ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 08 februaire 2022

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 298 din 02 martie 2021 a Judecătoriei Pitești, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) din C. pen., cu executare în condițiile art. 60 din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce vreun vehicul, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară urmând a fi executată în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), i) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu executare în condițiile art. 60 din C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce vreun vehicul pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară urmând să fie executată în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), i) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38-39 și art. 45 din C. pen., s-a constatat că infracțiunile sunt concurente, au fost contopite cele două pedepse și s-a dispus ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, de 1 an închisoare, sporită cu 2 luni, urmând ca în final să execute pedeapsa principală de 1 an și 2 luni închisoare, cu executare în condițiile art. 60 din C. pen., precum și pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

Împotriva sentinței penale nr. 298 din 02 martie 2021 a Judecătoriei Pitești, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 742/A din 28 octombrie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 298 din 02.03.2021 pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. x/2019 și a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Curtea de apel, în urma propriului examen asupra cauzei, cu privire la infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul (prevăzute de art. 334 alin. (2) C. pen. - punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat) și art. 335 alin. (2) C. pen. - conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată, concurs formal, potrivit art. 38 alin. (2) C. pen., a constatat că a fost făcută dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că cel în cauză se afla în seara respectivă la volanul ATV-ului neînmatriculat, aparținând numitei B., iar locul în care a fost depistat conducând respectivul autovehicul este încadrat în categoria drumurilor publice (conform adresei nr. x/2019 emisă de Primăria Ștefănești, în care se invocă H.G. nr. 549/2000, prin care DC 222 care face legătura între orașul Ștefănești și com. Mărăcineni a fost cuprins în rețeaua de drumuri comunale din județul Argeș, f.18 și urm. dosar de urm. penală).

S-a apreciat că argumentele invocate de apărare pe calea excepției, referitoare la nelegalitatea acestei Hotărâri a Guvernului României, pe motiv că a fost adoptată în lipsa unui aviz (a se vedea și înscrisurile depuse în copii xerox la dosarul de apel, filele x și urm.), nu pot face obiectul analizei în cauza penală de față, cu consecința dorită de apelant, aceea de a se constata nelegalitatea actului administrativ criticat și de a fi pronunțată achitarea. Aceasta, întrucât instanța penală este chemată a lămuri dacă, în raport cu starea de fapt existentă la data de 10 iulie 2017, sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor deduse judecății, iar din acest punct de vedere s-a reținut că au fost produse dovezi din care reiese în mod indubitabil că drumul care face legătura între orașul Ștefănești și comuna Mărăcineni a fost inclus în categoria funcțională a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate privată deschise circulației publice, încă din anul 2000 .

Instanța de apel a constatat că această calitate de drum public este confirmată de Administrația Bazinală de Apă Argeș - Vedea, care a menționat că digul pe care este situat acest drum de la Halta Gropeni la Valea Mare este încadrat ca drum comunal . Mai mult, potrivit dovezilor existente la dosar, sectorul de drum care se află pe raza comunei Ștefănești este drum public deschis circulației publice (DC 222), iar cu ocazia deplasării la fața locului organele de anchetă au constatat că partea carosabilă a drumului DC 222 este acoperită cu beton, iar la intrările pe podul din zona ecluzei barajului Valea Mare - Mărăcineni sunt montate indicatoare cu semnificația "Limitare de viteză 5 km", la trecerea la nivel cu calea ferată din zona Haltei Gropeni sunt montate pe ambele sensuri indicatoarele rutiere "Oprire" și "Trecere la nivel cu cale ferată simplă fără bariere".

În plus, Curtea de apel a reținut că inculpatului i-a fost pus în vedere de către agentul de poliție C. să nu intre pe acel drum, care este public, însă acesta a ignorat avertismentul și a intrat pe drumul respectiv conducând ATV-ul neînmatriculat, fiind surprins de polițiști . Cu această ocazie, s-a constatat că inculpatul avea permisul de conducere suspendat, întrucât la 16 mai 2017 a condus pe o stradă din mun. Pitești un autoturism neînmatriculat, având montate plăcuțe de înmatriculare false.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost comunicată inculpatului A. la 11 noiembrie 2021, la Penitenciarul Mioveni, iar termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 13 decembrie 2021.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la 22 noiembrie 2021 (dată ștampilă plic).

