ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 03 octombrie 2024

Deliberând asupra contestației formulate de inculpata A. împotriva încheierii nr. 11 din data de 07 mai 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 11 din data de 07 mai 2024, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile formulate de inculpata A..

În temeiul art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău la data de 09.02.2024 în dosarul cu nr. x/2021, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în cauza privind pe inculpata A., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen.

A dispus începerea judecății în dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel Bacău, privind pe inculpata A..

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut, în esență, că prin rechizitoriul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut în sarcina inculpatei A. că, în seara de 08.02.2022, în jurul orei 23:00, aflată sub influența băuturilor alcoolice (50 ml digestiv x și 20 ml vin), s-a urcat la volanul autoturismului marca x, de culoare negru, înmatriculat cu numărul x, aflat în proprietatea S.C. La B. S.R.L., comuna Găiceana, și a plecat din parcarea amplasată în spatele blocului F5, unde locuiește inculpata, cu intenția de a se plimba pe raza orașului Tg. Ocna. A ieșit pe DN 12 A și și-a continuat deplasarea pe strada x, iar la un moment dat, din cauza vitezei și a stării de ebrietate în care se afla, a acroșat două autoturisme parcate regulamentar, pe care le-a avariat, respectiv autoturismul marca x, înmatriculat cu nr. x, care era parcat în dreptul bl. G8 și autoturismul marca x, înmatriculat cu nr. x, care era parcat la aproximativ 100 m, pe DN 12 A, strada x (proces-verbal de depistare din 09.02.2022 - fl. 127-129- copie, 131-132 - în original).

S-a mai arătat că, în momentul în care a ajuns la intersecția străzilor C. Negri cu strada x, inculpata a oprit, autoturismul fiind găsit avariat și staționat de lucrătorii de poliție, iar din probele administrate în prezenta cauză a rezultat că inculpata nici nu a realizat că lovise cele două autoturisme, aflând aceste aspecte de la echipajul de poliție.

Întrucât urmare a avariilor suferite, autoturismul marca x, de culoare negru, cu nr. de înmatriculare x nu a mai pornit, rămânând lângă trecerea de pietoni de pe str. x (planșă fotografică - 150-153), a fost necesară luarea măsurilor în vederea mutării autoturismului și a eliberării străzii, pentru normalizarea traficului în zonă. Astfel, echipajul de poliție și inculpata s-au deplasat la sediul poliției în vederea testării cu aparatul DRAGER abia după urcarea autoturismului inculpatei pe platforma unei mașini de tractare.

Ajunsă la sediul poliției, inculpata A. a încercat fără succes să convingă echipajul de poliție să nu o testeze cu aparatul DRAGER, recunoscând că băuse alcool și că urma să îi iasă o alcoolemie mare, care îi va atrage tragerea la răspunderea penală. În cele din urmă, inculpata a fost testată cu aparatul DRAGER, la ora 23:40 (data de 08.02.2022), rezultând o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat (fl. 133).

În cel mai scurt timp posibil, luând în calcul distanța dintre localități, inculpata A. a fost condusă de la sediul Poliției Tg. Ocna la Spitalul Municipal din Onești, unde, la data de 09.02.2022, ora 00:15, a fost completată cererea de analiză aferentă trusei standard K 202564 (fl. 139-140), iar la ora 00:26 i s-a efectuat examenul clinic (fl. 135). Ulterior, la ora 00:35 și apoi la un interval de o oră, respectiv la 01.35, inculpatei A. i s-au prelevat două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei (proces-verbal de recoltare mostre biologice - fl. 134).

Prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. A12/234 din data de 14.02.2022, Serviciul Județean de Medicină Legală Bacău a stabilit că suspecta A. avea o alcoolemie în scădere, de 2,02 g ‰ la prima probă (ora 00.35) și de 1,84 g ‰ la a doua probă (ora 01.35) (buletinul de analiză toxicologică nr. x din 14.02.2022 - fl. 141).

S-a mai arătat că martorii C. și D., agenții de poliție aflați în patrulare la data de 23.02.2022, au confirmat situația de fapt astfel cum a fost expusă, precum și împrejurarea că, din conținutul discuțiilor purtate între inculpata A. și membrii echipajului de poliție, înregistrate cu bodycam-ul din dotare, a rezultat nu doar faptul că inculpata a recunoscut că, anterior conducerii autoturismului pe drumurile publice, consumase băuturi alcoolice, ci și faptul că aceasta era conștientă că rezultatul va demonstra un nivel mare al alcoolemiei în aerul expirat și în sânge (proces-verbal de redare discuții din 11.09.2023 - fl. 195 - 200 și planșă fotografică aferentă - fl. 201 - 203).

