ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 180/2023

Ședința publică din data de 6 februarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Brașov, sub număr de dosar x/2017, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., prin Sucursala Regionala Căi Ferate Iași, a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.336.158,85 RON, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, reprezentând daune interese compensatorii la care societatea reclamantă este îndreptățită ca urmare a prejudiciului suferit odată cu rezilierea Contractului de închiriere nr. x/23.02.2012, intervenită din culpa exclusivă a pârâtei care nu a executat în totalitate obligațiile contractuale asumate; la plata dobânzilor legale aferente sumei precizate la pct. 1, pentru intervalul cuprins între data la care reclamanta avea dreptul de a pretinde și încasa daunele interese și data introducerii cererii, precum și în continuare, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 161/C din 20 februarie 2018, Tribunalul Brașov a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâta A. S.R.L. prin întâmpinare, și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, care, prin sentința nr. 66 din 19 aprilie 2018 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2654 din 19 iunie 2018, a stabilit competența în favoarea Tribunalului Brașov.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 813/C din 13 iunie 2019, Tribunalului Brașov, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., în contradictoriu cu pârâta societatea A. S.R.L., ca nefondată; a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat reclamanta să plătească în contul Biroului local de expertize tehnice și contabile de pe lângă Tribunalul Brașov suma de 2.450 RON cu titlu de diferență onorariu, în favoarea d-nei expert B..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. prin Sucursala Regională de Căi Ferate Iași.

Odată cu întâmpinarea, intimata A. S.R.L. a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 683/Ap din 6 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, a fost admisă cererea de apel formulată de apelanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. împotriva sentinței civile nr. 813/C din 13 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., prin Sucursala Regională CF Iași, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a fost obligată pârâta să îi plătească reclamantei suma de 1.077.547,46 Iei, actualizată cu indicele inflației de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la momentul plății integrale, cu titlu de despăgubiri; a fost obligată pârâta să îi plătească reclamantei, dobânda legală penalizatoare aferentă sumei acordată reclamantei cu titlu de despăgubiri, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data plății integrale. S-au respins restul pretențiilor.

Totodată, a fost obligată pârâta să îi plătească reclamantei suma de 20.331 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin aceeași decizie, a fost respinsă cererea de apel incident formulată de intimata - apelantă A. S.R.L., împotriva considerentelor sentinței civile nr. 813/C din 13 iunie 2019, în dosarul x/2017, Tribunalului Brașov, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a fost obligată intimata - apelantă A. S.R.L. să îi plătească apelantei - intimate COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. suma de 6.258,48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

La 9 august 2021, pârâta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 683/Ap din 6 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenta-pârâtă a invocat incidența motivelor de recurs reglementate art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (pct. 5); când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (pct. 6), respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8).

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., art. 22 alin. (6) C. proc. civ., art. 482 C. proc. civ. coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care reprezintă concretizări ale principiului disponibilității părților.

În opinia recurentei, Curtea de Apel Brașov s-a pronunțat ultra petita raportat la obiectul cererii de chemare în judecată formulată de CNCF CFR și la obiectul cererii de apel, instanța reținând că pârâta nu și-a îndeplinit niciuna dintre obligațiile asumate, ceea ce depășește obiectul litigiului, întrucât reclamanta CNCF CFR nu a învestit instanța cu o acțiune în rezilierea judiciară a contractului, ci cu o acțiune în pretenții.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Brașov a constatat încălcate obligații care nici măcar nu au fost semnalate de către CNCF CFR și care, desigur, nu au fost obiect al dezbaterilor în fața instanței de fond.

În plus, instanța de apel a apreciat în mod inexplicabil că recurenta-pârâtă a încălcat obligații contractuale într-un interval de timp în care ambele părți susțin că suportul obligațiilor (contractul) nu mai exista.

În ceea ce privește incidența motivului de casare instituit de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel este nemotivată sub trei aspecte: (i) Curtea de Apel Brașov s-a pronunțat minus petita, raportat la faptul că pârâta prin întâmpinarea din apel a susținut (pag. 7), ca apărare, ca daunele interese să fie diminuate cu garanția de bună-execuție constituită de pârâtă și reținută de CNCF CFR în ipoteza în care acțiunea CNCF CFR va fi admisă, iar instanța nu s-a pronunțat asupra acestei apărări deși a fost consemnată (pag. 16, paragraf 14); (ii) Curtea de Apel Brașov nu a motivat de ce retragerea de către ASFR a certificatului de siguranță al C. S.R.L. nu îndeplinește condițiile cazului fortuit, ci s-a limitat la a reține, generic, că nu sunt întrunite condițiile impuse de lege; (iii) Curtea de Apel Brașov nu a motivat existența în concret a legăturii de cauzalitate între rezilierea contractului și prejudiciul suferit de CNCF CFR.

