ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1323/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea introductivă, înregistrată la data de 14.01.2019 pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la eliberarea secțiunii de scurgere a albiei râului Tărlung prin îndepărtarea cantității de material provenit din prăbușirea podului de la km 17+318 pe secția de circulație neinteroperabilă Hărman-Întorsura Buzăului; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5762 din 19 iunie 2019, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat, în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată, față de valoarea pretențiilor.

Prin sentința civilă nr. 1094/C din 24 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A prin Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a fost respinsă cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată; s-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin încheierea pronunțată la 21 noiembrie 2019, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâta A. S.R.L. și, în consecință, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea din data de 10 octombrie 2019 în sensul că instanța, verificând competența conform art. 131 C. proc. civ., a avut în vedere la reținerea competenței de soluționare, dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și pe cele ale art. 95 C. proc. civ. totodată, a respins cererea de îndreptare a dispozitivului sentinței civile nr. 1094/C din 24 octombrie 2019 pronunțate de Tribunalul Brașov, cu privire la calea de atac și la durata acesteia.

Prin încheierea pronunțată la 21 septembrie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 21 noiembrie 201, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia civilă nr. 793/AP din 30 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., reprezentată de Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1094/C/24 octombrie 2019 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva încheierii pronunțate la 21 septembrie 2020 de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a formulat recurs pârâta A. S.R.L.

În susținerea recursului declarat, pârâta A. S.R.L. arată că instanța de apel nu a respins motivat criticile formulate împotriva încheierii din 21 noiembrie 2019, aceasta rezumându-se la a afirma că Legea nr. 101/2016, Legea nr. 212/2018 și decizia nr. 40/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu sunt aplicabile în speță.

Referitor la cele reținute de către instanța de apel, precizează că nu a invocat aplicabilitatea directă a Legii nr. 101/2016 sau a deciziei nr. 40/2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție ci, a solicitat ca, în raport de modul în care Legea nr. 554/2004 și Legea nr. 101/2016 au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, o analiză similară celei realizate de Înalta Curte de Casație și Justiție să fie efectuată în cauza pendinte.

Mai arată pârâta că motivarea unei soluții fără a lua în calcul toate argumentele expuse în cadrul cererii echivalează cu o nemotivare și încalcă dreptul la un proces echitabil și obligația judecătorului de a stărui pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, astfel cum aceasta este prevăzută de dispozițiile art. 22 C. proc. civ.

Totodată, pârâta susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile Legii nr. 212/2018 și ale art. 2 alin. (1) lit. c)

1

, art. 8 alin. (2), art. 8 alin. (3), art. 18 și art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale Legii nr. 212/2018.

În argumentare, arată că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 14.01.2019, iar Legea nr. 212/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 30.07.2018, astfel că aceasta din urmă este aplicabilă în speța dedusă judecății.

De asemenea, critică și faptul că instanța de apel a reținut că pretențiile deduse judecății derivă dintr-un contract de închiriere care, deși poate fi calificat ca și un contract administrativ, nu este guvernat de Legea nr. 101/2016 și de Legea nr. 212/2018.

Relativ la această critică învederează că instanța de fond a reținut în mod explicit că pretențiile deduse judecății rezultă dintr-un contract administrativ, calificând deci acest contract. Niciuna dintre părți nu a criticat aceasta statuare în apel și, totuși, instanța de apel nu pare să recunoască aceasta dezlegare, deși ea se impune, cu autoritate de lucru judecat.

Menționează că aceste critici sunt relevante în contextul în care instanța trebuie să stabilească dreptul procedural aplicabil speței.

Așadar, dacă instanța de recurs va considera că motivarea Curții de Apel Brașov este suficientă pentru o analiză a raționamentului juridic, arată că soluția instanței de apel este nelegală, întrucât dreptul procedural aplicabil litigiului este cel stabilit de Legea nr. 554/2004, lege specială și nu de C. proc. civ.

În acest sens arată că art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018) nu exclude (nici explicit, nici implicit) judecarea cauzei în raport de procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, ci doar atribuie aceste litigii în competența instanțelor de drept comun. Fiind o normă specială, aceasta este de strictă interpretare. Atât timp cât procedura de judecată prevăzută în legea specială nu a fost explicit exclusă, nu se poate susține aplicabilitatea dreptului comun.

