ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1253/2021

Ședința publică din data de 2 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. RC CF-TRANS S.R.L., să se dispună obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 2.494.242,66 RON, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, reprezentând daune interese compensatorii la care societatea reclamantă este îndreptățită ca urmare a prejudiciului suferit odată cu rezilierea Contractului încheiat între părți, intervenită din culpa exclusivă a pârâtei care nu a executat în totalitate obligațiile contractuale asumate; dobânzile legale aferente sumei precizate la pct. 1, pentru intervalul cuprins între data la care reclamanta avea dreptul de a pretinde și încasa daunele interese și data introducerii prezentei cereri, precum și în continuare până la data lății efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 82/2018 din data de 21 mai 2018, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara și, în consecință:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara în contradictoriu cu pârâta S.C. RC - CF Trans S.R.L..".

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a menționat, în esență, următoarele:

Instanța de fond a admis, în mod greșit, excepția lipsei calității procesuale active a Compania Națională de Căi Ferate S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara, fără ca această excepție să fi fost invocată de către pârâtă sau instanță din oficiu și fără ca să fi fost pusă în discuția părților, încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Se mai arată că nu este competentă material instanța de contencios să judece prezenta cauză, contractul de închiriere nr. x/2014 nefiind un contract administrativ, ci un contract de drept comun încheiat între profesioniști.

Totodată, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta apreciază că instanța de fond reține excepția lipsei calității procesuale active a Compania Națională de Căi Ferate S.A. București - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara arătând că cererea a fost semnată de către reprezentantul legal al societății, respectiv dl. Ing. A., ocupând funcția de Director al Sucursalei Regionale CF Timișoara. De asemenea, nu a fost formulată în nume propriu, ci în numele CNCF CFR S.A. București.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25 septembrie 2018, răspunde intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prelabil, Înalta Curte arată că în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispoziilor legale", nu este incident în cauză.

Astfel, se poate susține că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale atunci când completul de judecată nu a fost constituit în mod legal, în sensul că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Or, în speță, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara invocând necompetența materială a instanței de contencios administrativ este clară încadrarea acestui motiv de casare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Față de acest motiv de casare, Înalta Curte îl va respinge ca neîntemeiat reținând că recurenta nu a invocat necompetența materială a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, cu respectarea exigențelor dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora excepția necompetenței materiale trebuia invocată de către parte la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în față primei instanțe și pot pune concluzii. Or, în speța, din analiza înscrisurilor existente în dosarul de fond rezultă cu claritate că reclamanta nu a invocat excepția anterior menționată, aceasta fiind invocată de către pârâtă prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond.

În analiza acestei excepții, prima instanță a reținut, în mod corect, natura administrativă a contractului din care decurg pretențiile Sucursalei Timișoara.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar nu poate proceda la analiza unor motive de nelegalitate noi, neinvocate în fața instanței de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului cu respectarea condițiilor și termenelor prevăzute de C. proc. civ.. Atât timp cât reclamanta nu a îndeplinit rigorile procedurale ale învestirii instanței de judecată cu o pretenție distinctă de verificat în calea acțiunii judiciare, referitoare la necompetența materială a instanței de contencios, întrucât acestea nu au făcut obiectul analizei la fond, aceste critici de nelegalitate nu pot face nici obiectul cercetării în recurs.

Referitor la celelalte critici ale reclamantei, Înalta curte are în vedere că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. RC CF-TRANS S.R.L., să se dispună obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 2.494.242,66 RON, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, reprezentând daune interese compensatorii la care societatea reclamantă este îndreptățită ca urmare a prejudiciului suferit odată cu rezilierea Contractului încheiat între părți, intervenită din culpa exclusivă a pârâtei care nu a executat în totalitate obligațiile contractuale asumate; dobânzile legale aferente sumei precizate la pct. 1, pentru intervalul cuprins între data la care reclamanta avea dreptul de a pretinde și încasa daunele interese și data introducerii prezentei cereri, precum și în continuare până la data lății efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 82/2018 din data de 21 mai 2018, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara în contradictoriu cu pârâta S.C. RC - CF Trans S.R.L..

Soluționând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, s-a reținut că reclamanta prin acțiune a solicitat plata unor daune interese compensatorii urmare prejudiciului suferit odată cu rezilierea contractului de închiriere cadru a grupului de secții de circulație nr. 6 Timișoara RUIC nr. 94/4.09.2014 .

Părțile acestui contract, astfel cum rezultă din Cap I "Părțile contractante" sunt: Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., înființată prin H.G. nr. 581/1998, reprezentată de Director General C. și Director General Adjunct Economic D., prin Sucursala Regională CF Timișoara, reprezentată prin director A. și Contabil Sef E., în calitate de locator; S.C. B. S.R.L., în calitate de locatar.

Obiectul contractului l-a constituit închirierea grupului de secții de circulație nr. 6, alcătuit din secțiile Nădab - Grăniceri, Timișoara Nord - Jimbolia, Timișoara Nord - Timișoara Vest, care aparține infrastructurii feroviare inoperabile.

Părțile au convenit, conform art. 19.1 din contract - dosar fond Tribunalul Brașov, că în interpretarea obligațiilor contractuale, precum și pentru aplicarea eventualelor prevederi nereglementate prin contract, să se aplice dispozițiile H.G. nr. 643/2011 prin care s-au aprobat condițiile de închiriere de către Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. a unor părți ale infrastructurii feroviare neinteroperabile, precum și gestionarea acestora.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor H.G. nr. 581/1998 privind înființarea Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., CFR este organizată pe trei nivele; central, regional și subunități de bază. În temeiul art. 1 alin. (3) din acest act normativ CFR a înființat sucursale regionale, între care și Sucursala Regională CF Timișoara.

Așadar, Sucursala Regională CF Timișoara este organizată de sine-stătător, fiind înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. x/2003 și având cod unic de înregistrare CUI x, directorul de sucursală A. are calitatea de împuternicit sucursală.

Deopotrivă, Compania Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., este o persoana juridică distinctă înființată prin H.G. nr. 581/1998, astfel cum s-a arătat în precedent, înmatriculată la Registrul Comerțului sub x și având cod unic de înregistrare CUI x.

Or, Compania Naționale de Căi Ferate "C.F.R." S.A., nu a formulat cererea de chemare în judecată în nume propriu, ori prin intermediul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a formulat acțiunea în nume propriu, astfel cum rezultă din cererea cu care a învestit instanța de fond dosar fond, respectiv, Subscrisa, Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." SA- Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara înmatriculată la Registrul Comerțului sub x și având cod unic de înregistrare CUI x...în contradictoriu ...", semnând în consecință.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată în nume propriu, astfel că reclamanta nu justifică calitatea procesual activă.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 32 din C. proc. civ., printre condițiile de exercitare a acțiunii civile, autorul cererii trebuie să aibă calitate procesuală. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, așa cum acesta este dedus judecății".

În speță se constată că Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara nu este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara împotriva sentinței nr. 82/2018 din data de 21 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara împotriva sentinței nr. 82/2018 din data de 21 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2021.