ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 148 din 8 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2022, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul A. , a infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a constatat că partea civilă Agenția Județeană a Finanțelor Publice Mureș nu s-a constituit parte civilă în cauză față de inculpatul A., respectiv față de S.C. B. S.R.L., întrucât prejudiciul în cuantum de 803.104 RON a fost achitat integral.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen., s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri: factura nr. x din data de 30 decembrie 2011, factura nr. x din data de 30 decembrie 2011, factura nr. x din data de 20 decembrie 2011, factura nr. x din data de 31 decembrie 2011, factura nr. x din data de 31 decembrie 2011, factura nr. x din data de 31 decembrie 2011 și factura nr. x din data de 27 decembrie 2011 .

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș.

Prin decizia penală nr. 226/A din 18.04.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, îndreptat împotriva sentinței penale nr. 148 din 8 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2022, menținând hotărârea atacată.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș.

Invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., procurorul a susținut că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru infracțiunea dedusă judecății, motivat de împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale.

În susținerea recursului în casație, a învederat că instanța de apel a apreciat în mod greșit ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 referitoare la prescripția răspunderii penale, ca lege penală mai favorabilă, fără a avea în vedere că, în cazul prescripției răspunderii penale, Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

În consecință, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracțiunea ce face obiectul cauzei face parte din categoria infracțiunilor ce aduc indirect atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, a apreciat că instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

Față de aspectele menționate, a apreciat că în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal, motivat de împlinirea termenului general de prescripție, întrucât, dând prevalentă principiului supremației dreptului Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate inculpatului în cauză, și să constate că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.

În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. și art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și casarea deciziei penale nr. 226/A/18.04.2023 pronunțate de către Curtea de Apel Târgu Mureș cu privire la soluția de încetare a procesului penal dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. față de inculpatul A..

Prin încheierea din 14 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva împotriva deciziei penale nr. 226/A din data de 18.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul-inculpat A., dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 1, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac, și stabilindu-se termen pentru judecarea pe fond a recursului în casație la data de 13.09.2023.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, ca fiind nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală. Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile., scopul său fiind îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel și de ICCJ. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar și cu regulile de drept aplicabile la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale valorificat de către instanța de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fiind constatată intervenirea prescripției răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție.

Pentru a pronunța soluția recurată, curtea de apel a constatat că, termenul de prescripție generală, în cazul infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 214/2005, de care este acuzat inculpatul, este de 8 ani, termen care s-a împlinit în decembrie 2019, astfel cum a reținut prima instanță, având în vedere că acesta, ca urmare a aplicării principiului legii penale mai favorabile, nu a fost întrerupt.

Examinând criticile formulate în recurs în casație, Înalta Curte constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanței supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, acestea au caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Prin urmare, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, întrucât o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Înalta Curte a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Curtea de Apel Tg. Mureș a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale, ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum si a deciziei ICCJ nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, aplicând normele de drept penal în concordanță cu dezlegarea obligatorie a problemei de drept ce a făcut obiectul hotărârii prealabile anterior menționate situației factuale definitiv reținute în cauză.

Hotărârea Curții Europene de Justiție, Marea Cameră, pronunțată la data de 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, care a adus o inovație în materia calculului termenului de prescripție, este ulterioară rămânerii definitive a deciziei atacate în prezenta cauză. Deși, aparent, cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. permite o reconsiderare a interpretării aplicării dispozițiilor normative privind calculul termenului prescripției răspunderii penale în cauză, Înalta Curte consideră că acest caz de casare, ca și celelalte, trebuie interpretat stricto sensu, având în vedere faptul că recursul este în prezent o cale extraordinară de atac și nu ordinară, așa cu era până în 2014. Cazul de casare se referă la situația când "în mod greșit s-a dispus o soluție de încetare", ca atare când curtea de apel a pronunțat o soluție greșită în raport cu legislația și interpretările date acesteia la momentul respectiv, ceea ce nu este cazul în prezentul dosar.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva deciziei penale nr. 226/A din data de 18.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva deciziei penale nr. 226/A din data de 18.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2023.