Dacă instanța de apel ar fi aplicat în mod corect prevederile legale indicate, ar fi observat că din interpretarea lor sistematică rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modificarea procedurii de judecată a cererilor întrucât:

- art. 8 alin. (3) prevede că în soluționarea litigiilor prevăzute de alin. (2) al aceluiași articol prevalează interesul public față de libertatea contractuală, fără să distingă între litigii care decurg din încheierea, anularea sau executarea contractelor administrative;

- nu se prevede nicio soluție pentru situația în care instanța de drept comun este chemată să se pronunțe asupra executării unor clauze ce sunt incluse în partea reglementară a contractului administrativ, când în mod evident nu se poate susține că procedura de soluționare a litigiilor este cea de drept comun;

- art. 18 se referă generic la "instanță", fără a distinge între instanțele de drept comun și cele de contencios administrativ și, la alin. (4), prevede posibilitatea instanței de a impune uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații sau de a obliga la plata daunelor materiale sau morale, soluții specifice litigiilor ce decurg din executarea contractelor;

- art. 20 nu distinge între hotărârile pronunțate de instanța de contencios administrativ și instanța de drept comun și nici nu reglementează o altă cale de atac specifică pentru litigiile prevăzute la art. 8 alin. (2) ultima teză;

- din expunerea de motive rezultă foarte clar că legiuitorul a avut în vedere doar modificarea instanțelor competente nu și a procedurii de judecată;

- acolo unde legiuitorul a considerat că o normă de procedură nu se mai aplică executării contractelor administrative, aceasta a fost abrogată explicit, cum este cazul procedurii prealabile ce nu mai este obligatorie pentru acest gen de litigii.

Din perspectiva arătată, subliniază importanța argumentelor reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 40/2020 și posibilitatea de a le aplica corespunzător și situației create de intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018.

Conchide în sensul că încheierea atacată încalcă norme de drept procedural imperative, sens în care ea este nulă în raport de art. 176 pct. 6 din C. proc. civ., întrucât judecarea procesului în baza unei alte norme procedurale decât cea aplicabilă reprezintă încălcarea unei condiții extrinseci a actului de procedură ce nu poate fi reparată decât prin constatarea nulității actului și rejudecarea cererii cu aplicarea dreptului procedural corect.

În eventualitatea în care s-ar impune demonstrarea unei vătămări, acceptându-se existența unei nulități condiționate, reglementate de art. 175 din C. proc. civ., această vătămare este evidentă, în sensul că pârâta A. S.R.L. nu a beneficiat de un litigiu judecat în baza legii contenciosului administrativ, în două cicluri procesuale (în loc de trei) și nu a beneficiat de căile de atac specifice acestei proceduri (art. 21 din Legea nr. 554/2004) și de procedura specifică de punere în executare a hotărârilor.

În drept, recursul pârâtei a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 793/AP din 30 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. PRIN SUCURSALA REGIONALA CF BRAȘOV a declarat recurs.

Recurenta-reclamantă susține că, involuntar, Curtea de Apel Brașov a săvârșit o eroare în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată, în raport cu materialul existent la data pronunțării deciziei civile nr. 793/AP în dosarul nr. x/2019, respectiv 30.09.2020.

De asemenea, prin prezentarea unor ample considerente vizând situația de fapt, recurenta subliniază că instanța de control judiciar nu a luat în considerare faptul că, la momentul prăbușirii podului, linia neinteroperabilă Hărman - Întorsura Buzăului era închiriată de S.C. A. S.R.L în baza contractului de închiriere nr. x/03.08.2004, modificat și completat prin cele 6 acte adiționale și ca atare, era obligația intimatei să îndepărteze materialele rămase în albia râului Tărlung, după prăbușirea podului de la km. c.f. x+318, de pe secția de circulație 317 Hărman-întorsura Buzăului, obligație ce a fost cuprinsă în Planul de măsuri de remediere a neconformităților, ca urmare a adresei nr. x/03.08.2018 emisă de Administrația Națională "Apele Romane", Administrația Bazinală Olt, Sistemul de Gospodărire a Apelor Brașov.