În cuprinsul cererii de recurs în casație, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În susținerea cererii, recurentul inculpat a arătat că, prin motivele de apel, a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 1495/2007 privind aprobarea încadrării în categoria funcțională a drumurilor comunale și județene a unor drumuri de interes local, precum și modificarea lungimii unor drumuri comunale existente, situate în județul Argeș, Anexa nr. 1 pct. 20, prin care a fost completată Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 și înlăturarea acestui act administrativ cu caracter individual de la judecata pe fond a cauzei, apreciind astfel că, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., se impunea pronunțarea unei soluții de achitare pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) din C. pen. și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen.

În opinia recurentului, instanța de apel a refuzat să analizeze chestiunea prealabilă invocată, care, dacă ar fi fost admisă, ar fi condus la incidența în cauză a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., respectiv nu ar fi fost îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunilor cercetate.

Referitor la excepția de nelegalitate, s-a apreciat că sunt incidente următoarele dispoziții: art. 2, art. 3, art. 4, art. 8, art. 12 și art. 13 din O.G. nr. 43/1997, art. 76, art. 87 din Legea nr. 107/1996, art. 52 din C. proc. pen. și art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În susținerea excepției de nelegalitate, recurentul a arătat că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Excepția de nelegalitate este una din formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative și tinde la înlăturarea unui act administrativ ce are incidență într-o cauză aflată pe rolul instanței judecătorești. Ea constituie o apărare ce poate fi invocată de oricare dintre părțile litigante, precum și de instanță din oficiu, iar prin înlăturarea sa nu se tinde la anularea actului administrativ nelegal, ci numai la înlăturarea lui din soluționarea litigiului.

În soluționarea excepției de nelegalitate, instanța verifică concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forța juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis. Pentru a fi admisibilă excepția de nelegalitate, o primă condiție ce se cere a fi îndeplinită este aceea ca actul a cărui nelegalitate a fost invocată să fie unul administrativ. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ. Nu orice act emis de o autoritate publică este un act administrativ în sensul legii. Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau stinge drepturi și obligații.

În funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc, actele administrative se clasifică în acte administrative cu caracter normativ și acte administrative cu caracter individual. Actele administrative cu caracter normativ conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, iar actele administrative cu caracter individual produc efecte, de regulă, față de o persoană sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în cuprinsul acestor acte. Încadrarea unui act infralegislativ într-una dintre cele două categorii mai sus arătate se realizează prin examinarea integrală a conținutului său, prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre categoriile în discuție (acte normative și acte individuale). Cu alte cuvinte, un act administrativ este fie normativ, fie individual, în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produce. O altă diferență între actul administrativ normativ și cel individual constă în faptul că actele individuale nu pot încălca actele normative. Referitor la întinderea efectelor juridice produse de actele administrative, trebuie făcută diferența între actele administrative normative care, în principiu, produc toate categoriile de efecte, fiind și izvoare ale dreptului și actele administrative individuale, care se prezintă, în principiu, ca fapte juridice ce dau naștere la raporturi de drept administrativ, dar și la alte categorii de raporturi.

Recurentul a susținut că delimitarea între actele administrative normative și cele individuale este deosebit de importantă, deoarece regimul juridic aplicabil actelor administrative dobândește, în multe din elementele care constituie structura acestui regim juridic, efecte speciale distincte. Delimitarea între cele două tipuri de acte este importantă atât din perspectiva administrației (spre exemplu toate autoritățile publice pot emite acte administrative individuale, dar nu toate pot emite acte administrative normative), dar și din perspectiva persoanelor fizice și juridice care, spre exemplu, atacă un act administrativ vătămător în instanța de contencios administrativ.

S-au invocat art. 1 și art. 2 din Hotărârea nr. 1495/2007 privind aprobarea încadrării în categoria funcțională a drumurilor comunale și județene a unor drumuri de interes local, precum și modificarea lungimii unor drumuri comunale existente, situate în județul Argeș prevede următoarele:

