ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 261/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 261/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra prezentei contestații, constată că prin încheierea penală din data de 09 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015, în temeiul disp. art. 250
2
din C. proc. pen., au fost constatate încetate de drept măsurile sechestrului asigurător instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaților, astfel:
- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatei persoană juridică SC A. SRL, CUI x, cu sediul în municipiul Iași, Șos. x, Nr. 67 - 69, județul Iași, respectiv: teren intravilan situat în Iași, str. x, în suprafață utilă de 538 mp - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/12.12.2014; teren intravilan situat în Iași, str. x, în suprafață utilă de 568 mp (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală);
- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, asupra bunului imobil aparținând inculpatei B., respectiv asupra apartamentului situat în Iași, județul Iași, în suprafață de 94,31 mp, format din 3 camere și dependințe - conform contractului de construire nr. x/25.02.2014, bun comun cu soțul inculpatei, C. (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală);
- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, asupra bunului imobil aparținând inculpatei D. respectiv asupra apartamentului situat în Iași, județul Iași, în suprafață utilă de 57,00 mp, format din 3 camere și dependințe (nr. cadastral x/I/5) - bun comun cu soțul inculpatei, E. (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală).
- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, asupra bunului imobil aparținând inculpatei F., respectiv asupra apartamentului situat în Iași, Șoseaua x, județul Iași, în suprafață utilă de 84,91 mp, format din 3 camere și dependințe, precum și teren în suprafață de 21,45 mp (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală.
S-a reținut de către Curtea de Apel Galați că, potrivit art. 250
2
din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021, privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse ori ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și art. 250
1
din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.
Având în vedere că aceste dispoziții, introduse prin art. 19 din Legea nr. 6/2021, aplicabile începând cu data publicării în Monitorul Oficial - 28.02.2021, au natura unor dispoziții procedurale, s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (1) din C. proc. pen., care consacră principiul activității legii procesual penale, motiv pentru care acestea sunt de imediată aplicare.
Dispoziția legală stabilește obligația organelor judiciare de a verifica, din oficiu, subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 an în camera preliminară ori în cursul judecății. Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea prevederii legale anterior menționate rezultă din expunerea de motive a legii, acesta fiind eficientizarea activității de urmărire penală și judecată la nivel național. În concret, pentru a spori eficiența măsurilor aflate la dispoziția Agenției Naționale a Bunurilor Indisponibilizate (A.N.A.B.I.) era necesară reglementarea verificării, din oficiu, dacă o măsură asigurătorie generează prejudicii sau costuri disproporționate. Voința legiuitorului a fost aceea de a crea o obligație pozitivă a organelor judiciare de a analiza periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii, precum și necesitatea menținerii acestora, inclusiv din perspectiva proporționalității măsurilor raportat la ingerința acestora în dreptul de proprietate, verificarea fiind justificată și de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări. Acest examen al proporționalității a fost consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele G. - SA împotriva României, Wellane împotriva României și Cernea împotriva României, în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate și a unui just echilibru între interesul general al societății și interesele persoanei căreia îi aparțin bunurile cu privire la care s-a instituit măsura sechestrului asigurător.
Rolul termenelor de 6 luni, respectiv 1 an, stabilite în cuprinsul art. 250
2
din C. proc. pen., este acela de a garanta exercitarea obligației organelor judiciare de a verifica subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii. În lipsa acestor verificări ori dacă ele se realizează cu depășirea termenelor stabilite de legiuitor sunt încălcate standardele statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind examenul proporționalității și necesității măsurii.
Curtea a menționat că, în același sens, prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, nr. 168 din 4 martie 2016, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. (1) teza întâi din C. proc. pen., Curtea Constituțională a reținut că "ingerința generată prin dispunerea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul de proprietate, este reglementată prin lege, respectiv art. 249 și următoarele din C. proc. pen., are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul procesului penal, se impune, fiind adecvată în abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie și este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Totodată, ingerința analizată este proporțională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, întrucât acestea se dispun pe durata procesului penal, iar Curtea, analizând principiul proporționalității, în jurisprudența sa constantă, a reținut că acesta presupune caracterul excepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, și caracterul lor temporar" (paragraful 30). Tot astfel, prin Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 276 din 12 aprilie 2016, Curtea Constituțională a reținut că în lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu își îndeplinește obligația constituțională de a garanta proprietatea privată persoanei fizice/juridice.
