ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 septembrie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 175 din 14 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Vișeu de Sus, în baza art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., nume anterior B., poreclit "C.", la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (faptă săvârșită la data de 6.07.2017).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce orice categorie de autovehicul, pe o perioadă de 1 an și 6 luni, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.

În baza dispozițiilor art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a conduce orice categorie de autovehicul, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.

În baza dispozițiilor art. 196 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă (faptă săvârșită la data de 6.07.2017).

În baza dispozițiilor art. 338 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia (faptă săvârșită la data de 6.07.2017).

În baza dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 4 luni, la care s-a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv 8 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce orice categorie de autovehicul, pe o perioadă de 1 an și 6 luni, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.

În baza dispozițiilor art. 45 alin. (1) și (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a conduce orice categorie de autovehicul, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere, pe durata termenului de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune Maramureș, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, în cadrul unei instituții publice aflate în subordinea Primăriei Orașului Borșa sau al Primăriei Orașului Vișeu de Sus; județul Maramureș; afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza dispozițiilor art. 94 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune Maramureș.

În baza dispozițiilor art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în regim de detenție în cazul nerespectării, cu rea-credință, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse ori în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus ca executarea pedepsei complementare stabilite să înceapă la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie stabilită va deveni executabilă doar în ipoteza executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenție.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 25 alin. (1), art. 86 din C. proc. pen. raportat la art. 1357 din C. civ. și art. 49, art. 55 din Legea 136/1995, s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă D., și a fost obligată partea responsabilă civilmente, asigurătorul Societatea E. S.A., cu sediul în Voluntari, jud. Ilfov, la plata, către partea civilă menționată, a sumei de 246 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 3.000 euro la cursul de referință leu/euro, stabilit de Banca Națională a României, în ziua plății, cu titlu de daune morale.

În baza art. 276 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea E. S.A., la plata, către partea civilă D., a sumei de 2.500 euro la cursul de referință leu/euro; stabilit de Banca Națională a României în ziua plății, reprezentând cheltuieli judiciare constând în onorariu avocat și suma de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare constând în onorariu expert asistent.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 1.900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 RON reprezentând cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A., partea civilă D. și partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A..

Prin decizia penală nr. 111/A din 26 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de către inculpatul A. și partea civilă D. împotriva sentinței penale nr. 175/2022, pronunțate de Judecătoria Vișeu de Sus, la data de 14.03.2022, în dosarul nr. x/2019, pe care a desființat-o în parte, în latura penală, în ceea ce privește soluția de condamnare a inculpatului pentru unele infracțiuni, modalitatea de executare a pedepsei principale și, în latura civilă a cauzei, cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale acordate părții civile D. pentru daune morale și, rejudecând cauza în aceste limite:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală apelată și s-au repus în individualitatea lor pedepsele principale componente, cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 8 luni închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sub a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. și vătămare corporală din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) din C. pen., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale, pentru care i s-au aplicat prin sentința apelată pedepsele principale de 1 an și 6 luni închisoare și 6 luni închisoare și pedepsele complementare și accesorii cu conținutul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.

S-a înlăturat aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 91 din C. pen.

S-a menținut pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia (faptă săvârșită la data de 6.07.2017), prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen., ce s-a dispus a se executa în regim de detenție.

S-a majorat cuantumul despăgubirilor materiale pentru daune morale la care a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A. în beneficiul părții civile D. (cu datele personale de identificare la dosarul cauzei) de la suma de 3.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății efective, la suma de 30.000 RON.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate în măsura în care nu contravin deciziei.

II. În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A. împotriva sentinței penale nr. 175/2022, pronunțate de Judecătoria Vișeu de Sus, la data de 14.03.2022, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 272 din C. proc. pen., s-a încuviințat plata sumei de 868 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cauză pentru inculpatul A..

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus obligarea apelantei - parte responsabilă civilmente la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor inculpatului și ale părții civile au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 111/A din 26 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub numărul de dosar x/2019

Prin motivele formulate de recurentul A. s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) și art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. admiterea recursului în casație și achitarea inculpatului ori înlăturarea greșitei aplicări a legii.

În dezvoltarea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., privind condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-a precizat că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unor motive de apel sau deși au fost respinse cele invocate.

S-a solicitat în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege și pentru lipsa elementelor de tipicitate subiectivă.

