ÎCCJ, Secția penală

Prima critică a inculpatului vizează în esență, necompetența organelor de cercetare penală care au dispus oprirea sa în trafic, dedusă din faptul că aceasta s-ar fi efectuat în mod nelegal de către alți angajați ai poliției decât cei de la Serviciul Rutier și, nejustificat, pentru că nu încălcase nicio regulă de circulație. Inculpatul acreditează ideea unei acțiuni organizate a organelor de poliție, de urmărire a sa, anterior actului conducerii și construirii unei acuzații în mod fictiv și abuziv, profitând de faptul că inculpatul se afla în perioada de suspendare sub supraveghere aferentă unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii, acuzație nouă care ar atrage o sancțiune privativă de libertate. Din procesul-verbal de analiză a imaginilor video din 19.12.2022 - dosar urmărire penală, rezultă că organele de poliție au urmărit în trafic autoturismul condus de către inculpat și l-au determinat să se oprească la ora 11:29.35. Autorul filmării s-a apropiat de autoturism, și-a declinat identitatea - "agent K. de la Poliția municipiului Zalău" și i-a solicitat șoferului actele la control, informându-l pe acesta că nu poartă centura de siguranță și că a fost oprit în trafic pentru un control. La ora 11:30.46, inculpatul A. este întrebat de către agentul șef de poliție E. dacă a consumat băuturi alcoolice, acesta răspunzând negativ. La ora 11:33.26 - ora de pe filmare (ora 11.34.42 de pe înscrisul emis de etilotest), acesta fiind testat cu aparatul etilotest din dotare. În ce privește modalitatea de sesizare a organelor judiciare, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din 7.10.2022, întocmit de procurorul L. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a reținut faptul că la ora 12:17, procurorul a fost contactat telefonic de către lucrătorul de poliție E. din cadrul Poliției municipiului Zalău - Biroul Rutier, fiind informat despre faptul că organele de poliție rutieră ar fi procedat la oprirea în trafic, pe raza municipiului Zalău, a unui autoturism condus de către inculpat, care și-a declinat calitatea de avocat. Pe fondul comportamentului suspect al conducătorului auto, acesta a fost supus testării cu aparatul etilotest și a refuzat testarea cu aparatul drog test. Inculpatul A. a fost însoțit la UPU Zalău pentru recoltarea de probe biologice, a refuzat să îi fie recoltate probe de sânge, invocând o fobie de ace și a fost de acord să îi fie recoltate probe de urină. Așa cum rezultă din procesul-verbal de sesizare din oficiu, în jurul orei 13:16, procurorul a fost informat că rezultatele au indicat prezența în corpul sus - numitului a unor substanțe psihoactive - THC - tetrahidrocanabinol. După verificarea și confirmarea calității de avocat a inculpatului, apreciind incidente prevederile art. 56 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 38 alin. (1) lit. d) și 292 C. proc. pen., procurorul s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 336 alin. (2) C. proc. pen. Potrivit art. 55 C. proc. pen., organele de urmărire penală sunt procurorul, organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale. Potrivit art. 281 alin. (1) lit. b)/1 C. proc. pen., constituie motiv de nulitate absolută încălcarea dispozițiilor legale privind competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. Potrivit prevederilor art. 56 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în ipoteza dedusă prezentei analize, dată fiind calitatea de avocat a inculpatului, care era cunoscută de la momentul încheierii procesului-verbal de sesizare din oficiu din 7.10.2022, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror. Prin urmare, evaluarea respectării dispozițiilor legale privind competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală se raportează în mod obligatoriu la procuror, de vreme ce organele de cercetare penală ale poliției judiciare nu aveau competență de efectuare a urmăririi penale. Evaluând legalitatea sesizării organelor de urmărire penală, în speță a procurorului, s-a reținut că unul din modurile legale de sesizare a organelor de urmărire penală este, conform art. 288 C. proc. pen., sesizarea din oficiu. Potrivit art. 293 C. proc. pen., în cazul infracțiunii flagrante, sesizarea poate proveni și de la organele de ordine publică și de siguranță națională, care, după ce au descoperit comiterea unei infracțiuni în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire, întocmesc