Drept urmare, măsurile asiguratorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, temporar și provizoriu, care au ca scop garantarea reparării pagubei cauzate prin infracțiune, a executării pedepsei amenzii, a executării măsurii confiscării speciale sau a confiscării extinse precum și garantarea plății cheltuielilor judiciare generate de derularea unei proceduri judiciare penale. În același timp, sunt măsuri restrictive de drepturi, constituind o restrângere a dreptului de proprietate în componenta dreptului de dispoziție voluntară asupra bunurilor indisponibilizate.
Totodată, astfel cum au fost definite în doctrina judiciară, termenele procedurale sunt termenele care ocrotesc drepturile și interesele procesuale ale participanților la procesul penal și contribuie la disciplinarea și sistematizarea activității procesuale în vederea asigurării realizării la timp și în mod just a scopului procesului penal.
La rândul lor, termenele procedurale se clasifică în termene de recomandare (cele înăuntrul cărora trebuie să se efectueze un act, dar fără a atrage o sancțiune pentru depășirea acestuia), termene imperative sau peremptorii (în limitele cărora este necesar să se efectueze un act procesual, în caz contrar intervenind sancțiunea decăderii, urmată de nulitatea actului efectuat peste termen) și termene prohibitive (care permit efectuarea actului doar după trecerea unei anumite durate de timp).
Termenele de 6 luni, respectiv 1 an sunt apreciate de curte ca având natura juridică a unor termene procedurale, obligând organele judiciare să acționeze în sensul art. 250
2
din C. proc. pen., la verificarea temeiurilor măsurilor asigurătorii.
Natura termenelor este dată și de scopul reglementării, termenele fiind instituite pentru disciplinarea și sistematizarea activității procesuale ce privește măsurile asigurătorii.
Raportat la efectele pe care le produce, termenul de 6 luni, respectiv de 1 an este unul peremptoriu, întrucât în interiorul acestuia trebuie îndeplinită o activitate procesuală (verificarea legalității și temeiniciei măsurii asigurătorii). Acest termen obligă procurorul, judecătorul de cameră preliminară, respectiv instanța de judecată să dispună verificarea legalității și temeiniciei sechestrului penal mai înainte de expirarea lui.
Stabilirea naturii termenelor de 6 luni, respectiv 1 an este esențială pentru determinarea sancțiunii nerespectării obligației de verificare a măsurii asiguratorii. Cu toate că legiuitorul nu a prevăzut în textul de lege nou introdus și o sancțiune pentru nerespectarea acestor termene, această lipsă explicită a sancțiunii nu le conferă natura unor termene de recomandare, atâta vreme cât dispozițiile legale în discuție reglementează o obligație, iar nu doar o posibilitate.
Astfel, s-a considerat că depășirea termenelor peremptorii de 6 luni și, respectiv, de un an prevăzute la art. 250
2
din C. proc. pen. atrage decăderea organului judiciar penal din exercitarea dreptului procesual de a dispune menținerea măsurii asigurătorii, precum și nulitatea actului procesual făcut peste termen, cu consecință încetării de drept a măsurilor asiguratorii.
În sprijinul acestei concluzii, Curtea ține seama și de considerentele redate în Decizia nr. 16/2018 a Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se reține că "în raport cu efectele pe care le produc termenele procedurale au fost clasificate în termene peremptorii sau imperative - acelea înăuntrul duratei cărora trebuie să fie îndeplinit sau efectuat un act, termen ce creează o limitare, actul trebuind efectuat înainte de împlinirea termenului; sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării termenului este decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului tardiv [art. 268 alin. (1) din C. proc. pen..]; termene dilatorii sau prohibitive - acelea care nu îngăduie îndeplinirea sau efectuarea unui act decât după expirarea duratei lor; sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării termenului este nulitatea actului intempestiv [art. 268 alin. (1) din C. proc. pen..]; termene orânduitorii sau de recomandare - acele termene care fixează o perioadă de timp pentru efectuarea unor acte procesuale sau procedurale în vederea bunei desfășurări a procesului penal, iar nerespectarea acestora nu atrage sancțiuni procesuale cu privire la valabilitatea actului îndeplinit".