Inculpata a fost audiată atât în calitate de suspect (declarații suspect din 10.11.2022 - fl. 171-172), cât și în calitate de inculpat (declarații inculpat din 08.11.2023 - fl. 10-13), ocazie cu care a precizat că s-a aflat în stare de beție involuntară la momentul depistării în trafic, în seara de 08.02.2022.

În cauză, apărătorul ales al suspectei a solicitat efectuarea unei expertize, pentru calcularea retroactivă a alcoolemiei (fl. 100-125), cerere care a fost respinsă prin ordonanța din 24.10.2023.

Ulterior, a formulat plângere împotriva ordonanței de respingere a probei dispusă la data de 24.10.2023 (fl. 66 - 68), plângere care a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău (fl. 69-71).

La data de 21.11.2023 a fost înregistrată cererea formulată de A., în calitate de inculpată în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, cu următoarele obiective:

Prin ordonanța din 24.11.2023 s-a dispus respingerea cererii formulate de A., prin avocat ales, de efectuare a unei expertize medico-legale (fl. 51).

S-a reținut că, în esență, inculpata a precizat că, la data de 27.01.2023, a fost diagnosticată cu sindrom de fermentație intestinală, care exista însă și la data săvârșirii faptei, simptomatologia acestei afecțiuni fiind identică cu cea a unei persoane aflate în stare de ebrietate.

Raportat la această situație, inculpata a invocat cauza de neimputabilitate a intoxicației involuntare cu alcool, prevăzută de art. 29 din C. pen., atașând la dosarul cauzei și un articol de presă străină apreciat ca fiind relevant.

Analizând cererea inculpatei prin raportare la situația de fapt expusă de aceasta, actele medicale depuse în susținerea cererii și având în vedere dispozițiile art. 29 din C. pen., parchetul a constatat că cererea formulată este neîntemeiată.

Ulterior, inculpata a formulat plângere împotriva ordonanței de respingere a probei dispusă la data de 24.11.2023, plângere care a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău (fl. 61-62).

S-a mai arătat că inculpata a formulat cereri de consultare a dosarului, cereri care au fost admise și puse în executare.

Prin ordonanța nr. 110/C/2024 din 16.01.2024 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de A., prin avocat ales, de trimitere a dosarului nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău la un alt parchet egal în grad (fl. 18-20).

Față de cele ce preced, judecătorul de cameră preliminară a constatat că au fost îndeplinite prevederile art. 344 din C. proc. pen. referitoare la comunicarea către inculpată a unei copii a rechizitoriului și, respectiv, înștiințarea acesteia cu privire la obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător și termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

De asemenea, s-a constatat că au fost formulate cereri și excepții de către inculpată, prin apărător ales, cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Astfel, prin cererea depusă la data de 11.03.2024, inculpata a arătat că urmărirea penală s-a desfășurat cu încălcarea principiilor de bază ale procesului penal, respectiv cu încălcarea art. 4, art. 5, art. 8 și art. 10 din C. proc. pen. și a invocat art. 282 din C. proc. pen., respectiv nulitatea relativă a ordonanței din 24.11.2023 prin care i s-a respins proba cu expertiza medico legală, apreciind că această ordonanță încalcă principiile elementare enumerate mai sus și îi creează o vătămare gravă, respectiv trimiterea în judecată în condițiile în care consideră că există o cauză de neimputabilitate.

