ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 602/2022

HOTĂRÂRE
22.03.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 602/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 22 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 04 iunie 2021, sub numărul x/2021, contestatorul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimata A., a contestat actele de executare silită în dosarul nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc B.. A solicitat anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional anterior menționat, inclusiv a încheierii de numire expert, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a prezentei contestații.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 656-657, art. 670, art. 712-art. 720 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 7376 din data de 5 octombrie 2021, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Instanța a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar conform art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, dup caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În speță, sediul debitorului contestator se află în București.

A conchis că, în temeiul dispozițiilor legale anterior menționate, competența de soluționare a contestației la executare revine judecătoriei în circumscripția căreia își are sediul debitorul la data începerii executării silite, în speță, Judecătoria Sectorului 5 București.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 1185 din 14 februarie 2022 a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

A reținut în cauză aplicabilitatea art. 127 alin. (2) C. proc. civ.. S-a constatat că, pe de o parte, sediul contestatorului este în sectorul 5 și această situație de fapt ar avea drept consecință reținerea competenței în calitate de instanță de executare și, pe de altă parte, la instanța superioară Judecătoriei Sectorului 5 București (respectiv Tribunalul București) își desfășoară activitatea de judecător intimata.

A conchis că, deși art. 127 alin. (2) C. proc. civ. instituie o formă de competență teritorială alternativă, contestatorul a făcut uz de posibilitatea prevăzută de a sesiza o instanță de același grad cu cea competentă teritorial (Judecătoria Sectorului 5 București), aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate (Curtea de Apel Ploiești) cu curtea de apel în a cărei rază teritorială se află instanța care ar fi fost competentă (Curte de apel București), sesizând astfel Judecătoria Ploiești. A mai reținut și considerentele Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul acțiunii îl constituie cererea înregistrată de contestatorul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimata A., prin care s-a solicitat anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc B..

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, în raport de aplicabilitatea sau nu în cauză a dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Art. 651 alin. (1) din același cod prevede că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.’’

Având în vedere că debitorul contestator Ministerul Justiției are, la data sesizării organului de executare, sediul în municipiul București, Înalta Curte reține că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Sectorului 5 București.

Înalta Curte nu poate reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., întrucât acestea instituie o competență facultativă, în sensul în care se prevede că, în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Or, în cauză, se constată că reclamantul Ministerul Justiției a optat dintru început pentru sesizarea Judecătoriei Ploiești, care nu-și putea declina competența în cauză prevalându-se de dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele înfățișate, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-23
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2309/2023
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă la 22
ÎCCJ 2024-02-29
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 594/2024
Ședința publică din data de 29 februarie 2024 După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sec
ÎCCJ 2021-06-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1346/2021
Ședința publică din data de 15 iunie 2021 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Cererea de chemare în judecată: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iu
ÎCCJ 2022-02-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 311/2022
Ședința publică din data de 09 februarie 2022 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, secția civilă, la data de 21 aprilie 2021, sub nr. x/
ÎCCJ 2022-06-23
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1479/2022
Ședința publică din data de 23 iunie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 23.03.2022 sub
Sursă