un proces-verbal cu aspectele constatate, pe care îl înaintează de îndată organelor de urmărire penală. Așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, As. E. și Ag. H. din cadrul Poliției municipiului Zalău -Biroul Rutier Zalău, As. F. și Ap. G. din cadrul Poliției municipiului Zalău - Biroul Ordine și Siguranță Publică, sunt membrii echipajelor de poliție care au procedat la oprirea autoturismului condus de către inculpat. Potrivit adresei nr. x/16.05.2023 a IPJ Sălaj - Serviciul Resurse Umane, agentul șef principal de poliție F. deținea calitatea de polițist rutier din data de 10.03.2016, iar agentul principal de poliție G. deținea calitatea de polițist rutier din data de 3.08.2017. Ca atare, se constată că oprirea în trafic a inculpatului s-a efectuat de către polițiști din cadrul Poliției municipiului Zalău -Biroul Rutier Zalău și din cadrul Poliției municipiului Zalău - Biroul Ordine și Siguranță Publică, aceștia din urmă având însă calitatea de polițist rutier. Raportând situația de fapt la prevederile legale incidente (art. 2, art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 177, art. 179 alin. (1) și (3) și art. 182 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002), care permit oprirea în trafic a unui conducător auto de către polițistul rutier sau de către echipe mixte, din care face parte un polițist rutier, judecătorul de cameră preliminară a reținut că nu s-au încălcat prevederile legale care reglementează competența organelor de poliție, în ce privește oprirea în trafic a inculpatului. Nu interesează în prezenta procedură în ce manieră sau din ce surse au aflat organele de constatare informația care a stat la baza opririi inculpatului în trafic, putea să nu existe nicio informație externă, putea fi un control de rutină, în limitele de competență ale organelor de poliție rutieră. Cert este faptul că inculpatul a fost oprit în trafic și ulterior, transportat la spital în vederea prelevării de probe biologice, de către o echipă formată din mai mulți agenți de poliție rutieră. Pe de altă parte, actele de oprire în trafic, de identificare a conducătorului auto, de recoltare a mostrelor biologice sunt tipice activității care a stat la baza constatării infracțiunii flagrante și apoi, a sesizării organelor de urmărire penală, deci nu constituie acte de urmărire penală. Prin raportare la dispozițiile legale enunțate cu privire la competența de constatare a infracțiunilor flagrante, se constată că nu a fost identificată nicio încălcare a prevederilor legale, care să atragă nulitatea actului. Ca atare, nici sesizarea organelor de urmărire penală nu este afectată de vreun viciu de nelegalitate, care să atragă nulitatea actului de sesizare. Pentru aceste motive, toate criticile formulate de inculpat în procedura camerei preliminare, cu referire la pretinsa nelegalitate a opririi sale în trafic de către organe de poliție necompetente și fără vreun motiv legal care să o justifice, sunt nefondate. Subsecvent, nu pot fi primite nici criticile care vizează pretinse falsuri comise de procurorul care a efectuat urmărirea penală, în diferitele acte de procedură întocmite, în care s-a făcut mențiune despre faptul că inculpatul fusese oprit în trafic de către organele de poliție rutieră, pentru că acele mențiuni s-au dovedit a fi reale, în raport de calitatea de polițist rutier a tuturor agenților care au participat la oprirea în trafic a inculpatului și la întocmirea procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Cu privire la critica privind etichetarea greșită a înregistrărilor efectuate de către polițiști cu camerele de tip body-cam, pentru aceleași argumente expuse, este lipsită de orice relevanță o etichetare greșită a acestor DVD-uri ca provenind de la polițiștii de ordine publică sau de la polițiștii de la poliția rutieră, de vreme ce toți polițiștii menționați, implicați în oprirea inculpatului în trafic, au deținut calitatea de polițist rutier la data desfășurării acelei activități. Subsecvent, mențiunile din procesul-verbal de analiză imagini video, cu privire la sursa înregistrărilor video, nu prezintă relevanță și nu afectează validitatea mijlocului de probă și a probei. Din același motiv, nu poate fi primită nici solicitarea inculpatului, de anulare a ordonanței de prelevare a probelor biologice, pe motivul că ar conține mențiuni false cu privire la starea de fapt, nefiind identificate astfel de mențiuni.