Rațiunea termenelor prevăzute de art. 250
2
din C. proc. pen. este aceea de a asigura respectarea proporționalității duratei măsurii asigurătorii cu restrângerea dreptului de proprietate al persoanei față de care s-a luat măsura și de a elimina arbitrarul cât privește menținerea sa, astfel că aceste termene au natura juridică a unui termen procedural și peremptoriu, iar nu unul de recomandare, iar sancțiunea nerespectării termenelor arătate este cea prevăzută de dispozițiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen.
În același sens, cu titlu de practică judiciară concordantă, Curtea a identificat drept relevantă Decizia nr. 547 din 20.09.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 (nepublicată), prin care s-a statuat că:
"depășirea termenului peremptoriu de un an prevăzut la art. 250
2
din C. proc. pen., va atrage decăderea organului judiciar penal din exercitarea dreptului procesual de a dispune menținerea măsurii asigurătorii, precum și nulitatea actului procesual făcut peste termen iar, din punct de vedere substanțial, încetarea de drept (ope legis) a măsurilor asigurătorii" și "Prin urmare, sancțiunea nerespectării termenelor arătate, este cea prevăzută de dispozițiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., astfel că nerespectarea acestuia atrage decăderea organelor judiciare din dreptul de a verifica măsura asigurătorie, respectiv nulitatea actului efectuat în acest sens cu depășirea termenului.
Totodată, cu prilejul întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel desfășurată la Craiova în perioada 3 - 4 iunie 2021, participanții au agreat, cu privire la chestiunea de drept a sancțiunii incidente în cazul nerespectării termenelor prevăzute de art. 250
2
din C. proc. pen.. că "lipsa unei verificări în termenul prevăzut de lege atrage încetarea de drept a măsurii asigurătorii".
În cauza de față, Curtea a observat că ultima verificare a măsurile asigurătorii sub aspectul subzistenței temeiurilor care au determinat luarea acestora s-a făcut la data de 24.02.2022, prin încheierea din aceeași dată a Curții de Apel Iași.
În raport de mențiunile teoretice expuse anterior, Curtea a constatat că, la acest moment procesual măsurile asigurătorii au încetat de drept, având în vedere că nu a fost respectat termenului procedural de 1 an prevăzut de art. 250
2
din C. proc. pen., ceea ce atrage decăderea organului judiciar din exercitarea dreptului procesual de a dispune menținerea măsurilor asigurătorii.
În orice caz, chiar și verificând respectarea exigențelor de proporționalitate a măsurilor asigurătorii dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al persoanelor acuzate, având în vedere efectul de indisponibilizare a bunurilor aparținând inculpatului (care afectează atributul dispoziției juridice și materiale, proprietarul pierzând dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini), Curtea a apreciat că menținerea acestor măsuri nu se mai justifică.
În acest sens, Curtea a avut în vedere că, chiar dacă, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg, sechestrul nu constituie o judecată asupra unei acuzații în materie penală, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind o măsură de indisponibilizare a bunurilor, orice sechestru trebuie să îndeplinească standardele prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, între care și cerința proporționalității limitării dreptului de proprietate.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și exigențelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât și pe perioada în care aceasta este menținută, trebuie respectat testul de proporționalitate pentru ca măsura prin durata și scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri au fost indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited contra Republicii Cehe - Hotărârea din 2008).
De asemenea, instanța supremă a reținut că proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății).
Ca atare, în cauza de față, deși întinderea presupusului prejudiciu este de necontestat, Curtea a apreciat că față de comportamentul procesual al organelor judiciare, de durata considerabilă a procedurilor judiciare - de la data acelor presupuse fapte care oferă consistență acuzațiilor penale au trecut aproape 8 ani - precum și de durata măsurilor asiguratorii (aproximativ 8 ani), menținerea măsurilor asigurătorii nu se mai justifică.
Împotriva acestei încheieri, a formulat contestație, în termenul legal, partea civilă UAT Iași - Consiliul Județean Iași.
