ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 572/2024

Ședința publică din data de 22 august 2024

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală din 11 iulie 2024, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 250

2

din C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. (1), (2), (4) și (5) din C. proc. pen.:

I. S-a menținut măsura asiguratorie dispusă prin ordonanța Direcției Naționale Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție nr. 322/P/2016, din data de 01.06.2016, privind instituirea sechestrului asigurator asupra următoarelor bunuri aparținând inculpatei S.C. A. (exceptând bunurile cu privire la care s-a dispus ridicarea sechestrului, prin ordonanțe succesive ale procurorului), până la concurența sumei de 2.106.725 RON (debit principal și accesorii în cuantum total de 1.701.725 RON, cheltuieli judiciare în cuantum de 5.000 RON și amenda penală în cuantum de 400.000 RON):

II. S-a menținut măsura asiguratorie dispusă prin sentința penală nr. 984/09.08.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, până la concurența sumei de 2.106.725 RON, asupra următoarelor sume de bani consemnate pe numele inculpatei S.C. A., la dispoziția organelor judiciare, obținute după valorificarea în cursul urmăririi penale a autoturismelor ce au făcut obiectul sechestrului asigurator (ridicat ulterior de către procuror):

- suma de 42.195,23 RON depusă cu următoarele recipise: Recipisa de reconsemnare nr. x/08.03.2017, în valoare de 17.154,79 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/08.03.2017, în valoare de 6.500 RON și Recipisa de reconsemnare nr. x/08.03.2017, în valoare de 18.540,44 RON;

- suma de 191.583,57 RON depusă cu următoarele recipise: Recipisa de reconsemnare nr. x/20.03.2017, în valoare de 793,02 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.340 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.337,24 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.145 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.147 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.147,31 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.150 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 4.040 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 15.000 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 4.576 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 9.986 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 55.775 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 24.900 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 8.317 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/20.03.2017, în valoare de 8.422 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/20.03.2017, în valoare de 3.350 RON.

III. S-a menținut măsura asiguratorie dispusă prin sentința penală nr. 984/09.08.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, față de inculpatul B., până la concurența sumei de 34.135,083 Euro și 148.135,76 RON, asupra tuturor bunurilor mobile, inclusiv conturi bancare, și imobile, aparținând inculpatului B..

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Prin încheierea din 12 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în baza art. 278 din C. proc. pen. s-a dispus îndreptarea erorii strecurate în minuta încheierii de ședință din data de 11.07.2024, referitor la caracterul definitiv al soluției de menținere a măsurilor asigurătorii în cauza penală nr. x/2018*(dosar asociat x/2018), în sensul că se menționează: "Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare."

Pentru a hotărî în acest sens, instanța a reținut în esență, prin încheierea din 11 iulie 2024, în ceea ce privește măsurile asiguratorii care o vizează pe contestatoarea inculpată S.C. A., următoarele:

Curtea de Apel București, analizând actele și lucrările dosarului, a procedat la verificarea subzistenței temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii în cauză raportat la dispozițiile art. art. 250

2

din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 167/18.02.2021.

Curtea a reamintit că, atât la momentul instituirii, cât și pe perioada menținerii măsurii asigurătorii trebuie respectat caracterul necesar și proporțional al măsurii asiguratorii pentru a se asigura un just echilibru între interesele generale (ale societății) și cele particulare (ale persoanei vizate). Astfel instanța a analizat măsura asiguratorie a sechestrului instituită în sarcina inculpatului din dubla perspectivă a necesității și proporționalității:

În cauză, în scopul recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat prin infracțiunile de evaziune fiscală și de spălarea banilor cu privire la care s-a dispus condamnarea, respectiv încetarea procesului penal față de inculpați, corelativ cu admiterea acțiunii civile și obligarea acestora de a achita părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală contravaloarea obligațiilor fiscale cu care s-au sustras de la plată, prima instanță a dispus menținerea și extinderea măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile inculpaților, până la concurența valorii prejudiciului.

Analizând dispozițiile art. 249 din C. proc. pen., prin raportare la jurisprudența instanțelor române și europene, anterior evocată, Curtea a reținut că, față de caracterul restrictiv de drepturi al măsurilor asigurătorii, încheierea prin care se dispune menținerea măsurii sechestrului asigurător trebuie motivată (în art. 8 alin. (2) din Directiva nr. 2014/42/UE, privind punerea sub sechestru și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană se face referire la o motivare, cel puțin succintă, cu arătarea motivelor hotărârii în cauză). O astfel de motivare trebuie să ofere argumente, în fapt și drept, care să justifice necesitatea și întinderea măsurii luate și să permită ulterior, o verificare a acestor aspecte de către instanța învestită cu soluționarea contestației, formulată în condițiile art. 250 din C. proc. pen.