Cu privire la critica inculpatului, vizând greșitele mențiuni din procesele-verbale, catalogate ca fiind falsuri, ale numărului de plicuri găsite în autoturism la controlul acestuia, s-a reținut că în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, la dosar de urmărire penală, s-a făcut mențiune despre un plic transparent, scos de inculpatul A. din portiera stânga față a autoturismului, care conține "una pungă de plastic --- și un plic transparent...", s-a arătat că, în raport de obiectul acuzației deduse judecății, respectiv comiterea de către inculpat a unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și în condițiile în care pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000 inculpatul este cercetat în cadrul unui alt dosar penal, nu are legătură cu acuzația. Criticile vizând pretinsa sigilare a acelui plic și mențiunile despre sigilare, nu interesează din același motiv, al lipsei de legătură cu obiectul prezentei acuzații.

Cu privire la critica inculpatului, vizând pretinsele falsuri din conținutul ordonanței de efectuare în continuare a urmăririi penale, din data de 20.12.2022, ordonanței de începere a urmăririi penale din data de 07.10.2022, procesului-verbal de sesizare din oficiu din data de 07.10.2022 în care se menționează că la ora 12:17, moment la care inculpatului nu îi fusese recoltată proba de urină, procurorul a fost contactat telefonic de către un polițist din cadrul biroului rutier care l-a anunțat că poliția rutieră a procedat la oprirea în trafic a numitului A., judecătorul de cameră preliminară nu a găsit nicio neregulă.

De asemenea, nu a fost primită critica inculpatului, de înlăturare a mijloacelor de probă constând în declarațiile de martor ale polițiștilor audiați, pe motivul că acestea ar conține "mărturii mincinoase". În procedura camerei preliminare, se cenzurează mijloacele de probă, nu din perspectiva conținutului, ci a eventualelor nereguli în procedura de administrare a probelor. De altfel, există la dosar atașați, suporții optici care conțin înregistrările efectuate cu ocazia audierii martorilor, ceea ce va permite verificarea declarațiilor martorilor, din perspectiva acurateței consemnărilor în mijloacele de probă scrise. Corespondența depozițiilor martorilor cu starea de fapt relevată de către inculpat, în contra stării de fapt expuse în actul de acuzare, este aptă a fi stabilită de către judecător în procesul de evaluare a probațiunii, în faza de judecată. Critica potrivit căreia procurorul ar fi procedat nelegal, în sensul că ar fi influențat în mod direct martorii cu ocazia audierii lor, este o chestiune de analiză pe fond a depozițiilor de martor, care incumbă instanței de judecată, în faza de judecată. Judecătorul va avea la dispoziție pentru verificarea fidelității consemnărilor din declarațiile de martori, înregistrările audio-video ale declarațiilor, iar, pe de altă parte, dacă sunt dubii cu privire la consemnare, se poate proceda la reaudierea martorilor pentru a se lămuri aspectele neclare. La maniera la care este formulată această critică de către apărare, în sensul că procurorul ar fi acționat cu rea-credință și ar fi manipulat persoanele audiate, se apreciază că se invocă o conduită abuzivă a acuzării, care trebuie însă dovedită, în opoziție cu prezumția de bună-credință a organelor judiciare, în activitatea de înfăptuire a actului de justiție. Conduita procurorului trebuie evaluată în primul rând din perspectiva faptului că, fiind titular al acțiunii penale, are o poziție procesuală aparte, oarecum subiectivă, aceea de acuzator public, care acționează pentru realizarea scopului procesului penal, în vederea apărării ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor. Este adevărat că o eventuală încălcare de către procuror a dispozițiilor legale privind audierea martorilor poate fi invocată în acord cu art. 282 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., în faza camerei preliminare. Excluderea probelor este plasată în plan secund în raport cu nulitatea, fiind subsumată acesteia, astfel încât ea poate interveni numai în măsura în care se constată în prealabil nulitatea absolută sau relativă a actului prin care s-a dispus, s-a autorizat