În continuare, inculpata a făcut câteva precizări legate de situația de fapt pentru a se putea înțelege motivele de nelegalitate invocate. Astfel, după aducerea la cunoștință a învinuirii și a cuantumului alcoolemiei, care i s-a părut exagerat și fără a avea un fundament în activitatea sa, a încercat să găsească o explicație la această situație de fapt. În acest sens, inculpata a ridicat această problemă cadrelor medicale care s-au ocupat de ea anterior faptei cu referire concretă la acest aspect, motiv pentru care în urma evaluărilor de specialitate i s-a recomandat efectuarea unor noi analize mult mai aprofundate. Procedurile urmate au vizat atât problemele hematologice urmate de trimiterea către medicul neurolog, pe fondul unor manifestări neurologice suspecte constând în tulburare amnezică și prosexică de limbaj, amețeli episodice, sindrom parestezic distal membre superioare și inferioare. Urmare a acestor demersuri și a corelării rezultatelor obținute, s-a constatat că inculpata suferă de *sindrom de fermentație intestinală*, caracterizat printr-o aglomerare a unor anumiți fungi la nivel intestinal, pe fondul consumului îndelungat de medicamente și suplimente ulterioare intervenției la nivel gastric, aceștia având proprietatea de a transforma rapid carbohidrații în etanol, pe fondul valorilor crescute critic ale homocisteinei și a conținutului reticulocitar de hemoglobină.

Cronologic, în februarie 2021 a fost diagnosticată cu hernie hiatală, în martie 2021 a fost operată, a urmat tratamentul stabilit, în februarie 2022 a săvârșit fapta si abia în 27.01.2023 a fost diagnosticată cu acest sindrom, care însă exista la data faptei. Deși procurorul de caz a reținut că diagnosticul a fost dat abia în anul 2023, inculpata a apreciat că este important de văzut că acest diagnostic are la bază operația din anul 2021 și tratamentul medicamentos efectuat ulterior.

Inculpata a apreciat că elementele de mai sus explică în mare parte existența alcoolului în sânge la momentul săvârșirii faptei, însă se pune problema existenței vreunei vinovății în cauza, considerând că, raportat la aspectele medicale documentate, în cauză este vorba despre o veritabilă intoxicare involuntară cu alcool, care atrage cauza de neimputabilitate a intoxicației prevăzută de art. 29 din C. pen.

Raportat la cele invocate și pentru clarificarea situației, inculpata a învederat că, deși a solicitat în apărare efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă există posibilitatea ca alcoolemia să fi apărut din cauze medicale, această unică proba solicită în apărare a fost respinsă.

Inculpata a criticat faptul că ordonanța de respingere din 24.11.2023 are o motivare succintă și, în esență, se apreciază că a existat un consum de alcool anterior, deci nu are niciun rost efectuarea acestei expertize. Sub acest aspect, apărarea a apreciat că, în primul rând se impune a se face o deosebire clară între răspunderea penală și cea contravențională și a arătat că, potrivit declarației date de inculpată, anterior faptei s-a consumat o cantitate mică de alcool, maxim 50ml. Or, în opinia apărării, această cantitate de alcool nu are capacitatea de a produce o alcoolemie în sânge de aproximativ 2%, astfel încât, în condițiile în care răspunderea penală apare după o concentrație de 0,8%, este clar că sub această alcoolemie răspunderea este contravențională și oricine și-o poate asuma sub aspect subiectiv.

S-a mai arătat că problema apare în cazul în care deși cunoști că ai consumat o cantitate de alcool care nu poate atrage răspunderea penală, apare situația în care concentrația să fie mai mare decât cea legală, punct în care apare un concurs între răspunderea contravențională asumată și cea penală neasumată, care se datorează unor cauze necunoscute la acel moment.

Apărarea a arătat că aceasta este ipoteza pe care inculpata a încercat să o prezinte, dar care nu a fost corect înțeleasă și a considerat că prezența în sânge a unei alcoolemii datorate bolii, indiferent de un consum sau nu anterior, poate induce ideea că sub aspect subiectiv nu a existat o asumare a răspunderii penale. În concluzie, s-a apreciat că stabilirea elementelor solicitate în cererea de probe avea o mare importanță pentru stabilirea corectă a laturii subiective și s-a făcut trimitere inclusiv la opinia exprimată de expertul parte în cursul urmăririi penale, apreciind, deopotrivă, că pentru aflarea adevărului se impunea administrarea acestei probe. A arătat că sancțiunea pentru respingerea probei este nulitatea actului prin care s-a dispus acest lucru.

Apărarea a mai arătat că, procedând de o asemenea manieră, procurorul a încălcat dreptul inculpatei la o apărare efectivă, care nu presupune doar posibilitatea de a invoca o probă, ci administrarea acesteia în condițiile legale.

Pe lângă respingerea probei, inculpata a apreciat că organul judiciar nu avea competența de a analiza un act medical complex, precum cel depus la dosar, ci o comisie de medici legiști.

