ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2228/2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 21.07.2017, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a chemat în judecată pârâta A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.326.945,48 RON, reprezentând daune-interese, ce urmează a fi actualizată cu rata inflației și la care se adaugă dobânda legală, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 67/C/22.01.2018, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov. Prin încheierea din 06.03.2018, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței sale materiale și excepția nulității primului petit. Prin sentința nr. 47/13.03.2018, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara, cale de atac ce a fost calificată ca fiind recurs. Prin decizia nr. 2088/27.05.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre competență soluționare Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, a apreciat că litigiul este unul între profesioniști și că sunt incidente normele de drept comun inclusiv în materie de competență, iar nu cele prevăzute de legea specială a contenciosului administrativ, fiind greșit reținută prescripția acțiunii în temeiul unei norme legale inaplicabile. Reținând că obiectul contractului nu constă în prestarea unui serviciu de interes public, pentru ca acesta să intre în categoria contractelor administrative, precum și valoarea despăgubirilor solicitate prin acțiunea introductivă, în raport cu art. 95 pct. 1 C. proc. civ., instanța supremă a constatat că revine tribunalului competența de soluționare a cauzei, respectiv secției specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniști.

Prin sentința civilă nr. 43/C/24.02.2021, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea. Prin încheierea din 03.03.2021, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de A. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Compania Națională Căi Ferate C.F.R. S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara, iar împotriva încheierii din 03.03.2021 a promovat apel pârâta A. S.R.L. Prin încheierea din 09.09.2021, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a recalificat calea de atac a recursului formulat de reclamantă ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 1367/Ap/03.11.2021, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei-reclamante precum și apelul pârâtei; a respins excepția lipsei calității procesuale active a apelantei-reclamante; a admis apelul reclamantei, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta A. S.R.L., solicitând casarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei. În motivare, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 32 alin. (2) lit. b), art. 36, art. 40 și ale art. 458 C. proc. civ., întrucât în mod greșit a reținut calitatea de reclamantă a Companiei Națională Căi Ferate CFR S.A., reprezentată prin Sucursala Regională Căi Ferate Timișoara și a admis apelul acesteia. În acest sens, a relevat că în cuprinsul acțiunii introductive nu se regăsește nicio mențiune din care să rezulte că sucursala ar fi acționat în calitate de reprezentant al companiei. De altfel, reclamanta nu a depus la prima instanță o cerere adițională, în conformitate cu art. 30 alin. (5) C. proc. civ., prin care să modifice cadrul procesual, în sensul că reclamantă ar fi compania, iar sucursala acționează în reprezentarea acesteia. Potrivit recurentei, în fața primei instanțe calitatea de reclamantă a aparținut sucursalei în nume propriu, iar nu sucursalei în reprezentarea companiei, cum greșit a arătat curtea de apel. Totodată, a relevat că nu contestă existența dispoziției din 21.04.2005 și nici a dispoziției nr. 153/20.12.2006, ambele emise în baza art. 20 alin. (2) din Statutul companiei, însă existența unui mandat nu semnifică în mod necesar și executarea acestuia. Așadar, conform recurentei, în cauză nu există identitate între părțile raportului juridic de drept substanțial și părțile raportului juridic litigios, astfel că sunt încălcate prevederile art. 32 alin. (1) lit. b), coroborat cu dispozițiile art. 36 C. proc. civ., context în care intervine sancțiunea nulității, în raport cu prevederile art. 40 C. proc. civ. A mai relevat că, în situația în care s-ar considera că sucursala a acționat în nume propriu, și implicit a fost parte, rezultă că nu avea calitate să exercite calea de atac a apelului compania, potrivit dispozițiilor art. 458 C. proc. civ. Prin urmare, susține recurenta, instanța de apel a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în exercitarea apelului său precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a companiei în apelul pârâtei promovat împotriva încheierii din 03.03.2021. La 03.03.2022 intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, iar la 01.04.2022 recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinare. Analizând recursul în limitele controlului de legalitate prin prisma motivelor și dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte reține următoarele: Recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, autoarea căii de atac a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 32 alin. (2) lit. b), art. 36, art. 40 și ale art. 458 C. proc. civ., criticând decizia recurată sub aspectul soluției date asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei. În acest sens, recurenta afirmă că cererea de chemare în judecată a fost formulată în nume propriu de către sucursală și că existența unui mandat, cu referire la cele două dispoziții date de către companie, nu înseamnă automat că acesta a și fost executat. Niciuna dintre criticile expuse în memoriul de recurs nu este fondată. Potrivit art. 36 C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății (...)". Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că titulara dreptului afirmat este Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., litigiul dintre părți derivând din contractul nr. x/02.10.2006, având ca obiect închirierea infrastructurii feroviare neinteroperabile, în vederea realizării de către locatar, simultan, a activităților de gestionare a infrastructurii și a serviciilor de transport feroviar public de marfă și călători, încheiat între reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. și pârâta A. S.R.L. Înalta Curte notează că, analizând raportul juridic litigios dedus judecății, prin prisma art. 36 C. proc. civ., instanța de apel în mod just a reținut că în fața primei instanțe calitatea de reclamantă aparține Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. S.A., prin Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara, având în vedere mandatul acordat în acest sens, potrivit dispoziției directorului general al companiei din 21.04.2005 și dispoziției nr. 153/20.12.2006, acte prin care sucursala a fost delegată să formuleze cererea de chemare în judecată, în numele companiei. Invocând faptul că cererea de chemare în judecată ar fi fost formulată în nume propriu de către Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara, și nu în numele Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. S.A., recurenta-pârâtă reiterează susținerile referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei. Aceste susțineri ale recurentei nu pot fi primite, astfel cum în mod corect s-a argumentat și prin decizia recurată, în condițiile în care demersul judiciar a fost inițiat în numele Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. S.A., prin Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara, în baza mandatului acordat prin cele două dispoziții anterior menționate. Faptul că cererea de chemare în judecată nu cuprinde mențiunea expresă că sucursala formulează această cerere în numele companiei este lipsit de relevanță raportat la existența celor două dispoziții care confirmă atât mandatul acordat de companie în scopul formulării acțiunii cât și împrejurarea că acesta a fost executat, astfel cum a susținut în mod constant reclamanta. De aceea, în condițiile în care sucursala a acționat în numele companiei, Înalta Curte constată că reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., prin Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara are calitate procesuală activă în cauză. În considerarea celor ce preced, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate și că nu poate fi reținută incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.