ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2061/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2061/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 8 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 15.05.2023 sub nr. x/2023 contestatoarea Curtea de Apel Iași a formulat, în contradictoriu cu intimații A., Tribunalul Vaslui și Ministerul Justiției, contestație la executare împotriva executării silite și actelor de executare constând în: încheierea din camera de consiliu din data de 08.02.2023, pronunțată de Judecătoria Vaslui, în dosarul nr. x/2023, somația din 03.05.2023 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare silită nr. x/2023, înștiințarea din 03.05.2023, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B., în dosarul de executare nr. 25/2023, încheierea din 03.05.2023 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B., în dosarul de executare silită nr. x/2023, prin care s-au stabilit cheltuielile de executare.
În motivare s-a arătat că prin încheierea din camera de consiliu din data de 08.02.2023, pronunțată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. x/2023, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu - sentința civilă nr. 140 din 25.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2008, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din 20.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia civilă nr. 24 din data de 19.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2021.
În drept, au fost invocate prevederile C. proc. civ. și ale O.G. nr. 22/2022.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 1576 din 18 octombrie 2023, Judecătoria Vaslui a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimatul Tribunalul Vaslui, prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Bacău.
Instanța a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt de ordine publică, contestatorul Curtea de Apel Iași având obligația de a sesiza una dintre instanțele arătate în text și instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul sau a instanței inferioare acesteia, iar pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate, reclamantul având alegerea între mai multe instanțe competente.
A mai arătat că norma de drept pusă în discuție din oficiu interzice sesizarea instanței competente dacă instanța ierarhic superioară este parte într-o cauză de competența instanței sesizate. Această normă legală a fost instituită în vederea ocrotirii unui interes general, și anume apărarea prestigiului și imparțialității justiției, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părții adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparțialității instanței ierarhic inferioare celei care formulează cererea de sesizare.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău, la data de 26.10.2023.
La termenul de judecată din data de 07.02.2024 Judecătoria Bacău a dispus introducerea în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data de 21.02.2024, în dosarul nr. x/2023, dosar declinat de Judecătoria Vaslui în favoarea Judecătoriei Bacău, având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul Ministerul Justiției împotriva actelor de executare din dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepția litispendenței invocată din oficiu și s-a dispus trimiterea, de îndată, a dosarului nr. x la dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Bacău, primul dosar înregistrat, cu termen de judecată în data de 17.04.2024.
2.2. Prin sentința civilă nr. 5031 din 26 iunie 2024, Judecătoria Bacău, secția Civilă a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.
A constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Bacău și Judecătoria Vaslui.
În motivarea soluției, Judecătoria Băcău a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul B. la data de 25.01.2023 intimata - creditor A. a solicitat executarea silită a titlului executoriu - sentința civilă nr. 140/2008, iar în procedura necontencioasă în care s-a soluționat cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu, Judecătoria Vaslui a procedat la verificarea competenței în conformitate cu art. 529 alin. (1) C. proc. civ. și a încuviințat executarea silită prin încheierea din 08.02.2023, pronunțată în dosar nr. x/2023, astfel că, în cauză, competența de soluționare a contestației la executare aparține judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită și anume Judecătoria Vaslui, ca instanță de executare.
A mai precizat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., având în vedere faptul că intimata creditoare se află la pensie încă din data de 26.05.2023; prin urmare, dispozițiile anterior menționate nu sunt aplicabile și în raport de considerentele Deciziei 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Constată că este sesizată cu un conflict negativ de competență care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Vaslui și Judecătoria Bacău.
Obiectul demersului judiciar îl reprezintă contestația la executare formulată de către contestatoarea Curtea de Apel Iași în contradictoriu cu intimații A., Tribunalul Vaslui, Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 25/2023 pentru recuperarea unor sume de bani datorate în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 140 din 25 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2008, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din 20.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia civilă nr. 24 din data de 19.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2021.