De asemenea motivarea trebuie să ofere proprietarului bunurilor sechestrate posibilitatea de a-și formula apărări eficiente în contextul circumstanțelor cauzei, prin raportare la elemente concrete de fapt și probele disponibile pe baza cărora bunurile respective sunt considerate bunuri derivate din activități infracționale (art. 8 alin. (8) din Directivă) și, pe cale de consecință, să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil, conferit de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ICCJ, secția Penală, încheierea nr. 195 din 8 martie 2016). În prezenta cauză, s-a apreciat că hotărârea contestată cuprinde motivele pentru care prima instanță a apreciat necesitatea și proporționalitatea menținerii măsurilor asigurătorii.

Curtea de Apel București a reținut că tribunalul (prin hotărârea de condamnare și de încetare a procesului penal față de inculpați) de a expus motive "relevante și suficiente" de natură a justifica restrângerea temporară a atributului dispoziției cu privire la bunurile ce fac obiectul măsurii asigurătorii.

Cu privire la probele administrate în dovedirea acuzației, Curtea a apreciat că, la acest moment procesual, standardul probatoriu este cel al "suspiciunii rezonabile", echivalent măsurilor preventive, iar nu al certitudinii "dincolo de orice dubiu rezonabil". Or, în raport cu acest standard, temeiurile în fapt și în drept ale indisponibilizării există, ceea ce justifică menținerea măsurii asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpaților. Această împrejurare nu este de natură a îngrădi dreptul la apărare al inculpaților, care, în cursul cercetării judecătorești, au posibilitatea de a dovedi lipsa bazei factuale care întemeiază acuzația în materie penală formulată împotriva lor ori lipsa întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Cu privire la durata măsurilor asigurătorii, Curtea a constatat că o parte dintre acestea au fost dispuse în cursul anului 2016, iar altele prin sentința primei instanțe. A reținut că în analiza duratei măsurilor asigurătorii, trebuie avută în vedere complexitatea prezentei cauze, ce a presupus investigații îndelungate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în primă instanță, fără a fi evidențiate perioade de inactivitate imputabile organelor judiciare. În lipsa unor perioade lungi de inactivitate a organelor judiciare, durata de timp a măsurilor asigurătorii nu a depășit un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei, neexistând premisele ridicării acestora.

Analizând cererea de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii, Curtea nu a primit apărările inculpatei A.. În privința inculpatului persoană juridică, măsurile au fost verificate anterior pronunțării sentinței, însă, prin hotărârea apelată, tribunalul a realizat o nouă analiză a temeiurilor acestora, în raport cu prejudiciul calculat, a cărui recuperare este garantă prin respectivele măsuri, dispunând față de dispozițiile art. 250

2

din C. proc. pen., menținerea măsurilor asigurătorii, la 09.08.2023.

Împrejurarea că instanța este obligată, în temeiul art. 404 din C. proc. pen., să se pronunțe prin sentință și a asupra menținerii măsurilor asigurătorii, nu schimbă regimul juridic al dispoziției de menținere și nu o plasează în afara domeniului de aplicare al art. 250

2

din C. proc. pen.. De altfel, s-a reținut același regim juridic este aplicabil și celorlalte măsuri procesuale (de exemplu art. 399 din C. proc. pen., raportat la art. 208 din C. proc. pen., în cazul măsurilor preventive), dispoziția de menținere a acestora trebuind adoptată înăuntrul termenului legal de verificare periodică, urmând ca de la data menținerii să curgă termenul pentru următoarea verificare periodică.

Cu privire la starea de insolvență a inculpatei A., Curtea a avut în vedere decizia nr. 1/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care se arată că procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014 nu împiedică luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii în procesul penal, aceste două proceduri putând coexista, cu respectarea unor limite, a căror încălcare nu a fost evidențiată în prezenta cauză, pentru a fi nevoie de aprofundarea acestei analize.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal a formulat contestație inculpata S.C. A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 9 august 2024, sub nr. x/2018*/a3.

Motivele de contestație au fost susținute oral de către apărătorul ales al inculpatei cu prilejul dezbaterilor în cauză, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei încheieri. Totodată au fost depuse și motive scrise ale contestației.