În dezvoltarea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apreciat recurenta că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor privind incidența imposibilității de executare a unei obligații esențiale, conform art. 1156 alin. (4) C. civ. de la 1864 coroborat cu art. 1082-1083 C. civ. de la 1864 și cu CAP. X din contract.

S-a arătat că, urmare a imposibilității de executare a unei obligații esențiale, contractul încheiat cu CNCF CFR a încetat conform art. 1156 alin. (4) din C. civ. de la 1864.

În mod eronat, Curtea de Apel Brașov a reținut că: "imposibilitatea nu este una obiectivă" și că "niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 1351 și art. 1352 din noul C. civ. (...) nu exclude dreptul apelantei-intimate la dezdăunări".

Încetarea contractului prin imposibilitatea de executare a unei obligații esențiale a fost guvernată de dispozițiile art. 1156 alin. (4) C. civ. de la 1864 coroborat cu art. 1082-1083 C. civ. de la 1864, și este guvernată în prezent de dispozițiile art. 1557, art. 1634 coroborate cu art. 1351-1352 din noul C. civ., între cele două reglementări neexistând diferențe de substanță, ci doar de detaliere, fiind fructificate practica și doctrina din perioada în care a fost în vigoare C. civ. de la 1864.

Astfel cum a arătat și în fața instanței de fond și a instanței de apel, evenimentul oarecare, fortuit, îl reprezintă retragerea certificatului de siguranță al delegatului unic C. S.R.L., fapt care a făcut imposibilă realizarea legală a transportului public feroviar de către recurenta-pârâtă. Niciunul dintre operatorii de transport feroviari autorizați nu au dorit preluarea pachetului minim social de pe secție, nici măcar CFR Călători, care avea obligația legală de a acționa în acest sens.

Cât privește obligația esențială a cărei executare a devenit imposibilă ca urmare a intervenției evenimentului fortuit, precizează că aceasta este prestarea concretă a transportului feroviar de călători inclus în pachetul minim social, caracterul esențial al acestei obligații rezultând din modul în care părțile au înțeles să reglementeze executarea obligației, impusă la nivel legislativ prin intermediul H.G. nr. 643/2011 în scop de interes public.

Pentru a fi în prezența unei răspunderi obiective trebuie ca acest aspect să reiasă în mod clar, expres și neechivoc din contract, acest caracter neputând fi dedus pe cale de interpretare din art. 9.2., deoarece răspunderea obiectivă reprezintă o agravare a condițiilor contractuale și o privare a părților de un remediu legal.

Mai mult, astfel cum a argumentat și în fața instanței de apel, recurenta-pârâtă nu și-a asumat contractual obligația de rezultat de a presta efectiv pachetul minim social, ci doar obligația de diligentă de a prezenta la încheierea contractului de închiriere contractul de acces pe secție încheiat cu delegatul C. S.R.L. (a se vedea în acest sens art. 7 pct. 24 din Contractul de închiriere), iar pârâta și-a executat obligația de diligentă asumată.

A mai susținut recurenta că nu avem de-a face cu o răspundere obiectivă stipulată în contractul încheiat de aceasta cu CNCF CFR, cauza exoneratoare a imposibilității de executare a unei obligații esențiale fiind pe deplin aplicabilă.

Redând dispozițiile art. 1156, art. 1082, art. 1083 C. civ. de la 1864, cu referire și la soluția care se desprinde din coroborarea art. 1557 C. civ., art. 1634 C. civ. cu art. 1351-1352 C. civ., recurenta a arătat că părțile nu au inclus în contract o clauză contrară acestor dispoziții. Excluderea incidenței cazului fortuit trebuie să fie expresă, iar nu implicită având în vedere că părțile renunță la un drept - dreptul de a fi exonerate de răspundere în cazul intervenirii unui eveniment fortuit care determină imposibilitatea de executare a junei obligații esențiale.

