ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 67/2022

Ședința publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra apelului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 19 din data de 5 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:

În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (6) și (8) și art. 16 alin. (1) lit. f) teza a doua din C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., la dispozițiile Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și la Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., respectiv vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2), (3) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de un an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., precum și a art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 alin. (1) din C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule) din C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 96 alin. (4) din C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicate inculpatei prin sentința penală nr. 7/25.01.2016 a Curții de Apel Iași, pronunțată în cauza nr. 440/45/2015, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 359/23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a dispus ca inculpata să execute respectiva pedeapsă, alături de cea de un an și 4 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, pedeapsa principală totală pe care o va executa inculpata A. fiind de 3 ani și 8 luni închisoare.

S-a constatat că pedeapsa complementară rezultantă stabilită prin sentința penală nr. 7/25.01.2016 a Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 359/23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost executată de inculpata A., potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (3) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatei A., pe lângă pedeapsa principală de 3 ani și 8 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen., anume dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 3 ani, pedeapsa urmând a fi executată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (3) lit. b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale de 3 ani și 8 luni închisoare, inculpata A. va executa și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i), n) din C. pen., anume dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a conduce autovehicule și dreptul de a comunica cu B. și C. (persoane cu care a comis faptele din cauza nr. 440/45/2015) ori de a se apropia de aceștia.

S-a scăzut din durata pedepsei principale de 3 ani și 8 luni pe care o are de executat inculpata A. perioada în care aceasta a fost reținută, arestată preventiv și arestată la domiciliu în cauza nr. x/2015, de la 27.04.2015 la 23.03.2016.

S-a constatat că persoanele vătămate D. și E. nu s-au constituit părți civile.

În temeiul dispozițiilor art. 1397 alin. (1) și 25 din C. proc. pen., prin raportare la prevederile art. 1357 și urm. din C. civ. s-au admis pretențiile părților civile Spitalul Județean de Urgență Vaslui și Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui și a fost obligată inculpata să achite, cu titlul de daune materiale, suma de 9232,37 de RON părții civile Spitalul Județean de Urgență Vaslui și suma de 497,40 RON părți civile Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui.

În temeiul dispozițiilor art. 273 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., suma de 25 de RON, reprezentând contravaloarea răspunsului de specialitate înaintat de I.M.L. în cursul judecății, numit de instituția emitentă Raport de primă expertiză medico-legală nr. x/28.02.2023, potrivit facturii seria x nr. x/2.03.2023, va fi achitată către I.M.L. Iași din fondurile Compartimentului financiar-contabil al Curții de Apel Iași.

În temeiul dispozițiilor art. 273 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., suma de 630,68 de euro, în echivalent RON, reprezentând costul deplasării din Germania la instanță al martorei F., pentru a fi audiată la termenul din 6.03.2023 va fi achitată martorei din fondurile Compartimentului financiar-contabil al Curții de Apel Iași.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. a) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 11000 de RON, din care 6164,84 de RON cheltuieli aferente fazei de urmărire penală, echivalentul în RON al sumei de 630,68 euro costul deplasării martorei F. la instanță, iar 25 de RON reprezintă costul răspunsului de specialitate înaintat de I.M.L. Iași în cursul judecății.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a constatat, sub un prim aspect, că prin încheierea din 20.04.2023 a apreciat împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale cu privire la infracțiunile de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., și vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2), (3) din C. pen., având în vedere că, în raport cu limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, respectiv, închisoarea de la 6 luni la 5 ani pentru prima faptă (presupus a fi fost săvârșită de inculpată la data de 23.08.2017) și închisoarea de la 6 luni la 3 ani, alternativ cu amenda pentru cea de-a doua faptă (presupus a fi fost săvârșită de inculpată la data de 12.01.2018), termenul de prescripție a răspunderii penale pentru cele două infracțiuni este, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani. Acest termen de prescripție s-a împlinit la data de 22.10.2022, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, respectiv la data de 11.03.2023, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Făcând trimitere la cele statuate prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022) prin care s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, și prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit, cu forță obligatorie, că "Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale, prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen..", instanța de fond a reținut că, de la principiul activității legii penale, aplicabil în materia normelor privind întreruperea cursului prescripției, există o singură excepție, respectiv aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în condițiile prevăzute de art. 5 din C. pen.

Normele penale declarate neconstituționale sunt supuse aplicării legii penale mai favorabile, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din C. pen., astfel că fondul legislativ existent de la 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 și până la data la care au fost stabilite de legiuitor actele prin care se poate întrerupe cursul prescripției - fond legislativ care, în lumina interpretării date de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 358/2002 nu mai prevedea astfel de acte de întrerupere a cursului prescripției - constituie lege penală mai favorabilă în situația inculpatei. Prin urmare, îndeplinirea unor eventuale acte de urmărire penală anterior datei de 25.06.2018, chiar dacă i-ar fi fost comunicate inculpatei, nu mai poate fi luată în considerare, în sensul întreruperii prescripției răspunderii penale.

În acest context, instanța de fond a constatat că nu a operat nicio întrerupere a termenului general de prescripție, care s-a împlinit la 5 ani de la data fiecăreia dintre infracțiunile analizate, la care se adaugă perioada de 60 de zile în care cursul prescripției răspunderii penale a fost suspendat în contextul pandemiei din primăvara anului 2020.

