ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 209/2025

Ședința publică din data de 26 martie 2025

Prin încheierea din 27.01.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, în temeiul art. 250

2

din C. proc. pen. rap. la art. 249 din C. proc. pen. a ridicat măsura sechestrului asigurator luată prin încheierea din data de 18.03.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022.1 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I penală.

Pentru a dispune astfel, Curtea de apel București a reținut că prin încheierea din data de 18.03.2022 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022.1, în baza art. 249 alin. (1), (2) și (5) din C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică prin rechizitoriul emis la data de 27.01.2022 în dosarul nr. x/2020 și s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în localitatea Snagov, Intrarea Lotusului nr. 8, jud. Ilfov, tarla x, parcele 1420-1427, înscris în cărțile funciare nr. x, având numerele cadastrale x, compus din teren intravilan în suprafață de 8.085,00 m.p. și construcțiile existente pe acesta, aflat în proprietatea inculpatului A., până la concurența sumei de 2.351.463,00 RON.

Prin rechizitoriul din data de 27.01.2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică s-a solicitat judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I penală luarea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului aflat în proprietatea inculpatului A., până la concurența sumei de 2.351.463,00 RON.

Măsura asiguratorie a fost instituită pentru a servi la garantarea reparării presupusei pagube produse prin infracțiunea dedusă judecății.

În continuare, Curtea de Apel București a făcut trimitere la condiția proporționalității și a reținut că în situația particulară din cauza de față, în care acuzația a vizat comiterea unei infracțiuni de evaziune fiscală în anul 2016, în care urmărirea penală a început în anul 2020, iar trimiterea în judecată a intervenit în anul 2022, măsura asigurătorie fiind instituită în martie 2022, în cauză intervenind o schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de bancrută frauduloasă și o soluție de achitare în primă instanță față de inculpatul A. în temeiul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. pentru această infracțiune, împrejurările menționate constituie elemente în raport de care măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunului imobil aparținând inculpatului A. nu se mai justifică, impunându-se ridicarea acesteia.

A mai reținut instanța că aspectele legate de încadrarea juridică, de existența/inexistența unei constituiri de parte civilă urmează a fi lămurite în soluționarea apelurilor formulate, însă la acest moment, în raport de datele cauzei și de aspectele avute în vedere la luarea măsurii asigurătorii nu se mai justifică impunându-se ridicarea acesteia.

Împotriva încheierii din 27 ianuarie 2025 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2022.1 a formulat contestație Agenția Națonală de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în termen legal.

A solicitat admiterea contestației, în temeiul art. 250

1

alin. (1) din C. proc. pen. și modificarea încheierii atacate în sensul menținerii sechestrului asigurător asupra tututor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpaților A. și B., în vederea recuperării prejudiciului, până la concurența sumei de 2.350.091 RON.

A arătat că, odată cu plângerea prealabilă formulată pentru săvârșirea infracțiuniii de bancrută frauduloasă pedepsită de art. 241 alin. (1) din C. pen., s-a constituit parte civilă cu suma de 2.350.091 RON reprezentând creanțe bugetare conform art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014 și a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile, prezente și viitoare, ale inculpaților A. și B. până la achitarea sumei de 2.350.091 RON.

A evidențiat că măsura sechestrului asigurător a fost insitituită în vederea reparării pagubei produse bugetului de stat, astfel că este inexplicabil cum după aproape 3 ani, în contextul în care paguba nu a fost recuperată, s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii ce are ca scop protejarea părții civile și posibila valorificare a bunurilor pentru acoperirea prejudiciului produs.

Pe de altă parte, a apreciat că o astfel de soluție poate fi încadrată ca o antepronunțare în ceea ce privește soluția ce urmează a fi dispusă pe fondul cauzei, având în vedere faptul că încă de la constituirea dosarului pe rolul instanței de judecată a existat un prejudiciu produs bugetului de sat, astfel că motivele pentru care a fost instituită măsura asiguratorie în anul 2022 subzistă până în prezent, cadrul procesual nefiind modificat.