De asemenea, s-a arătat că instanța de apel a interpretat greșit normele de drept material care reglementează incidența imposibilității de executare a unei obligații esențiale conform art. 1156 alin. (4) C. civ. de la 1864 coroborat cu art. 1082-1083 C. civ. de la 1864 și cu CAP. X din contract.

Decizia atacată, mai susține recurenta, a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor privind pactul comisoriu - art. 13.1 și art. 13.2 din Contract coroborate cu art. 1553 C. civ.

Contrar celor reținute de instanța de apel, apreciază că pactul comisoriu prevăzut de art. 13.1 nu respectă cerințele prevăzute de art. 1553 alin. (1) C. civ., aceasta întrucât, din analiza modului de formulare al clauzei prevăzute la art. 13.1 din contract, reiese fără dubiu că este o clauză generală, nicidecum una expresă, după cum solicită art. 1553 alin. (1) C. civ.

Astfel, pactul comisoriu prevăzut nu este expres, neechivoc și este lipsit de transparență contractuală.

Ca o consecință a invalidării pactului comisoriu, notificarea de reziliere nu își poate produce efectele dorite de autorul ei, iar contractul nu a încetat prin reziliere de către CNCF CFR.

Sub un alt aspect, recurenta a criticat decizia atacată motivat de împrejurarea că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor privind răspunderea contractuală a recurentei, conform art. 1350 C. civ., art. 1516 C. civ., art. 7.1 și art. 9.2 din Contract.

În acest context, cu referire la specificul obligației recurentei-pârâte privind transportul de călători, în contextul delegării către C. S.R.L., precizează că aceasta era o obligație de diligentă, recurenta neasumându-și contractual o obligație de rezultat cu privire la prestarea pachetului minim social pe secție, iar A. S.R.L. și-a îndeplinit obligația de diligentă prin prezentarea contractului de acces cu delegatul unic C. S.R.L., aspect necontestat de către CNCF CFR.

A. S.R.L., subliniază recurenta, nu se află în culpă pentru neexecutarea obligațiilor contractuale.

Precizează că în acord cu prevederile art. 1082 și art. 1083 C. civ. de la 1864, evenimentul care a dus la imposibilitatea asigurării pachetului minim social a fost retragerea intempestivă și abuzivă a certificatului de siguranță al unicului delegat în efectuarea transportului de călători pe secție, imposibilitate întărită de refuzul tuturor celorlalți operatori feroviar autorizați de a prelua pachetul minim social pe secție, inclusiv a celui care a avea obligația legală de a acționa în acest sens încă din 17.03.2015.

Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă a criticat decizia Curții de Apel Brașov, motivat de faptul că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor privind prejudiciul suferit de CNCF CFR conform art. 1530 C. civ., art. 1533 C. civ., 1534 C. civ., art. 1538 și urm. C. civ., art. 9.4 din contract, art. 22 din H.G. nr. 643/2011.

Intimata-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea tuturor apărărilor formulate de intimata-reclamantă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurenta - pârâtă și temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

Potrivit situației de fapt concordant reținute de către ambele instanțe de fond, între reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., în calitate de locator, și pârâta A. S.R.L., în calitate de locatar, s-a încheiat Contractul de închiriere nr. x/23.02.2010, având ca obiect închirierea secției de Circulație Pașcani - Țimișești - Târgu Neamț, care aparține infrastructurii feroviare neinteroperabile, durata închirierii fiind de 5 ani de la data semnării contractului, pentru perioada 23.02.2010 - 23.02.2015.

La 28.04.2014, contractul de închiriere încheiat între părți a fost modificat prin convenția intitulată "Act Adițional nr. 1 la Contractul de închiriere nr. x din 23.02.2010 al secției de circulație Pașcani - Timișești - Târgu Neamț".

La 23.02.2015, contractul de închiriere încheiat între părți a fost din nou modificat, prin actul intitulat "Act Adițional nr. 2 la Contractul de închiriere nr. x din 23.02.2010 al secției de circulație Pașcani - Timișești - Târgu Neamț", care a prelungit valabilitatea contractului până la 23.02.2019 și a inserat modificări substanțiale ale contractului inițial, dintre acestea fiind relevante cele care privesc răspunderea contractuală precum și cele referitoare la încetarea și rezilierea contractului.

Astfel, conform Actului adițional nr. x la contractul de închiriere încheiat între părți, în cadrul CAP. IX referitor la răspunderea contractuală s-au modificat punctele 9.3. - 9.6, având următorul conținut:

9.3. În conformitate cu prevederile art. 1523 C. civ., părțile sunt de drept în întârziere la împlinirea termenelor prevăzute în contract, fără a mai fi necesară o notificare în acest sens.