Prin motivele de contestație, partea civilă a arătat că ultima verificare a măsurilor asigurătorii, sub aspectul subzistenței temeiurilor care au determinat luarea acestora, s-a făcut la data de 24.02.2022 de Curtea de Apel Iași, dosarul fiind apoi transmis - urmare admiterii cererii de strămutare - spre soluționare la Curtea de Apel Galați, unde a fost înregistrat la data de 02.05.2022.
S-a solicitat să se observe că această instanță avea obligația de a face aplicarea prevederilor 250
2
din C. proc. pen., termenele prevăzute de acest text de lege având natura juridică a unor termene procedurale și peremptorii, iar nu de recomandare, sancțiunea nerespectării lor fiind cea prevăzută de dispozițiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen.
Cu toate acestea, s-a considerat de partea civilă că obligația verificării periodice a respectării acestor termene, conform prevederilor legale menționate anterior, revenea în cazul de față instanței de judecată. Or, constatarea încetării de drept a măsurilor asigurătorii înainte de finalizarea prezentului proces penal având ca obiect infracțiuni de corupție (Legea nr. 78/200), instigare și complicitate la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, poate crea suspiciunea rezonabilă a înstrăinării bunurilor imobile asupra cărora au fost instituite măsurile asigurătorii și imposibilitatea recuperării de la inculpați a prejudiciului produs UAT Județul Iași - Consiliul Județean Iași.
De asemenea, s-a apreciat că durata îndelungată a procesului penal nu poate constitui un motiv pentru înlăturarea și constatarea încetării de drept a măsurilor asigurătorii stabilite pentru inculpați în prezentul litigiu.
Față de cele menționate, a solicitat admiterea contestației și menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța procurorului din data de 11.06.2015 emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție -v Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași până la finalizarea definitivă a prezentului proces penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 24 martie 2023, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu termen de judecată la data de 28 martie 2023.
Examinând contestația formulată în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu dispozițiile legale în materie, Înalta Curte constată următoarele:
Sub un prim aspect, având în vedere că s-a invocat de către apărarea intimaților-inculpați faptul că partea civilă, prin motivele de contestație, a achiesat la argumentele Curții de Apel Galați în ceea ce privește natura juridică a termenului prevăzut de art. 250
2
din C. proc. pen. și sancțiunea nerespectării acestuia, motiv pentru care în aceste coordonate ar fi stabilite limitele învestirii instanței de control judiciar, Înalta Curte apreciază că, în raport cu dispozițiile art. 425
1
alin. (4) rap. la art. 418 din C. proc. pen., prin soluția ce o va pronunța nu trebuie să se creeze o situație mai grea pentru partea civilă, singura care a formulat contestație în prezenta cauză.
Or, indiferent de corectitudinea sau nu a aprecierilor în drept făcute de partea civilă prin motivele de contestație, Înalta Curte este ținută să examineze cauza sub toate aspectele invocate de către partea civilă sau din oficiu.
Se constată că scopul pentru care s-a formulat calea de atac de către partea civilă este acela de a obține menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța procurorului din data de 11 iunie 2015 emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, până la finalizarea definitivă a prezentului proces penal.
Prin urmare, instanța supremă nu este ținută neapărat de motivele concrete ale contestației, ci de solicitarea părții civile, respectiv de admitere a contestației și de menținere a măsurilor asigurătorii. De altfel, pentru a proceda la analiza contestației formulate, ar fi fost suficient doar să fie exercitată această cale de atac de către partea civilă, în cazul nemotivării potrivit art. 425
1
alin. (3) din C. proc. pen. neexistând o sancțiune prevăzută de lege.
Cu privire la solicitarea subsidiară a reprezentantului Ministerului Public, de trimitere a cauzei spre rejudecare întrucât Curtea de Apel Galați nu s-ar fi pronunțat cu privire la cererea de luarea a măsurilor asigurătorii în ipoteza în care s-ar fi ajuns la concluzia constatării încetării de drept a acestor măsuri, Înalta Curte apreciază că, deși printr-o atare soluție nu se ajunge la o agravare a situației părții civile, față de soluția ce se va pronunța, rămâne fără obiect.
