Decizia nr. 2123/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1618/2022 a Judecătoriei Craiova

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la 30 iulie 2020, sub nr. x/2021, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Vâlcea, B., C., secția Regională de Poliție Transporturi Craiova, Poliția TF Vâlcea și persoana al cărei nume nu îl cunoaște, pârâtă în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Drăgășani, a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea la plata despăgubirilor din dosarul x/2019, respectiv suma de 100.000 RON, daune morale solicitate inițial pârâtului, și obligarea pârâților Poliția TF Vâlcea, Tribunalul Vâlcea, B.. și C. la plata sumei de 500.000 RON, daune morale. La 7 iunie 2021, Inspectoratul General al Poliției Române, pentru Poliția TF Vâlcea și secția Regională de Poliție Transporturi Craiova, a formulat întâmpinare. Prin încheierea din 8 decembrie 2023, Judecătoria Craiova a dispus citarea pârâtului D., aceasta fiind persoana sancționată în baza sesizării nr. x din 15 aprilie 2019. Prin sentința civilă nr. 1618 din 2 martie 2022, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2020 a fost admisă excepția necompetenței materiale. A fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Vâlcea, B., C., secția Regională de Poliție Transporturi Craiova, Poliția Tf Valcea și D., în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj sub nr. x/2022.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 310 de la 10 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis excepția nulității cererii de chemare în judecată și a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., D., Poliția TF Vâlcea, C., secția Regională de Poliție Transporturi Craiova și Tribunalul Vâlcea, ca informă.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 395 din 17 noiembrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 310 de la 10 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., D., Poliția TF Vâlcea, C., secția Regională de Poliție Transporturi Craiova și Tribunalul Vâlcea. A anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Recursul exercitat în cauză Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul Inspectoratul General al Poliției Române a susținut că, în mod eronat, curtea de apel a apreciat că nu se impunea anularea cererii de chemare în judecată ca fiind informă, raportat la dispozițiile art. 194 lit. d) C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată va cuprinde arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază. În opinia sa, contrar celor reținute de instanța de apel, reclamantul nu a indicat nici temeiul juridic pe care se fundamentează cererea sa, pentru a se putea verifica dacă ceea ce pretinde de la pârâți se încadrează în pretinsele norme juridice încălcate. În dezvoltarea criticilor a mai arătat că obiectul cererii de chemare în judecată este cel care fixează limitele judecății, față de prevederile art. 9 și art. 397 alin. (1) C. proc. civ., acesta fiind unul dintre elementele esențiale, a cărui lipsă atrage nulitatea cererii de chemare în judecată, nulitate care este expresă în considerarea faptului că vătămarea este prezumată. De asemenea, a considerat că, pe de-o parte, prima instanță nu a putut proceda la judecare, întrucât în cauză nu rezultă care este obiectul cererii de chemare în judecată și nici motivele de fapt pe care se întemeiază, iar, pe de altă parte, o formulare informă este de natură a afecta dreptul la apărare, având în vedere că părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea. Raportat la argumentele expuse, recurentul-pârât a apreciat că apelul declarat de reclamant a fost în mod eronat admis, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și anularea cererii de chemare în judecată. În drept, au fost indicate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat în cauză, susținând că apelul declarat de reclamant a fost admis în mod greșit de curtea de apel. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant A., Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât criticile din cererea de recurs supun instanței de recurs verificarea modului de aplicare a normelor de procedură civilă care reglementează nulitatea cererii de chemare în judecată, încadrându-se astfel în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu cel prevăzut de pct. 8 al aceluiași text de lege, prin prisma căruia hotărârea poate fi casată dacă a fost dată cu încălcarea unor norme de drept material. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat potrivit considerentelor expuse în cele ce succed. Luând în examinare criticile din recurs, circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea vizează decizia instanței de apel, prin care a fost admis apelul exercitat de reclamant, cu consecința anulării sentinței pronunțate de tribunal, prin care cererea de chemare în judecată a fost anulată ca fiind informă, și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a avut în vedere precizările formulate de reclamant la 10 iunie 2022, raportat la care a apreciat că au fost indicate elementele de fapt din care rezultă fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecății, în baza cărora poate fi calificată acțiunea, precum și obiectul cererii, care constă în plata unor despăgubiri, care au fost cuantificate. Raționamentul instanței de apel se fundamentează pe aplicarea corectă a dispozițiilor art. 196 alin. (1) teza I C. proc. civ., care stipulează astfel: "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă." Înalta Curte constată că prin acțiunea de față reclamantul a formulat două capete de cerere principale: obligarea pârâtului D. la plata despăgubirilor din dosarul