Conchizând, inculpata a susținut că este de netăgăduit că în cauza de față există un dubiu cu privire la vinovăția penală, cu argumentarea că posibilitatea ca alcoolemia din sânge să fi apărut, chiar parțial, din cauze medicale pune la îndoială acuzația care i se aduce, iar acest dubiu ar fi trebuit interpretat în favoarea acesteia. S-a mai apreciat că această interpretare este obligatorie pentru toate organele judiciare, deci inclusiv și pentru procuror, iar încălcarea acestei prezumții de nevinovăție duce la nulitatea actelor de urmărire penală, rolul judecătorului de camera preliminară fiind acela de a remedia aceste deficiențe.

În fine, apărarea a mai susținut că, din cauză că procurorul nu poate fi obligat să dea o anumită soluție, trebuie găsită o soluție procedurală prin care urmărirea penală să fie făcută în condiții de legalitate, iar acesta este motivul pentru care solicită trimiterea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale în sensul celor de mai sus.

În drept, au fost invocate prevederile art. 342 și următoarele din C. proc. pen.

Analizând cererile și excepțiile astfel cum au fost formulate de inculpata A., judecătorul de cameră preliminară a constatat că acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, reținând, în esență, că cererile și excepțiile ce pot fi invocate în procedura de cameră preliminară pot viza, în mod exclusiv, neregularități ale actului de sesizare, motive de nulitate a actelor de urmărire penală ori de excludere a probelor administrate în aceeași fază a procesului penal.

S-a mai arătat că orice alte critici la adresa urmăririi penale se constituie în apărări care vizează fondul cauzei, pot conduce la o soluție de achitare sau încetare a procesului penal și nu pot fi valorificate în procedura de cameră preliminară, ci în etapa judecății, subliniind că judecătorul de cameră preliminară se limitează la a efectua doar controlul asupra legalității rechizitoriului, nu și cel asupra temeiniciei sale.

De asemenea, în camera preliminară se verifică legalitatea administrării probelor, adică a modului în care au fost administrate probele pe parcursul urmăririi penale, verificarea rezumându-se doar la respectarea legii procesual penale de către procurorul de caz, fără a se lua în considerare temeinicia probelor și modul în care acestea se coroborează, ori dacă demonstrează acuzațiile formulate în rechizitoriu.

Prin urmare, s-a arătat că judecătorul de cameră preliminară verifică procedura, cazurile și condițiile expres enunțate în lege, conform cărora pot fi administrate probele prin intermediul mijloacelor de probă, excluderea probelor dispunându-se numai în situația în care se constată că acestea au fost administrate în mod nelegal, nu și în situația în care acestea nu sunt relevante.

Un ultim aspect pe care îl verifică judecătorul de cameră preliminară este legalitatea actelor procesuale și procedurale efectuate de către organele de urmărire penală, indiferent de natura și scopul lor, oportunitatea actelor de urmărire penală și modalitatea practică în care a acționat procurorul neputând face obiectul controlului în procedura camerei preliminare.

Raportând aspectele cu caracter general expuse în mod detalitat în cuprinsul încheierii la datele cauzei, judecătorul de cameră preliminară a reținut că inculpata A. a solicitat, în esență, constatarea nulitatii ordonanței din 24.11.2023 prin care i s-a respins proba cu expertiza medico legală, apreciind că această ordonanță încalcă principiile elementare enumerate mai sus și îi creează o vătămare gravă, respectiv trimiterea în judecată în condițiile în care consideră că există o cauză de neimputabilitate.

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că, în speță, rechizitoriul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău cuprinde toate secțiunile prevăzute de dispoziția legală evocată, procurorul realizând o prezentare amplă a situației de fapt pe care a desprins-o din probatoriul administrat în cauză, indicând neechivoc încadrarea juridică a acesteia, mijloacele de probă pe care se sprijină acuzațiile aduse inculpatei, succesiunea actelor de urmărire penală efectuate, precum și suficiente date privind profilul inculpatei și analiza apărărilor acesteia; dispozitivul actului de sesizare nu prezintă nicio deficiență în ce privește identitatea persoanei trimise în judecată, faptele reținute în sarcina acesteia, încadrarea juridică și esența situației de fapt, astfel că judecătorul de cameră preliminară a apreciat că a fost legal sesizat cu soluționarea cauzei de față.