Inculpata A. a solicitat, cu privire la ambele infracțiuni, continuarea procesului penal. Fără a nega comiterea faptei de vătămare corporală din culpă în dauna persoanei vătămate D., inculpata a insistat pe aspectul lipsei unei plângeri prealabile valabile din partea acestuia, ca temei pentru încetarea procesului penal. Inculpata nu a recunoscut nici fapta de lovire sau alte violențe presupus comisă asupra persoanei vătămate E., nici fapta de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, singura cu privire la care nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Analizând însă toate mijloacele de probă administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la acuzația de lovire sau alte violențe

La data de 23.08.2017, în cursul dimineții, G. și H. s-au deplasat la sediul Poliției orașului Negrești, jud. Vaslui, pentru a fi audiați de organele de poliție cu privire la un incident petrecut cu câteva zile în urmă și în care ar fi fost implicați și membri ai familiei inculpatei A., anume tatăl și fratele acesteia. Între cele două familii, Ghervan și Scafaru, exista la data de 23.08.2017 o stare conflictuală.

În timp ce soții lor dădeau declarație în sediul Poliției Negrești, persoana vătămată E. și martora F. au rămas afară, în autoturismul celei dintâi, parcat la mică distanță de intrarea în sediul Poliției, E. ocupând scaunul șoferului, iar F. bancheta din spate, unde stătea cu copilul persoanei vătămate, în vârstă de un an, în brațe.

După ora 09:30, din sediul Poliției au ieșit inculpata A. și mama sa, I., acestea observând autoturismul în care stăteau E. și F., care avea deschise ambele portiere din stânga pentru aerisire în timpul staționării. Inculpata A. s-a apropiat de autoturism, pe care îl cunoștea ca aparținând membrilor J., le-a întrebat dacă erau din localitatea Rafaila, după care le-a atacat pe rând. Mai întâi s-a deplasat spre portiera stânga spate și a început să o tragă de păr pe F., făcând-o să țipe, astfel încât copilul pe care martora îl ținea în brațe a început să plângă. În continuare, s-a deplasat la portiera din stânga față, a lovit-o cu dosul palmei în zona dreaptă a feței pe E., care încerca să iasă pentru a veni în ajutorul martorei, după care a împins-o în interiorul autoturismului spre scaunul pasagerului, zgâriind-o cu unghiile pe antebrațul drept. În cursul acestor acțiuni agresive inculpata s-a manifestat și verbal, reproșându-le persoanei vătămate și martorei aspecte legate de incidentul anterior între J. și K..

Agresiunea inculpatei a încetat, iar E. și F. au închis portierele, cea dintâi sunându-și soțul, pe martorul G., care era audiat de martorul L., agent de poliție, care l-a auzit pe martorul G. întrebând "Cine te-a lovit? Cine te bate?", după care soțul persoanei vătămate a părăsit biroul în care era audiat și s-a îndreptat în grabă spre exteriorul clădirii. Martorul L. l-a urmat iar, la momentul la care a ajuns în fața sediului Poliției, a putut observa că membrii J. se certau cu A., fără a observa însă vreun act de violență.

Declarațiile celor audiați cu privire la această acuzație au fost ample și detaliate. Pentru a înlătura inculpatei A., curtea a avut în vedere concluziile certificatului medico-legal nr. 529/23.08.2017 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Vaslui, din care rezultă că persoana vătămată E. a prezentat leziuni de tipul tumefacției și echimozei infra-orbito-malar dreapta și excoriație la nivelul antebrațului drept, liniară, de 11/0,2 cm, leziuni care s-ar fi putut produce prin lovire cu mijloace sau cu obiecte contondente, care puteau data din 23.08.2017 și necesitau 2-3 zile de îngrijiri medicale și probele testimoniale administrate.

Pe baza acestor mijloace de probă, instanța de fond a concluzionat că nu se poate reține vreunul dintre cazurile avute în vedere de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., astfel încât a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (6) și (8) și art. 16 alin. (1) lit. f) teza a doua din C. proc. pen., raportate la prevederile art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Cu privire la acuzația de vătămare corporală din culpă

Inculpata A. nu a negat comiterea acestei fapte, solicitând însă încetarea procesului penal pe considerentul lipsei plângerii prealabile a persoanei vătămate. În esență, inculpata a susținut constant că, din declarația luată lui D. la 13.01.2018, în timp ce acesta era internat la Spitalul Județean Vaslui, nu rezultă că manifestarea de voință, în sensul tragerii la răspundere penală a autorului faptei, i-ar fi aparținut într-adevăr acestuia, declarația fiind scrisă de polițist, fără a cuprinde nicio mențiune olografă a persoanei vătămate, în plus persoana vătămată nefiind capabilă nici să semneze, nici să își manifeste în mod valabil voința, raportat la starea sa fizică, precum și la medicamentația care îi era administrată.

Pentru verificarea apărărilor inculpatei, instanța de fond a încuviințat audierea ca martori a trei dintre persoanele internate în același salon cu persoana vătămată la 13.01.2018, când i-a fost luată declarația, a unei asistente, a surorii persoanei vătămate, a solicitat înscrisuri suplimentare de la Spitalul Județean Vaslui și un punct de vedere de specialitate de la I.M.L. Iași privind măsura în care starea persoanei vătămate și posibilitatea acesteia de a-și exprima voința în sensul tragerii la răspundere penală a autorului accidentului puteau fi afectate de medicamentația acordată de la momentul internării.

Analizând toate probele administrate în cauză cu privire la această acuzație, instanța a ajuns la concluzia că argumentele inculpatei nu pot fi susținute, neputându-se vorbi despre o lipsă a plângerii prealabile.