În opinia recurentului, Hotărârea nr. 1495/2007 privind aprobarea încadrării în categoria funcțională a drumurilor comunale și județene a unor drumuri de interes local, precum și modificarea lungimii unor drumuri comunale existente, situate în județul Argeș, prin care se modifică Hotărârea de Guvern nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcționale a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate privată deschise circulației publice, care atestă care sunt drumurile publice și drumurile de utilitate privată de la nivel comunal, are natura juridică a unui act administrativ individual, putând face obiectul unei excepții de nelegalitate în temeiul Legii nr. 554/2004, care instituie o cale indirectă de control judecătoresc a actului administrativ. S-a susținut că în același sens a statuat și instanța supremă: Hotărârea de guvern care atestă domeniul public al statului are natura juridică a unui act administrativ individual emis în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, putând face obiectul unei excepții de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, care instituie o cale indirectă de control judecătoresc al actului administrativ, alături de acțiunea directă, întemeiată pe prevederile art. 1 și 8 din aceeași lege (a se vedea Decizia nr. 561/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

S-a apreciat că Hotărârea nr. 1495/2007 privind aprobarea încadrării în categoria funcțională a drumurilor comunale și județene a unor drumuri de interes local, precum și modificarea lungimii unor drumuri comunale existente, situate în județul Argeș (Anexa pct. 20), prin care se modifică Hotărârea de Guvern nr. 540/2000 privind adoptarea încadrării în categorii funcționale a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate private deschise circulației publice, respectiv, art. 1 anexa 3.3 - Rețeaua de drumuri comunale din județul ARGEȘ, punctul 282: DC 222 Halta Gropeni (DN 73) - Valea Mare (DC 79) 0+000 1+800 1.800 km, este nelegală întrucât, prin emiterea hotărârii de guvern s-a încălcat legea de bază, hotărârea guvernului fiind un act normativ cu forță juridică inferioară legii. Astfel, s-au încălcat dispozițiile art. 76 din Legea nr. 107/1996, conform cărora: (1) În scopul asigurării stabilității și integrității digurilor, barajelor și a altor lucrări de apărare împotriva acțiunilor distructive ale apelor, se interzic: (...) e) circulația vehiculelor pe coronamentul digurilor și al barajelor neamenajate în acest scop; (...) (2) Cu acordul Administrației Naționale "Apele Române" sunt permise: (...) b) circulația cu vehicule sau trecerea animalelor pe diguri sau baraje prin locuri special amenajate pentru astfel de acțiuni; (...)

Recurentul a considerat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 52 din Constituția României și art. 108 alin. (2) din același act normativ, hotărârea de guvern în cazul de față fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor legii anterior enunțate, act normativ cu putere superioară.

S-a solicitat să fie avute în vedere cele menționate în adresa nr. x/08.08.2021 emisă de Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea: Digul pe care este situat pe acest drum de la Haltă Gropeni și Valea Mare-Ștefanești face parte din mijlocul fix de Acumulare nepermanentă Mărăcineni de pe râul Doamnei înregistrat la Ministerul Finanțelor sub nr. x și din mijlocul fix Baraj frontal + D. înregistrat la ABAAV cu numărul x. Acesta este un drum tehnologic, nefiind amenajat în scopul circulației publice, reprezentând o parte a construcției hidrotehnice componentă a mijlocului fix. În conformitate însă cu prevederile anexei 3 din H.G. nr. 540/02.06.2000 acesta este încadrat ca drum comunal DC 222 de la Halta Gropeni DN 73 până la Valea Mare (DC 79).

Astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisului menționat anterior, digul pe care este situat drumul de la Halta Gropeni la Valea Mare-Ștefanești face parte din mijlocul fix de Acumulare nepermanentă Mărăcineni de pe râul Doamnei și din mijlocul fix Baraj frontal D., fiind un drum tehnologic, care nu este amenajat în scopul circulației publice, reprezentând o parte a construcției hidrotehnice componentă a mijlocului fix.

Potrivit dispozițiilor legii anterior enunțate, pentru a fi permisă circulația cu vehicule sau trecerea animalelor pe diguri sau baraje, pe de o parte, este necesar acordul Administrației Naționale "Apele Române" (în cazul de față nu există), iar, pe de altă parte, circulația trebuie să se realizeze prin locuri special amenajate pentru astfel de acțiuni (în cazul de față nu există indicatoare potrivit cărora acel drum ar fi fost deschis circulației rutiere, astfel cum rezultă din cele două adrese comunicate de Primăria Mărăcineni și Primăria Ștefănești).