Totodată, judecătorul a observat că rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, fiind astfel îndeplinite, sub aspectul conținutului actului de sesizare, toate cerințele impuse de art. 328 raportat la art. 386 alin. (2) din C. proc. pen., iar Curtea de apel Bacău este competentă material și teritorial să soluționeze cauza de față, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (1) lit. d) și art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Pe palierul actelor de urmărire penală și al probelor administrate în cauză, analiza ex propriis sensibus efectuată de judecătorul de cameră preliminară relevă, contrar afirmațiilor inculpatei A., că nu este incident niciun motiv dintre cele expres și limitativ prevăzute de legiuitor în cuprinsul art. 281 sau art. 282 din C. proc. pen., care să atragă sancțiunea nulității absolute sau sancțiunea nulității relative a ordonanței prin care s-a respins cererea privind efectuarea unei expertize medico-legale.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la apărare al inculpatei, ca urmare a refuzului organelor de urmărire penală de a efectua expertiza solicitată, judecătorul a notat că, sancțiunea care intervine în cazul încălcării acestui drept ar putea fi numai aceea a nulității relative care, potrivit art. 282 din C. proc. pen., este condiționată de producerea și dovedirea unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului, situație care nu se regăsește în speță.

Judecătorul a subliniat că invocarea unei vătămări nu echivalează cu dovedirea vătămării respective, astfel că din perspectiva presupusei nesocotiri a dreptului inculpatei la un proces echitabil era imperios necesar ca apărarea să indice în ce constă lezarea acestui drept, nu la nivel teoretic, ci într-o manieră concretă, efectivă, pentru ca judecătorul să poată aprecia dacă o atare vătămare este sau nu remediabilă și care este mecanismul compensatoriu optim.

În situația dedusă judecății, contrar alegațiilor inculpatei, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel a reținut că dispozițiile legale nu au fost deturnate de la scopul lor, că modalitatea de obținere a probelor a fost echitabilă în ansamblu, iar inculpata nu a suferit din perspectiva analizată nicio restrângere a dreptului la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil, care să fie incompatibilă cu exigențele impuse de art. 6 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel fiind, verificând în ansamblu dosarul de urmărire penală, judecătorul a constatat că toate probele pe care se sprijină rechizitoriul au fost administrate cu respectarea principiilor legalității și loialității, iar mijloacele de probă scrise și procesele-verbale atașate la dosar respectă cerințele instituite de art. 198 și art. 199 din C. proc. pen.

Totodată, s-a reținut că respingerea motivată a unei cereri de probatoriu în cadrul urmăririi penale nu poate constitui obiect al analizei efectuate în acest stadiu procesual, depășind atribuțiile și competența judecătorului de cameră preliminară.

Se poate conchide, așadar, că procurorul a respectat dispozițiile legale care guvernează efectuarea actelor de urmărire penală, iar stabilirea întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii penale a persoanei trimise în judecată excedează competenței funcționale a judecătorului de cameră preliminară, în condițiile în care acuzațiile sunt lipsite de echivoc, revenind instanței învestite cu soluționarea fondului cauzei să verifice dacă sunt incidente toate condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă și să dispună în consecință, pe baza întregului probatoriu ce urmează a fi administrat.

Deși este conștientă de limitele analizei circumscrise procedurii de cameră preliminară, inculpata face trimitere la materialul probatoriu administrat pe parcursul urmăririi penale, apreciind că acesta este insuficient pentru a răsturna prezumția de nevinovăție și urmărind astfel să demonteze afirmațiile procurorului și să combată concluziile acuzării care, în opinia acesteia, sunt vădit incorecte, argumente care pot fi valorificate exclusiv în cadrul cercetării judecătorești, deoarece vizează în mod evident fondul cauzei.

În actuala reglementare, față de dispozițiile exprese și neechivoce ale art. 346 alin. (3) lit. a)-c) din C. proc. pen., care vizează situațiile clar delimitate în care se poate dispune restituirea cauzei, posibilitatea restituirii cauzei pentru insuficiența probatoriului este exclusă prin însăși voința legiuitorului, astfel că pretinsa absență a unor probe certe de nevinovăție nu ar putea fi valorificată decât în faza de judecată, ca temei al unei soluții de achitare pe fondul cauzei.