Contestatoarea inculpată, prin avocat ales a solicitat în principal să se constate că a încetat de drept măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanța Direcției Naționale Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de corupție nr. 322/P/2016 din data de 01.06.2016, menținută prin sentința penală nr. 984/09.08.2023 a Tribunalului București și în consecință să se dispună ridicarea măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor contestatoarei în prezenta cauză. În subsidiar a solicitat ridicarea tuturor măsurilor asiguratorii dispusă prin Ordonanța nr. 322/P/2016 din data de 01.06.2016 având în vedere că nu mai subzistă temeiurile care au condus la luarea măsurii asiguratorii, fiind încălcate principiile legalității și proporționalității.

În ceea ce privește solicitarea de încetare de drept a măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor contestatoarei în cauză, apărarea a învederat că prin sentința de condamnare pronunțată pe fond nu s-a realizat o verificare efectivă a măsurilor asiguratorii, menținerea acestora fiind în fapt rezultatul rezolvării acțiunii civile, iar nu o verificare în temeiul art. 250

2

din C. proc. pen., cu asigurarea respectării drepturilor persoanelor interesate de a putea contesta o eventuală hotărâre de menținere a măsurilor asiguratorii.

Contestatoarea a solicitat să se constate încetarea de drept a măsurilor asiguratorii având în vedere că aceste măsuri nu au fost verificate niciodată în cursul judecății în primă instanță. S-a apreciat că nu s-a făcut o verificare a circumstanțelor care au condus la luarea măsurilor asiguratorii și implicit nu s-a valorificat, pe cale de excepție, încetarea de drept a măsurilor asiguratorii ca urmare a neverificării acestora nu mai târziu de la data luării acestora prin ordonanța nr. 322/P/2016 din 01.06.2016. Pe de altă parte, dacă se apreciază că s-a realizat verificarea măsurilor asiguratorii direct prin hotărârea de condamnare, contestatoarea a solicitat să se constate că a fost depășit termenul de verificare prin raportare la data la care au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei în 05.04.2023. Astfel, s-a apreciat că la momentul la care instanța de apel a pronunțat încheierea din data de 11.07.2024 prin care a menținut măsurile asiguratorii acestea încetaseră de drept, fiind depășit termenul de 1 an prevăzut de art. 250

2

din C. proc. pen.. Totodată s-a arătat că termenul de 1 an are caracter imperativ și este un termen substanțial înăuntrul căruia trebuia efectuată verificarea legalității și temeiniciei măsurii.

În ceea ce privește proporționalitatea măsurilor asiguratorii contestatoarea a solicitat să se aibă în vedere că acestea au fost dispuse la data de 01.06.2016, fiind depășită durata rezonabilă pentru restrângerea dreptului de proprietate. În acest sens a solicitat să fie respectate exigențele de proporționalitate impuse de CEDO.

*****

Examinând contestația formulată de inculpata S.C. A. S.R.L împotriva încheierii din data de 11 iulie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., apreciază că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Se constată că prin ordonanța nr. 322/P/2016, din data de 01.06.2016 s-a dispus:

Instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri imobile deținute de S.C. A.: Teren intravilan în suprafață de 2072 mp. situat în București, b-dul x nr. 121, cu nr. cadastral x, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.07.2013, înscris în cartea funciară nr. x a sectorului 2; Teren intravilan în suprafață totală de 2.633 mp. situat în Mogoșoaia, str. x, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a loc. Mogoșoaia, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.11.2006 și construcțiile aferente compuse din Hala de produse farmaceutice P + etaj, construită pe structură metalică în baza autorizației de construire nr. x din 10.12.2015, emisă de Primăria Mogoșoaia, cu nr. cadastral x, înscris în aceiași carte funciară; Teren intravilan, în suprafață totală de 11.383 mp. situat în comuna Mogoșoaia, jud. Ilfov, identificat cu nr. cadastral x, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.12.2015,înscris în cartea funciară x a loc. Mogoșoaia; până la concurența sumei de 7.816.485 RON (echivalentul a 1.737.417 Euro).

Instituirea sechestrului asigurător asupra utilajelor, echipamentelor și instalațiilor destinate procesului de producție, deținute de S.C. A., până la concurența sumei de 7.816.485 RON (echivalentul a 1.737.417 Euro).

Instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor autoturisme aflate în proprietatea S.C. A.: x, până la concurența sumei de 7.816.485 RON (echivalentul a 1.737.417 Euro).

Prin ordonanța nr. 322/P/2016, din data de 13.09.2016, s-a dispus ridicarea de îndată a sechestrului asigurător instituit în cauză prin Ordonanța din 01.06.2016, asupra autoturismului - autoutilitară marca x, cu nr. de identificare x, serie motor x, nr. carte de identitate x, de culoare albă, ce figurează în evidențe ca fiind proprietatea S.C. A..