nr. x/2019, respectiv suma de 100.000 RON, daune morale, și obligarea celorlalți pârâți, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând daune morale, iar prin cererea precizatoare formulată la 10 iunie 2022, a prezentat împrejurările factuale pe care se întemeiază cererea sa, într-o manieră suficientă pentru a rezulta incidența unei norme juridice. Relevant în cauză este că dispozițiile legale enunțate prevăd sancțiunea nulității exprese pentru nesocotirea cerinței privind indicarea obiectului și a motivelor de fapt ale cererii de chemare în judecată, în timp ce neindicarea motivelor de drept nu este prevăzută în mod expres sub sancțiunea nulității. Legiuitorul a avut în vedere că, fiind o sancțiune de natură să îngrădească, fie și temporar, accesul reclamantului la justiție, care este o componentă a dreptului constituțional și convențional la un proces echitabil [art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului], nulitatea trebuie să fie proporțională cu motivele care o justifică. De asemenea, instanța de judecată este datoare ca, în aplicarea normelor de procedură, să evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurii, apreciind că dreptul de acces la o instanță este afectat în însăși esența sa atunci când reglementarea acestuia încetează să mai servească scopurilor de securitate juridică și bunei administrări a justiției și constituie un obstacol care împiedică justițiabilul să solicite soluționarea pe fond a litigiului (astfel cum s-a stipulat din perspectiva art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în cadrul Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 31 ianuarie 2017, pronunțate în Cauza nr. 19.074/05 Hasan Tunç și alții împotriva Turciei). Înalta Curte reține că reclamantul nu se poate rezuma la o pretenție fără să expună faptele de așa manieră încât acestea să poată fi subsumate în ipotezele normelor juridice a căror aplicare o pretinde în cauză. Astfel, obiectul cererii desemnează pretenția concretă dedusă spre soluționare instanțelor judecătorești prin cererea de chemare în judecată prin care se urmărește respectarea unui drept subiectiv civil sau a unui interes legitim. Totuși, obiectul cererii nu este suficient prin el însuși pentru ca instanța să-și formeze o convingere asupra temeiniciei unei cereri de chemare în judecată, fiind necesară motivarea acesteia atât în fapt, cât și în drept. Cu alte cuvinte, este esențial pentru soluționarea cererii ca instanța să cunoască fundamentul pretenției, și anume cauza sa juridică (situația de fapt calificată legal). Prin motivele de fapt se înțeleg toate împrejurările, faptele, circumstanțele ce au condus la formularea cererii de chemare în judecată și pe care se sprijină pretenția dedusă spre soluționare instanței. Motivele de drept sunt cele care conferă formă juridică motivelor de fapt, explicând din punctul de vedere al dreptului substanțial și procesual obiectul acțiunii. Nu este necesar însă ca reclamantul să indice textele legale pe care și-a întemeiat pretenția judecătorul fiind în măsură să le determine din lecturarea obiectului cererii și a motivelor acesteia. Nici greșita indicare de către reclamant a textelor legale nu este de natură să țină instanța, aceasta având posibilitatea să stabilească corecta încadrare a faptelor, cu respectarea principiului disponibilității părților în procesul civil. Rațiunea acestui element al cererii de chemare în judecată, sub ambele aspecte - al motivelor de fapt și de drept - prezintă importanță din mai multe puncte de vedere. Astfel, pe de o parte, permite pârâtului să își formuleze excepțiile, apărările sau explicațiile cu privire la pretențiile reclamantului, contribuind la determinarea cadrului procesual și calității procesuale a părților, și, pe de altă parte, stabilește cauza juridică a litigiului, ca element al autorității de lucru judecat. Totodată, este adevărat că, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Cu toate acestea, nu constituie o derogare de la principiul disponibilității dreptul instanței de a da calificarea corectă a cererii de chemare în judecată, în condițiile în care prevederile art. 22 alin. (4) din același cod stabilesc că "Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților care ar fi calea juridică exactă." Rezultă astfel că nu sunt indispensabile calificarea juridică a faptelor litigioase și indicarea unui temei de drept incident în cauză. În acord cu cele reținute de instanța de apel, Înalta Curte reține că nu este necesară indicarea punctuală sau corectă a textelor de lege pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, întrucât încadrarea în drept a faptelor este și trebuie să rămână opera judecătorului, fiind suficient să se indice principiile de drept pe care se fundamentează pretențiile reclamantului. De altfel, în cazul în care există îndoieli cu privire la temeiul juridic al acțiunii, instanța poate da calificarea juridică corespunzătoare după ce, în prealabil, a pus în discuția contradictorie a părților noua cauză. Verificând respectarea acestor cerințe legale în cauză, curtea de apel a reținut în mod corect că obiectul cererii și valoarea acestuia au fost determinate de către reclamant, iar elementele de fapt expuse prin cererea precizatoare formulată la 10 iunie 2022 conturează fundamentul juridic al pretențiilor sale, fiind posibilă calificarea juridică a acțiunii de către instanța de judecată. Din perspectiva argumentelor expuse, cum soluția de anulare a sentinței se fundamentează pe interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale, contrar susținerilor din recurs, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind incident în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.