Valorificând coroborat aceste argumente, judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondate, toate cererile și excepțiile formulate de inculpata A., cu privire la legalitatea sesizării instanței și la legalitatea efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Față de toate acestea, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bacău a constatat că nu există nicio cauză de nulitate absolută sau relativă a actelor de urmărire penală și care să impună trimiterea cauzei la parchet. De asemenea, a constatat că nu există excepții care să fie invocate din oficiu și nici cauze de neregularitate care să atragă restituirea cauzei la parchet sau excluderea vreuneia sau a mai multor probe.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestație inculpata A., care a reiterat fidel criticile invocate în fața judecătorului de cameră preliminară de la instanța de fond, susținând că soluția pronunțată de acesta este netemeinică, nelegală și insuficient motivată.

Examinând actele dosarului și încheierea contestată prin prisma criticilor formulate de inculpata A., iar din oficiu, numai sub aspectul cazurilor de nulitate absolută, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 347 alin. (1), (4) din C. proc. pen., Înalta Curte, completul de doi judecători, apreciază nefondată contestația formulată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, completul de doi judecători, reține că interpretarea sistematică a dispozițiilor procesual-penale pertinente în materia contestației - respectiv art. 425

1

alin. (1) și (4) coroborate cu art. 347 alin. (4) din C. proc. pen. - relevă caracterul limitat devolutiv al acestei căi de atac, concretizat în aceea că legalitatea încheierii atacate poate fi cenzurată, în principiu, în limitele criticilor formulate explicit de contestatoare și, numai prin excepție, din oficiu, din perspectiva cazurilor de nulitate absolută.

În speță, criticile contestatoarei inculpate pot fi subsumate aspectelor ce țin de legalitatea efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, apărarea invocând în concret nulitatea ordonanței prin care a fost respinsă cererea inculpatei de efectuare a unei expertize medico-legale și caracterul incomplet al urmăririi penale.

În coordonatele de analiză astfel determinate de autoarea căii de atac, pe de o parte, și de neconstatarea, din oficiu, a unor eventuale cazuri de nulitate absolută prevăzute de art. 281 din C. proc. pen., pe de altă parte, instanța de contestație va limita cenzura sa la problematica legalității efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, astfel cum au fost invocate de către contestatoare.

Prealabil, Înalta Curte, completul de doi judecători, reține că rolul procedurii în camera preliminară este acela de a reprezenta un filtru privind aspecte exclusiv de legalitate asupra cauzei penale (soluționate de procuror prin dispoziție de trimitere în judecată), filtru exercitat după trimiterea în judecată și până la momentul începerii judecății. În cursul acestei proceduri nu se analizează temeinicia acuzației, substanța probelor ori numărul lor. Așadar, este o fază procesuală obligatorie în situația emiterii rechizitoriului prin care se dispune trimiterea în judecată a unei persoane, etapă plasată între faza de urmărire penală și faza de judecată.

De altfel, stabilind coordonatele de principiu în care judecătorul de cameră preliminară poate exercita competențele atribuite de art. 54 lit. b) din C. proc. pen. sub aspectul legalității administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, jurisprudența a statuat că, având un caracter eminamente de drept, subsumat exigențelor de formă și conținut ale actelor procedurale, de concordanță a acestora din urmă cu actele procesuale pe care le încorporează ori cu dispozițiile legale pertinente în faza de urmărire penală, examenul judecătorului de cameră preliminară presupune evaluarea probelor din unica perspectivă a legalității (sau, după caz) a loialității administrării lor. Judecătorului nu îi sunt atribuite normativ, în această fază, prerogative de cenzură a oportunității actului prin care s-a dispus/respins administrarea unei probe sau a opțiunii organului de urmărire penală de a da eficiență doar unora dintre probele administrate în faza inițială a procesului.

În al doilea rând, în definirea limitelor verificărilor efectuate în camera preliminară, sunt pertinente normele relative la nulități, ele disciplinând atât participanții procesuali îndreptățiți a invoca încălcări ale legii în faza de urmărire penală, cât și coordonatele procedurale în care astfel de încălcări pot fi invocate în camera preliminară.