Contestatorii au formulat contestație la executare împotriva executării silite și actelor de executare constând în: încheierea din camera de consiliu din data de 08.02.2023, pronunțată de Judecătoria Vaslui, în dosarul nr. x/2023, somația din 03.05.2023 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare silită nr. x/2023, înștiințarea din 03.05.2023, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B., în dosarul de executare 25/2023, încheierea din 03.05.2023 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B., în dosarul de executare silită nr. x/2023, prin care s-au stabilit cheltuielile de executare.
În speță, Judecătoria Vaslui și-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Bacău.
La rândul său, Judecătoria Bacău și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Vaslui, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale instanțelor cu privire la dispozițiile în temeiul cărora se stabilește instanța competentă teritorial a judeca pricina.
Judecătoria Vaslui a făcut aplicarea art. 127 alin. (2) indice 1 C. proc. civ., considerându-l incident în cauză, menționând că norma de drept pusă în discuție din oficiu interzice sesizarea instanței competente dacă instanța ierarhic superioară este parte într-o cauză de competența instanței sesizate.
În schimb, Judecătoria Bacău a făcut aplicarea art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reținând că, în cauză, competența de soluționare a contestației la executare aparține judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, și anume Judecătoria Vaslui, ca instanță de executare.
Având în vedere că cele două instanțe aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cererii, Înalta Curte reține că din analiza textului art. 651 din C. proc. civ. se poate observa că în privința competenței materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanța de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menționat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"]; din punctul de vedere al criteriului teritorial, norma în discuție identifică judecătoria care devine instanță de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.
Astfel, ca regulă generală, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.
Deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării.
Drept urmare, elementul care condiționează întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării executării silite.
Astfel, se poate observa că încă din momentul încuviințării executării silite, (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale), este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.
În susținerea concluziei de mai sus, se evidențiază Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., prin care instanța supremă a stabilit că:
(...) încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.
Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.
Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale.
Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.
Așadar, principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare"
În consecință, atât timp cât a fost încuviințată executarea silită de către o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În speță, Judecătoria Vaslui, prin încheierea din camera de consiliu din data de 08.02.2023, pronunțată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. x/2023, a încuviințat executarea silită a titlului executoriu - sentința civilă nr. 140 din 25.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2008, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din 20.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia civilă nr. 24 din data de 19.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2021.
Ținând cont de principiul unicității instanței de executare, principiu care presupune că, odată ce o anumită instanță a încuviințat executarea silită, instanța de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, ca urmare a caracterului imperativ al normei înscrise în art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., aplicând prin analogie dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Judecătoria Vaslui a devenit instanța competentă să soluționeze contestația la executare formulată de contestatoarea Curtea de Apel Iași.
Acest principiu al unicității instanței de executare reclamă observarea regulilor de determinare a competenței teritoriale a instanței care încuviințează executarea, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante din această perspectivă, inclusiv acela care se circumscrie incidenței art. 127 C. proc. civ., avut în vedere de către Judecătoria Vaslui, care nu mai poate fi invocat după momentul încuviințării silite, în scopul determinării unei alte instanțe competente teritorial, întrucât, din moment ce creditorii, prin executorul judecătoresc, au ales să introducă cererea de încuviințare a executării silite la Judecătoria Vaslui, înseamnă că au renunțat la facultatea oferită de către legiuitor de a se adresa unei alte instanțe de același grad dintr-o curte de apel învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.
Drept urmare, stabilirea instanței competente în vederea soluționării oricăror incidente ce se puteau ivi în procedura de executare silită, inclusiv cu referire la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se putea realiza la momentul învestirii Judecătoriei Vaslui cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, respectiv odată cu analiza acesteia și reținerea de către această instanță a competenței de soluționare a cererii în favoarea sa, iar nu în cadrul unei contestații ivite ulterior, pe parcursul executării silite.
Pentru considerentele expuse, reținând că determinarea instanței de executare se realizează, în concret, în raport de instanța care a încuviințat executarea silită, demers procesual prin care se fixează competența teritorială în favoarea acestei instanțe, Înalta Curte constată că Judecătoria Vaslui este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2024.