Astfel, s-a considerat că hotărârea este nelegală, deoarece această pretinsă părăsire a locului accidentului, a fost determinată de instinctul de autoprotecție, întrucât era urmărit de mai multe persoane care făceau parte din familia persoanei vătămate D. și lipsa de protecție a organelor abilitate, fapt dovedit cu dosarul penal nr. x/2019 aflat pe rolul Judecătoriei Dragomirești (dosar nesoluționat încă în fond), în care are calitatea de persoană vătămată, inculpat fiind fiul persoanei vătămate D. care a fost trimis în judecată pentru fapte petrecute în aceleași împrejurări și la intervale scurte de timp (maxim 5 minute) cu faptele penale reținute în sarcina sa din prezentul dosar.

Așadar, s-a susținut că nu poate fi reținută infracțiunea de părăsirea locului accidentului rutier, deoarece însăși acțiunea de părăsire de către conducătorul auto vinovat trebuie să îndeplinească câteva condiții, respectiv să fie definitivă, imediată și nemijlocită.

Examenul jurisprudențial a conchis în unanimitate, suprapunând starea de fapt peste starea de drept și cu aplicarea Hotărârilor CEDO Vetter c. Franței parag. 25 din data de 31 mai 2002 și Goodwin c. Regatului Unit, parag. 31 din 11.07.2002 și Decizia Curții Constituționale a României nr. 363/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 495/06.07.2015, într-o astfel de împrejurare nu se putea reține ca fiind îndeplinite elementele de tipicitate subiectivă a infracțiunii de părăsirea locului accidentului rutier. Cu atât mai mult cu cât lipsa de predictibilitate a normei juridice, care nu prevede ce trebuie să facă într-o astfel de situație un conducător auto (care este urmărit să fie agresat și folosește instictul de conservare a vieții ori este condamnat). S-a arătat că agresiunea este dovedită și cu raportul de expertiză medico-legală nr. x din 30 august 2022 emis de SJML Maramureș în dosarul penal nr. x/2019 aflat pe rolul Judecătoriei Dragomirești.

În susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, s-a precizat că hotărârea este nelegală, întrucât apelul părții civile D. nu poate să vizeze infracțiunea de pericol ori prin care nu i-a fost adusă vreo vătămare, fiind astfel nesocotite dispozițiile art. 409 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., făcând trimitere și la decizia Curții Constituționale a României nr. 586 din 13.09.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1001 din 13.12.2016, potrivit cărora partea civilă D. nu avea calitatea de subiect activ pentru a exercita acțiunea civilă cu privire la infracțiunea de părăsirea locului accidentului rutier, prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen. în lipsa raportului cauzal, aspecte confirmate și de decizia ICCJ nr. 251/RC/2019.

După cum și jurisprudența și doctrina, în acord cu legislația în vigoare, în mod constant, au statuat că nu au calitate procesuală de parte civilă persoanele, în cazul infracțiunilor cauzatoare de prejudicii, întrucât, potrivit art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., despăgubirea este posibilă numai pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, astfel spus nu se poate extinde calitatea părții civile apelante la o situație nepermisă de lege.

De asemenea, s-a apreciat că prin această modalitate de admitere a apelului părții civile D. și de modificare a modalității de executare a pedepsei de 2 ani și 4 luni, din suspendare sub supraveghere în executare în regim de detenție, a fost încălcat și principiul non reformatio in pejus, prevăzut de art. 418 din C. proc. pen., inculpatului fiindu-i agravată situația în propria lui cale de atac.

Prin urmare, s-a considerat că ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută, indiferent că acestea sunt principale, complementare sau accesorii și modalitatea de individualizare a aplicării ori a executării pedepsei, fac obiectul recursului în casație, astfel cum s-a stabilit în mod imperativ de ICCJ, secția penală prin deciziile penale nr. 463/RC/2019, 20/RC/2020, 379/RC/2015, 203/RC/2015 și 395/RC/2015.

De asemenea, s-a solicitat în baza art. 441 din C. proc. pen. suspendarea în tot a executării efectelor deciziei 111 din 26.01.2023 a Curții de Apel Cluj atât pe latura penală, cât și pe latură civilă.