9.4 Pentru nerespectarea totală sau parțială sau pentru executarea defectuoasă a vreuneia dintre clauzele contractuale, partea vinovată se obligă să plătească, pe lângă penalități și daune - interese sau despăgubiri, după caz, care să acopere prejudiciul suferit și beneficiul nerealizat.

Potrivit aceluiași act adițional la contractul de închiriere încheiat între părțile în litigiu, CAP XII, care se referă la încetarea contractului, pct. 12.1 se modifică, având următorul conținut:

12.1. Prezentul contract încetează în următoarele condiții:

a)la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, dacă nu a existat o notificare de prelungire a acestuia;

b)când în derularea contractului intervine o cauză de forță majoră constatată și invocată în condițiile legii, conform prevederilor pct. 10.2;

c)pe baza acordului părților.

CAP. XIII, privind rezilierea contractului, a fost modificat după cum urmează:

13.1. Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți dă dreptul părții lezate de a cere rezilierea contractului de închiriere și de a pretinde daune - interese.

13.2. partea lezată poate rezilia prezentul contract cu efecte depline (de jure) după acordarea unui preaviz de 15 zile calendaristice celeilalte părți, fără necesitatea unei formalități și fără intervenția unei autorități sau instanțe de judecată în situația încălcării vreunei obligații prevăzute în prezentul contract.

După încheierea contractului de închiriere a secției de circulație "Pașcani - Timișești - Târgu Neamț", pârâta a delegat efectuarea transportului pe secția Pașcani - Țimișești - Târgu Neamț către C. S.R.L. acest aspect fiind cunoscut și acceptat de către locator, conform dispozițiilor art. 7.1 din contractul de închiriere a secției de circulație.

În cursul derulării contractului, la data de 16.03.2015, Autoritatea de Siguranță Feroviară Română a retras societății C. S.R.L. certificatul de siguranță obținut la 23.01.2015, retragere care a operat începând cu 17.03.2015, și i-a interzis să efectueze operațiuni de transport feroviar, astfel că, prin notificarea nr. x/31.03.2015, pârâta a solicitat reclamantei încetarea contractului prin acordul părților, în condițiile art. 12.1 alin. (1) lit. c) din contract.

Prin adresa nr. 14/3/e/156/06.04.2015, reclamanta a solicitat clarificări privind cauza încetării contractului, iar prin notificarea nr. x/08.04.2015, pârâta A. S.R.L. a comunicat că imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor asumate este cauzată de retragerea certificatului de siguranță al societății C. S.R.L., care asigura transportul de călători conform pachetului minim agreat prin contract, reiterând solicitarea de încetare a contractului cu acordul părților, în condițiile art. 12.1 lit. c) din contract.

Reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. nu a dat curs acestei solicitări, ci a emis notificarea de reziliere în conformitate cu prevederile CAP. XIII din contractul încheiat între cele două părți, astfel cum a fost modificat prin cele două acte adiționale, înregistrată sub nr. x/15.06.2015, prin care a stabilit data rezilierii contractului ca fiind data predării - primirii stației, respectiv 01.07.2015, invitând reprezentanții pârâtei să se prezinte pentru semnarea procesului-verbal de predare - primire a secției de circulație Pașcani - Timișești - Târgu Neamț, predare ce s-a făcut prin procesul-verbal din 01.07.2015.

Ulterior, prin adresa nr. x/05.10.2015, reclamanta a solicitat pârâtei plata unor daune - interese în cuantum de 1.336.158,85 RON, iar față de refuzul exprimat prin adresa nr. x/29.06.2015, a formulat cererea de chemare în judecată din cauza de față, solicitând obligarea pârâtei la plata despăgubirilor.

Pornind de la această precizare a situației de fapt și a circumstanțelor litigiului dedus judecății, Înalta Curte va proceda la verificarea hotărârii atacate, în limitele controlului de legalitate specific căii extraordinare de atac a recursului.

Astfel, este nefondată critica recurentei-pârte RC CF TRANS S.R.L. subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul căruia s-a invocat faptul că instanța de apel s-a pronunțat ultra petita, cu încălcarea normele de procedură prevăzute de art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 482 coroborat cu art. 397 alin. (1) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin aceea că a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit niciuna dintre obligațiile asumate, ceea ce ar depăși obiectul litigiului.