sau s-a administrat proba. Ceea ce invocă inculpatul, că procurorul ar fi dispus consemnarea în declarațiile de martori a unor împrejurări care nu ar fi fost relatate de martori, afectând astfel validitatea conținutului depozițiilor este o acuzație tipică de fals intelectual, or s-a constatat din înscrisurile depuse de apărare că inculpatul chiar a uzat de dreptul de a formula plângere penală împotriva organelor de urmărire penală, sub acest aspect. Pe de altă parte, în limitele de competență conferite de prerogativa judecătorului de cameră preliminară de a verifica legalitatea administrării probelor, această critică a inculpatului ar putea constitui o încălcare a principiului loialității administrării probelor în sens larg (nu în limitele art. 101 C. proc. pen.), potrivit căruia este interzisă utilizarea oricărei strategii sau manopere ce are ca scop administrarea cu rea-credință a unui mijloc de probă. Însă în măsura în care examinarea comparativă a înregistrărilor efectuate cu ocazia audierii martorilor nu a confirmat diferențe semnificative de conținut în raport de consemnările din declarațiile în format letric referitor la elementele esențiale ale audierii, iar persoanele audiate nu au avut vreo obiecție cu privire la consemnările efectuate, deși prevederile legale le permiteau efectuarea de completări, rectificări sau precizări, o evaluare a modului în care martorii își însușesc aspectele consemnate în declarațiile de la urmărire penală și, implicit, în ce măsură acestea reflectă acuratețea susținerilor lor, se poate efectua în faza de judecată, eventual prin supunerea martorilor unor noi audieri. Apoi, critica potrivit căreia procurorul ar fi permis martorilor să utilizeze telefonul mobil în cursul desfășurării audierilor nu poate fi primită, pentru că nu există o interdicție legală de a deține telefonul mobil în timpul audierii și nici nu s-a dovedit că deținerea telefonului mobil de către martori ar fi influențat în vreun fel depozițiile acestora sau consemnarea declarațiilor.

Cu privire la criticile inculpatului, privind procesul-verbal de control al autovehiculului, cu referire la pretinsa alegere nelegală a martorului asistent și la împrejurarea că martorul nu și-a recunoscut una din semnăturile depuse pe procesul-verbal, judecătorul de cameră preliminară a reținut că percheziția unui vehicul se efectuează în conformitate cu prevederile art. 167 C. proc. pen., aceste dispoziții legale făcând trimitere la necesitatea îndeplinirii condițiilor de la art. 165 alin. (2) C. proc. pen. și la procedura prev. de art. 162, 165 și 166 C. proc. pen., cu legătură la efectuarea percheziției corporale. Doar în situația efectuării percheziției domiciliare, în cazurile la care face referire art. 159 alin. (11) și alin. (15) C. proc. pen., este necesară prezența unui martor asistent. În condițiile în care dispozițiile legale nu prevăd cu necesitate prezența unui martor asistent la procedura percheziției corporale sau a unui vehicul, criticile inculpatului nu sunt apte să invalideze procesul-verbal de control al vehiculului, acesta îndeplinind toate condițiile de formă. Prezența martorului asistent constituie, oricum, cel puțin ipotetic, o garanție suplimentară cu privire la legalitatea procedurii desfășurate în aceste condiții, astfel că pretinsele nereguli invocate de către inculpat vor putea fi avute în vedere în cursul judecății, urmând a se verifica în ce măsură se confirmă și în ce măsură pot influența fiabilitatea probei.

Cu privire la criticile inculpatului relative la examenul clinic și procesul-verbal de recoltare mostre biologice întocmite cu ocazia prezentării inculpatului la Spitalul Județean de Urgență Zalău, în vederea recoltării de probe biologice de la inculpat, se invocă în fapt reaua-credință a agentului de poliție H. care a însoțit inculpatul și care ar fi încercat să determine medicul examinator să consemneze în mod neconform cu realitatea, că inculpatul a refuzat recoltarea de probe biologice, or, în prezenta procedură nu interesează conduita agentului de poliție, de vreme ce se constată că o pretinsă influență a sa asupra medicului examinator nu s-a concretizat în consemnarea vreunui aspect nereal.

