ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 99/2022 din 30.03.2022, pronunțată de Judecătoria Bârlad, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. civ..pen., a fost achitată inculpata A., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) Cop penal (faptă din 20.04.2020), întrucât nu există probe că inculpata a săvârșit infracțiunea.
În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ..pen. corob. cu art. 275 alin. (3) C. proc. civ..pen., cheltuielile judiciare avansate în privința inculpatei au rămas în sarcina statului.
Instanța de fond a reținut că inculpata A. la data de 20.04.2020, în jurul orelor 14:20 s-a urcat la volanul autoturismului marca "Dacia Logan" cu numărul de înmatriculare x împreună cu pasagerul B. și cu fiica sa, C. în vârsta de 7 ani, toți plecând în localitatea Coroiu, comuna Tutova, jud. Vaslui. Aici, inculpata a stat până în jurul orelor 21:00 ocazie cu care a consumat circa 150-200 gr de carne și 500-600 ml de vin de butuc, iar în jurul orelor 21:15 s-a urcat din nou la volanul autoturismului mai sus menționat împreuna cu fiica sa și numitul B. cu intenția de a se deplasa în mun. Bârlad. După ce au parcurs cca. 7 km pe DE 581 din direcția Coroiu spre mun. Bârlad, inculpata a fost sunată și și-a îndreptat atenția către telefon, însă l-a lăsat pe bancheta, deoarece din fața sa se apropia un ansamblu de vehicule. Deși autoturismele care se apropiau circulau regulamentar, inculpata A. s-a speriat, a tras de volan și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a pasagerului B., însă cu ocazia audierii acesta a declarat ca nu depune plângere împotriva inculpatei pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpa. Fiica inculpatei, în vârsta de 7 ani, nu a suferit leziuni și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Inculpata A. a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde i-au fost recoltate doua mostre de sânge ocazie cu care s-a constatat ca la orele 23:40 valoarea alcoolemiei în sânge era de 1,41 gr.‰ alcool pur în sânge iar la orele 00:40 era de 1,26 gr.‰ alcool pur în sânge.
Instanța de fond a observat, în primul rând, intervalul mare de timp, de peste 2 ore, de la producerea evenimentului rutier (ora 21,26) și momentul recoltării primei probe biologice de sânge (ora 23,40). Astfel, pentru a se determina cât mai exact valoarea alcoolemiei pe care inculpata o avea la data producerii evenimentului rutier, alcoolemie pe care instanța să o ia în considerare și să stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăția acesteia, în acord cu prev. art. 396 alin. (2) C. proc. pen., era absolut necesară recoltarea primei probe biologice de sânge în cel mult 30 de minute de la eveniment. Or, în cazul de față, această recoltare s-a făcut la 2 ore și 14 minute de la eveniment.
Din acest motiv, s-a reținut că prin ordonanța din data de 05.07.2020 s-a dispus de către organele de cercetare efectuarea unei expertize medico legale în vederea stabilirii alcoolemiei la data producerii accidentului, avându-se în vedere declarația de consum a inculpatei.
Prin adresa nr. x/29.07.2020, I.M.L. Iași a comunicat că "expertiza de estimare a alcoolemiei solicitata de dvs. nu se poate efectua. Conducătorul auto a terminat de consumat băuturile alcoolice (500-600 ml de vin) la ora 20:45 și după 30 minute a fost implicat într-un eveniment rutier fiind depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice (ora 21,15). Conform declarației de consum a numitei A. la momentul depistării în trafic, alcoolemia acesteia se afla în faza de absorbție. Estimarea retroactivă a alcoolemiei, ce provine dintr-o anumita cantitate de băutura alcoolică se face prin reconstituirea grafică a fazei de eliminare a alcoolului de pe curba Widmark simplificată".
Având în vedere aceste concluzii, în cauza a fost dispusă de către organele de urmărire efectuarea unei alte expertize privind calcul retroactiv al alcoolemiei inculpatei A. ținându-se cont de proba certă (rezultatul din buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 360/A din data de 27.04.2020), iar Institutul de Medicină Legală Iași prin adresa nr. x/09.03.2021 a comunicat că "Numita A. ar fi putut avea la ora producerii evenimentului rutier 21,15 în data de 20.04.2020 o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,77 gr.‰...".