Prin ordonanța nr. 322/P/2016, din data de 12.12.2016, s-a dispus ridicarea de îndată a sechestrului asigurător instituit în cauză prin Ordonanța din 01.06.2016, asupra autoturismului - autoutilitară marca x, serie șasiu x, ce figurează în evidențe ca fiind proprietatea S.C. A..

Prin ordonanța nr. 322/P/2016, din data de 05.01.2017, s-a dispus admiterea cererii formulate de S.C. A., prin apărător ales și valorificarea de îndată, prin intermediul unei executor judecătoresc a următoarelor bunuri mobile sechestrate în cauză: bunuri mobile ce figurează în evidențe ca fiind proprietatea suspectei S.C. A..

Față de cele de mai sus, la data de 13.03.2017, la dosarul cauzei a fost înregistrată adresa nr. x/21.03.2017 emisă de BEJ "Acta Non Verba" prin executor judecătoresc C., în dosar nr. x/2017, prin care a informat organul de urmărire penală, că la data de 10.03.2017 au fost vândute la licitație următoarele bunuri: autoturism marca x, conform procesului-verbal de licitație mobiliară nr. x/01.03.2017 și autoturism marca x, conform procesului-verbal de licitație mobiliară nr. x/01.03.2017.

Totodată s-a arătat că suma obținută din vânzarea celor 2 autoturisme în discuție, respectiv suma de 65.697,64 RON, a fost virată suma de 6.635,09 RON în contul D., cu titlu de onorariu parțial executor judecătoresc; suma de 6.377,78 RON în contul E. S.R.L., cu titlu de onorariu expert evaluator și suma de 10.489,54 RON în contul Bugetului de Stat, cu titlu de TVA, iar suma de 42.195,23 RON, a fost consemnată pe numele suspectei A., la dispoziția organului de urmărire penală, în prezenta cauză.

La data de 23.03.2017, la dosarul cauzei a fost înregistrată adresa nr. x/21.03.2017 emisă de BEJ "Acta Non Verba" prin executor judecătoresc C., în dosar nr. x/2017, prin care a informat organul de urmărire penală, că la data de 17.03.2017 au fost vândute la licitație următoarele bunuri: x, conform procesului-verbal de licitație mobiliară nr. x/16.03.2017.

Din suma obținută din vânzarea celor 11 autoturisme în discuție, respectiv suma de 258.836,56 RON, suma de 25.789,94 RON a fost virată în contul D., cu titlu de onorariu executor judecătoresc; suma de 41.326,07 RON în contul Bugetului de Stat, cu titlu de TVA; suma de 80,00 RON, în contul F. S.R.L., cu titlu de taxă de afișare publicații de vânzare; suma de 59,98 RON, reprezentând taxă publicare anunț în ziar, iar suma de 191.583,57 RON a fost consemnată pe numele suspectei A., la dispoziția organului de urmărire penală, în prezenta cauză.

Prin ordonanța nr. 322/P/2016, din data de 23.03.2017, s-a dispus ridicarea de îndată a sechestrului asigurător instituit în cauză prin Ordonanța din 01.06.2016, asupra: autoturisme, ce figurează în evidențe ca fiind proprietatea S.C. A., dat fiind că cele 13 autovehicule au fost valorificate în cadrul procedurii de licitație publică.

Prin sentința penală nr. 984/09.08.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, în ceea ce o privește pe inculpata S.C. A. în baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 250

2

raportat la art. 250 și art. 250

1

din C. proc. pen., în vederea reparării pagubei și garantării executării cheltuielilor judiciare și a amenzii penale, s-a menținut măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanța Direcției Naționale Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție nr. 322/P/2016 din data de 01.06.2016 privind instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor indicate mai sus aparținând inculpatei S.C. A. (exceptând bunurile cu privire la care s-a dispus ridicarea sechestrului, prin ordonanțe succesive ale procurorului), până la concurența sumei de 2.106.725 RON (debit principal și accesorii în cuantum total de 1.701.725 RON, cheltuieli judiciare în cuantum de 5.000 RON și amenda penală în cuantum de 400.000 RON).