În fapt, a reținut, așadar, că la data de 12.01.2018, ora 18:17, inculpata A. conducea un autoturism x de culoare galbenă, cu două portiere și volanul pe partea dreaptă, cu un număr de înmatriculare provizoriu, pe raza localității Vulturești din județul Vaslui, deplasându-se dinspre Negrești spre Vaslui, cu o viteză care a fost estimată de expertul criminalist la 61 de km pe oră. În dreptul magazinului M. S.R.L., inculpata l-a lovit cu oglinda laterală stânga a autoturismului pe D., în vârstă de 61 de ani, aflat într-o stare foarte avansată de ebrietate, care se deplasa în aceeași direcție foarte aproape de axul drumului, ușor oblic spre stânga, și care a fost proiectat pe carosabil, cu picioarele spre axul drumului și cu capul spre acostament. Inculpata a admis că, deși circula cu muzica dată destul de tare, a auzit un zgomot puternic în partea stângă însă, nevăzând nimic, și-a continuat deplasarea.

La scurt timp, N. a fost găsit de un alt conducător auto, martorul O., care a oprit și a semnalizat locul accidentului cu luminile de avarie, apelând 112 la ora 18:19. La fața locului au fost găsite fragmente de oglindă și un capac din plastic de culoare galbenă provenind de la oglinda laterală stânga a autoturismului condus de inculpată, care fusese detașată în întregime la momentul impactului.

Victima a fost stabilizată la fața locului și a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Vaslui, unde a fost internată în seara respectivă, fiind constatate următoarele leziuni, stabilite prin raportul de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui nr. 219/E din 17.09.2018: fractură trimaleolară dreapta, cu deplasare, luxație tibio-astragaliană dreapta, fractură de coastă C8 dreapta, cu deplasare, plăgi contuze, hematom, excoriație, leziuni care puteau data din 12.01.2013 și au necesitat pentru vindecare 105 - 110 zile de îngrijiri medicale, fără a-i fi pus viața în primejdie. D. a rămas internat până la data de 6.02.2018, iar ulterior a decedat înainte de trimiterea în judecată a inculpatei, fără a se fi stabilit vreo legătură de cauzalitate între fapta dedusă judecății și decesul său.

La data de 13.01.2018 persoanei vătămate i-a fost luată o declarație în timp ce era internată în spital, de către agentul de poliție P., la finalul căreia polițistul a consemnat:

"Doresc să depun plângere prealabilă pentru vătămare corporală". Atât semnătura organului de poliție, cât și semnătura persoanei vătămate par a fi fost efectuate cu același instrument de scris.

Inculpata și-a construit apărarea față de această acuzație pe bănuiala că organele de poliție ar fi forțat cercetarea sa penală și că persoana vătămată nu și-ar fi manifestat personal un consimțământ veritabil în acest sens. Raportat la conținutul declarației luate persoanei vătămate, instanța a constatat că persoana vătămată fusese internată în seara anterioară, cu etilism acut și cu leziuni care presupuneau repaus la pat și o mobilitate redusă, se afla sub medicamentație și avea un nivel de trai și de educație destul de modest, astfel cum rezultă chiar din declarațiile date de sora acestuia, dar și de colegii de salon, astfel încât luarea de către polițist a declarației prin consemnarea, de către acesta, a răspunsurilor persoanei vătămate, fără ca persoana vătămată să facă personal mențiuni în cuprinsul său nu este de natură să conducă la concluzia că agentul de poliție P. ar fi dorit să consemneze în declarație o manifestare de voință care nu ar fi fost reală din partea victimei.

La solicitarea inculpatei, instanța a solicitat de la Spitalul Județean Vaslui lista pacienților internați în același salon cu persoana vătămată la 13.01.2018 și a procedat la audierea martorilor Q., R. și S., a martorei T., asistentă de serviciu în perioada în care ar fi fost luată declarația persoanei vătămate, a martorei U. (sora persoanei vătămate D.), a martorilor P. și V..

Totodată, din cuprinsul raportului de primă-expertiză medico-legală nr. x/28.02.2023, înaintat de I.M.L. Iași ca răspuns la solicitarea instanței de a comunica o opinie de specialitate, a rezultat că, "la data de 12.01.2018 ora 19:45, D. prezenta o alcoolemie de 2,95 g/l, având o înălțime de 1,65 m și o greutate de 75 kg. La ora 20:15 i s-a administrat Midazolam 5 mg i.v.ser fiziologic 500 ml, W. mg i.v., iar la 21.30 Tetavax. În 14-16 ore ambele medicamente vizate de solicitarea instanței, Midazolam și W., erau eliminate din organismul pacientului. La data de 13.01.2018 prezenta o alcoolemie de 0,50 - 0,85 g/l. În concluzie, administrarea la 12.01.2018 ora 20:15 a 5 mg de Midazolam și a 30 mg de W. nu ar fi putut influența sau altera capacitatea lui D. de a-și exprima voința sau de a înțelege consecințele acțiunilor sale la 13.01.2018 în intervalul orar 10:00 - 12.00".

În acest context probator, curtea a apreciat că apărările inculpatei nu sunt susținute de probele administrate și, prin urmare, raportat la împrejurarea că pentru fapta de vătămare corporală din culpă s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, a dispus încetarea procesului penal și cu privire la această acuzație, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (6) și (8) și art. 16 alin. (1) lit. f) teza a doua din C. proc. pen.

