ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1993/2024

HOTĂRÂRE

25.09.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1993/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 17.03.2023, sub numărul x/2023, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., prin Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul A., evacuarea acestuia din imobilul și suprafețele închiriate, în baza contractului nr. x/2020, cu titlu de curte și grădină de pe lângă locuința situată în stația CF Războieni, str. x, jud. Alba, ca urmare a rezilierii, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr. 9222 din 13 octombrie 2023, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș, reținând, în esență, incidența prevederilor art. 121 din C. proc. civ. și art. 126 alin. (2) din C. proc. civ. și constatând că, în cauză, clauza atributivă din contract nu fost încheiată după nașterea dreptului la despăgubire, a aplicat prev. art. 121 din C. proc. civ., apreciind competentă instanța de la domiciliul consumatorului, cel al pârâtului, situat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Aiud.

Prin sentința civilă nr. 915 din 5 iulie 2024, Judecătoria Aiud a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Brașov, reținând, în esență, că nu sunt aplicabile prevederile art. 121 din C. proc. civ. și a reținut alegerea părților prin clauza atributivă din contract în favoarea instanței de la sediul locatorului, Judecătoria Brașov.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Aiud a suspendat judecata si a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Brașov, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că Judecătoria Brașov și Judecătoria Aiud și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima instanță stabilind competența în raport cu domiciliul consumatorului, apreciind că litigiul are ca obiect o cerere îndreptată împotriva unui consumator, în timp ce a doua instanță a reținut că litigiul are natură civilă și că pârâtul nu are calitate de consumator, astfel că este competentă să soluționeze cauza Judecătoria Brașov, în raport cu clauza atributivă de competență din contractului de locațiune supus analizei instanței.

Se constată, așadar, că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a învestit instanța cu o cerere de evacuare a pârâtului din imobilul ocupat fără drept, având ca situație premisă existența unui contract de închiriere, ce a încetat prin reziliere.

Văzând că litigiul are ca izvor executarea contractului de închiriere, privind suprafețe locative (curte imobil), observând și temeiul de drept invocat în formularea acțiunii - art. 1270 și 1350 C. civ., se constată că prezentul litigiu are natură civilă, nefiind un litigiu între un comerciant și consumator (care presupune existența unui contract generator al unui raport juridic de putere, în care pozițiile părților nu sunt egale).

Astfel, regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Se constată faptul că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispozițiile art. alin. (1), (10)7 din C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, în sensul că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel", ci și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 din C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 4 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă instanța "locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a imobilului".

Aceste ultime dispoziții reprezintă norma ce reglementează competența teritorială în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a imobilului, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 din C. proc. civ., în funcție de opțiunea reclamantului, exprimată chiar prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanțele competente teritorial.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, competența teritorială este una alternativă, fiind deopotrivă competente să soluționeze cauza instanța de la domiciliul pârâtului și instanța de la domiciliul locului unde se află imobilul.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 din C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei încălcate.

Astfel, potrivit art. 130 C. proc. civ., "(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. (3) Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Pentru toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Necompetența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 din C. proc. civ., precum și cea alternativă, prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, instanța învestită neputând-o invoca din oficiu.

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză, prin care să fi invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov, soluționarea cauzei este în competența instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Așadar, cum în cauză o astfel de competență nu a fost invocată în condițiile arătate, Judecătoria Brașov nu putea să invoce, din oficiu, excepția de necompetență, întrucât nu avea posibilitatea legală în acest sens, situație față de care aceasta rămâne instanța legal investită cu soluționarea cauzei.

Prin urmare, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, fără a se putea dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

În acest sens, se reține aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 31/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii care a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..", reținându-se în paragrafele 68-72 următoarele:

"68. În al treilea rând, răspunsul la problema de drept contradictorie existentă în jurisprudența instanțelor naționale vizând posibilitatea instanței căreia i se declină competența de a analiza în ce măsură instanța care și-a declinat competența în favoarea sa a respectat și prevederile legale privind condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență nu poate fi decât acela că trebuie acordată această posibilitate instanței la care se declină competența, deoarece, în caz contrar, prevederile legale care reglementează condițiile și, mai ales, termenele de invocare a excepției de necompetență ar fi lipsite de orice eficiență.

69.

Nu poate fi primit argumentul exprimat în a doua opinie jurisprudențială în sensul că instanța în fața căreia se ivește conflictul de competență s-ar transforma într-o instanță de control judiciar, deși declinatorul de competență nu este supus niciunei căi de atac, întrucât instanța trebuie să verifice cui îi aparține competența în cauza concretă dedusă judecății.

70.

De altfel, legalitatea declinării de competență nu este sustrasă controlului, o atare situație fiind inacceptabilă din perspectiva cerințelor statului de drept. Și aceasta, deoarece instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate. Faptul că prevederile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. dispun în sensul că hotărârea de declinare a competenței nu este supusă niciunei căi de atac nu poate duce la altă concluzie, deoarece s-a eliminat calea de atac împotriva hotărârii de declinare a competenței cu scopul asigurării celerității procesului civil și având în vedere că declinarea de competență nu are caracter obligatoriu pentru instanța de trimitere, aceasta fiind, la rândul său, îndrituită să își verifice competența și, dacă este cazul, să se desesizeze în favoarea instanței pe care o consideră competentă.

71.

Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.

72.

Pe de altă parte, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.".

În plus, având în vedere faptul că în cauză, competența teritorială este una alternativă, de ordine privată, sunt aplicabile și dispozițiile art. 116 alin. (1) din C. proc. civ., iar prin contractul încheiat părțile au prevăzut o clauză atributivă de competență în favoarea Judecătoriei Brașov

Conform art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, reclamantul a ales să sesizeze Judecătoria Brașov, instanța de la locul situării imobilului și, totodată, cea prevăzută în clauza atributivă de competență, în consecință, prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe, însă cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal această instanță cu soluționarea cauzei, stabilind în mod definitiv competența teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, Judecătoria Brașov nu mai putea să dispună declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente alternativ, respectiv cea de la domiciliul pârâtului.

Este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Prin urmare, instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului și nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.