În baza art. 448 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., s-a solicitat achitarea, apreciind că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă și considerând că fapta săvârșită este contravenție, așa cum rezultă din dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, subliniind că nu există probe că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de părăsire a locului accidentului cu referire la expertizele dispuse în dosar.

Recurentul a arătat că instanța de fond și instanța de apel nu au observat că din probele administrate s-a reținut că accidentul nu putea avea loc, între mașina sa și cea a persoanei vătămate nefiind urme care să ateste cele declarate de aceasta din urmă. Mai mult, instanțele de judecată nu au avut în vedere că a fost agresat de membrii familiei părții vătămate astfel că nu avea cum să fugă de la locul accidentului, iar rapoartele medicale au constatat că a suferit peste 90 zile de îngrijiri medicale, a fost sluțit pierzându-și un dinte, de față cu poliția care l-a încătușat și dus la sediul poliției în condițiile în care avea nasul spart și sângera, în loc să fie dus la spital. A precizat că singurul martor ocular a fost soția sa, care deși are declarație de martor la dosar, nu a fost luată în considerare, iar instanțele nu au explicat aceasta, ceea ce duce la nemotivarea hotărârilor.

Pe cale de consecință, a solicitat admiterea în principiu, apreciind că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate și trimiterea cauzei spre judecare și pronunțarea soluției achitării pentru infracțiunea prevăzută de art. 338 din C. pen., fiind trimis în judecată și condamnat deși nu sunt întrunite elementele infracțiunii de părăsire a locului accidentului, fapta fiind contravenție. S-a mai arătat că instanța de apel nu a ținut cont de solicitarea sa expresă de a fi judecat chiar dacă se constată intervenirea prescripției, în scopul dovedirii nevinovăției.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și, în temeiul art. 448 din C. proc. pen.:

a) achitarea, în baza art. 16 lit. b), c) sau d) din C. proc. pen. doar cu privire la art. 338 alin. (1) din C. pen. sau să se dispună înlăturarea greșitei aplicări a legii în privința necontinuării procesului;

b) desființarea atât a deciziei Curții de Apel Cluj, cât și a sentinței penale a Judecătoriei Vișeul de Sus;

c) luarea unei măsuri preventive prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. a)-d) din C. proc. pen. până la rejudecarea hotărârii de către instanța de apel.

S-au formulat concluzii scrise din partea părții civile D., prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibil, a recursului în casație astfel formulat.

Prin încheierea din 07 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2019, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 111/A din 26 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori. Din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casație, s-a constatat că cererea de recurs în casație formulată de recurent îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., recursul în casație urmând a fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin care s-a susținut că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă, din perspectiva incidenței art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și pot fi analizate prin prisma acestuia într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., respectiv cea a judecății pe fond a recursului în casație. De asemenea, s-a apreciat că recursul în casație urmează a fi examinat și prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. doar în privința incidenței principiului non reformatio in pejus, prevăzut de art. 418 din C. proc. pen.

Deopotrivă, s-a făcut precizarea că nu pot fi analizate prin prisma niciunui caz de recurs în casație dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., criticile cu privire la probatoriul administrat în cauză, situația de fapt ori încadrarea juridică, sunt aspecte ce țin de temeinicie și nu de legalitatea pedepsei, iar o astfel de analiză nu se poate realiza în calea de atac a recursului în casație, prin prisma niciunui caz de casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Referitor la cererea privind suspendarea executării hotărârii recurate, potrivit art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., în raport de motivele invocate în susținerea cererii de recurs în casație, împrejurările concrete ale cauzei și stadiul procesual când se analizează doar îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., s-a apreciat că nu se justifică suspendarea executării hotărârii atacate.

Examinând recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 111/A din 26 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen. și în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. care vizează exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Acest caz de casare are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se regăsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare).

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, raportat la criticile formulate de recurentul A., Înalta Curte poate cenzura, în drept, hotărârea în calea extraordinară de atac a recursului în casație, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, excluzând rejudecarea cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reținute în sarcina recurentului, pentru care s-a dispus soluția definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii de 2 ani și 4 luni pentru infracțiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia (faptă săvârșită la data de 6.07.2017), prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen., întrunește elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondență între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii.

Potrivit art. 338 alin. (1) din C. pen.: "Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani".