Cu privire la acuzația de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție

Sub acest aspect, inculpata A. a susținut, în declarația de suspect, că se deplasa cu muzica dată destul de tare, că a auzit un zgomot puternic în partea stângă a autoturismului, dar și-a continuat deplasarea întrucât nu trecuse peste niciun obstacol și nimic nu îi atrăsese atenția. Nu a văzut să fi lovit ceva, însă după 2 sau 3 kilometri a observat farurile unor autovehicule în oglinda retrovizoare și când a privit spre oglinda laterală a constatat că nu era acolo. După încă 700-1000 de metri a oprit pentru a-și examina autovehiculul, la intersecția cu drumul spre gara Buhăiești, ocazie cu care a constatat că lipsea toată oglinda, iar de portieră atârnau niște fire, în acel moment realizând că exista o legătură între zgomot și lipsa oglinzii.

A mai susținut că a terminat de fumat o țigară și a pornit cu autoturismul înapoi spre locul unde auzise zgomotul, circulând cu viteză moderată și căutând oglinda cu privirea pe carosabil. Apropiindu-se de locul unde auzise zgomotul a observat multe faruri și apoi persoane adunate, oprind la circa 100 de metri de locul accidentului. O femeie din dreptul casei sociale lângă care parcase i-a spus că fusese lovit un om și atunci a făcut legătura. Inculpata a ajuns la locul accidentului și i-a spus martorului X., care vorbea la telefon cu un superior:

"X., cred că pe omul acesta l-am lovit eu.". În respectiva declarație, datată 27.01.2020, inculpata A. nu a menționat nimic despre vreo acționare a sistemului de frânare și a precizat că nu a discutat cu nimeni telefonic de la momentul la care a auzit zgomotul până s-a întors la locul accidentului.

În declarația dată în cursul judecății, inculpata a susținut, în linii mari, aceeași versiune, existând totuși anumite diferențe notabile cu privire la acționarea frânei, momentul în care a observat lipsa oglinzii laterale stânga în momentul în care a vrut să se asigure că intră în condiții de siguranță în cea de-a doua curbă, viteza de deplasare pe drumul de întoarcere și contextul în care i-a spus polițistului că probabil ea lovise victima.

Analizând probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, instanța de fond a apreciat că apărările inculpatei sunt nesincere, iar acuzația de părăsire a locului accidentului este fondată.

Subliniind aspectele ce rezultă din imaginile surprinse de camera de supraveghere de pe marginea drumului, respectiv direcția de deplasare a victimei D. - în același sens cu autoturismul inculpatei, în apropierea axului drumului, ușor oblic spre stânga, îmbrăcămintea acestuia - luminată de farurile autoturismului - precum și locația victimei în secundele imediat următoare impactului, instanța de fond a apreciat că, dacă ar fi fost atentă la drum (aspect care nu poate fi stabilit pe baza probatoriului existent și dată fiind poziția procesuală a inculpatei), A. nu avea cum să nu observe prezența pe carosabil a victimei măcar cu câteva secunde înainte de impact, chiar și în condițiile în care nu ar mai fi avut timp să îl evite.

Cu toate acestea, din moment ce nu se poate stabili dacă inculpata era sau nu atentă la drum la apropierea de victimă și întrucât sub aspectul acuzației de vătămare corporală din culpă, pentru care răspunderea penală s-a prescris, inculpata nu a susținut că nu ar fi lovit victima, raportat la acuzația de părăsire a locului accidentului prezumția de nevinovăție ce trebuie recunoscută inculpatei impune a se porni de la presupunerea că inculpata nu a observat pietonul aflat în stare de ebrietate până la momentul impactului, aceasta fiind varianta faptică cea mai favorabilă inculpatei și care, în caz de dubiu, primează.

În aceste condiții, instanța a reținut că inculpata a recunoscut în mod constant că a auzit, în ciuda faptului că nivelul muzicii pe care o asculta era destul de ridicat, un zgomot puternic în partea stângă. Zgomotul puternic a fost cauzat de lovirea puternică a victimei D. cu oglinda laterală stânga a autovehiculului, din imaginile surprinse de camera de supraveghere orientată spre Negrești rezultând clar că victima a fost proiectată pe carosabil, fără a exista vreun moment în care să își mai fi păstrat echilibrul.

Astfel cum rezultă clar din imaginile surprinse de camera de supraveghere orientată spre Vaslui, la foarte scurt timp după impact, cel mult o secundă, înainte ca autoturismul să iasă din raza camerei, au fost acționate stopurile de frână. La momentul luării primei declarații, în calitate de suspect, inculpata nu a menționat nimic despre vreun reflex de a frâna, susținând că și-a continuat deplasarea pentru că nu îi atrăsese atenția nimic. Este greu de admis că ar fi frânat, fie și pentru o secundă, dacă nu i-ar fi atras atenția ceva legat de deplasarea mașinii, nu doar un zgomot exterior.

Din procesul-verbal de cercetare la fața locului și din planșele fotografice nu rezultă urme de frânare care să poată fi puse în legătură cu aspectele deduse judecății, prin urmare instanța a reținut că inculpata a frânat doar pentru scurt timp și nu de o manieră violentă care să determine o încetinire bruscă a autoturismului și să lase urme de frânare. Inculpata a realizat că a lovit ceva cu partea stângă a autoturismului și a frânat pentru scurt timp, din reflex, după care însă și-a continuat deplasarea în direcția Vaslui, fără a mai opri.

În ceea ce îl privește pe D., acesta a fost găsit pe suprafața carosabilă fără cunoștință de către martorul O.. După 10-15 minute, în urma apelului la nr. de urgență 112, a ajuns la fața locului o ambulanță cu echipajul format din asistenta medicală Y. și conducătorul auto Z., ulterior ajungând și un echipaj de patrulare din cadrul secției Rurale nr. 6 Negrești, format din agentul de poliție X. și jandarmul AA..

