ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2480/2024

HOTĂRÂRE

06.11.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2480/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 06 noiembrie 2024

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui, secția civilă, în data de 30 august 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Curtea de Apel Iași a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestație la executare împotriva actelor efectuate în dosarul de executare nr. 171/2023.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, în data de 12 septembrie 2023, sub nr. x/2023, contestatorul Tribunalul Vaslui a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestație la executare împotriva actelor din dosarul de executare nr. 171/2023.

Prin încheierea nr. 2263/2024 din 20 iunie 2024, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepția conexității invocată de intimat, prin întâmpinare și s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Bacău.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui, secția civilă, în data de 18 septembrie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestație la executare împotriva executării silite și actelor de executare, cât și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2023, pronunțată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepția conexității invocată din oficiu și s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Bacău.

Prin sentința civilă nr. 1984/2023 din 5 decembrie 2023, Judecătoria Vaslui, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației, în favoarea Judecătoriei Bacău.

În motivare, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., arătând că această normă de drept interzice sesizarea instanței competente dacă instanța ierarhic superioară este reclamantă într-o cauză de competența instanței sesizate. Această normă legală a fost instituită în vederea ocrotirii unui interes general, și anume apărarea prestigiului și imparțialității justiției, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părții adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparțialității instanței ierarhic inferioare celei care formulează cererea de sesizare.

S-a mai reținut că, dacă reclamantul se adresează instanței la care își desfășoară activitatea sau la o instanță inferioară acesteia, necompetența teritorială de ordine publică instituită de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., fiind o excepție absolută, trebuie invocată, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) din cod, de părți sau de instanță la primul termen de judecată.

Observând că cererea vizând formularea contestației la executare formulată de către Curtea de Apel Iași a fost depusă la o instanță ierarhic inferioară, Judecătoria Vaslui a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, instanță de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate.

Învestită prin declinare, Judecătoria Bacău, secția civilă, prin încheierea civilă din 30 iulie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Vaslui, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 20/2020 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul legii, în interpretarea art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Astfel, cât timp Judecătoria Vaslui a încuviințat executarea silită, instanța a apreciat că aceasta rămâne instanță de executare competentă să soluționeze contestația la executare în condițiile statuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia antereferită pronunțată în interesul legii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit prezentul conflict de competență, debitorii Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iași și Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimatul B., au formulat contestație la executare împotriva actelor de executare din dosarul de executare nr. 171/2023.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Vaslui și Judecătoria Bacău și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima dintre instanțe reținând incidența dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ., iar a doua instanță aplicând Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. dispun că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în a cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin încheierea din 10 august 2023, pronunțată de Judecătoria Vaslui, în dosarul nr. x/2023 a fost încuviințată executarea silită formulată de petentul BEJ C. pentru creditorul B., în contradictoriu cu debitorii Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui și Ministerul Justiției.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a statuat în sensul că procedura încuviințării executării silite are caracter grațios, fiind aplicabile dispozițiile privitoare la procedura necontencioasă judiciară, inclusiv dispozițiile art. 529 C. proc. civ., astfel încât, chiar și în ipoteza în care necompetența teritorială a instanței de executare ar fi una de ordine privată, ceea ce nu este cazul, instanța este ținută de invoce din oficiu necompetența (par. 67-68).

Concluzia conform căreia o singură instanță ar fi desemnată drept instanță de executare rezultă și din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluționa cererea, situație în care aceasta este ținută să trimită dosarul instanței competente, care devine astfel instanță de executare (par. 69).

Așadar, încă din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanță competentă material și teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale (par. 71).

Aplicând, pentru identitate de raționament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de față, se reține că revine instanței de executare competența de soluționare a contestației la executare, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, competența de a soluționa orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Drept urmare, odată încuviințată executarea silită, calitatea de instanță de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenței în cadrul contestației la executare.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Vaslui, competența de soluționare a contestației la executare revine tot acestei instanțe, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se reține că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Aceasta întrucât, art. 529 alin. (1) din C. proc. civ. prevede expres că instanța învestită a se pronunța asupra încuviințării executării silite este ținută a invoca din oficiu necompetența chiar și atunci când este de ordine privată, derogându-se astfel de la regula cuprinsă în art. 130 alin. (3) C. proc. civ.. Astfel, instanța nu doar că este obligată a-și verifica din oficiu competența, dar în aceeași măsură trebuie să respecte regulile de competență chiar și dacă sunt de ordine privată, fiind obligată a invoca necompetența și a trimite dosarul instanței competente să dispună încuviințarea executării silite.

Tocmai de aceea prin Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a reținut principiul unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Prin urmare, față de cele ce preced și având în vedere dezlegările obligatorii ale Deciziei RIL nr. 20/27.09.2021, cum în cauză încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Vaslui, în favoarea acesteia se va stabili competența de soluționare a contestației la executare, reținându-se că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei de către o altă instanță.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.