Arată aceasta că planul de măsuri a fost întocmit în urma întrunirii reprezentanților părților, implicate în acțiunea de preluare a secției de circulație neinteroperabile Hărman-întorsura Buzăului, ce a avut ca obiectiv analizarea tuturor neregulilor constatate de comisiile de inventariere a stării tehnice, aferente secției de circulație mai sus menționată.

Mai arată recurenta că prăbușirea podului a produs o serie de consecințe pentru mediu, respectiv pentru râul Tărlung, blocând parțial albia acestuia, împrejurare de natură a crea o stare de pericol în cazul producerii unor evenimente meteorologice de același gen ca și cele din vara anului 2018 și de natură a modifica starea naturală a râului Tărlung.

De asemenea, critică hotărârea atacată susținând că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că, în situația în care prăbușirea podului s-a produs din cauza forței majore, conform dispozițiilor art. 10.2. alin. (2) din contractul de închiriere nr. x/68 încheiat în data de 03.08.2004 între părți, partea care invocă forța majoră (în speța de față intimata A. S.R.L.) avea obligația de a lua orice măsuri în vederea limitării consecințelor.

Ca atare, având în vedere dispozițiile contractuale menționate, intimata A. S.R.L. Brașov avea obligația de a lua orice măsură în vederea limitării consecințelor prăbușirii podului de la km c.f. x+318 de pe secția de circulație 317 Harman-întorsura Buzăului și, implicit, avea obligația de a elibera secțiunea de scurgere a albiei râului Tărlung prin îndepărtarea cantității de material provenit din prăbușirea podului.

Totodată, în concordanță cu dispozițiile art. 7.1, intimata avea obligația de a întreține, repara și exploata bunurile care fac obiectul contractului, cu diligența unui bun proprietar, de a programa și a executa lucrările de întreținere și repararea a liniilor CF, instalațiilor SCB și de electrificare, instalațiilor TTR, clădirilor, altor construcții și echipamente aferente, conform instrucțiilor și reglementărilor în vigoare la CNCF "CFR" S.A, precum și de a asigura curățenia, deratizarea, igienizarea, salubrizarea spațiilor și terenurilor aferente bunurilor care fac obiectul închirierii.

Mai mult decât atât, intimata avea obligația să asigure respectarea reglementărilor legale privind protecția mediului, conform convenției pe linie de protecția mediului, anexă la contractual de închiriere, iar în cazul nerespectării cerințelor legale de protecție a mediului, urmând a suporta sancțiunile stabilite de autoritățile de mediu, inclusiv costurile pentru repararea prejudiciului și înlăturarea urmărilor produse de acesta.

Mai mult decât atât, în cuprinsul convenției pe linie de protecția mediului, la pct. 2.3. alin. (11) - este prevăzută obligația intimatei ca la încetarea raporturilor contractuale, să predea suprafețele temporar ocupate, în bună stare în ceea ce privește mediul.

Față de cele menționate, rezultă fără echivoc faptul ca intimata A. S.R.L. - în calitate de locatar și gestionar de infrastructură, avea obligația ca imediat după prăbușirea podului, să execute lucrările de îndepărtare a resturilor de beton ale podului, în scopul asigurării secțiunii de scurgere a albiei râului Tărlung, ținând cont de faptul că la momentul prăbușirii podului - respectiv în 30.06.2018 - contractul de închiriere nr. x/03.08.2004 era încă în vigoare, durata acestuia încetând la data de 03.08.2018 - astfel cum reiese și din adresa x nr. 1665/S/11.07.2018.

Învederează recurenta că în mod corect prima instanță a reținut că, în privința legii aplicabile contractului, sunt incidente dispozițiile art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

În acest context, arată că modificarea cea mai importantă a contractului s-a produs prin actul adițional nr. x din 19.08.2014 la contractul de închiriere nr. x/03.08.2004, dată la care era intrat în vigoare noul C. civ., astfel încât, față de dispozițiile legale citate, modificările aduse prin acest act adițional sunt supuse dispozițiilor noului C. civ., iar celelalte sunt supuse C. civ. de la 1864.

Drept urmare, în mod corect, potrivit instanței de fond, nu se poate reține că întregul litigiu este supus dispozițiilor noului C. civ.

Recurenta face trimitere la prevederile art. 969 și a art. 1073 din vechiul C. civ. și, respectiv, la art. 1.270 alin. (1) și art. 1.350 din noul C. civ.

