ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1097/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 16 iulie 2021, sub numărul x/2021, contestatorului A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B., contestație la executare împotriva executării silite demarate împotriva sa în cadrul dosarului execuțional nr. x/2016 al C., solicitând lămurirea titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. x/10.01.2011 și nr. y/11.01.2011, sub aspectul constatării caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de gestiune anual asupra soldului creditului și dobânda penalizatoare.

2.1. Prin sentința civilă nr. 16380 din 18 noiembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Buftea, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este instanța de la domiciliul debitorului și, constatând că debitorul are domiciliul în jud. Prahova, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Ploiești.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă nr. 1038 din 09 februarie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., precum și incidența dezlegărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, date prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată în recurs în interesul legii, conform cărora instanța de executare este instanța care a încuviințat executarea.

Totodată, a reținut că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea a fost invocată de abia la al doilea termen de judecată, cu ignorarea termenului legal de invocare a acesteia.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Buftea și Judecătoria Ploiești.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie contestația la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., împotriva executării silite demarate împotriva sa, în cadrul dosarului execuțional nr. x/2016 al C., contestatorul solicitând lămurirea titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr x/10.01.2011 și nr. y/11.01.2011 sub aspectul constatării caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de gestiune anual asupra soldului creditului și dobânda penalizatoare.

Conflictul ivit între cele două judecătorii, care și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, este consecința aplicării acelorași dispoziții legale, respectiv art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului și ale dosarului execuțional nr. x/2016 al BEJ C., Judecătoria Buftea este cea care a încuviințat executarea împotriva debitorului A..

Potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Aplicând pentru identitate de raționament aceste statuări și în speța de față, se reține că în ceea ce privește competența de soluționare a contestației la executare, competența instanței de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu cereri sau incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, precum contestația la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Buftea, nefiind incidentă o ipoteză de excepție, în sensul art. 651 alin. (3), teza finală din C. proc. civ., care să justifice determinarea competenței în speță, în raport de alte criterii, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat executarea silită, și anume Judecătoria Buftea, ca instanță de executare.

Totodată, nu poate fi ignorat faptul că, Judecătoria Buftea a invocat excepția necompetenței teritoriale, la al doilea termen de judecată, cu ignorarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Buftea este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.