În acest context normativ și interpretativ, Înalta Curte reține că prin ordonanța din data de 24 octombrie 2023, emisă în dosarul nr. x/2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a respins cererea formulată de contestatoare, prin apărător ales, de efectuare a unei expertize medico-legale pentru calculul retroactiv al alcoolemiei inculpatei, pentru stabilirea unei posibile influențe asupra valorilor alcoolemiei ca urmare a anemiei cauzate de deficit de vitaminele B9 și B12 și pentru stabilirea valorii alcoolemiei în cazul în care inculpata (suspectă la acea dată) nu ar fi suferit de anemie (macrocitoză), cu argumentarea, în esență, că nu se impune efectuarea unui calcul retroactiv pur teoretic al alcoolemiei, întrucât nu există niciun dubiu cu privire la faptul că inculpata (suspectă la momentul emiterii ordonanței) a condus autoturismul în data de 08.02.2022 cu o alcoolemie peste limita de 0.80 g ‰, cu privire la acest aspect cauza fiind lămurită prin probă certă, respectiv prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. A12/234 din data de 14.02.2022, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Bacău.

Totodată, procurorul de caz a apreciat că, prin raportare la cantitatea de alcool consumată și la valoarea alcoolemiei care este mult peste limita legală și în scădere (de la 2,02 g ‰ la 1,84 g ‰), nici eventuala anemie rezultată din carența de vitaminele B9 și B12 de care ar suferi contestatoarea nu este de natură să creeze vreun dubiu cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., care este o infracțiune de pericol.

Se constată că soluția procurorului de caz astfel dispusă a fost menținută prin ordonanța din data de 16 noiembrie 2023 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în lucrarea nr. 82/II/1/2023, prin respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de inculpata A., prin apărător ales, împotriva ordonanței din data de 24 octombrie 2023, emisă în dosarul nr. x/2023 al aceleiași unități de parchet.

Potrivit art. 100 alin. (1)-(4) din C. proc. pen., ce poartă denumirea marginală "Administrarea probelor", "(1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.

(2) În cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale.

(3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare.

(4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când: a) proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză; b) se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; c) proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu; d) proba este imposibil de obținut; e) cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită; f) administrarea probei este contrară legii.".

Se mai reține că potrivt art. 3 alin. (1), (4) și 6 din C. proc. pen., " (1) În procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare: a) funcția de urmărire penală; b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată; d) funcția de judecată.", "(4) În exercitarea funcției de urmărire penală, procurorul și organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată.", "(6) Asupra legalității actului de trimitere în judecată și probelor pe care se bazează acesta, precum și asupra legalității soluțiilor de netrimitere în judecată se pronunță judecătorul de cameră preliminară, în condițiile legii.".

Prioritar, Înalta Curte constată că această reglementare consacră aplicarea principiului separației funcțiilor judiciare în procesul penal, potrivit căruia funcția de urmărire penală revine exclusiv Ministerului Public, prin intermediul procurorului, căruia îi este recunoscută, în virtutea dispozițiilor legale, o marjă de apreciere asupra utilității, necesității și oportunității administrării probelor în cursul urmăririi penale.

Prin urmare, în exercitarea prerogativelor sale, procurorul are competența de a stabili mijloacele de probă ce urmează a fi administrate, în considerarea scopului urmăririi penale, respectiv aflarea adevărului și formarea unei convingeri cu privire la existența infracțiunii, identificarea făptuitorului și stabilirea răspunderii penale a acestuia.

În acest cadru normativ, judecătorul de cameră preliminară nu poate interveni asupra deciziilor procesuale ale procurorului privind conduita anchetei sau strategia probatorie adoptată, competența instanței în această etapă procesuală fiind strict delimitată de dispozițiile legii și limitată la exercitarea unui control de legalitate asupra actelor de urmărire penală și a actului de sesizare a instanței.

Astfel, contrar susținerilor apărării, judecătorul de cameră preliminară nu este abilitat să analizeze temeinicia trimiterii în judecată, să aprecieze asupra necesității anumitor probe ori să impună organului de urmărire penală administrarea altor mijloace de probă decât cele efectiv realizate în cursul urmăririi penale.

Această arhitectură normativă are menirea de a garanta echilibrul între funcțiile judiciare în procesul penal și de a preveni orice formă de interferență a instanței în sfera atribuțiilor procurorului. Controlul exercitat de judecătorul de cameră preliminară are, așadar, un caracter juridic riguros, orientat exclusiv spre verificarea conformității actelor de urmărire penală cu dispozițiile legale aplicabile, fără a permite instanței substituirea în activitatea de urmărire penală.