În raport de aceste considerente, s-a solicitat admiterea excepției de nelegalitate invocată pe cale incidentală, apreciindu-se că instanța este competentă să judece această excepție, având în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 52 din C. proc. pen., iar, pe de altă parte, prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

S-a susținut că dezlegarea chestiunii privind împrejurarea dacă drumul putea fi sau nu deschis circulației publice produce efecte asupra fondului cauzei, în ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a recurentului.

În situația admiterii excepției de nelegalitate, s-a solicitat judecarea cauzei prin excluderea actului administrativ cu caracter individual (Hotărârea nr. 1495/2007 privind aprobarea încadrării în categoria funcțională a drumurilor comunale și județene a unor drumuri de interes local, precum și modificarea lungimii unor drumuri comunale existente, situate în județul Argeș, prin care se modifică H.G. nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcționale a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate privată deschise circulației publice, completând Anexa nr. 3 pct. 282) și, drept urmare, să se constate că lipsește unul din elementele constitutive, esențiale, ale infracțiunilor reținute în sarcina recurentului.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 334 alin. (1) și art. 335 alin. (2) din C. pen., precum și la adresa nr. x/08.08.2021 emisă de Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, conform căreia digul pe care este situat drumul de la Haltă Gropeni și Valea Mare-Ștefanesti face parte din mijlocul fix de Acumulare nepermanentă Mărăcineni de pe râul Doamnei înregistrat la Ministerul Finanțelor sub nr. x și din mijlocul fix Baraj frontala D. înregistrat la ABAAV cu numărul x, fiind un drum tehnologic, care nu este amenajat în scopul circulației publice, reprezentând o parte a construcției hidrotehnice componentă a mijlocului fix, recurentul a considerat că lipsește cerința esențială a laturii obiective pentru ambele infracțiuni pentru care a fost condamnat, întrucât acțiunea de punere în circulație/conducere nu s-a realizat pe un drum public sau un drum deschis circulației publice.

Pentru motivele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație și pronunțarea unei soluții de achitare.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 decembrie 2021. Prin rezoluția din aceeași dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la termenul din data de 25 ianuarie 2022.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2022, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 742/A din 28 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

S-a trimis cauza completului C7, în vederea judecării recursului în casație și s-a fixat termen la data de 08 februarie 2022, pentru când s-a citat recurentul inculpat A..

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condițiile prevăzute art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen.

Referitor la îndeplinirea condiției impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că recurentul inculpat A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Înalta Curte a reținut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În esență, recurentul inculpat A. a susținut că, pentru întregirea laturii obiective a infracțiunilor pentru care a fost condamnat, prev. de art. 334 alin. (1) din C. pen. și art. 335 alin. (2) din C. pen., trebuie îndeplinită o condiție esențială referitoare la locul comiterii infracțiunii, respectiv punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul trebuie să se facă pe drumurile publice, iar această cerință nu este îndeplinită în cauză.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte a constatat că recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., doar în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la infracțiunile de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) din C. pen. și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Astfel cum s-a menționat anterior, analiza motivelor formulate de recurentul inculpat A. se va realiza strict în raport de situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conținutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

În dezbateri, la termenul de judecată din 08 februarie 2022, recurentul inculpat A., beneficiind de asistența juridică a unui apărător din oficiu, a solicitat admiterea recursului în casație și desființarea hotărârii atacate, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. De asemenea, a solicitat soluționarea excepției de nelegalitate a Hotărârii de Guvern nr. 1495/2007 ce a fost invocată în cauză în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în apel și să se constate că drumul cu privire la care s-a pronunțat hotărârea recurată nu este semnalizat, nu are indicatoare, acesta fiind, practic, un dig, motiv pentru care nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale celor două infracțiuni pentru care a fost condamnat.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. potrivit art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 22 ianuarie 2022, Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.. Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului nelegal al hotărârilor judecătorești tinzând la desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii, dacă, astfel cum prevede cazul de casare incident în cauză, soluționarea acțiunii penale de către instanța de apel nu reprezintă consecința situației de fapt reținute de către acea instanță.

Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permite o analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, instanța de recurs în casație neavând în competența prevăzută de lege administrarea în mod nemijlocit de probe cu privire la faptele reținute de către instanța de apel. Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate. În consecință situația de fapt reținută de instanța de apel nu poate fi cenzurate de instanța de recurs în casație (în acest sens este jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021, Decizia nr. 471/RC din 26 octombrie 2021).

