ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 789/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 789/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 13 februarie 2024
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 17.01.2023 sub nr. x/2023 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. prin Sucursala Regională Căi Ferate Brașov solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
anularea notificării de reziliere a Contractului de execuție lucrări nr. x/25.06.2019 - Refacție totală linia DEDA-REGHIN, tronson Brâncovenești - Reghin de la km 241+370 la km 250+800 și consolidare terasament km 241+200-241+600 (punere de acord a proiectului cu terenul în execuție) - SRCF Brașov, încheiat între Reclamantă și Pârâtă, emisă de către Pârâtă sub nr. x, înregistrată de Reclamantă sub nr. x/08.12.2022;
să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 123.363,52 RON, încasată ca urmare a executării garanției de bună-execuție constituită conform contractului sus-menționat, a sumei de 1.199.624 RON (cu TVA inclus) aferente lucrărilor executate și neachitate de către Beneficiar, precum și la plata tuturor prejudiciilor cauzate Subscrisei ca urmare a deciziei Beneficiarului de a dispune rezilierea Contractului (prejudiciu efectiv si beneficiu nerealizat), evaluate provizoriu la suma de 1.000 de RON, la care se adaugă dobânda și inflația calculate până la data plății;
să dispună sau, după caz, să constate prelungirea Contractului cu un număr total de 404 zile ca urmare a aplicării dispozițiilor contractuale privitoare la prelungirea duratei contractului, astfel cum sunt detaliate în cuprinsul acțiunii.
să dispună sau, după caz, să constate încetarea Contractului de execuție lucrări nr. x/25.06.2019 încheiat între reclamantă și pârâtă.
Solicită, de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința civilă nr. 897 din data de 6 aprilie 2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. - prin Sucursala Regională Căi Ferate Brașov, în favoarea Tribunalului Brașov.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut dispozițiile prevăzute de art. 53 alin. (1
1
) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora "Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziții publice." și dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. e) pct. I teza finală din Legea nr. 99/2016.
Prin sentința civilă nr. 738/CA din data de 27 septembrie 2023, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal și a constatat ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut dispozițiile art. 53 din Legea nr. 101/2016, dispoziții care statueaza ca reclamantul are dreptul de a alege instanța, cand sunt mai multe instante competente sa solutioneze cauza, iar aceasta a ales Tribunalul București în considerarea faptului că acolo își are sediul autoritatea contractantă - Compania Națională Căi Ferate CFR.
Prin sentința civilă nr. 5536/2023 din data de 2 noiembrie 2023, Tribunalul București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., în favoarea Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal și a constatat ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut dispozițiile art. 53 alin. (1)
2
din Legea nr. 101/2016, dispoziții care statueaza ca acțiunile prevăzute la alin. (1) și alin. (1)
1
se pot introduce și la instanțele de le locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcționează o unitate ce aparține autorității contractante.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Prin capătul principal al acțiunii reclamanta solicită anularea contractului de execuție lucrări nr. x din 25.06.2019.
Conform art. 53 alin. (1) și alin. (1)
2
din Legea 101/2016 "Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziții publice. Acțiunile prevăzute la alin. (1) și (1
1
) se pot introduce și la instanțele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcționează o unitate ce aparține autorității contractante."
Or, Înalta Curte reține că sediul autorității contractante este în Municipiul Brașov, acesta fiind de altfel și locul încheierii contractului.
Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016:
"În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează:
b) autoritate contractantă - oricare dintre următoarele:
(i) autoritatea contractantă, astfel cum este definită în legislația privind achizițiile publice;
Contractul a cărei anulare se solicită a fost încheiat în urma unei proceduri de atribuire organizate în temeiul O.U.G. nr. 34/2006.
Conform art. 8 lit. e) din O.U.G. nr. 34/2006:
"Este autoritate contractantă în sensul prezentei ordonanțe de urgență:
e) oricare subiect de drept, altul decât cele prevăzute la lit. a)-d), care desfășoară una sau mai multe dintre activitățile prevăzute la cap. VIII secțiunea 1, în baza unui drept special sau exclusiv, astfel cum este acesta definit la art. 3 lit. k), acordat de o autoritate competentă, atunci când acesta atribuie contracte de achiziție publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activități.
Astfel cum rezultă din Contractului de execuție lucrări nr. x din 25 iunie 2019 acest contract a fost semnat în calitate de achizitor exclusiv de Sucursala Regională Căi Ferate Brașov, iar procedura de achiziție publică finalizată prin încheierea acestui contract a fost organizată și desfășurată de Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. prin Sucursala Regională Căi Ferate Brașov.
Rezultă astfel că Sucursala Regională Căi Ferate Brașov îndeplinește condițiile prevăzute art. 8 lit. e) din O.U.G. nr. 34/2006 pentru a fi considerată autoritate contractantă.
În consecință, reținând că toate criteriile alternative de stabilire a instanței competente teritorial prevăzute de art. 53 alin. (1) și alin. (1)
2
din Legea 101/2016 atrag competența Tribunalului Iași, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Compania Nationala de Cai Ferate CFR S.A., în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 13 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.