Contrar susținerilor recurentei, din analiza considerentelor hotărârii recurate rezultă cu evidență că aceasta a procedat la soluționarea apelurilor cu respectarea limitelor efectului devolutiv al acestei căi de atac, determinate, pe de o parte, de ceea ce s-a supus judecății primei instanțe, iar pe de altă parte, de ceea ce s-a apelat, cu respectarea principiului disponibilității.

Împrejurarea că instanța de apel a reținut, în cadrul analizei condițiilor prescrise de lege pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, faptul că aceasta nu și-a mai îndeplinit, după retragerea certificatului de siguranță pentru desfășurarea de activități de transport feroviar de către C. S.R.L., "niciuna dintre obligațiile asumate - esențiale fiind cele privind asigurarea transportului feroviar de călători conform pachetului minim necesar precizat în anexa nr. 2, plata chiriei la termenele scadente, respectiv până la data de 20 ale lunii în curs - împrejurare recunoscută de către aceasta prin notificare trimisă apelantei - intimate la data de 08.04.2015", reprezintă o constatare de fapt, circumscrisă solicitării reclamantei privind acordarea de daune interese compensatorii "pentru prejudiciul suferit odată cu rezilierea Contractului nr. x/23.02.2012, intervenită din culpa exclusivă a pârâtei care nu a executat în totalitate obligațiile contractuale asumate",sumele pretinse reprezentând "chiria lunară pe care pârâta trebuia să o achite conform contractului nr. x/23.02.2012, rămasă neexecutată pe perioada 01.07.2015 - 23.02.2019", așa cum se arată în cererea de chemare în judecată.

Referitor la incidența motivului de casare instituit de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite susținerile recurentei-pârâte, privind nemotivarea hotărârii instanței de apel.

Astfel, nu se poate reține o pronunțare minus petita a Curții de Apel Brașov, întrucât solicitarea privind diminuarea daunelor interese cu garanția de bună-execuție constituită de pârâtă și reținută de reclamanta CNCF CFR nu a fost formulată în cadrul unei cereri reconvenționale, în condițiile reglementate de art. 209 C. proc. civ., ci doar prin întâmpinarea din apel, act de procedură care nu a avut ca efect învestirea instanței cu această pretenție a pârâtului.

De asemenea, contrar susținerilor recurentei-pârâte, Curtea de Apel Brașov a răspuns apărării privind incidența cazului fortuit, arătând următoarele:

"Mai mult decât atât, conform CAP X din contractul încheiat între părți, singura cauză exoneratoare de răspundere pentru părțile contractului de închiriere a secției de circulație PAȘCANI - TIMIȘEȘTI - TÂRGU NEAMȚ o constituia "forța majoră", iar nu și "cazul fortuit" invocat de intimata - apelantă S.C. A. S.R.L. în apărarea sa. Dar și dacă, prin reductio ad absurdum, "cazul fortuit" ar fi fost acceptat în speță ca și cauză de exonerare de răspundere, retragerea certificatului de siguranța a S.C. C. S.R.L. nu poate fi considerat un eveniment imprevizibil și de neîmpiedicat, astfel încât să se circumscrie ca "cazului fortuit", iar pe cale de consecință să constituie o cauză care să înlăture răspunderea contractuală a intimatei - apelante, după cum a pretins aceasta."

Așadar, argumentul principal reținut de instanța de apel a fost acela că părțile au stabilit convențional doar forța majoră drept cauză exoneratoare de răspundere, nu și cazul fortuit, iar în subsidiar s-a apreciat că situația invocată nu întrunește cerințele legale de imprevizibilitate și de insurmontabilitate, prevăzute de art. 1351 alin. (3) C. civ.

Cât privește faptul că instanța de apel nu ar fi motivat existența în concret a legăturii de cauzalitate între rezilierea contractului și prejudiciul suferit de CNCF CFR, Înalta Curte constată că și aceste susțineri sunt în vădită contradicție cu conținutul hotărârii atacate, care a reținut că părțile au prevăzut la CAP. IX pct. 9.4. din cel de al doilea act adițional la contract, o clauză penală care, chiar dacă nu prestabilește valoarea despăgubirilor, determină precis elementele componente ale despăgubirilor pe care partea în culpă se obligă să plătească celeilalte părți în caz de neexecutare a vreuneia dintre clauzele contractuale, respectiv penalități și daune - interese sau despăgubiri care să acopere prejudiciul suferit și beneficiul nerealizat.