În baza art. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 249 alin. (1), (2), (3) și (5) din C. proc. pen., în vederea reparării pagubei și garantării executării cheltuielilor judiciare și a amenzii penale s-a instituit măsura sechestrului asigurator până la concurența sumei de 2.106.725 RON asupra următoarelor sume de bani consemnate pe numele inculpatei S.C. A., la dispoziția organelor juiciare, obținute după valorificarea în cursul urmăririi penale a autoturismelor ce au făcut obiectul sechestrului asigurator (ridicat ulterior de către procuror):

- suma de 42.195,23 RON depusă cu următoarele recipise: Recipisa de reconsemnare nr. x/08.03.2017, în valoare de 17.154,79 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/08.03.2017, în valoare de 6.500 RON și Recipisa de reconsemnare nr. x/08.03.2017, în valoare de 18.540,44 RON;

- suma de 191.583,57 RON depusă cu următoarele recipise: Recipisa de reconsemnare nr. x/20.03.2017, în valoare de 793,02 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.340 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.337,24 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.145 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.147 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.147,31 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.150 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 4.040 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 15.000 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 4.576 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 9.986 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 55.775 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 24.900 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 8.317 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/20.03.2017, în valoare de 8.422 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/20.03.2017, în valoare de 3.350 RON.

Prealabil, Înalta Curte constată că, în reglementarea măsurilor asigurătorii, până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) (prin care a fost introdus art. 250

2

din C. proc. pen.), C. proc. pen. permitea instituirea și menținerea acestora pe întreaga durată a procesului penal, fără a reglementa, așadar, termene maxime pe durata cărora să poată fi instituite. Așadar, măsurile asigurătorii durau până la finalizarea cauzei penale, câtă vreme nu interveneau anumite împrejurări care să justifice ridicarea sau desființarea acestora.

Dispozițiile art. 250

2

din C. proc. pen. nu modifică posibilitatea ca măsurile asigurătorii să fie menținute pe tot parcursul procesului penal, dar instituie obligația organelor judiciare de a verifica periodic dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea acestora, verificare cu ocazia căreia se poate dispune menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii asigurătorii. Același text de lege impune și un termen maximal în care aceste verificări ar trebui să aibă loc, în funcție de faza procesuală în care se află procesul penal.

Așadar, obligația verificării din oficiu de către organul judiciar pe rolul căruia se află cauza a subzistenței temeiurilor ce au stat la baza luării/menținerii măsurilor asigurătorii s-a născut începând cu data de 28 februarie 2021, iar, în lipsa unor norme tranzitorii care să prevadă momentul de la care încep să curgă termenele de 6 luni și, respectiv, de 1 an prevăzute de art. 250

2

din C. proc. pen., în care o asemenea analiză se realizează, acestea trebuie calculate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, o atare interpretare fiind singura ce corespunde dispozițiilor art. 13 din C. proc. pen., ce reglementează aplicarea legii procesuale penale în timp.

Ca atare, se constată că, în cauză, termenul de 1 an instituit de art. 250

2

din C. proc. pen. pentru verificarea măsurilor asigurătorii a început să curgă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021 (28 februarie 2021).

Înalta Curte constată, contrar susținerilor contestatoarei S.C. A., că prin încheierile din datele de 12.08.2021, 22.06.2022 și 21.06.2023 Tribunalul București a verificat legalitatea și temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse prin Ordonanța Direcției Naționale Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție nr. 322/P/2016 din data de 01.06.2016. Aceste încheieri au fost comunicate contestatoarei, care de altfel a și atacat încheierea din data de 12.08.2021, contestația fiind respinsă de către Curtea de Apel București prin încheierea nr. 64/10.02.2022 pronunțată în dosar nr. x/2018. Astfel, se constată că susținerea contestatoarei S.C. A. cu privire la împrejurarea că măsurile asiguratorii luate prin ordonanța nr. 322/P/2016 din 01.06.2016 nu au fost verificate niciodată în primă instanță este nefondată.

Prin sentința nr. 984/09.08.2023, Tribunalul București, secția I Penală a procedat din nou la verificarea temeiniciei și legalității măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, menținând măsurile asiguratorii dispuse prin Ordonanța Direcției Naționale Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție nr. 322/P/2016 din data de 01.06.2016 privind instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor indicate mai sus aparținând inculpatei S.C. A. (exceptând bunurile cu privire la care s-a dispus ridicarea sechestrului, prin ordonanțe succesive ale procurorului), până la concurența sumei de 2.106.725 RON (debit principal și accesorii în cuantum total de 1.701.725 RON, cheltuieli judiciare în cuantum de 5.000 RON și amenda penală în cuantum de 400.000 RON). Prin aceeași sentință s-a dispus și instituirea măsurii sechestrului asigurator până la concurența sumei de 2.106.725 RON asupra sumelor de bani consemnate pe numele inculpatei S.C. A., la dispoziția organelor judiciare, obținute după valorificarea în cursul urmăririi penale a autoturismelor ce au făcut obiectul sechestrului asigurator.

