ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2107/2024

HOTĂRÂRE

09.10.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2107/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 9 octombrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 06.03.2023, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., prin Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B., C. evacuarea acestora din locuința de serviciu situată în sat Războieni Cetate, str. x, oraș Ocna Mureș nr. 233, județul Alba, ca urmare a rezilierii, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1272, art. 1831 alin. (1), art. 1832 alin. (2) C. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 6130/23.06.2024, Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aiud.

A reținut instanța că în speță pârâtul are calitatea de consumator, contractul de închiriere fiind încheiat de acesta în scopuri din afara vreunei activități comerciale, industriale, sau de producție, artizanale sau liberare, iar reclamanta are calitatea de profesionist, acționând în cadrul activității sale comerciale. Totodată, nu s-a făcut dovada încheierii unei convenții de alegere a instanței competente, care să îndeplinească exigențele art. 126 C. proc. civ., astfel că, având în vedere că domiciliul pârâtului se află în sat Războieni Cetate, str. x, oraș Ocna Mureș nr. 233, județul Alba, Judecătoria Brașov nu este competentă să judece prezenta cauză. Faptul că în contractul încheiat între părți, la art. 21, se prevede că instanța competentă este cea de la sediul locatorului, nu înseamnă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 126 alin. (2) C. proc. civ., părțile putând încheia o convenție de alegere a competenței numai "după nașterea dreptului la despăgubire". Pe de altă parte, sediul locatorului este situat în București, potrivit mențiunilor din cuprinsul contractului de închiriere, Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov fiind doar unitatea reprezentantă de încheiere a contractului.

Astfel, în cauză, nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că pârâtul ar fi convenit cu reclamanta, după nașterea dreptului la despăgubire, atribuirea competenței teritoriale către Judecătoria Brașov.

Prin sentința nr. 914/05.07.2024, Judecătoria Aiud a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brașov, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că raporturile contractuale dintre reclamantă și pârâtul A. nu intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, întrucât contractul de închiriere încheiat între părți este un contract civil, nu este grefat pe raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un profesionist (reclamanta) și un consumator (pârâtul), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul A. este salariat al reclamantei, contractul de închiriere are ca obiect imobilul situat în sat Războieni-Cetate, stația CF Războieni, Str. x, Nr. 208, Km CFR 433+150, județul Alba, ce a fost închiriat, ca locuință de serviciu, de pârâtul A., în virtutea calității de salariat al reclamantei, astfel că nu se poate susține că a acționat în scopuri din afara activității sale comerciale, fiind evidentă relația angajator-angajat, contractul fiind grefat pe raportul juridic de muncă existent între părți .

Totodată, reclamanta nu a acționat în calitate de profesionist care "vinde", oricărei persoane interesate, servicii de închiriere a locuințelor, în scopul realizării de profit. Reclamanta a acționat în calitate de angajator al pârâtului, asigurându-i acestuia o facilitate specifică raporturilor de muncă, prin închirierea unui imobil cu destinația de locuință de serviciu.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 121 C. proc. civ. "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile."

De asemenea, art. 126 C. proc. civ. prevede că "(1) Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

(2) În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă."

Definirea noțiunilor de consumator și de profesionist se regăsesc în art. 2 din Legea nr. 193/2000:

"(1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

(2) Prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia."

Reclamanta a solicitat evacuarea pârâtului din imobilul închiriat acestuia (conform contractului nr. x/2019 încheiat pe o perioadă de 5 ani, respectiv 01.08.2019-31.07.2024) cu titlu de locuință de serviciu, pentru neîndeplinirea obligației de plată a chiriei, aspect ce a condus la rezilierea contractului începând cu data de 01.10.2021, fiind emisă Nota de reziliere nr. x/07.10.2021.

Față de împrejurarea că pârâtul este angajatul reclamantei, iar imobilul obiect al contractului de închiriere a fost pus la dispoziția sa în această modalitate, cu titlu de locuință de serviciu, Înalta Curte constată că dispozițiile legale anterior menționate, care reglementează raporturile dintre consumatori și profesioniști, la care a făcut ample referiri una dintre instanțele aflate în conflict negativ, nu sunt aplicabile cauzei pendinte. Aceasta întrucât între părți nu s-au derulat relații contractuale specifice raporturilor juridice dintre consumatori și profesioniști, ci închirierea spațiului de locuit s-a realizat în virtutea raporturilor de muncă în cadrul cărora reclamanta avea calitatea de angajator, iar pârâtul de angajat. Reclamanta nu a acționat în calitate de profesionist, care vinde ceva unui consumator, ci de angajator care asigură angajatului său o facilitate specifică raporturilor de muncă.

Totodată, este de observat că la art. 21 din contractul de închiriere, părțile au inserat în contract o clauză atributivă de competență potrivit căreia eventualele neînțelegeri în legătură cu interpretarea sau aplicarea contractului se vor soluționa pe cale amiabilă sau, după caz, de instanța de la sediul locatorului, în speță Judecătoria Brașov. O astfel de clauză are drept consecință prorogarea voluntară de competență reglementată de art. 126 C. proc. civ., conform căruia:

"(1) Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă." Alin. 2 al acestui articol, potrivit căruia "În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.", nu este aplicabil, câtă vreme, așa cum s-a arătat, în cauză nu este vorba de raporturi între profesioniști și consumatori, ci de raporturi juridice de muncă.

În atare situație e suficientă invocarea, de către reclamant, a contractului, ca reprezentând cauza cererii, pentru a se stabili competența în raport de clauzele acestuia, așa cum în cauză s-a și realizat, prin introducerea acțiunii pe rolul Judecătoriei Brașov, ca instanță de la sediul locatorului (reclamanta), conform clauzei contractuale atributive de competență.

Astfel, întrucât clauza atributivă de competență indică drept instanță competentă în soluționarea diferendelor dintre părți, instanța de la sediul locatorului (reclamanta din prezenta cauză), care se află în municipiul Brașov, localitate aflată în raza teritorială a Judecătoriei Brașov, iar pârâții nu au invocat excepția de necompetență teritorială, care a fost invocată, din oficiu, de către instanță, Judecătoria Brașov rămâne învestită legal cu soluționarea pricinii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brașov.