ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1991/2024

HOTĂRÂRE
25.09.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1991/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea de chemare în judecată având ca obiect "contestație la executare" înregistrată la data de 10.02.2023 pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. de dosar x/2023, contestatorul A. a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu intimații B. și C. S.A., să dispună repunerea sa în termenul de formulare a contestației la executare, anularea actelor de executare din dosarul execuțional nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc "D." și întoarcerea executării silite.

Prin sentința civilă nr. 4171/15.06.2023, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Buftea, reținând, în esență, incidența prevederilor art. 650 C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării organului de executare silită, 01.11.2023, precum și Decizia RIL nr. 20/2021 și faptul că încuviințarea executării silite a fost dată de Judecătoria Buftea.

Prin sentința civilă nr. 11020/04.12.2023, Judecătoria Buftea, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Ploiești, reținând, în esență, faptul că se contestă numai actele de întocmite în scopul vânzării silite a imobilului, situat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Ploiești și, în raport cu prev. art. 714 alin. (2) C. proc. civ. și art. 116 C. proc. civ., a reținut competența acestei din urmă instanțe.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Buftea a suspendat judecata și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Ploiești.

Înalta Curte reține că prezenta cauză civilă prezintă particularitatea că se supune normelor de procedură civilă reglementate de C. proc. civ., în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. - "Dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.", coroborat cu art. 622 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul începerii executării silite contestate în prezenta cauză, respectiv 01.11.2013 - "În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.".

În continuare, instanța are în vedere dispozițiile art. 650 din C. proc. civ., în versiunea în vigoare la data sesizării organului de executare silită, 16.09.2021, care statuează că "(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar potrivit art. 714 alin. (2) paragraful al doilea, "(2) În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului."

În acest sens, se reține aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 20/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii care a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel..", reținându-se în paragrafele 70-72 următoarele:

"70. (…) poate observa că încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În situația particulară a speței, atât instanța de la locul situării imobilului, cât și cea din circumscripția în care se află biroul executorului judecătoresc care face executarea este Judecătoria Ploiești. În schimb, instanța care a încuviințat executarea a fost Judecătoria Buftea.

Aplicând normele incidente în cauză și decizia în interesul legii, competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Ploiești, ca instanță de la locul situării imobilului, întrucât în cauză sunt contestate doar actele de executare întocmite în scopul vânzării silite a imobilului reprezentat de terenul intravilan, situat pe raza localității Brazi, aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Ploiești, astfel că aceasta din urmă devine competentă ca instanță echivalentă instanței de executare, care va fi competentă să soluționeze contestația la executare în raport cu locul situării imobilului.

Față de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial a soluționa contestația la executare este Judecătoria Ploiești.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1097/2022
Ședința publică din data de 18 mai 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 16 iulie 202
ÎCCJ 2022-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 602/2022
Ședința publică din data de 22 martie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la
ÎCCJ 2023-05-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1148/2023
Ședința publică din data de 10 mai 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30.05.2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, secția Civilă, contestatoarea A. a solici
ÎCCJ 2023-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2309/2023
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă la 22
ÎCCJ 2023-02-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 355/2023
declinare de competență, Judecătoria Buftea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 18708 din 20 decembrie 2022 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Jude
Sursă