Contestatoarea inculpată S.C. A. a susținut că judecătorul fondului (Tribunalul București) nu a procedat la o verificare a măsurilor asiguratorii prin sentința de condamnare, acesta pronunțându-se asupra laturii civile prin aceeași hotărâre prin care a dispus și condamnarea, fără să analizeze în concret circumstanțele care au condus la luarea măsurilor asiguratorii. A apreciat că verificarea măsurilor asiguratorii direct prin hotărârea de condamnare nu poate suplini necesității verificării efective a temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii asiguratorii pentru a se putea dispune în sensul menținerii, restrângerii sau eventual extinderii măsurii dispuse, respectiv ridicării măsurii dispuse, cu posibilitatea oricăror părți interesate de a uza de calea de atac a contestației.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța, odată cu pronunțarea hotărârii de condamnare, a dispus în baza dispozițiilor art. 404 din C. proc. pen., menținerea măsurilor asiguratorii luate de procuror prin ordonanță. Verificarea măsurilor asiguratorii la acest moment procesual se încadrează în prevederile art. 250

2

din C. proc. pen., care reglementează revizuirea periodică a măsurilor asiguratorii de către instanță, chiar dacă acestea au fost dispuse inițial în cursul urmăririi penale.

Art. 250

2

din C. proc. pen. are ca scop garantarea proporționalității și necesității măsurilor asiguratorii pe tot parcursul procesului penal. Menținerea măsurilor asiguratorii prin hotărârea de condamnare nu exclude aplicabilitatea acestor dispoziții, ci, dimpotrivă, confirmă faptul că instanța a realizat o verificare de fond a necesității menținerii lor la momentul pronunțării soluției. Astfel, verificarea măsurilor asiguratorii la momentul pronunțării soluției de condamnare de către instanță reprezintă o confirmare la cerințele legale de verificare periodică a acestor măsuri, pentru a se asigura proporționalitatea acestora în raport cu situația concretă din dosar.

În ceea ce privește susținerea contestatoarei S.C. A. referitoare la limitarea dreptului de a uza de calea de atac a contestației în cazul menținerii măsurilor asiguratorii prin hotărârea de condamnare, Înalta Curte reține, astfel cum reiese din dispozițiile C. proc. pen., că măsurile asiguratorii pot fi contestate separat pe durata procesului penal, inclusiv în faza de judecată, în conformitate cu art. 250 și art. 250

2

din C. proc. pen.. Totuși, în situația în care măsurile asiguratorii sunt menținute prin hotărârea de condamnare, acestea devin parte integrantă a soluției pronunțate.

Astfel, partea are posibilitatea de a contesta măsurile asiguratorii împreună cu hotărârea în ansamblu, prin intermediul căii de atac împotriva hotărârii de condamnare. Aceasta însemnă că dreptul de a contesta măsurile asiguratorii nu este suprimat, ci este integrat în dreptul de a ataca hotărârea prin apel, care permite o reanalizare atât a temeiniciei condamnării, cât și a menținerii măsurilor asiguratorii. Prin urmare, se apreciază că menținerea măsurilor asiguratorii prin hotărârea de condamnare nu afectează dreptul părții de a contesta aceste măsuri, ci doar modifică modalitatea procedurală prin care acest drept poate fi exercitat, în conformitate cu principiului procesului penal și cu necesitatea unei administrări eficiente a justiției.

Se mai reține că ulterior pronunțării hotărârii de condamnare a inculpatei contestatoare, Curtea de Apel București, sesizată cu soluționarea apelurilor formulate în cauză, prin încheierea din data de 11 iulie 2024 a procedat la menținerea măsurii asiguratorii dispuse prin Ordonanța Direcției Naționale Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție nr. 322/P/2016 din data de 01.06.2016 privind instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor indicate mai sus aparținând inculpatei S.C. A. (exceptând bunurile cu privire la care s-a dispus ridicarea sechestrului, prin ordonanțe succesive ale procurorului), până la concurența sumei de 2.106.725 RON (debit principal și accesorii în cuantum total de 1.701.725 RON, cheltuieli judiciare în cuantum de 5.000 RON și amenda penală în cuantum de 400.000 RON). Totodată, prin aceeași încheierea a menținut măsura asiguratorie dispusă prin sentința penală nr. 984/09.08.2023 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, până la concurența sumei de 2.106.725 RON asupra sumelor de bani consemnate pe numele inculpatei S.C. A., la dispoziția organelor judiciare, obținute după valorificarea în cursul urmăririi penale a autoturismelor ce au făcut obiectul sechestrului asigurator.