Totodată, în ceea ce privește limitele examinării recursului în casație conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. s-a reținut în jurisprudență că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație a fost admisă în principiu cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 334 alin. (2) C. pen., punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și art. 335 alin. (2) C. pen., conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată), ambele fapte fiind săvârșite în concurs formal, potrivit art. 38 alin. (2) C. pen., întrucât apărarea a susținut că, pentru a fi întrunită latura obiectivă a infracțiunilor pentru care a fost condamnat, trebuie îndeplinită o condiție esențială referitoare la locul comiterii faptei, respectiv punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul trebuie să se facă pe drumurile publice, iar această cerință nu este îndeplinită în cauză.

Potrivit art. 334 alin. (2) C. pen., "Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă,,.

De asemenea, conform art. 335 alin. (2) C. pen., "Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat A. sunt cele iterate și în fața instanței de apel în sensul că drumul pe care a circulat era un drum tehnologic nefiind amenajat în scopul circulației publice, nefiind nici semaforizat. Argumentele recurentului, care privesc lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor din perspectiva laturii obiective, nu sunt fondate.

În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte reține că în seara zilei de 10 iulie 2017, ora 23:15, inculpatul A. a condus pe drumurile publice din orașul Ștefănești, respectiv pe drumul local comunal DC 222, deschis circulației publice și care face legătura cu comuna Mărăcineni, autovehiculul tip ATV, marca x, fără să fie înmatriculat în circulație, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, și având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Se observă că atât instanța de apel, cât și instanța de fond au reținut aceeași situație de fapt, pornind de la materialul probator administrat în cauză, sub acest aspect hotărârea atacată neputând comporta niciun fel de critică. Astfel, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Prin urmare, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, cu caracter definitiv, în care, contrar susținerilor apărării, s-a reținut că locul în care a fost depistat inculpatul conducând autovehicul neînmatriculat este încadrat în categoria drumurilor publice, făcând trimitere la adresa nr. x/2019 emisă de Primăria Ștefănești, în care se invocă H.G. nr. 549/2000, prin care DC 222 care face legătura între orașul Ștefănești și comuna Mărăcineni a fost cuprins în rețeaua de drumuri comunale din județul Argeș. Mai mult, instanța de apel a reținut și că inculpatul a fost avertizat de organele de poliție care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul local comunal DC 222, în zona digului barajului Valea Mare din orașul Ștefănești, să nu pătrundă cu ATV-ul care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare pe acest drum, întrucât este public.

Instanța de casație nu are competența de a schimba situația de fapt reținută de instanța de apel, cum solicită, de fapt, recurentul inculpat. Astfel, legea nu dă în competența instanței de recurs în casație modificarea sau înlăturarea elementelor de fapt reținute de instanța de apel, care au fost în sensul că »drumul DC 222 era semaforizat, la intrările pe podul din zona ecluzei barajului Valea Mare - Mărăcineni fiind montate indicatoare cu semnificația "Limitare de viteză 5 km", iar la trecerea la nivel cu calea ferată din zona Haltei Gropeni fiind montate pe ambele sensuri indicatoarele rutiere "Oprire" și "Trecere la nivel cu cale ferată simplă fără bariere"‹‹.

Prin criticile aduse deciziei atacate, în realitate, recurentul inculpat nu invocă nelegalitatea hotărârii, ci solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei situații de fapt contrare celei avute în vedere de instanța de apel (în urma administrării de probe) și care să conducă la o soluție favorabilă acestuia. Or, conform cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate stabili o altă situație de fapt. Verificarea hotărârii din apel se face în drept, doar cu privire la semnificația juridică dată situației de fapt în apel. Statuările în fapt nu pot fi cenzurate, astfel că instanța de recurs în casație analizează legalitatea interpretării date în drept situației de fapt stabilite de instanța de apel.

În final, Înalta Curte reține că instanța de apel a analizat și chestiunea invocată de apărare pe calea excepției, referitoare la nelegalitatea Hotărârii nr. 1495/2007 prin care se modifică Hotărârea de Guvern nr. 540/2000 privind adoptarea încadrării în categorii funcționale a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate private deschise circulației publice, această chestiune fiind de competența instanței de contencios administrativ (având în vedere natura normativă a actului contestat), astfel că, în mod corect, nu poate face obiectul analizei în cauza penală (ca în cazul unui act administrativ individual).

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 742/A din 28 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 742/A din 28 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 februarie 2022.