Recursul reclamantei nu a fost întemeiat în drept.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, constatarea nulității recursului declarat de către COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. PRIN SUCURSALA REGIONALĂ CF BRAȘOV și, pe fond, respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare în cuprinsul căreia a combătut susținerile pârâtei, învederând incidența în cauză a motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. PRIN SUCURSALA REGIONALA CF BRAȘOV împotriva deciziei civile nr. 793/AP din 30 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurenta-reclamantă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) statuând sancțiunea nulității pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul legii de procedură anterioare sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că, în răspunsul la întâmpinare depus la dosar, recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Casarea unei hotărâri, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că, deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susținând nemotivarea hotărârii recurate, criticile la adresa deciziei atacate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, fără a fi formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel.

Întreaga argumentare a recurentei-reclamante vizează modalitatea de apreciere a materialului probator de către instanța de apel, în raport de care a fost înlăturată răspunderea civilă contractuală a intimatei, ca urmare a intervenirii forței majore, aspecte ce necesită o reevaluare a situației de fapt, care vizează netemeinicia și care nu mai pot fi reanalizate în această etapă procesuală.

Recurenta-reclamantă tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerințe care nu au fost respectate de către recurenta-reclamantă.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. PRIN SUCURSALA REGIONALA CF BRAȘOV împotriva deciziei civile nr. 793/AP din 30 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva încheierii din 21 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte constată următoarele:

O primă critică vizează nemotivarea încheierii din 21 septembrie 2020, din perspectiva faptului că nu au fost respinse, motivat, criticile formulate împotriva încheierii din 21 noiembrie 2019.

Procedând la analiza motivului de recurs menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a porni de la premisa că obligația de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, corelativ cu obligația instanței ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Astfel, judecătorii au obligația, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părților implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care își întemeiază soluția, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de-a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate și analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-și găsească rațiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Expunerea considerentelor reprezintă garanția că hotărârea pronunțată reprezintă rezultatul unui raționament logico-judiciar, iar soluția nu a fost pronunțată într-un mod arbitrar și discreționar, și face în același timp posibilă realizarea de către instanța de apel a controlului judiciar, odată cu învestirea acesteia cu soluționarea căii de atac declarate împotriva hotărârii.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a analizat criticile apelantei și a expus propriile considerente în susținerea soluției pronunțate, astfel cum acestea se regăsesc la fila 87-verso paragraful 8 din încheierea recurată.

Așadar, faptul că instanța de apel a confirmat, în urma analizei proprii, raționamentul primei instanțe și a concluzionat că dispozițiile Legii nr. 101/2016 și ale Legii nr. 212/2018, precum și decizia nr. 40/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu sunt aplicabile speței pentru a califica calea de atac ca fiind recursul și nu apelul, nu se circumscrie motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor sale, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Un alt motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită dispozițiilor procedurale aplicabile litigiului, respectiv legea generală - C. proc. civ., în loc de legea specială a cărei incidență o invocă în cauză - Legea nr. 554/2004.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Critica recurentei-pârâte nu poate fi reținută.

Înalta Curte reține că la 3 august 2004, între Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - în calitate de locator și A. S.R.L. - în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de închiriere a secției de circulație Hărman-Întorsura Buzăului nr. 9/68.

În raport de acest contract, curtea de apel a statuat că poate fi calificat ca și un contract administrativ, astfel că instanța nu a infirmat dezlegarea dată de prima instanță sub acest aspect, care, astfel cum susține recurenta-pârâtă, nu a fost contestat de părți, dobândind autoritate de lucru judecat.

Totodată, Înalta Curte reține că art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018, statuează că:

"Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Statuând prin norma de drept menționată că aceste litigii nu mai sunt de competența secției de contencios administrative, ci de competența instanței de drept comun, fără vreo derogare în ceea ce regimul căilor de atac, rezultă că hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal este supusă atât apelului, cât și recursului.

Totodată, statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din decizia nr. 40/2020, nu sunt incidente în cauză, în condițiile în care analiza Înaltei Curți în decizia menționată vizează interpretarea și aplicarea art. 55 alin. (3), raportat la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice).

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva încheierii din 21 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. PRIN SUCURSALA REGIONALA CF BRAȘOV împotriva deciziei civile nr. 793/AP din 30 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva încheierii din 21 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2021.