Întinderea prejudiciul a fost determinată de instanță pe baza probelor administrate în cauză, raportând veniturile realizate sau realizabile de către reclamantă la cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora și reținând, pe baza raportului de expertiză, reținându-se că "rezultă un deficit de 1.330.316,96 RON, suportat de către apelanta - intimată COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. pentru asigurarea serviciilor de transport și întreținere a secției PAȘCANI - TIMIȘEȘTI - TÂRGU NEAMȚ, în perioada 01.07.2015 - 23.02.2019, deficit pe care apelanta - intimată nu l-ar fi înregistrat dacă intimata - apelantă S.C. A. S.R.L. și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale".

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivul de recurs privitor la nemotivarea hotărârii este nefondat în integralitate.

Trecând la examinarea criticilor subsumate de recurenta-pârâtă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile acesteia privesc legalitatea hotărârii instanței de apel din mai multe perspective.

Astfel, în ceea ce privește legea aplicabilă contractului și modalitatea de încetare a contractului de închiriere, recurenta invocă dispozițiile art. 1156 alin. (4) din C. civ. de la 1864, coroborat cu art. 1082-1083 C. civ. de la 1864 și cu CAP. X din Contract, și susține că aceasta a intervenit ca urmare a imposibilității de executare a unei obligații contractuale esențiale, aceea de prestarea concretă a transportului feroviar de călători inclus în pachetul minim social.

Sub aspectul legii civile aplicabile în speță, se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011, actele juridice încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lor, iar art. 5 alin. (1) din aceeași lege stabilește că dispozițiile noului C. civ. sunt aplicabile tuturor actelor încheiate după intrarea acestuia în vigoare.

La rândul său, art. 4 din Legea nr. 71/2011 prevede că după intrarea în vigoare a noului C. civ. actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate prevăzute de C. civ. din 1864, sau de alte reglementări, sunt supuse dispozițiilor legii vechi.

De asemenea, potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, iar în conformitate cu dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării, iar în privința elementelor care nu fac obiectul modificării sunt aplicabile dispozițiile alin. (1).

Având în vedere dispozițiile legale mai sus evocate, data încheierii Contractului de închiriere al secției de circulație Pașcani - Timișești - Târgu Neamț nr. 11/23.02.2010, anterioară intrării în vigoare a noului C. civ. (01.10.2011), precum și faptul că Actele adiționale nr. x și nr. 2 la Contractul de închiriere nr. x din 23.02.2010, care au prelungit valabilitatea contractului până la 23.02.2019 și au adus modificări substanțiale contractului inițial, dintre acestea fiind relevante cele care privesc răspunderea contractuală, încetarea și rezilierea contractului, au fost încheiate sub imperiul noului C. civ., în mod corect s-a constatat de către instanța de apel că în cauză sunt aplicabile prevederile noului C. civ.

Cât privește încetarea Contractului de închiriere al secției de circulație Pașcani - Timișești - Târgu Neamț nr. 11/23.02.2010, cu modificările ulterioare, aceasta s-a produs ca urmare a activării clauzei rezolutorii stipulate în contract, iar nu pe temeiul imposibilității fortuite de executare a obligației, pe care recurenta-parată o invocă, întrucât dispozițiile art. 1557 din noul C. civ. care o reglementează, conferindu-i valoare cauzală de desființare de drept a contractului, fără vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit, se aplică prin raportare la art. 1351-1352 și art. 1634 și din noul C. civ., care reglementează forța majoră, cazul fortuit sau alte cauze asimilate acestora, cum ar fi fapta terțului.

Or, pornind de la clauzele Contractului de închiriere, astfel cum au fost modificate, instanța de apel a reținut, pe de o parte, că părțile au stabilit convențional doar forța majoră drept cauză exoneratoare de răspundere, nu și cazul fortuit, iar pe de altă parte că situația invocată, respectiv retragerea certificatului de siguranță al delegatului unic C. S.R.L., nu întrunește oricum cerințele prevăzute de art. 1351 alin. (3) C. civ., având în vedere o imposibilitate subiectivă.

Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat ca fiind lipsit de semnificație motivul pentru care recurenta-pârâtă A. S.R.L. nu a mai fost în măsură să își îndeplinească obligațiile contractuale, deoarece, potrivit CAP XI pct. 9.2., din contractul încheiat între părți, nemodificat prin actele adiționale - începând cu data preluării în totalitate a gestionării și operării trenurilor pe secția de circulație închiriată intimata - apelantă, în calitate de locatar, este în totalitate răspunzătoare de desfășurarea traficului și unic răspunzător în fața apelantei - intimate, în calitate de locator, privind modul de exploatare a secției de circulație Pașcani - Timișești - Târgu Neamț, indiferent dacă activitățile de transport sunt realizate în mod direct sau prin intermediul altor persoane juridice pe bază de contract.

Așadar, s-a apreciat că asigurarea transportul de călători conform pachetului minim agreat prin contract se înfățișează ca o veritabilă obligație de rezultat asumată de către recurentă, ceea ce face ca simpla constatare a neexecutării obligației să poată antrena rezilierea, inclusiv din cauze fortuite, cu angajarea răspunderii debitorului obligației pentru prejudiciile cauzate.

Înalta Curte subliniază faptul că nu au fost invocate motive de nelegalitate care să se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în legătură cu calificarea/interpretarea obligației de mai sus ca fiind de rezultat, cu consecințe directe asupra condițiilor de angajare a răspunderii locatarului.

Așa cum s-a arătat în doctrină, sfera noțiunii de neexecutare fără justificare va cuprinde și noțiunea de neexecutare fără culpă în situațiile în care debitorul nu este în măsură să invoce una din cauzele justificate de neexecutare a obligației, iar în temeiul legii sau prin convenția părților, conduita debitorului nu are relevanță. (Fl. A. Baias, V. Cîlțea).

Recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanței de apel invocând și faptul că pactul comisoriu prevăzut în contract nu ar respecta cerințele impuse de art. 1553 alin. (1) C. civ., întrucât acesta nu are un caracter expres, neechivoc, fiind vorba despre o clauză generală.

Dispozițiile art. 1553 alin. (1) din noul C. civ., invocate de recurenta-pârâtă, impun într-adevăr o exigență de conținut pentru formarea valabilă a pactului comisoriu, dispunând că acesta "produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligațiile a căror neexecutare atrage rezoluțiunea sau rezilierea de drept a contractului", însă această exigență este îndeplinită în condițiile în care la pct. 13.1 menționează neexecutarea căror obligații antrenează desființarea contractului.

Astfel, prin Actul adițional nr. x la contractul de închiriere încheiat între părți, clauzele privind rezilierea contractului (CAP. XIII) au fost modificate, având următorul conținut:

"13.1. Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți dă dreptul părții lezate de a cere rezilierea contractului de închiriere și de a pretinde daune - interese.

13.2. partea lezată poate rezilia prezentul contract cu efecte depline (de jure) după acordarea unui preaviz de 15 zile calendaristice celeilalte părți, fără necesitatea unei formalități și fără intervenția unei autorități sau instanțe de judecată în situația încălcării vreunei obligații prevăzute în prezentul contract."

Așa cum a reținut și instanța de apel, cenzurarea de către instanță a pactului comisoriu trebuie să aibă un caracter cu totul excepțional, având în vedere că un astfel de pact este expresia libertății de voință a părților, intervenția instanței justificându-se numai atunci când clauza rezolutorie este lipsită de transparență contractuală, are un conținut abuziv ori disproporționat, ipoteze neconstatate în cauză.

Cât privește pretinsa încălcare și aplicare greșită a dispozițiilor legale referitoare la prejudiciu, respectiv a art. 1530 C. civ., art. 1533 C. civ., 1534 C. civ., art. 1538 și urm. C. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta a fost circumscrisă doar formal motivului de casare prescris de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate fiind invocate aspecte de netemeinicie a hotărârii, ce ar impune reaprecierea probatoriului și o nouă judecata pe fond a cauzei, incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului.

Astfel, susținerile recurentei-pârâte privind faptul că prejudiciul reținut în cauză nu este o consecință directă a neexecutării culpabile a contractului, invocarea caracterului nedatorat al acestuia, pentru că ar fi fost generat/amplificat prin fapta intimatei-reclamante, solicitarea de diminuare corespunzătoare a cuantumului prejudiciului, constituie, în mod evident, chestiuni de fond care excedează temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere toate considerentele expuse și constatând că prin criticile recurentei-pârâte nu se relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea soluției adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 683/Ap din 6 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2023.