Este de remarcat faptul că, spre deosebire de măsurile preventive, în cazul cărora art. 241 din C. proc. pen. stabilește, în mod expres, situațiile în care acestea încetează de drept, o asemenea reglementare nu se regăsește în codificarea procesual penală și în privința măsurilor asigurătorii, dar și că soluția juridică a aplicării prin analogie a textului de lege menționat și în ipoteza celor din urmă măsuri, avansată de apărare, nu poate fi acceptată, din moment ce, pe de o parte, pentru cele două categorii de măsuri legiuitorul a instituit condiții diferite de luare și menținere, cu consecințe inclusiv în ceea ce privește posibilitatea încetării lor (printre altele, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe perioada căruia puteau fi luate și menținute și nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal), iar, pe de altă parte, textul în discuție (art. 241 din C. proc. pen.) nu conține o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidență este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind, astfel, de strictă interpretare și aplicare. Mai mult, se observă că, deși enumeră soluțiile pe care organul judiciar le poate pronunța cu ocazia examinării subzistenței temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, art. 250

2

din C. proc. pen. nu face referire și la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Ca atare, noile dispoziții introduse prin Legea nr. 6/2021 nu reglementează consecințele pe care le-ar antrena o conduită contrară conținutului lor, situație în care termenele de 6 luni și de 1 an instituite pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala depășire a acestora nefiind de natură să atragă încetarea de drept a respectivelor măsuri, atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancțiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive și nu poate fi aplicată prin analogie și în cazul măsurilor asigurătorii.

Chiar și în aceste condiții, se observa că în cauză măsurile asiguratorii au fost verificate de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală prin încheierea penală din data de 11.07.2024, în termenul de 1 an prevăzut de art. 250

2

din C. proc. pen.. Susținerea contestatoarei că acest termen ar curge de la data de 05.04.2023, data la care au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei în fața Tribunalului București și nu de la pronunțarea sentinței penale nr. 984/09.08.2023 sunt neîntemeiate și nu pot fi avute în vedere.

Înalta Curte notează că termenul de la care curge obligația de verificare a măsurii dispuse se calculează de la data pronunțării soluției și nu de la data la care au avut loc dezbaterile pe fond. Momentul esențial care consfințește hotărârea instanței și produce efecte juridice este data pronunțării, când soluția devine publică și opozabilă părților, asigurându-se în acest fel respectarea principiului securității juridice și oferind părților un reper clar privind derularea procesului.

Prin urmare, se constată că măsurile asiguratorii au fost verificate în termenul legal prevăzut de lege.

În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituțională a reținut că "Sechestrul este o măsură asiguratorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă".

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului, părții responsabile civilmente sau a altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune ori a confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Totodată, aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Evaluând, în acest cadru, măsurile asigurătorii menținute prin încheierea din 11 iulie 2024 a Curții de Apel București asupra bunurilor aparținând inculpatei S.C. A. S.R.L., Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a reținut mai sus reamintește că, potrivit prevederilor art. 250

2

din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, organele judiciare (procurorul, judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată) trebuie să procedeze la verificarea periodică, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, a subzistenței temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, putând dispune, după caz, menținerea, restrângerea, extinderea ori ridicarea măsurii instituite anterior.

Legiuitorul a stabilit că măsurile asigurătorii sunt eminamente temporare, provizorii, motiv pentru care, prin noile dispoziții procesual penale, a reglementat verificarea periodică a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea acestora, putându-se dispune, după caz, în raport cu particularitățile fiecărei spețe, menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea respectivelor măsuri. În cadrul acestui examen, instanța trebuie să se raporteze atât la prevederile legale care vizează condițiile în care poate fi dispusă măsura, cât și la jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiției (Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017), dar și la principiile rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății.

Referitor la proporționalitatea dintre ingerința statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcție de circumstanțele cauzei și natura ingerinței în discuție, prin raportare la mai mulți factori relevanți, precum durata măsurii și valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menținerii măsurii, având în vedere desfășurarea procedurii penale și consecințele acesteia asupra părții interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului și al autorităților statului care intervin, prin raportare și la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanțe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 și 87).