În ceea ce privește starea de fapt, aceasta a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel, reținându-se că "în data de 6.07.2017, în jurul orelor 23:00, având o îmbibație alcoolică de 1,50% alcool pur în sânge, a condus pe drumurile publice din orașul Borșa, județul Maramureș, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x și, după ce a provocat un accident de circulație, intrând în coliziune cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x în care se afla persoana vătămată D., care a suferit în urma accidentului leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen..".

Procedând, conform art. 447 din C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice stabilite și configurarea legală a infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului, că acțiunea ce i-a fost reținută în sarcină și pentru care a fost condamnat, astfel cum s-a stabilit cu titlu definitiv de către instanța de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunește elementele constitutive prevăzute de norma de incriminare a infracțiunii de părăsirea locului accidentului.

În acest sens, semnificativă este și jurisprudența Curții Constituționale, care a constatat că situația premisă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen., constă în existența unui accident de circulație. Din motive de tehnică legislativă, pentru a nu încărca inutil textul incriminării, noțiunea de "accident de circulație" nu este explicitată în norma de incriminare, având în vedere că este definită în art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, care constituie reglementarea-cadru în materia circulației pe drumurile publice. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/1992, republicată, accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare (Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în M. Of. nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 13).

Totodată, prin Decizia nr. 5/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M. Of. nr. 355 din 24 aprilie 2018, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din C. pen. privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului, s-a stabilit că termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de "leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din C. pen..".

Așadar, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile formulate de recurentul inculpat în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală și că reprezintă o simplă contravenție, având în vedere că fapta de a nu rămâne la locul accidentului până la sosirea organelor de poliție constituie infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen., orice alte solicitări privind administrarea probelor fiind deja cenzurate prin încheierea de admitere în principiu și nu mai pot fi invocate pe calea recursului în casație.

Prin urmare, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen. pentru care recurentul inculpat a fost condamnat, curtea de apel realizând o analiză corespunzătoare sub acest aspect.

În ceea ce privește cererea de recurs în casație, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, recurentul inculpat a invocat că instanța de apel nu a respectat principiul non reformatio in peius și i-a creat o situație mai grea prin dispunerea executării pedepsei în regim de detenție, în condițiile în care deși partea civilă a declarat apel, aceasta nu avea calitatea procesuală să pună în discuție latura penală, arătând că prin sentința pronunțată de prima instanță a beneficiat de suspendarea executării pedepsei.

În contextul cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., instanța analizează plasarea cuantumului pedepsei în intervalul prevăzut în norma de incriminare sau în intervalul dictat de cauzele ori stările de agravare sau de reducere a pedepsei, modalitatea de executare și efectele principiului non reformatio in pejus asupra pedepsei.

Potrivit principiului non reformatio in pejus, inculpatului nu-i poate fi agravată situația în propria cale de atac.

În acest context, potrivit art. 418 din C. proc. pen., principiul non reformatio in pejus împiedică pronunțarea unei soluții defavorabile față de cel ce a exercitat calea de atac.

Este nefondată critica inculpatului potrivit căreia partea civilă nu poate declara apel în ceea ce privește latura penală în cazul infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen., în condițiile în care subiectul pasiv principal este statul, iar subiectul pasiv secundar este persoana vătămată prin accidentul de circulație.

Potrivit art. 409 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. pen., pot face apel: partea civilă, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, precum și persoana vătămată, în ceea ce privește latura penală.

Persoana vătămată D. s-a constituit parte civilă în procesul penal, fiind admisă în parte acțiunea civilă exercitată în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente, asigurătorul Societatea E. S.A.

În cauză, inculpatul A. nu a fost singurul participant care a exercitat calea de atac a apelului, împotriva sentinței penale nr. 175 din 14 martie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Vișeu de Sus au mai declarat apel partea civilă D. și partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A..

Instanța de recurs constată că motivele de apel ale părții civile au vizat atât latura civilă, solicitând să se admită în totalitate acțiunea civilă, cât și latura penală, în sensul condamnării inculpatului A. la pedeapsa închisorii în regim de detenție.

În altă ordine de idei, infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen. este sancționată de lege cu pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare, astfel că pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului este în limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, nu a fost încălcat principiul non reformatio in pejus, instanța de apel modificând modalitatea de executare a pedepsei ca urmare a admiterii apelului declarat de partea civilă D..

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 111/A din 26 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 111/A din 26 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 septembrie 2023.