Inculpata s-a întors la volanul autovehiculului spre locul accidentului și l-a parcat pe partea dreaptă a drumului, pe sensul Vaslui-Negrești, în dreptul unei locuințe de asistență socială, la aproximativ 140 de metri de locul unde se aflau ambulanța și echipajul de poliție. Aflând de la martora Șesloschi Marieta că fusese lovit un om, s-a deplasat în grabă spre agentul de poliție X., lângă care a ajuns după aproximativ 20 de minute de la momentul producerii accidentului, în timp ce acesta discuta telefonic cu superiorul său, șeful Poliției Negrești, comisarul BB., spunându-i că autorul accidentului plecase de la fața locului. În acel moment inculpata s-a apropiat de agentul X. și i-a spus că ea credea că l-a lovit pe omul acela, totodată atrăgându-i atenția "Să nu cumva să îmi faci dosar de părăsire a locului accidentului.". Agentul X. a transmis susținerile inculpatei către comisarul BB..

Ulterior, ajuns la fața locului, comisarul șef CC., șef al secției Poliție Rurală nr. 6 Negrești, a observat-o pe inculpată îngrijorată, repetând "Ce am făcut?" și a auzit-o la un moment dat spunând "Mi-a spus avocatul să mă întorc", în condițiile în care inculpata era neînsoțită. Agentul DD. a observat-o pe inculpată în apropierea ambulanței, interesându-se de starea victimei.

La aproximativ 140 de metri spre Vaslui a fost identificat autoturismul parcat de inculpată cu luminile de avarie funcționând. Pe carosabil, în apropierea locului accidentării victimei, au fost identificate fragmente ale oglinzii laterale stânga a autovehiculului condus de inculpată, inclusiv capacul acesteia, de aceeași culoare cu cea a autoturismului.

Potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului, A. ar fi declarat că, în momentul în care a trecut de magazinul M., din sens opus se apropiau două autovehicule, dintre care primul folosind faza lungă, iar la un moment dat a auzit o lovitură puternică din partea stângă a autoturismului, însă nu a realizat ce s-a întâmplat, nu a văzut și nu a știut că a lovit o persoană, dar s-a gândit că e posibil să fi lovit un câine. A redus viteza, în timp ce un conducător auto din spate îi dădea flash-uri, a continuat să se deplaseze cu gândul de a se întoarce să vadă ce s-a întâmplat, a întors la gara Buhăiești, iar când a coborât din autoturism, la 150 de metri înainte de locul impactului, a observat că nu mai avea oglinda laterală stânga.

Susținerile inculpatei din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fața locului sunt infirmate de imaginile surprinse de camera de supraveghere, la momentul la care aceasta a surprins autoturismul inculpatei necirculând niciun alt autovehicul nici din sens opus, nici în aceeași direcție.

Instanța a constatat că inculpata a prezentat 3 versiuni cu privire la momentul în care a constatat lipsa oglinzii laterale stânga: la momentul la care a oprit mașina la 150 de metri de locul impactului (procesul-verbal de cercetare la fața locului, semnat de inculpată în calitate de conducător auto), la momentul în care din spate veneau două autoturisme, la 2 sau 3 km după locul impactului (declarația de suspect), respectiv la momentul în care încerca să ia în condiții de siguranță a doua curbă după locul impactului (declarația din cursul judecății).

Raportat la imaginile surprinse de camerele de supraveghere din care reiese clar că, imediat ulterior impactului, inculpata a acționat sistemul de frânare și apoi și-a continuat deplasarea, la susținerile acesteia în sensul că zgomotul pe care l-a auzit din stânga a fost unul puternic, în procesul-verbal de cercetare la fața locului consemnându-se chiar că a auzit o lovitură puternică, în condițiile în care inculpata nu a negat lovirea persoanei vătămate, instanța de fond a considerat greu de acceptat susținerea că inculpata ar fi putut să nu rețină exact momentul respectiv, raportat la importanța pe care chiar ea susține că o dădea oglinzii laterale în timpul deplasării, dar și la legătura evidentă pe care nu avea cum să o facă, în acel moment, cu zgomotul puternic auzit cu câteva minute înainte. Contradicțiile din declarațiile succesive privind momentul în care a observat lipsa oglinzii laterale conturează nesinceritatea versiunii pe care inculpata o oferă.

Mai mult, deși inculpata a susținut constant că nu a vorbit cu nimeni la telefon de la momentul la care a auzit zgomotul până când s-a întors la locul accidentului, în declarațiile date în ambele faze ale procesului de martorul CC., șeful secției Poliție Rurală Negrești, acesta își amintește cert că a auzit-o pe inculpată spunând "Mi-a spus avocatul să mă întorc", declarațiile coroborându-se cu celelalte elemente ale probatoriului, inclusiv cu susținerile martorului X..

Inculpata nu a avut o atitudine constantă nici în ceea ce privește percepția sa asupra sursei și naturii zgomotului pe care l-a auzit în momentul impactului. În declarația dată în calitate de suspect, a arătat clar că nu observase nimic și nu lovise nimic, astfel încât și-a continuat deplasarea. Cu toate acestea, la momentul întocmirii procesului-verbal de cercetare la fața locului A. a arătat că nu și-a dat seama că lovise o persoană, dar crezuse că a lovit un câine, susținere ce se coroborează cu declarația dată de martora EE. în cursul urmăririi penale, nepoată a victimei și asistentă medicală.