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 250

2

din C. proc. pen. îl reprezintă proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii măsurii, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017, potrivit cărora "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

Ca atare, procedând, prin prisma criteriilor anterior arătate, la verificarea temeiurilor care au determinat menținerea, prin încheierea contestată, a măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile aparținând inculpatei S.C. A., Înalta Curte de Casație și Justiție, reține, că, în privința acesteia au fost dispuse, în vederea garantării reparării pagubei, sechestrul asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile ale inculpatei (ordonanța nr. 322/P/2016 din 01 iunie 2016) și măsura asiguratorie asupra unor sume de bani consemnate pe numele inculpatei S.C. A., la dispoziția organelor judiciare, obținute după valorificarea în cursul urmăririi penale a autoturismelor ce au făcut obiectul sechestrului asigurator.

Pentru a menține aceste măsuri asigurătorii, până la concurența sumei stabilite cu titlu de despăgubiri, Curtea de Apel București a avut în vedere, complexitatea prezentei cauze, ce a presupus investigații îndelungate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în primă instanță, fără a fi evidențiate perioade de inactivitate imputabile organelor judiciare.

Deși de la data instituirii măsurilor asigurătorii, prin ordonanța nr. 322/P/2016, asupra bunurilor aparținând inculpatei S.C. A. au trecut peste 7 ani, durată ce pare a fi una excesivă, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportându-se și la celelalte criterii de analiză, la care s-a făcut referire, pe larg, anterior și care trebuie avute în vedere din perspectiva dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen., constată că, și la acest moment, subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestora, fiind, în continuare necesare pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., și anume pentru a se asigura recuperarea eventualului prejudiciu.

Astfel, se are în vedere, pe de o parte, natura acuzațiilor pentru care a fost trimisă în judecată (rechizitoriul nr. x/2018 P.Î.C.C.J., D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție) inculpata S.C. A., respectiv infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. art. 9 alin. (1) lit. c) și a) alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare la data săvârșirii infracțiunii), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și a art. 5 din C. pen., ce este susceptibilă de producerea unei pagube materiale.

Pe de altă parte, se reține faptul că, prin hotărârea Tribunalului București, s-a dispus condamnarea inculpatei S.C. A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 400.000 RON pentru săvârșirea respectivei infracțiuni și a fost admisă acțiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, inculpata fiind obligată la plata unei sume într-un cuantum foarte ridicat, 821.383 RON, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând debit principal (TVA în cuantum de 492.831 RON și impozit pe profit în cuantum de 328.552 RON), precum și la plata sumei de 697.055 RON, reprezentând obligațiile fiscale accesorii debitului principal de 821.383 RON, accesorii calculate conform art. 179 din Codul de procedură fiscală, de la data când obligația a devenit scadentă și până la data deschiderii procedurii insolvenței pentru S.C. A. S.R.L. (data de 04.11.2020). Totodată inculpata contestatoare a fost obligată în solidar cu inculpatul G. la plata către partea civilă ANAF a sumei 95.356 RON, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând debit principal (TVA în cuantum de 57.214 RON și impozit pe profit în cuantum de 38.142 RON), precum și la plata sumei de 87.931 RON reprezentând obligațiile fiscale accesorii debitului principal de 95.356 RON, accesorii calculate de la data când obligația a devenit scadentă și până la data deschiderii procedurii insolvenței pentru S.C. A. (data de 04.11.2020).

Chiar dacă hotărârea Tribunalului București nu este definitivă, nu poate fi ignorată în analiza efectuată prin prisma dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen., în condițiile în care a fost pronunțată în urma administrării unui probatoriu complex și a stat la baza menținerii de Curtea de Apel București a măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale și de către prima instanță asupra bunurilor aparținând acuzatei, în limitele valorice stabilite prin hotărâre.

Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că, raportat la cuantumul prejudiciului stabilit prin hotărârea Tribunalului București, la complexitatea ridicată a cauzei, ce a determinat administrarea unui amplu probatoriu în fond, dar și la stadiul procedurii judiciare în calea ordinară de atac, se poate aprecia în mod întemeiat că, la momentul procesual actual, în privința măsurilor asigurătorii dispuse față de inculpata contestatoare S.C. A. se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, și interesul personal al acuzatei de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Pentru aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpata S.C. A. împotriva încheierii din data de 11 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat B., în cuantum de 360 RON și onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatoarea-inculpată S.C. A. și pentru intimatul-inculpat G., în cuantum de câte 90 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpata S.C. A. împotriva încheierii din data de 11 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat B., în cuantum de 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatoarea-inculpată S.C. A. și pentru intimatul-inculpat G., în cuantum de câte 90 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 august 2024.