Prima instanță a apreciat că nu se poate folosi de această expertiză ca mijloc de probă, având în vedere tocmai adresa nr. x/29.07.2020 a I.M.L. Iași, prezentată anterior, care se întemeiază pe prevederile H.2/18.09.2015 – Repere metodologice cu privire la expertiza medico-legală efectuată pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei.
Instanța de fond a apreciat că în cazul de față nu sunt îndeplinite condițiile pentru efectuarea calculului retroactiv al alcoolemiei, așa cum s-a reținut inițial și de către I.M.L. Iași, deoarece la momentul evenimentului rutier alcoolemia inculpatei era în faza de absorbție, motiv pentru care instanța nu se poate baza pe cea de-a doua adresă a I.M.L., în care, de altfel, se precizează doar probabilitatea unei alcoolemii teoretice pe care o putea avea inculpata. Mai mult, această alcoolemie teoretică de aprox. 1,77 g ‰ este calculată pentru ora 21:15, deși evenimentul rutier a avut loc la ora 21:26, după cum rezultă din actele dosarului.
În concluzie, instanța de fond a apreciat că din probatoriul administrat nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata A. a săvârșit infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.
Astfel, există un dubiu cu privire la alcoolemia pe care aceasta o avea la momentul producerii evenimentului rutier, și anume ora 21:26, având în vedere că prima probă de sânge i-a fost recoltată la ora 23:40, și în cauză nu se poate efectua un calcul retroactiv al alcoolemiei. Drept urmare, instanța de fond a dat eficiență principiului de drept in dubio pro reo, conform căruia orice îndoială se interpretează în favoarea inculpatului.
Împotriva sentinței penale nr. 99/2022 din 30.03.2022, pronunțate de Judecătoria Bârlad, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad.
Prin decizia penală nr. 877 din 10 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, împotriva sentinței penale nr. 99/2022 din 30.03.2022, pronunțate de Judecătoria Bârlad, în dosarul nr. x/2021, și a fost desființată hotărârea în integralitate.
Rejudecând cauza, în temeiul art. 336 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
În baza art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pe o perioadă de 3 ani, socotită conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. (de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere).
În temeiul art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform disp. art. 92 C. pen.
În condițiile art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vaslui, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
S-a decis ca, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Municipiului Bârlad sau în cadrul Spitalului de Urgență Elena Beldiman Bârlad, pe o perioadă de 60 de zile.
În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligată inculpată la plata sumei de 1.500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, cu ocazia urmării penale, procedurii de cameră preliminară și a judecării în fond.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării apelului au rămas în sarcina statului.
Decizia penală nr. 877 din 10 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași la data de 15 noiembrie 2022 și condamnatei A. la data de 16 noiembrie 2022.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat că Buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 360/A din 27.04.2020, concluziile raportului de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei nr. x/09.03.2021, precum și depozițiile martorilor, coroborate cu declarațiile inculpatei, conduc la concluzia certă că, la data de 20.04.2020, în jurul orei 21
26
, inculpata A. a condus pe drumurile publice autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare x, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 360/A din 27.04.2020 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, inculpatei A. i-a fost stabilită o îmbibație alcoolică în sânge de 1,41 g%0 la prima probă, recoltată la ora 23
40
, respectiv de 1,26 g%0 la a doua probă, recoltată la ora 00
40
.
Raportul de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei nr. x/09.03.2021, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, a concluzionat că inculpata ar fi putut avea la ora producerii evenimentului rutier, 21
15
, în data de 20.04.2020, o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,77 g%0, luând în considerare doar rezultatele analizei chimice a sângelui și rata de eliminare a alcoolului din sânge.
Față de acestea, Curtea de apel a constatat că nu există niciun dubiu că în momentul în care inculpata a condus autoturismul pe DE 581 la data de 20.04.2020 și a produs accidentul de circulație, avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală. Consumul de băuturi alcoolice anterior conducerii autovehiculului a fost recunoscut de inculpată și confirmat de martorul B., conducerea mașinii de către inculpată la data și ora accidentului rezultă din declarațiile acesteia și din depozițiile martorilor B. și D..
S-a reținut că, atât valorile rezultate în urma analizei chimice a sângelui, cât și cea teoretică, stabilită de expertiză, sunt cu mult superioare limitei legale astfel că nu dau loc niciunei îndoieli în privința caracterului penal al faptei reținute în sarcina inculpatei, chiar dacă prima probă de sânge nu a fost recoltată într-un moment apropiat evenimentului rutier.
