ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 355/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 355/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 28 februarie 2023
Asupra conflictului negativ de competență:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii deduse judecății
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 07 februarie 2022 sub nr. x/2022, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploiești, prin A.J.F.P. Prahova - Serviciul Orășenesc Boldești Scaeni, anularea anunțului privind înștiințarea de valorificare a bunurilor sechestrate prin vânzarea la licitație pentru terenul situat în Boldești - Scăeni, județul Prahova și anularea anunțului privind vânzarea pentru bunuri imobile din data de 14.01.2022, comunicat la data de 21.01.2022 și înregistrat la SFO Boldești Scăeni sub nr. x/14.01.2022.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 3781 din 16 mai 2022, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Pentru a hotărî astfel, în raport de prevderiel art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut că la data sesizării organului de executare domiciliul debitorului se afla în Balotești, județul Ilfov, conform somației aflate la fila x, localitate care, potrivit prevederilor H.G. nr. 337/1993, se flă în circumscripția Judecătoriei Buftea.
2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Buftea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 18708 din 20 decembrie 2022 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că dispozițiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ. instituie în favoarea creditorului o competență teritorială de ordine publică, dar alternativă între instanța de la domiciliul debitorului și instanța de la locul situării imobilului, în cauzele referitoare la executarea silită imobiliară.
În prezenta cauza, a constatat că atât Judecătoria Buftea (instanța de la domiciliul debitorului) cât și Judecătoria Ploiești (instanța de la locul situării imobilului) sunt deopotrivă competente.
Cum contestatorul a înțeles să introducă acțiunea la Judecătoria Ploiești, competența rămâne câștigată acestei instanțe, neimpunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei.
II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, în considerarea argumentelor ce succed:
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.
Înalta Curte constată că Judecătoria Ploiești și Judecătoria Buftea, secția civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a pricinii, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la dispozițiile legale incidente cauzei.
Astfel, Judecătoria Ploiești a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Buftea, secția civilă a apreciat că, în speță, competența de soluționare a cauzei este una alternativă, iar partea a înțeles să învestească instanța prevăzută de art. 714 alin. (2) C. proc. civ. și, ca atare, judecătoria aleasă de către contestator nu putea să dispună declinarea competenței.
Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă contestația la executare prin care contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploiești, prin A.J.F.P. Prahova - Serviciul Orășenesc Boldești Scaeni, anularea anunțului privind înștiințarea de valorificare a bunurilor sechestrate prin vânzarea la licitație pentru terenul situat în Boldești - Scăeni, județul Prahova și anularea anunțului privind vânzarea pentru bunuri imobile din data de 14.01.2022, comunicat la data de 21.01.2022 și înregistrat la SFO Boldești Scăeni sub nr. x/14.01.2022.
În drept, contestatorul și-a întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art. 250 Codul de procedură fiscală.
Potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (1) și (4) Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor acestui cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, contestația introducându-se la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (2) Codul de procedură fiscală, conform cărora dispozițiile de procedură fiscală se completează cu dispozițiile din C. civ. și C. proc. civ., instanța judecătorească competentă să soluționeze prezenta contestație la executare se stabilește în condițiile C. proc. civ.
Dispozițiile art. 712 alin. (1) C. proc. civ. stipulează în sensul că împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare, stabilită în temeiul art. 651 C. proc. civ., iar în cazul urmăririi silite a imobilelor, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului [alin. (2) al art. 714 C. proc. civ..].
Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 714 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că judecătoria de la locul situării imobilului devine competentă să soluționeze contestația la executare în situația în care imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, ipoteză care se regăsește în speță, întrucât debitorul figurează cu domiciliul în Balotești, județul Ilfov, localitate care se află în circumscripția teritorială a Curții de Apel București, iar bunul imobil urmărit silit se află în comuna Boldești-Scăeni, județul Prahova, aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Ploiești.
Totodată, Înalta Curte reține și prevederile art. 116 C. proc. civ., care prevăd că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.
În cauză, prin depunerea contestației la executare la Judecătoria Ploiești, contestatorul a ales între cele două instanțe deopotrivă competente și a stabilit astfel definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței în circumscripția căreia se situează imobilul urmărit silit, conform dispozițiilor art. 714 alin. (2) C. proc. civ.
Prin urmare, Judecătoria Ploiești, astfel învestită, nu mai putea invoca din oficiu necompetența sa teritorială și să dispună declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea altei instanțe, chiar și dacă aceasta era competentă a soluționa pricina.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, instanța competentă în raport de prevederile art. 714 alin. (2) C. proc. civ., aleasă de către contestator în temeiul dreptului recunoscut de art. 116 din același act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2023.