență dispozițiilor art. 77 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 cu privire la termenul de soluționare a contestației, în contextul în care Decizia nr. 31/2018 a fost emisă cu mult după împlinirea acestui termen. Circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a expus critici cu privire la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 77 alin. (1), raportat la art. 276 alin. (7) din Legea nr. 207/2015. Astfel, a susținut că, din coroborarea celor două texte de lege rezultă că intimata Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor trebuia să soluționeze contestația în 45 de zile, de la înregistrarea cererii, termen nerespectat de aceasta, iar faptul că 2 luni mai târziu, intimata a emis Decizia nr. 31/2018 nu prezintă relevanță pentru soluționarea prezentei cauze, întrucât termenul în care organul fiscal trebuia să soluționeze contestația se împlinise anterior, la 12.11.2017, motiv pentru care acesta nu mai putea fi susceptibil de suspendare sau prelungire. Făcând trimitere la cauzele de prelungire a termenului de 45 de zile prevăzute de art. 77 din Legea nr. 207/2015 și la obligația organului fiscal de notificare a contribuabilului cu privire la prelungirea termenului de soluționare a cererii, recurenta a arătat că sesizarea organelor penale a fost efectuată de organul fiscal tocmai pentru a încerca să paralizeze procedura de soluționare a contestației, astfel că apreciază că se impunea ca intimata să fie obligată la soluționarea contestației, având în vedere că îi este încălcat dreptul de a cere anularea actelor administrativ fiscale.

Apărările formulate în recurs Intimatele-pârâte au formulat întâmpinări, prin care, pentru argumente similare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 22 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscala nr. x/09.08.2017, emisă de A.J.F.P. Ilfov s-au stabilit în sarcina societății Poyry Deutschland GmbH Mannheim - Sucursala București obligații suplimentare de plată în cuantum de 9.168.661 RON, reprezentând TVA. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație, la data de 25.09.2017 . Prin decizia nr. 31/23.01.2018, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus suspendarea soluționării contestației împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscala nr. x/09.08.2017, emisă de A.J.F.P. Ilfov. S-a reținut, cu privire la constatările din raportul de inspecție fiscală nr. x/9.08.2017, care au stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. x/09.08.2017, că acestea fac obiectul sesizării penale nr. IFG-AIF 3586/29.08.2017, transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov împreună cu procesul-verbal nr. x/20.07.2017, în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 8 și art. 9 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu enunțarea dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 cu privire la posibilitatea organului de soluționare competent de suspendare, prin decizie motivată, a soluționării cauzei. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta Poyry Deutschland GmbH Mannheim - Sucursala București, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației administrative formulate de aceasta. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, ca urmare a admiterii excepției invocată de instanță din oficiu, împotriva acesteia reclamanta înțelegând să exercite cale de atac prin formularea recursului de față. Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic invocate de reclamantă încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. sunt nefondate. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat actele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată. În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte nu poate reține nici aplicabilitatea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora recurenta-reclamantă a expus critici cu privire la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 77 alin. (1), raportat la art. 276 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, cu privire la emiterea deciziei nr. 31/2018, prin care s-a dispus soluționarea contestației, cu depășirea termenului de 45 de zile, constatând că, în mod corect, prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii modificate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod: "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituția României). Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce privește judecata și executarea silită, cât și sub aspectul competenței, compunerii și constituirii instanței. Amintește instanța de control judiciar că potrivit art. 268 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 "Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit prezentului titlu. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal." Totodată, art. 279 din Legea nr. 207/2015, intitulat "Soluții asupra contestației" prevede că: "(1) Prin decizie contestația poate fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă. (…). (5) Prin decizie se poate suspenda soluționarea cauzei, în condițiile prevăzute de art. 277.", iar potrivit art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, "deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii." Rezultă, așadar, că deciziile prin care se suspendă soluționarea cauzei, în condițiile art. 277 din Legea nr. 207/2015, sunt supuse aceleiași proceduri ca deciziile prin care se respinge contestația, putând fi atacate la instanța de contencios administrativ, organul fiscal putând fi obligat la soluționarea contestației pe fond, numai în situația anulării deciziei prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației. În caz contrar, suspendarea soluționării acesteia se menține, neputându-se dispune obligarea organului fiscal la a proceda în alt mod. Înalta Curte constată că, în raport de dispozițiile art. 276 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, coroborat cu art. 77 din același act normativ, care prevăd un termen de 45 de zile de la înregistrarea contestațiile pentru soluționarea acesteia de organul fiscal, decizia nr. 31/23.01.2018, apare ca fiind emisă cu depășirea termenului legal menționat, aspect care însă nu determină inexistența deciziei, înlăturarea sa din circuitul juridic. În cauză, decizia prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației a fost emisă anterior sesizării instanței, astfel că obligarea organului fiscal la soluționarea contestației nu se putea dispune fără anularea în prealabil a acestui act, conform procedurii obligatorii prevăzute de art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015. Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantă ca nefondat.