Instanța de apel a apreciat că nici împrejurarea că raportul de expertiză a calculat alcoolemia estimată pentru ora 21
15
, iar accidentul s-a produs la 21
26
nu poate conduce la o altă concluzie, din analiza curbei Widmark anexate raportului, reieșind că și la acel moment alcoolemia teoretică era situată peste 1,70 g%0.
În opinia instanței de apel, adresa din 29.07.2020 emisă de Institutul de Medicină Legală Iași nu prezintă nicio relevanță atât timp cât calculul retroactiv s-a putut realiza exclusiv pe baza rezultatelor științifice ale analizei chimice a sângelui și a ratei de eliminare a alcoolului din sânge. Deși valoarea alcoolemiei indicată de expertiză reprezintă o estimare, raportul întocmit de I.M.L. Iași, coroborat cu buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 360/A din 27.04.2020, confirmă că inculpata avea la data și ora faptei o îmbibație alcoolică în sânge de peste 0,8 g/l.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel (decizia penală nr. 877 din 10 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori) a formulat cerere de recurs în casație A. la data de 14 noiembrie 2022, conform ștampilei de la dosarului de recurs în casație.
Cererea de recurs în casație formulată de A. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași la data de 22 noiembrie 2022.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la 14 decembrie 2022. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererilor, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la 10 ianuarie 2023.
În scris, condamnata A. a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, iar pe fond, casarea Deciziei nr. 877 din 10 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, invocând cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.
Recurenta a solicitat achitarea întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Pentru motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurenta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare sau înlăturarea greșitei aplicări a legii.
De asemenea, recurenta a solicitat și suspendarea executării pedepsei întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, referitor la pedeapsa complementară și accesorie stabilită de instanța de apel.
Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenta a susținut că în cauză nu este întrunită trăsătura esențială a tipicității faptei în condițiile în care nu s-a stabilit valoarea alcoolemiei la momentul producerii evenimentului rutier. Recurenta a solicitat să se aibă în vedere intervalul mare de timp, de peste două ore de la producerea evenimentului rutier (ora 21.26) și momentul recoltării primei probe biologice de sânge (ora 23.40), arătând că prin adresa nr. x/29.07.2020, IML Iași a comunicat că expertiza de estimare retroactivă a alcoolemiei nu se poate efectua. A mai arătat că prin adresa nr. x/09.03.2021, IML Iași a comunicat ca la data de 20.04.2020, ora 21:15, ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de aproximativ 1.77gr/‰. Acest act emis de IML Iași nu poate avea valoarea unei expertize, în contextul în care anterior, IML Iași a comunicat că expertiza privind calculul retroactiv nu poate fi efectuată. Mai mult, alcoolemia teoretică este stabilită pentru ora 21:15 și nu pentru ora producerii evenimentului rutier, respectiv pentru ora 21:26.
Recurenta a susținut că pentru a fi întrunită trăsătura esențială a tipicității faptei, conducătorul auto trebuie să conducă un vehicul pe drumurile publice cu o imbibiție alcoolică în sânge de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În opinia recurentei, în condițiile în care valoarea alcoolemiei în sânge nu este stabilită, pentru momentul producerii evenimentului rutier, evident nu este întrunită trăsătura esențială a tipicității faptei, motiv pentru care fapta nu este prevăzută de legea penală.
Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurenta a arătat că prin decizia Curții de Apel Iași a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii a permisului de conducere pe o perioadă de trei ani, precum și pedeapsă accesorie a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
Invocând dispozițiile art. 66 C. pen. și art. 116 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, recurenta a susținut că persoana al cărei permis de conducere a fost anulat are dreptul de a obține un nou permis de conducere după un an de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Recurenta a susținut că din interpretarea textelor de lege se poate concluziona că instanța de apel a aplicat pedeapsa complementară și accesorie peste limita de un an după care ar fi putut dobândi permisul de conducere, astfel că pedepsele sunt excesive în contextul în care a fost privată de dreptul de a conduce de mai bine de doi ani și în continuare va fi privată de dreptul de a redobândi permisul de conducere pentru o perioadă de trei ani.
Prin încheierea din 10 ianuarie 2023, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 877 din 10 noiembrie 2022 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021.
S-a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de recurenta inculpată A..
S-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 7, fixându-se termen de judecată la data de 07 martie 2023 pentru când a fost citată recurenta inculpată A..