Așadar, orice extindere a competenței judecătorului dincolo de limitele legal stabilite, în sensul influențării deciziilor procurorului referitoare la strategiile de administrare a probatoriului, ar echivala cu o încălcare gravă a principiului separației funcțiilor judiciare, compromițând însăși structura echitabilă și adversarială a procesului penal.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că temeinicia respingerii, prin ordonanța din 24 octombrie 2023, a unei cereri de probă formulate de inculpată, precum și opțiunea procurorului de a valorifica concluziile buletinului de analiză toxicologică nr. x din data de 14.02.2022, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Bacău reprezintă expresia exercitării dreptului atribuit acestui organ judiciar de dispozițiile art. 100 alin. (1), (3), art. 103 alin. (1) și art. 286 din C. proc. pen. și nu poate fi cenzurat, sub aspectul temeiniciei sale, în această fază a procesului, ci doar în cursul judecății, prin recurgerea la alte instituții menite să asigure testarea fiabilității probelor, în condițiile de contradictorialitate specifice acestei faze a procesului.

Aceasta deoarece, așa cum s-a arătat și în cele ce preced, în cazul probatoriilor, organului de urmărire penală îi sunt recunoscute prerogative de apreciere a probelor similare celor atribuite instanței, precum și dreptul de a dispune sau respinge motivat o probă, în condițiile prevăzute de art. 100 alin. (3), (4) din C. proc. pen.. Rezultă, prin urmare, că decizia procurorului de a respinge sau valorifica o anumită probă nu poate face, eo ipso, obiectul cenzurii în camera preliminară, în unicul scop de a se reține netemeinicia acelei decizii.

În plus, reținerea caracterului neîntemeiat al cererii de administrare a probei în faza de urmărire penală nu aduce atingere dreptului procesual al contestatoarei de a propune administrarea aceleiași probe în cursul judecății, instanța de fond fiind învestită cu plenitudinea de jurisdicție necesară pentru a încuviința mijloacele de probă apreciate ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în condițiile legii.

Prin urmare, criticile referitoare la caracterul incomplet al urmăririi penale antamează chestiuni ce țin de evaluarea temeiniciei probatoriului, critici care, contrar aprecierii contestatoarei, nu pot fi cenzurate în camera preliminară. În această fază, judecătorul nu verifică dacă probatoriul administrat în faza de urmărire penală are aptitudinea de a susține poziția acuzării ori, dimpotrivă, teza apărării, ci urmărește să cenzureze, numai în limitele fixtate de părți prin cererile lor și, prin excepție, din oficiu, aspectele de legalitate a actelor prin care s-au încuviințat sau administrat probe anume determinate.

Nefondate sunt și susținerile privind insuficienta motivare a hotărârii atacate, Înalta Curte constatând că judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanțe a răspuns efectiv criticilor formulate de inculpată, instanța de contestație fiind în măsură să deceleze și să cenzureze raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția de respingere a excepțiilor formulate de inculpată în procedura de cameră preliminară.

De altfel, se reține că motivarea unei hotărâri judecătorești nu presupune un răspuns detaliat la fiecare argument adus de inculpați, astfel cum s-a reținut constant în practica CEDO.

Ca atare, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o cerință inerentă echității procedurii, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 28 aprilie 2005 subliniindu-se că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective", acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică examinate de către instanța sesizată.

Deși art. 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument. Întinderea obligației privind motivarea poate varia în funcție de natura deciziei (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței: trebuie să se țină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justițiabil le poate ridica în instanță și de diferențele din statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentarea și redactarea hotărârilor și deciziilor (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

În aceste coordonate de principiu, contrar susținerilor contestatoarei inculpate, Înalta Curte constată că judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Bacău a răspuns în mod efectiv susținerilor și problemelor de drept invocate de către inculpată în camera preliminară, argumentele acesteia din urmă fiind în mod real analizate.

Prima instanță a examinat explicit criticile inculpatei și, în raport de conținutul acestora, a statuat că aspectele sesizate excedează acestei faze procesuale, neputând fi analizate decât de către instanța de judecată, în procedura judecății în fond. O atare concluzie tranșează în substanță problemele ridicate de contestatoare și permite instanței de control judiciar să examineze legalitatea soluției dispuse.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 2 judecători apreciază încheierea atacată ca fiind legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 347 și art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpata A. împotriva încheierii nr. 11 din data de 07 mai 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Totodată, având în vedere că inculpata se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpata A. împotriva încheierii nr. 11 din data de 07 mai 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din camera de consiliu, astăzi, 03 octombrie 2024.