În plus, este de observat că instanța de apel, deși nu mai era cazul având în vedere soluția dispusă, de încetare de drept a măsurilor asigurătorii, a făcut o analiză asupra proporționalității acestor măsuri și a apreciat că nu se mai justifică menținerea lor.
Sub aspectul constatării încetării de drept a măsurilor asigurătorii, Înalta Curte constată că încheierea constată este nelegală în considerarea aspectelor ce vor fi dezvoltate în continuare.
Referitor la existența instituției încetării de drept în materia măsurilor asiguratorii în ipoteza prevăzută de art. 250
2
din C. proc. pen., este de observat că o asemenea reglementare a fost avută în vedere de legiuitor doar în cazul prevăzut de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., atunci când, potrivit art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, iar persoana vătămată nu introduce acțiunea în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. În mod similar, încetarea de drept a măsurii asigurătorii a fost prevăzută și pentru faza de urmărire penală în dispozițiile art. 315 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen.
Prin urmare, nefiind expres prevăzută încetarea de drept și în cazul de la art. 250
2
din C. proc. pen., unde se prevede doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării măsurilor asigurătorii, nu se poate proceda la extinderea cazurilor prin analogie, interzisă, de altfel, în procesul penal.
În atare situație, dat fiind că textul de lege nu reglementează consecințele pe care le-ar antrena o conduită contrară conținutului lui, este evident că termenele de 6 luni și de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depășire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancțiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive și în cele două cazuri mai sus menționate.
De altfel, aceeași opinie a exprimat și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa constantă (încheierea din 21 martie 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători penal, încheierea din 24 martie 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2021, decizia penală nr. 382 din 14 iunie 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Decizia penală nr. 236 din 21 martie 2023 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Decizia penală nr. 237 din 21 martie 2023 pronunțată în Dosarul nr. x/2023, Decizia penală nr. 524 din 25 mai 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, secția penală).
În fine, Înalta Curte constată că, în ipoteza examinată, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât această dispoziție legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune, ab initio, ca măsura să aibă o durată determinată în timp. Or, așa cum s-a arătat anterior, în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a stabilit un termen maxim pe durata căruia pot fi luate/menținute, astfel că dispozițiile legale precitate nu-și găsesc aplicabilitate în materia de referință.
În continuare, Înalta Curte reține că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.
Din interpretarea dispozițiilor art. 249, art. 250
2
din C. proc. pen. rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.
Prin urmare, aspectul ce face obiectul analizei instanței în temeiul art. 250
2
din C. proc. pen., este acela al subzistenței temeiurilor avute în vedere la momentul dispunerii, precum și acela al proporționalității măsurii asiguratorii.
Contrar celor reținute de Curtea de Apel Galați, instanța supremă apreciază că sunt îndeplinite în continuare condițiile necesare menținerii măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.
Astfel, existența justului echilibru între cerințele interesului general și cerința de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei, se realizează, într-adevăr, și din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea cauzei, la conduita acuzaților și a autorităților judiciare, dar și a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum și a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.
În analiza proporționalității dintre restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit, Înalta Curte reține natura acuzației pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, respectiv abuz în serviciu, prev. de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 din C. pen. fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 din C. pen., numărul mare de acte materiale reținute în sarcina unora dintre inculpați, precum și calitatea acestora; cuantumul eventualului prejudiciu produs UAT Iași - Consiliul Județean Iași, complexitatea cauzei, etapa procesuală în care se află cauza, respectiv apel, fiind aproape de pronunțarea unei decizii finale.
În ceea ce privește durata măsurilor asigurătorii (aproximativ 8 ani), se constată că aceasta nu aduce atingere exigențelor CEDO, având în vedere gradul ridicat de complexitate a cauzei care a determinat administrarea unui probatoriu amplu, cu precădere în fața primei instanțe.
De altfel, chiar în contextul analizei justului echilibru între interesul general al societății și protejarea dreptului persoanei la respectarea bunurilor sale, este de subliniat importanța desfășurării de investigații în cazul presupuselor infracțiuni, cu diligența necesară pentru a se asigura că infracțiunile sunt examinate în mod corespunzător și că procedurile sunt finalizate în mod legal. Or, un asemenea demers se realizează, în general, într-o perioadă de timp semnificativă, iar, în prezenta cauză, se constată că nu au existat perioade de stagnare a procedurilor judiciare generate de organele judiciare.
