ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1995/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1995/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 25 septembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:
Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București în data de 19.06.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. (fostă B.) în contradictoriu cu pârâta C., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată pe cale separată ca urmare a sentinței civile nr. 4142/30.03.2021 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2021 potrivit cu care instanța ar fi respins cererea de chemare în judecată a pârâtei din prezenta cauză și obligat reclamanta să plătească pârâtului D. 2000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, pârâtei S.C. E. S.R.L., suma de 3000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată și suma de 6000 de RON pârâtei F., cu reducerea onorariului de avocat de la suma de 12086,75 RON. De asemenea, pârâta ar fi fost obligată la plata către stat a sumei de 19056 reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința civilă nr. 7011 din 10 mai 2024, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș, reținând, în esență, prevederile art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ. și faptul că domiciliul pârâtei și locul în care s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul este în circumscripția teritorială a Judecătoriei Timișoara.
Prin sentința civilă nr. 23096 din 23 iulie 2024, Judecătoria Aiud a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, reținând, în esență, că în cauză, competența teritorială este de ordine privată, nefiind invocată de pârât prin întâmpinare și nici la primul termen la care părțile puteau pune concluzii, ci de-abia la al treilea termen de judecată cu procedura îndeplinită, fiind incidente prev. art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Timișoara a suspendat judecata si a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 2 București, pentru următoarele considerente:
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în răspundere civilă delictuală, în materie de competență teritorială sunt incidente dispozițiile generale reglementate de art. 107 din C. proc. civ. și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., respectiv o competență teritorială alternativă de ordine privată, în accepțiunea prevederilor art. 129 alin. (3) din C. proc. civ.. În acest caz, competența teritorială nu este una exclusivă, dispozițiile art. 107 din actul normativ menționat constituind norma generală în materie de competență teritorială, în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului.
Așadar, pentru determinarea competenței teritoriale, sunt aplicabile regulile de drept comun prevăzute de art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.
În conformitate cu dispozițiile art. 130 din C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de felul necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.
Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (1) și (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.
Întrucât dispozițiile art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., aplicabile în cauză, sunt norme de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
În procedura cu privire la cererile de valoare redusă, așa cum reiese din cuprinsul dispozițiilor art. 1.030 alin. (4) C. proc. civ., formularul de răspuns, echivalentul întâmpinării din procedura de drept comun, este obligatoriu.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că pârâta nu a depus întâmpinare și nici nu a fost prezentă la termenele de judecată.
Prin urmare, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, fără a se putea dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.
În consecință, prin alegerea exprimată de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată, coroborată cu neinvocarea, de către pârâtă, a excepției de necompetență teritorială, Judecătoria Sectorului 2 București a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu
În acest sens, se reține aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 31/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii care a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..", reținându-se în paragrafele 68-72 următoarele:
"68. În al treilea rând, răspunsul la problema de drept contradictorie existentă în jurisprudența instanțelor naționale vizând posibilitatea instanței căreia i se declină competența de a analiza în ce măsură instanța care și-a declinat competența în favoarea sa a respectat și prevederile legale privind condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență nu poate fi decât acela că trebuie acordată această posibilitate instanței la care se declină competența, deoarece, în caz contrar, prevederile legale care reglementează condițiile și, mai ales, termenele de invocare a excepției de necompetență ar fi lipsite de orice eficiență.
Nu poate fi primit argumentul exprimat în a doua opinie jurisprudențială în sensul că instanța în fața căreia se ivește conflictul de competență s-ar transforma într-o instanță de control judiciar, deși declinatorul de competență nu este supus niciunei căi de atac, întrucât instanța trebuie să verifice cui îi aparține competența în cauza concretă dedusă judecății.
De altfel, legalitatea declinării de competență nu este sustrasă controlului, o atare situație fiind inacceptabilă din perspectiva cerințelor statului de drept. Și aceasta, deoarece instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate. Faptul că prevederile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. dispun în sensul că hotărârea de declinare a competenței nu este supusă niciunei căi de atac nu poate duce la altă concluzie, deoarece s-a eliminat calea de atac împotriva hotărârii de declinare a competenței cu scopul asigurării celerității procesului civil și având în vedere că declinarea de competență nu are caracter obligatoriu pentru instanța de trimitere, aceasta fiind, la rândul său, îndrituită să își verifice competența și, dacă este cazul, să se desesizeze în favoarea instanței pe care o consideră competentă.
Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.
Pe de altă parte, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.".
În plus, este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.
Prin urmare, instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului și nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.
Față de cele ce preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 25 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.