ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1987/2024

HOTĂRÂRE

25.09.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1987/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița sub nr. x/21.12.2022, creditoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea B. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 1.014 și urm. C. proc. civ., a solicitat instanței să dispună emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei, în sensul obligării acesteia la plata la plata sumei de 34.560 RON, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 1%/zi, calculate la valoarea prețului neachitat, de la data scadenței facturilor restante și până la plata lor efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr. 1125 din 21 decembrie 2023, Judecătoria Reșița a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș, reținând, în esență, că sunt incidente prevederile art. 1016 C. proc. civ., art. 107 C. proc. civ. și art. 15 din contractul de presări servicii dintre părți, că sediul debitoarei este pe raza localității Târgu Mureș, iar părțile au stabilit soluționarea litigiilor în competența instanțelor judecătorești din Târgu Mureș, astfel că Judecătoria Târgu Mureș este competentă să soluționeze ordonanța de plată.

Prin sentința civilă nr. 1863 din 13 mai 2024, Judecătoria Târgu Mureș, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Reșița, reținând, în esență, că în cauză, competența teritorială este de ordine privată și că nu a fost invocată prin întâmpinare și nici la primul termen la care părțile legal citate puteau pune concluzii, în raport de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. și Decizia RIL nr. 31/2019.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Târgu Mureș a suspendat judecata si a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze ordonanța de plată este Judecătoria Reșița, pentru următoarele considerente:

Cu privire la instanța competentă să judece cererea de emitere a unei ordonanțe de plată, dispozițiile art. 1.016 din C. proc. civ. prevăd următoarele:

"Dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță".

Așadar, pentru determinarea competenței teritoriale, sunt aplicabile regulile de drept comun prevăzute de art. 107 și următoarele din C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 din C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de felul necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Întrucât dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., aplicabile în cauză, sunt norme de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În procedura ordonanței de plată, așa cum reiese din cuprinsul dispozițiilor art. 1.019 alin. (3) din C. proc. civ., întâmpinarea este obligatorie.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că debitorul a depus întâmpinare, însă nu a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Reșița.

Prin urmare, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, fără a se putea dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

În acest sens, se reține aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 31/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii care a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..", reținându-se în paragrafele 68-72 următoarele:

"68. În al treilea rând, răspunsul la problema de drept contradictorie existentă în jurisprudența instanțelor naționale vizând posibilitatea instanței căreia i se declină competența de a analiza în ce măsură instanța care și-a declinat competența în favoarea sa a respectat și prevederile legale privind condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență nu poate fi decât acela că trebuie acordată această posibilitate instanței la care se declină competența, deoarece, în caz contrar, prevederile legale care reglementează condițiile și, mai ales, termenele de invocare a excepției de necompetență ar fi lipsite de orice eficiență.

69.

[…] având în vedere că declinarea de competență nu are caracter obligatoriu pentru instanța de trimitere, aceasta fiind, la rândul său, îndrituită să își verifice competența și, dacă este cazul, să se desesizeze în favoarea instanței pe care o consideră competentă.

71.

Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.

72.

Pe de altă parte, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară".

În ceea ce privește clauza atributivă din contract, fiind vorba de o competență teritorială relativă, neinvocarea de către pârât, în condițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., a excepției de necompetență teritorială prezumă împrejurarea că părțile au convenit tacit la prorogarea competenței în favoarea instanței sesizate, instanța de judecată neputând, în această situație, să își decline competența din oficiu.

În consecință, prin alegerea exprimată de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată, coroborată cu neinvocarea, de către pârât, a excepției de necompetență teritorială, Judecătoria Reșița a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Reșița, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) din C. proc. civ.