A opinat că se impune menținerea măsurii sechestrului asigurător în vederea recuperării creanțelor bugetare neachitate către bugetul de stat întrucât sunt îndeplinite condițiile instituirii/menținerii măsurii asiguratorii.

Examinând legalitatea și temeinicia încheierii contestate, atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte constată următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 27.01.2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică s-a solicitat judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I penală luarea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului aflat în proprietatea inculpatului A., până la concurența sumei de 2.351.463,00 RON.

S-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A. și B., administratori ai societății C. S.R.L., care, începând cu data de 26.05.2016, au ascuns documentele justificative și de evidență contabilă întocmite de societatea C. S.R.L., în scopul de a face imposibilă recuperarea creanțelor existente în patrimoniul societății și, implicit, în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale în cuantum de 2.351.463,00 RON, înscrise în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, faptă care ar realiza elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Astfel, prin încheierea din 18.03.2022 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022.1 s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra imobilului situat în localitatea Snagov, Intrarea Lotusului nr. 8, jud. Ilfov, tarla x, parcele 1420-1427, înscris în cărțile funciare nr. x, având numerele cadastrale x, compus din teren intravilan în suprafață de 8.085,00 mp și construcțiile existente pe acesta, aflat în proprietatea inculpatului A., până la concurența sumei de 2.351.463,00 RON, pentru a servi la garantare reparării presupusei pagube produse prin infracțiunea dedusă judecății.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul A., prin încheierea nr. 155/CP din data de 31 martie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală, fiind respinsă ca nefondată contestația astfel formulată.

Prin sentința penală nr. 753 din data de 14.06.2024 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu ref. la art. 16 alin. (1) lit. a) din același Cod a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. s-a luat act de faptul că persoana vătămată Statul Român prin ANAF nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Sentința nu conține vreo referire la măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul B. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II a penală sub nr. x/2022*.

Prin încheierea atacată, instanța de apel a proceda la verificarea legalității și temeiniciei măsurii asiguratorii și a procedat la ridicarea acesteia în raport de faptul că a intervenit o schimbare a încadrării juridice în cauză în infracțiunea de bancrută frauduloasă și o soluție de achitare în ceea ce îl privește pe inculpatul A., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., apreciind că măsura asiguratorie nu se mai justifică.

Raportat la această soluție, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a solicitat menținerea măsurii asiguratorii dispuse în cauză, întrucât subzistă motivele pentru care a fost instituită, respectiv pentru repararea pagubei, apreciind că ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului aparținând inculpatului A. poate fi încadrată ca o antepronunțarea în ceea ce privește soluția ce urmează a fi dispusă pe fondului cauzei. Suplimentar, a solicitat instituirea de măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpaților A. și B..

În ceea ce privește dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține că, potrivit art. 250

2

din C. proc. pen.: În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

aplicându-se în mod corespunzător.

În continuare, Înalta Curte observă că art. 250

1

alin. (1) prevede că "împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare.".

Din coroborarea celor două texte legale rezultă că și în cazul încheierii prin care s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii poate fi exercitată calea de atac a contestației.

Examinând cauza dedusă judecății în raport de particularitățile acesteia, de scopul în considerarea căruia măsura a fost dispusă și având în vedere dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit încheierii judecătorului de cameră preliminară a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra imobilului aparținând inculpatului A., în considerarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot servi la repararea presupusei pagube produse prin infracțiunea de evaziune fiscală, pentru a servi la repararea pagubei.

În același timp, Înalta Curte constată că prin sentința nr. 753 din 14.06.2024 pronunțată de Tribunalul București, secția penală, inculpatul A. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. pen., în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) (fapta nu există) din același cod.