Din concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 70 din 31.03.2020 întocmit în cursul urmăririi penale de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași, instanța de fond a reținut ca fiind concludente pentru acuzația examinată, următoarele:

Impactul cu victima a determinat ruperea completă a carcasei oglinzii retrovizoare din partea stângă, cu tot cu oglindă, cu siguranță la acel moment fiind generat un zgomot tip pocnitură cu intensitate relativ ridicată, pe care conducătoarea auto a declarat că l-a auzit. Autoturismul și-a continuat deplasarea, după circa o secundă observându-se pe filmare aprinderea stopurilor, ca urmare a apăsării pedale de frână, fără a se putea stabili decelerația. Autoturismul și-a continuat deplasarea, fără să oprească. Viteza minimă posibilă a autoturismului a fost de 61 de km pe oră. Inculpata putea identifica prezența victimei pe carosabil de la o distanță de 30 de metri, neexistând nici un impediment obiectiv în acest sens. A. putea și trebuia să realizeze că a fost implicată într-un accident rutier soldat cu lovirea unei persoane și nu a unui obstacol sau a unui animal. Cauza producerii accidentului a constituit-o deplasarea neregulamentară a pietonului, nesemnalizarea acestuia cu accesorii fluorescent-reflectorizante sau surse de lumină. Depășirea vitezei legale de către inculpată ar fi avut legătură de cauzalitate cu producerea accidentului numai dacă aceasta ar fi observat pietonul. Neidentificarea prezenței pietonului ar fi condus la lovirea acestuia și la o viteză de 50 km pe oră.

Expertul a considerat imposibil ca un conducător auto apt din toate punctele de vedere pentru a conduce autovehicule și cu atenția concentrată la desfășurarea traficului din fața sa să nu fi identificat, fie și tardiv, prezența pietonului în fața autoturismului, lumina farurilor fiind reflectată de hainele acestuia. Zgomotul gen pocnitură a fost puternic, reacția normală a unui conducător auto fiind de a opri și a vedea ce a impactat. Aceste două aspecte trebuiau să conducă, în mod cert, la reprezentarea faptului că a avut loc un accident de circulație.

Ca răspuns la obiecțiunile inculpatei, expertul criminalist a reținut, printre altele, următoarele: întrucât indubitabil este exclusă săvârșirea faptei cu intenție, singura ipoteză sustenabilă e cea potrivit căreia inculpata nu a identificat, anterior coliziunii, prezența victimei pe culoarul de mers. Dacă autoturismul s-ar fi deplasat doar cu cel mult 50 km pe oră și inculpata ar fi observat victima în raza de acțiune a farurilor, accidentul putea fi evitat.

Prin urmare, instanța a reținut ca fiind dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata A. nu a observat la timp prezența victimei D. pe carosabil, deși la lumina farurilor ar fi putut să îl observe cel puțin de la 30 de metri. Raportat la poziția procesuală pe care inculpata a înțeles să o adopte, nu se poate stabili care a fost motivul pentru care inculpata nu era atentă la drum și nici care a fost momentul la care a observat victima.

Cu certitudine însă inculpata a auzit zgomotul puternic cauzat de lovirea persoanei vătămate și de ruperea oglinzii laterale, în acest sens fiind toate declarațiile sale. Or, un conducător auto care își dă seama că a lovit ceva și știe că în secundele anterioare nu avea atenția concentrată la drum (variantă pe care instanța a considerat-o singura explicație pentru care inculpata nu a frânat deloc anterior impactului), trebuie să explice de o manieră coerentă și plauzibilă modalitatea în care, plecând de la locul unui accident cu presupusa convingere că nu avea niciun motiv să oprească și să verifice măcar ce a lovit, se întoarce după 15-20 de minute la fața locului și declară probabilitatea de a fi lovit victima accidentului.

Este dovedit că inculpata, la momentul la care a acționat instinctiv pedala de frână și apoi, în timp ce pleca de la locul accidentului, chiar dacă nu văzuse deloc victima în fața farurilor sau în momentul impactului, avea toate datele necesare pentru a avea reprezentarea faptului că exista posibilitatea să fi lovit o ființă, fie ea om sau animal.

În acest context, din punctul de vedere al elementului material, instanța a considerat cert dovedit că inculpata a plecat de la locul accidentului fără a avea încuviințarea organelor de poliție și că nu a făcut niciun demers pentru a verifica ce lovise sau pentru a anunța vreo autoritate a statului.

Urmarea imediată în cazul infracțiunii ce face obiectul analizei este reprezentată de o stare de pericol pentru siguranța participanților la trafic, pentru sănătatea victimei accidentului și pentru posibilitatea autorităților statului de a stabili complet și la timp ce s-a întâmplat și a lua măsurile pentru salvarea vieții victimei accidentului. Această stare de pericol a apărut la momentul la care inculpata a luat piciorul de pe pedala de frână și și-a continuat deplasarea, în acel moment fapta fiind consumată.

Sub aspectul atitudinii subiective a inculpatei la momentul plecării de la locul accidentului, curtea a constatat că ea îmbracă forma intenției indirecte, în sensul că inculpata a avut reprezentarea că ar fi lovit ceva, fie om, fie animal, fie obiect, existând posibilitatea reală de a fi fost implicată într-un accident de circulație, dar a acceptat producerea rezultatului reprezentat de starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de textul de incriminare, poziția sa subiectivă nefiind caracterizată prin presupunerea ușuratică a lipsei vreun contact cu un om sau un animal, ci prin indiferență față de această posibilitate.

În acest sens, instanța a avut în vedere intensitatea lovirii victimei, intensitatea zgomotului produs, auzit de inculpată, împrejurarea că inculpata a frânat inițial, ceea ce e puțin probabil să se fi întâmplat dacă zgomotul nu ar fi fost perceput ca provenind de la un contact între mașină și un alt corp, exterior acesteia, precum și susținerile acesteia, la scurt timp după producerea accidentului, în sensul că a avut impresia că lovise un câine.