Față de aceste aspecte, se poate aprecia rezonabil că, în privința măsurilor asigurătorii luate față de inculpați, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, în raport cu valoarea pretinsului prejudiciu și interesul personal al inculpaților de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate (cu toate prerogativele) asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate.
Față de aceste considerente, Înalta Curte va admite contestația formulată de contestatorul-parte civilă UAT Iași - Consiliul Județean Iași împotriva încheierii din data de 09 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015.
Va desființa încheierea contestată și, în fond, rejudecând:
În baza art. 250
2
din C. proc. pen., va menține măsurile sechestrului asigurător instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaților, astfel:
- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatei persoană juridică SC A. SRL, CUI x, cu sediul în municipiul Iași, Șos. x, Nr. 67 - 69, județul Iași, respectiv: - teren intravilan situat în Iași, str. x, în suprafață utilă de 538 mp - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/12.12.2014; - teren intravilan situat în Iași, str. x, în suprafață utilă de 568 mp (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală);
- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, asupra bunului imobil aparținând inculpatei B., respectiv asupra apartamentului situat în Iași, județul Iași, în suprafață de 94,31 mp, format din 3 camere și dependințe - conform contractului de construire nr. x/25.02.2014 - bun comun cu soțul inculpatei, C. (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală);
- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, asupra bunului imobil aparținând inculpatei D. respectiv asupra apartamentului situat în Iași, județul Iași, în suprafață utilă de 57,00 mp, format din 3 camere și dependințe (nr. cadastral x/I/5) - bun comun cu soțul inculpatei, E. (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală).
- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, asupra bunului imobil aparținând inculpatei F., respectiv asupra apartamentului situat în Iași, Șoseaua x, județul Iași, în suprafață utilă de 84,91 mp, format din 3 camere și dependințe, precum și teren în suprafață de 21,45 mp (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulate de contestatorul-parte civilă UAT Iași - Consiliul Județean Iași vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații-inculpați B. și SC A. SRL, în sumă de câte 340 RON, vor rămâne în sarcina statului și se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația formulată de contestatorul-parte civilă UAT Iași - Consiliul Județean Iași împotriva încheierii din data de 09 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015.
Desființează încheierea contestată și, în fond, rejudecând:
În baza art. 250
2
din C. proc. pen., menține măsurile sechestrului asigurător instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaților, astfel:
- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatei persoană juridică SC A. SRL, CUI x, cu sediul în municipiul Iași, Șos. x, Nr. 67 - 69, județul Iași, respectiv: - teren intravilan situat în Iași, str. x, în suprafață utilă de 538 mp - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/12.12.2014; - teren intravilan situat în Iași, str. x, în suprafață utilă de 568 mp (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală);
- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, asupra bunului imobil aparținând inculpatei B., respectiv asupra apartamentului situat în Iași, județul Iași, în suprafață de 94,31 mp, format din 3 camere și dependințe - conform contractului de construire nr. x/25.02.2014 - bun comun cu soțul inculpatei, C. (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală);
- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, asupra bunului imobil aparținând inculpatei D. respectiv asupra apartamentului situat în Iași, județul Iași, în suprafață utilă de 57,00 mp, format din 3 camere și dependințe (nr. cadastral x/I/5) - bun comun cu soțul inculpatei, E. (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală).
- măsura asigurătorie a sechestrului luată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 11.06.2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, asupra bunului imobil aparținând inculpatei F., respectiv asupra apartamentului situat în Iași, Șoseaua x, județul Iași, în suprafață utilă de 84,91 mp, format din 3 camere și dependințe, precum și teren în suprafață de 21,45 mp (conform procesului-verbal de aplicare a sechestrului întocmit la data de 19.06.2015, aflat la dosar urmărire penală).
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulate de contestatorul-parte civilă UAT Iași - Consiliul Județean Iași rămân în sarcina statului.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații-inculpați B. și SC A. SRL, în sumă de câte 340 RON, rămân în sarcina statului și se plătesc din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2023.