Examinând cererea de recurs în casație sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 877 din 10 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori) face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către condamnata A. în termenul legal, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.
De asemenea, cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., cuprinzând numele și prenumele părții care exercită calea de atac extraordinară, domiciliul, precum și semnătura părții care au exercitat calea de atac.
S-a constatat că este îndeplinită și condiția de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac. Astfel, recurenta A. și-a întemeiat recursul pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.
Înalta Curte a reținut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurenta a susținut că în cauză nu este întrunită trăsătura esențială a tipicității faptei în condițiile în care nu s-a stabilit valoarea alcoolemiei la momentul producerii evenimentului rutier. În opinia recurentei, în condițiile în care valoarea alcoolemiei în sânge nu este stabilită pentru momentul producerii evenimentului rutier, nu este întrunită trăsătura esențială a tipicității faptei, motiv pentru care fapta nu este prevăzută de legea penală.
Înalta Curte a reținut că acest caz de casare nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat.
Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său ori modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).
Înalta Curte a constatat că recursul în casație este admisibil referitor la criticile privind lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii menționate pentru care a fost condamnată A. strict în raport de situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conținutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.
Referitor la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat pedeapsa complementară și accesorie peste limita de un an după care ar fi putut dobândi permisul de conducere, astfel că pedepsele sunt excesive în contextul în care a fost privată de dreptul de a conduce de mai bine de doi ani și în continuare va fi privată de dreptul de a redobândi permisul de conducere pentru o perioadă de trei ani.
Examinând o cerere întemeiată pe cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanța analizează acele nelegalități care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanța ar fi putut să o aplice în raport de infracțiunea dedusă judecății, dar și de situația juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reținute deja de instanța de apel.
Așadar, în cadrul acestui caz de casare nu se pot verifica orice aspecte de legalitate privind pedeapsa, ci strict încadrarea acesteia în limitele prevăzute de legea care a fost aplicată în cauză. Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., instanța supremă analizează, pe calea recursului în casație, doar legalitatea unei pedepse sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale, respectiv aplicarea acesteia în afara limitelor determinate de legiuitor.
S-a constatat că recurenta A. critică cuantumul pedepsei complementare aplicate de instanța de apel, aspecte care pot fi analizate în cadrul cazului prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.
În final, s-a reținut că recurenta a solicitat și suspendarea executării pedepsei întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, referitor la pedeapsa complementară și accesorie stabilită de instanța de apel.
În ceea ce privește solicitarea recurentei de suspendare a executării hotărârii atacate, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a reținut că dispozițiile art. 441 C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completului care judecă recursul în casație să suspende executarea hotărârii. Potrivit textului de lege anterior menționat, se poate suspenda executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanței. Or, din actele și lucrările dosarului nu rezultă că această măsură ar fi oportună în acest stadiu procesual (admisibilitatea în principiu a recursului în casație), când se analizează doar îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.
Cu ocazia dezbaterilor, la data de 07 martie 2023, apărătorul ales al recurentei inculpate A., susținând oral cererea de recurs în casație depusă în scris la dosarul cauzei, a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și achitarea recurentei inculpate, întrucât fapta pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată nu este prevăzută de legea penală (să se înlăture pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a conduce pe drumurile publice aplicate pentru o perioadă de 3 ani, având în vedere că, potrivit art. 116 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, persoana condamnată la o pedeapsă cu închisoarea, cu privire la care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, are posibilitatea de a obține din nou permisul de conducere după un an de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Totodată, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., apărarea a solicitat să se înlăture pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a conduce pe drumurile publice aplicate pentru o perioadă de 3 ani, având în vedere că, potrivit art. 116 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, persoana condamnată la o pedeapsă cu închisoarea, cu privire la care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, are posibilitatea de a obține din nou permisul de conducere după un an de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Analizând recursul în casație formulat de inculpata A., potrivit art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 10 ianuarie 2023, Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.
Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație a fost admisă în principiu cu privire la motivul întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), recurenta invocând lipsa tipicității infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., în condițiile în care nu s-a stabilit valoarea alcoolemiei la momentul producerii evenimentului rutier, respectiv la data de 20.04.2020, ora 21:26.
Un interval de două ore între momentul stabilirii alcoolemiei prin recoltarea primei probe biologice de sânge și momentul producerii accidentului rutier nu înlătură elementele de tipicitate ale infracțiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din C. pen., dacă la momentul recoltării probei, valoarea îmbibației alcoolice (alcool pur în sânge) era peste limita legală și se afla pe o curbă descendentă (așadar cu o valoare mai mare la data producerii accidentului rutier în raport de rata de eliminare a alcoolului din sânge).
Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permite o analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, instanța de recurs în casație neavând în competența prevăzută de lege administrarea în mod nemijlocit de probe cu privire la faptele reținute de către instanța de apel. Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate. În consecință, situația de fapt reținută de instanța de apel nu poate fi cenzurate de instanța de recurs în casație (în acest sens este jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).
Totodată, în ceea ce privește limitele examinării recursului în casație conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. s-a reținut în jurisprudență că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).
Pentru a verifica dacă inculpata A. a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, cu caracter definitiv, în care instanța de apel, contrar susținerilor apărării, a reținut ca elemente de tipicitate ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) Cop penal. Astfel, s-a reținut că la data de 20.04.2020, în jurul orei 21:26, inculpata A. a condus pe drumurile publice autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare x, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Instanța de apel a reținut că potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 360/A din 27.04.2020 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, inculpatei A. i-a fost stabilită o îmbibație alcoolică în sânge de 1,41 g%0 la prima probă, recoltată la ora 23:40, respectiv de 1,26 g%0 la a doua probă, recoltată la ora 00:40. Raportul de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei nr. x/09.03.2021, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, a concluzionat că inculpata ar fi putut avea la ora producerii evenimentului rutier, 21:15, în data de 20.04.2020, o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,77 g%0, luând în considerare doar rezultatele analizei chimice a sângelui și rata de eliminare a alcoolului din sânge.
Așadar, sunt întrunite elementele constitutive în cazul infracțiunii prevăzute de art. 336 C. pen. (conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe) atunci când alcoolemia teoretică calculată este de aproximativ 1,77 gr.‰, iar valoarea, potrivit metodei de estimare retroactivă a alcoolemiei, era de 1,41 gr.‰ alcool pur în sânge la ora 23:40 și de 1,26 gr.‰ alcool pur în sânge la ora 00:40. Curba descendentă a alcoolemiei conduce la concluzia că la momentul producerii accidentului alcoolemia era mai mare decât limita prevăzută de lege, de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Argumentele inculpatului referitoare la ora recoltării probelor de sânge sunt critici ce nu pot fi analizate de Înalta Curte, întrucât se referă la aprecierea probelor administrate în cauză, cu consecințe asupra temeiniciei situației de fapt reținute de către instanța de apel, nu a legalității soluției pronunțate.
De asemenea, recursul în casație a vizat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), inculpata solicitând înlăturarea pedepsei complementare și a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a conduce pe drumurile publice aplicate pentru o perioadă de 3 ani, având în vedere că, potrivit art. 116 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, persoana condamnată la o pedeapsă cu închisoarea, cu privire la care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, are posibilitatea de a obține din nou permisul de conducere după un an de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Se constată că potrivit jurisprudenței instanței supreme, cazul reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. vizează înlăturarea nelegalităților care afectează limitele și natura sancțiunii (pedepse principale, complementare, accesorii, măsuri educative). Aceste prevederi sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel.
Recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat pedeapsa complementară și accesorie peste limita de un an după care ar fi putut dobândi permisul de conducere, conform art. 116 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.
În cauză, față de împrejurările comiterii infracțiunii, instanța de apel, a apreciat că este esențial ca, o perioadă de 3 ani, în cursul termenului de supraveghere, inculpata să nu conducă vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. Neimpunerea acestei interdicții poate introduce un factor de risc în circulația pe drumurile publice, timpul scurs de la data săvârșirii faptei, nefiind suficient pentru a se putea concluziona că astfel de fapte nu se vor repeta.
Drept urmare, în baza art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pe o perioadă de 3 ani, socotită conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.. În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. (de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere). Conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., executarea pedepselor complementare se face de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Înalta Curte constată că argumentele legale invocate de recurentă privind obținerea unui nou permis de conducere [art. 116 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002] nu produc efecte asupra cuantumului pedepsei complementare care nu a fost stabilit în afara limitelor prevăzute de lege.
Aceleași argumente sunt aplicabile și în ceea ce privește pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. pe care instanța de apel a aplicat-o în mod legal, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 65 C. pen., aceasta este consecutivă pedepsei complementare, având același conținut.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 877 din data de 10 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.
Conform prevederilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 877 din data de 10 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 martie 2023.