Apărarea a insistat mult pe aspecte legate de urmele accidentului, conservarea acestora, ordinea sosirii polițiștilor la fața locului și atitudinea acestora, modul în care s-ar fi desfășurat cercetările, niciunul dintre aspectele respective nefiind, în aprecierea instanței, determinant în lămurirea acuzației. Cât privește timpul necesar inculpatei să ajungă cu o viteză normală în dreptul Gării Buhăiești, să verifice lipsa oglinzii și starea mașinii și apoi să se întoarcă cu o viteză redusă, este vorba despre apărări a căror putere de convingere rezidă exclusiv în susținerile inculpatei, neputând fi în mod real verificate.

Cât privește atitudinea inculpatei după întoarcerea la fața locului, starea sa emoțională, faptul că s-ar fi interesat sau nu de starea victimei, instanța a considerat că nici aceste aspecte nu sunt de natură a duce la o altă concluzie, infracțiunea consumându-se la o secundă după impact, în momentul în care inculpata a decis să își continue deplasarea, indiferentă față de posibilitatea de a fi lovit o persoană.

Raportat la cele expuse anterior, în urma analizei coroborate a probatoriului instanța de fond a reținut că situația de fapt expusă prin actul de sesizare este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă și că, în drept, fapta inculpatei A. care, în seara zilei de 12.01.2018, pe raza localității Vulturești din jud. Vaslui, la orele 18:18, ulterior acroșării victimei D. cu oglinda laterală a autoturismului x pe care îl conducea, după un moment în care a frânat fără a opri, și-a continuat deplasarea spre Vaslui, deși avea reprezentarea posibilității de a fi fost implicată într-un accident de circulație, având o atitudine subiectivă de indiferență față de soarta persoanei eventual vătămate, față de posibilitățile de acordare a primului ajutor acesteia și de stabilire a circumstanțelor producerii accidentului, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

Starea de recidivă postcondamnatorie este atrasă de împrejurarea că, la data de 12.01.2018, inculpata se afla încă în cursul termenului de supraveghere a executării unei pedepse anterioare de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 7/25.01.2016 a Curții de Apel Iași, pronunțată în cauza nr. 440/45/2015, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 359/23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a reținut în favoarea inculpatei, drept circumstanțe atenuante facultative, potrivit art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., împrejurările ulterioare consumării infracțiunii, constând în atitudinea acesteia de a se întoarce la locul accidentului, de a se interesa despre ce se întâmplase, de a-și asuma față de agentul de poliție posibilitatea să fi fost responsabilă de accidentarea victimei, interesul manifestat față de starea acesteia, apreciind că modul în care s-a comportat inculpata a denotat empatie față de starea victimei, disponibilitate de asumare a responsabilității, a ușurat misiunea organelor de poliție care erau deja antrenate în căutarea autorului accidentului și le-a permis să se concentreze asupra stabilirii cât mai exacte a împrejurărilor producerii accidentului, toate acestea fiind elemente de natură a influența favorabil aprecierea instanței asupra periculozității inculpatei. În același timp, trebuie ținut de lipsa oricăror date în sensul că inculpata ar fi cunoscut cu certitudine la momentul părăsirii locului accidentului că lovise o persoană, modalitatea de intenție care poate fi reținută în sarcina sa fiind cea a intenției indirecte.

La stabilirea pedepsei aplicate inculpatei, instanța a avut în vedere, potrivit criteriilor enumerate de art. 74 din C. pen. și pornind de la limite speciale reduse cu o treime, lipsa unor date că inculpata ar fi avut certitudinea că a lovit o persoană, gravitatea moderată a leziunilor cauzate victimei, lipsa oricăror date că viața acesteia ar fi fost pusă efectiv în pericol raportat la leziunile efectiv suferite, riscul semnificativ ca victima, lăsată pe mijlocul drumului, să fi fost ulterior lovită de un alt conducător auto neatent, raportat la condițiile de noapte în care a fost accidentată, timpul scurs până la întoarcerea inculpatei la fața locului, atitudinea responsabilă manifestată de aceasta din momentul întoarcerii la fața locului. Cât privește circumstanțele personale ale inculpatei, instanța a reținut că aceasta este de profesie avocat, are o bună integrare în familie și în societate, are antecedente penale legate de comiterea unor infracțiuni de natură diferită de cea reținută în speță, a manifestat interes pentru proces, prezentându-se la fiecare termen, adoptând însă o poziție procesuală apreciată ca nesinceră.

Indiferent care a fost motivația pentru care s-a întors la locul accidentului, inculpata a dovedit capacitatea de a-și accepta și confrunta responsabilitatea pentru accidentarea victimei chiar cu perspectiva angajării răspunderii penale pentru părăsirea locului accidentului, demonstrând că a învățat din contactul anterior cu legea penală și că măsurile și obligațiile impuse pe durata termenului de supraveghere în cursul căruia se afla au avut efect asupra conduitei sale și a atitudinii față de valorile ocrotite de legea penală. Pe lângă criteriile enumerate anterior, instanța a ținut seama și de timpul scurs de la data comiterii faptei, de peste 5 ani și jumătate, interval în care ecoul negativ al unei astfel de infracțiuni s-a disipat parțial, dar și de împrejurarea că inculpata se afla deja de un an și 4 luni în termenul de supraveghere și își îndeplinea obligațiile impuse, ceea ce a și continuat să facă până la expirarea termenului respectiv, de 4 ani.