Cu privire la critica potrivit căreia martorii F., G., H. și E. ar fi fost audiați de către procuror fără încunoștiințarea inculpatului și în absența apărătorului său, se constată că cei patru martori au fost audiați în 02.03.2023. La acel moment, se dispusese deja efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul A. (cu începere din 20.12.2022), însă nu era pusă în mișcare acțiunea penală față de acesta. În data de 04.01.2023, suspectului i-a fost adusă la cunoștință învinuirea și tot la acea dată, s-a depus delegația de asistare/reprezentare a suspectului, de către domnul avocat A.. Cu acea ocazie, apărătorul a solicitat eliberarea de fotocopii de pe materialul de urmărire penală, solicitare încuviințată prin ordonanța din 05.01.2023 . Tot în data de 04.01.2023, apărătorul ales al inculpatului a solicitat în conformitate cu art. 92 C. proc. pen., să fie încunoștințat cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală ce se va dispune în cauză dosar de urmărire penală). Potrivit adresei de la dosar de urmărire penală, în 27.02.2023, apărătorul ales al inculpatului a fost înștiințat despre faptul că în data de 02.03.2023, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj va avea loc audierea a 4 martori, activitățile fiind programate la orele 10:00, 11.00, 12.00, și 13.00. Înștiințarea i-a fost comunicată apărătorului pe email, în 27.02.2023 la ora 14:54, pe adresa de email indicată de apărător în cererea din 4.01.2023 . Ca atare, se constată că organele de urmărire penală au respectat dreptul avocatului suspectului, de a asista la efectuarea audierilor de martori din 02.03.2023, însă audierea martorilor în absența apărătorului suspectului nu a fost imputabilă organelor judiciare, de vreme ce apărătorul a fost înștiințat, dar nu s-a prezentat la audieri. Din această perspectivă, nu se constată vreo încălcare a dreptului la apărare. Susținerea apărării potrivit cărora martorii ar fi declarat mincinos este o apărare de fond, care poate fi avută în vedere de către judecător, subsecvent depășirii fazei de cameră preliminară. Respingerea cererilor inculpatului de administrare sau readministrare a unor probe în faza urmăririi penale nu constituie în sine și pentru acest motiv, o încălcare a dreptului la apărare al suspectului sau inculpatului. Administrarea de probe încă din faza in rem a procesului penal este obligatorie, în scopul lămuririi cauzei sub toate aspectele, cu privire la existența faptei și la identificarea făptuitorilor. Garanțiile respectării dreptului la apărare al suspectului sau inculpatului în faza de urmărire penală rezidă din obligația organelor de urmărire penală de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului și din dreptul recunoscut suspectului sau inculpatului ca, odată dobândită această calitate procesuală, să solicite administrarea de probe sau să solicite readministrarea acestora, în condiții de contradictorialitate. O garanție a readministrării acestor probe nu este oferită explicit de prevederile C. proc. pen., însă ea derivă din reglementarea dreptului la apărare conform art. 10 alin. (5) C. proc. pen. Ca atare, respectarea dreptului la apărare trebuie evaluată în ansamblu în faza de urmărire penală. În cauza dedusă judecății, se constată că inculpatul a formulat mai multe cereri în probațiune, care au fost respinse de procuror, motivat. Nimic nu a împiedicat apărarea ca după continuarea urmăririi penale in personam, suspectul și apoi inculpatul să ia cunoștință de conținutul probelor, să le conteste și eventual, să solicite readministrarea probelor în faza de urmărire penală. Însă procurorul a apreciat motivat că nu se impune readministrarea probelor privind reaudierea martorilor, de vreme ce i s-a acordat apărării posibilitatea să asiste la audiere, dar nu a uzat de act drept. În aceste condiții, a reclama ulterior încălcarea dreptului la apărare apare ca fiind o conduită neloială.

