ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2723/2024

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 17.08.2023 sub nr. x/2023 contestatorul Curtea de Apel Iași a formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestație la executare împotriva executării silite și actelor de executare silită efectuate în cadrul dosarului execuțional cu numărul 24/2023 al BEJ B..

Prin sentința civilă nr. 2030 din 7 decembrie 2023, Judecătoria Vaslui a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu reținând, în esență, incidența prev. art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și faptul că în cauză contestația la executare este formulată de Curtea de Apel Iași.

Prin sentința civilă nr. 7521 din 9 octombrie 2024, Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Vaslui, reținând, în esență, incidența în cauză a acelorași dispoziții legale, și anume art. 714 și art. 651 C. proc. civ., însă a apreciat că încuviințarea silită a fost dispusă de către Judecătoria Vaslui prin încheierea pronunțată la data de 09.02.2023.

Astfel, a reținut că instanța care a încuviințat executarea silită rămâne competentă să soluționeze toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Craiova a suspendat judecata și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit prezentul conflict de competență, debitoarea Curtea de Apel Iași, în contradictoriu cu intimata A., a solicitat anularea executării silite din dosarul execuțional nr. x/2023 al BEJ B..

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Vaslui și Judecătoria Bacău și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima dintre instanțe instanță reținând incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., iar cea de-a doua instanță aplicând Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. dispun că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin încheierea din 09.02.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Vaslui a încuviințat executarea silită formulată de petentul BEJ B. pentru creditoarea A., în contradictoriu cu debitorii Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui și Ministerul Justiției.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a statuat în sensul că procedura încuviințării executării silite are caracter grațios, fiind aplicabile dispozițiile privitoare la procedura necontencioasă judiciară, inclusiv dispozițiile art. 529 C. proc. civ., astfel încât, chiar și în ipoteza în care necompetența teritorială a instanței de executare ar fi una de ordine privată, ceea ce nu este cazul, instanța este ținută de invoce din oficiu necompetența (par. 67-68).

Concluzia conform căreia o singură instanță ar fi desemnată drept instanță de executare rezultă și din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluționa cererea, situație în care aceasta este ținută să trimită dosarul instanței competente, care devine astfel instanță de executare (par. 69).

Așadar, încă din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanță competentă material și teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale (par. 71).

Aplicând, pentru identitate de raționament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de față, se reține că revine instanței de executare competența de soluționare a contestației la executare, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, competența de a soluționa orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Drept urmare, odată încuviințată executarea silită, calitatea de instanță de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenței în cadrul contestației la executare.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Vaslui, competența de soluționare a contestației la executare revine tot acestei instanțe, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se reține că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Se impune, în acest context, precizarea că art. 529 alin. (1) din C. proc. civ. prevede expres că instanța învestită a se pronunța asupra încuviințării executării silite este ținută a invoca din oficiu necompetența chiar și atunci când este de ordine privată, derogându-se astfel de la regula cuprinsă în art. 130 alin. (3) C. proc. civ.. Astfel, instanța nu doar că este obligată a-și verifica din oficiu competența, dar în aceeași măsură trebuie să respecte regulile de competență chiar și dacă sunt de ordine privată, fiind obligată a invoca necompetența și a trimite dosarul instanței competente să dispună încuviințarea executării silite.

Tocmai de aceea prin Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a reținut principiul unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Prin urmare, față de cele ce preced și având în vedere dezlegările obligatorii ale Deciziei RIL nr. 20/27.09.2021, cum în cauză încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Vaslui, în favoarea acesteia se va stabili competența de soluționare a contestației la executare, reținându-se că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei de către o altă instanță.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.