În aceste condiții, instanța a aplicat inculpatei o pedeapsă la nivelul minimului special redus cu o treime, de un an și 4 luni închisoare.

Cât privește pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie, având în vedere natura infracțiunii și împrejurările în care a fost comisă, raportat și la timpul scurs de la data comiterii faptei și la necesitatea ca inculpata să înțeleagă pe deplin semnificația faptei, curtea a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi.

În temeiul dispozițiilor art. 96 alin. (4) din C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani și 4 luni închisoare aplicate inculpatei prin sentința penală nr. 7/25.01.2016 a Curții de Apel Iași, pronunțată în cauza nr. 440/45/2015, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 359/23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a dispus ca inculpata să execute respectiva pedeapsă, alături de cea de un an și 4 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, pedeapsa principală totală pe care o are de executat inculpata A. fiind de 3 ani și 8 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că persoanele vătămate E. și D. nu s-au constituit părți civile.

În privința pretențiilor civile formulate de părțile civile Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unitate medicală unde a fost internată victima accidentului de circulație D., și Serviciul de Ambulanță Județean Iași, instanța de fond a constatat că nu s-a solicitat introducerea în cauză a societății de asigurare ca parte responsabilă civilmente și nici nu a fost formulată o cerere de intervenție în proces din partea societății de asigurare FF., astfel că a obligat inculpata să achite, cu titlu de daune materiale, sumele solicitate de părțile civile.

*****

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpata A., care a criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost prezentate în scris și susținute oral, apelanta inculpată a formulat critici exclusiv sub aspectul soluției dispuse pentru infracțiunea de părăsirea locului accidentului, solicitând pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege).

Inculpata nu a contestat împrejurările factuale reținute de prima instanță, respectiv, faptul că în seara zilei de 12.01.2018, orele 18:18, ea se afla la volanul unui autoturism marca x de culoare galbenă, cu volanul pe partea dreaptă, autoturism pe care îl conducea pe raza com. Vulturești (jud. Vaslui), că, în acest context, a acroșat persoana vătămată D., victima fiind proiectată (în urma impactului) pe partea carosabilă pe sensul opus de mers, că victima D., aflată în stare de ebrietate, se deplasa (la momentul accidentului) pe partea carosabilă, încercând traversarea neregulamentară a drumului public dinspre dreapta spre stânga (conform sensului de deplasare al vehiculului condus de inculpată), iar la momentul impactului victima se afla localizată aproximativ lângă axul drumului.

În schimb, inculpata a susținut că nu l-a observat pe pietonul D. anterior acroșării sale, din perspectiva tipicității subiective a faptei de părăsire a locului accidentului prezentând relevanță dacă inculpata și-a dat seama - la momentul impactului sau în momentele imediat următoare - că a avut loc un accident rutier cu victime, adică un impact al autoturismului său cu o persoană.

Posibilitatea ca inculpata să fi avut reprezentarea de a fi implicată într-un accident, reținută de prima instanță, nu echivalează cu prevederea acestui fapt, în lipsa prevederii neputându-se discuta despre intenție, întrucât această formă de vinovăție, indiferent dacă este directă sau indirectă, presupune în mod necesar prevederea rezultatului socialmente periculos de către autorul faptei.

Or, în cauză, dată fiind acuzația adusă inculpatei, prevederea ar fi trebuit să vizeze existența unui accident rutier cu victimă, acesta fiind elementul de fapt prin raportare la care se impunea a se analiza factorul intelectiv. În opinia apelantei, ansamblul probelor administrate nu relevă existența prevederii producerii unui accident cu victimă, ci, dimpotrivă, arată că inculpata a realizat posibilitatea de a fi fost fost implicată într-un eveniment rutier mai însemnat (cu acroșarea unei victime) abia ulterior părăsirii acelui loc, după ce a observat - la aproximativ 4 km distanță - că îi lipsește oglinda laterală stânga a vehiculului, aflând despre existența victimei accidentului rutier doar după întoarcerea la locul în care acesta s-a produs.

În acest ultim sens, apelanta inculpată a subliniat următoarele aspecte de fapt referitoare la derularea evenimentelor:

- autoturismul era unul cu volanul pe partea dreaptă; este vorba de un autoturism marca x, de culoare galbenă, pe care l-a primit în luna octombrie 2017, cu aproximativ 3 luni anterior producerii accidentului și pe care îl conducea efectiv începând cu data de 20.11.2017. Poziționarea inculpatei în partea dreaptă a mașinii determină, pentru o persoană ce a condus în România exclusiv mașini cu volan pe partea stângă, o mai mare dificultate de a percepe axul drumului și o vizibilitate mult redusă a șoferului, mai ales în condițiile în care inculpata nu avea o experiență vastă în conducerea respectivului autoturism.

- la momentul și în zona producerii accidentului rutier era întuneric, fapta fiind săvârșită la data de 12.01.2018, orele 18:17, ceea ce determină cu atât mai mult restrângerea câmpului vizual și dificultăți în a percepe obiectele din exteriorul vehiculului;

- în momentul impactului, inculpata nu a văzut pietonul în stare de ebrietate care circula neregulamentar pe timp de noapte, aspect reținut în mod corespunzător și de către instanța de fond și reprezentând singura explicație pentru faptul că nu a acționat din reflex pedala de frână anterior impactului;

- fiind un autovehicul vechi, din clasa buget, acesta nu dispunea de sisteme suplimentare de iluminare plasate în oglinzi;

- la momentul impactului, inculpata mergea cu muzică dată la un volum ridicat în auto