Cu privire la critica potrivit căreia procurorul ar fi trunchiat înregistrarea audio-video a declarației de suspect a numitului A. din data de 04.04.2023, oprind filmarea înainte de a se finaliza audierea suspectului A., fără a înregistra momentul citirii declarației și refuzul semnării acesteia, critica în sine nu poate duce la concluzia logică a faptului că s-ar fi afectat în vreun fel, prin această acțiune a procurorului, conținutul depoziției suspectului, ceea ce interesează de fapt în raport de acuzație. Oricum, aceste chestiuni, care nu afectează legalitatea administrării probei, pot fi invocate în faza de judecată și verificate, urmând a se evalua în ce măsură ar prezenta vreo relevanță. Împotriva încheierii nr. 4/2024 din data de 23 mai 2024 pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023, a formulat contestație, în termen legal, contestatorul inculpat A., iar prin motivele de contestație a invocat, în esență, aceleași critici pe care le-a formulat și în fața judecătorului de cameră preliminară de la prima instanță. De asemenea, contestatorul-inculpat a înțeles să conteste și încheierea din data de 06 martie 2024, prin care, în temeiul art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, a fost respinsă cererea formulată de către acesta, de activare a dreptului de a conduce și de restituire a permisului de conducere. Analizând contestațiile formulate de inculpatul M., pe baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată următoarele: Referitor la contestația declarată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 06 martie 2024, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023, Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală reține că din analiza dispozițiilor care reglementează procedura de cameră preliminară (art. 342-348 C. proc. pen.) se observă că legiuitorul nu a înțeles să stabilească competența de a se pronunța cu ocazia soluționării contestației întemeiate pe dispozițiile art. 347 C. proc. pen. și în privința încheierilor pronunțate în cadrul stabilit de O.U.G. nr. 195/2002. Pornind de la acest aspect, se constată că potrivit art. 342 C. proc. pen., "Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală". Conform art. 347 alin. (1) C. proc. pen., "În termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1)-(4) 2 C. proc. pen., procurorul, părțile și persoana vătămată pot face contestație. Contestația poate privi și modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor". În vederea stabilirii obiectului în calea de atac a contestației, sunt avute în vedere dispozițiile art. 345 și art. 346 C. proc. pen., la care face trimitere art. 347 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. Cum, în raport de aceste dispoziții, obiectul asupra căruia se realizează controlul în calea de atac a contestației de către completul format din 2 judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție stabilit conform art. 374 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. rap. la art. 34 lit. d) din Legea nr. 304/2022, nu privește și încheierile pronunțate în baza O.U.G. nr. 195/2002 (de altfel nu privește nici încheierile pronunțate în cazul măsurilor preventive, măsurilor asigurătorii în procedura de cameră preliminară conform art. 348 și art. 250 2 C. proc. pen.), per a contrario, devine evident că încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță din data de 06 martie 2024, nu poate fi analizată cu ocazia soluționării prezentei contestații. Relevante sub acest aspect, al obiectului prezentei contestații, sunt considerentele Deciziei nr. 5/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, care, chiar dacă se referă la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 348 C. proc. pen. privind competența de a se pronunța asupra măsurilor preventive pe durata soluționării contestației prevăzute de art. 347 C. proc. pen., stabilesc foarte clar limitele de învestire a instanței de control judiciar, în sensul arătat mai sus. În egală măsură s-a statuat și prin încheierea din 19 septembrie 2023 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2022, la momentul în care s-a procedat la verificarea măsurilor asigurătorii în temeiul art. 250 2 C. proc. pen. Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art. 425 1 C. proc. pen. referitoare la contestație, calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederi care sunt aplicabile ori de câte ori dispozițiile legale privitoare la contestația împotriva anumitor categorii de hotărâri nu derogă de la aceste dispoziții legale. Din acest punct de vedere, devine nerelevantă mențiunea din încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la primă instanță (Cu drept de contestație odată cu fondul cauzei, respectiv cu încheierea finală pronunțată în cameră preliminară), calea de atac fiind exclusiv prevăzută de lege, așa cum se arată în dispozițiile art. 129 din Constituția României. În plus, legiuitorul, prin dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 nu a stabilit o cale de atac în privința încheierilor pronunțate în temeiul art. 111 din acest act normativ, cum, de asemenea, nici prin Legea nr. 304/2022 nu a stabilit a formațiune de judecată competentă să soluționeze o atare cale de atac în procedura de cameră preliminară, similar verificării măsurilor preventive și măsurilor asigurătorii conform art. 348 și art. 250 2 C. proc. pen., singură ipoteză regăsindu-se în dispozițiile art. 408 alin. (2) și (3) C. proc. pen., cu privire la care legiuitorul s-a preocupat să reglementeze aceste aspecte, atunci când, cu ocazia exercitării căii de atac a apelului, această cale de atac se socotește făcută și împotriva încheierilor, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. Pentru aceste considerente, constatând că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - Completul de doi judecători de cameră preliminară a fost învestită cu soluționarea unei căi de atac neprevăzute de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalității căilor de atac, apreciază ca fiind o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În ceea ce privește contestația declarată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii penale nr. 4/2024 din data de 23 mai 2024, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023, Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală reține următoarele: Cu titlu preliminar, se rețin limitele și specificul obiectului procedurii camerei preliminare, astfel cum sunt definite explicit în cuprinsul dispozițiilor art. 342 din C. proc. pen., normă care statuează asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ, respectiv: competența instanței sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Procedura camerei preliminare este regle