Înalta Curte subliniază că unul dintre criteriile care trebuie avute în vedere în verificarea măsurilor asigurătorii este acela al proporționalității dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al persoanei acuzate, având în vedere efectul măsurilor asigurătorii, acela de indisponibilizare a bunurilor mobile și imobile ce aparțin acuzatului, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, atâta vreme cât proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau de a le greva cu sarcini.

În considerarea caracterului provizoriu și al rolului eminamente preventiv (iar nu sancționator), măsurile asigurătorii rămân active atât timp cât satisfac existențele pentru care au fost instituite. Modificarea ori dispariția împrejurărilor care au determinat luarea măsurilor asigurătorii afectează însăși substanța acestora.

Procedând prin prisma criteriilor mai sus menționate, Înalta Curte apreciază că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurilor asigurătorii, având în vedere situația particulară din prezenta cauză, respectiv pronunțarea de către instanța de fond a unei soluții de achitare în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există), schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (infracțiunea pentru care luarea măsurii asigurătorii este obligatorie) în infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. pen., precum și în raport de data luării măsurii asigurătorii, respectiv 18.03.2022, în urmă cu mai bine de 3 ani.

Astfel, scopul măsurii nu mai este unul actual, măsura asiguratorie nefiind aptă la acest moment procesual să asigure justa proporționalitate între restrângerea dreptului de pro­prietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În plus, la acest moment procesual, nu se mai poate reține existența unui risc de insuficiență a resurselor financiare ale inculpatului din care să fie satisfăcute obligațiile ce decurg din hotărârea judecătorească definitivă, precum și a posibilității apariției unei acțiuni sau inacțiuni a acestora de natură de a diminua patrimoniul.

În ceea ce privește solicitarea părții civile de instituire a măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare a celor doi inculpați, A. și B., Înalta Curte amintește că prezenta cauză are ca obiect contestația formulată împotriva încheierii din 27 ianuarie 2025 a Curții de Apel București, prin care a fost ridicat sechestrul instituit asupra imobilului aparținând inculpatului A., judecarea contestației realizându-se în limitele trasate la momentul verificării măsurii asigurătorii, respectiv în aceleași limite în care a judecat și Curtea de Apel București.

Pe de altă parte, nu pot fi instituite măsuri asigurătorii direct în calea de atac a contestației, întrucât într-o atare situație s-ar încălca dreptul inculpaților la dublul grad de jurisdicție.

În ceea ce privește aspectele învederate de apărare în sensul că după verificarea măsurilor asigurătorii instanța de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de bancrută frauduloasă în infracțiunea de evaziune fiscală și că prejudiciul ar fi fost acoperit, în contradictoriu cu solicitarea reprezentantului Ministerului Public de a se menține măsura asigurătorie tocmai în raport de noua încadrare juridică dată faptei, Înalta Curte constată că acestea excedează obiectului prezentei cauze, date fiind limitele trasate de cadrul stabilit prin încheierea atacată la momentul verificării măsurii asigurătorii instituite în cauză.

Înalta Curte arată că aspectele referitoare la existența/inexistența unei constituiri de parte civilă urmează a fi lămurite în soluționarea apelurilor formulate și nu în această procedură.

Totodată, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată susținerea contestatoarei în sensul că ridicarea măsurii asigurătorii ar echivala cu o antepronunțare pe fondul cauzei, întrucât, pe de o parte măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, iar pe de altă parte încheierea prin care s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii nu are valențe de judecată anticipativă, având un alt obiect și un alt standard de analiză, însuși textul de lege reglementând posibilitatea ridicării măsurii.

Dacă se merge pe același raționament, atunci și instituirea/menținerea măsurilor asigurătorii ar echivala tot cu o antepronunțare. Or, dispozițiile legale reglementează întocmai în ce condiții se dispun luarea/menținerea și ridicarea măsurilor asigurătorii, în cauză de față nemaifiind îndeplinită condiția proporționalității, motiv pentru care s-a dispus ridicarea măsurii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 250

1

din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obligă contestatoarea parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatoarea parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2025.