ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1877/2024

HOTĂRÂRE

18.09.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1877/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 24.03.2023 sub numărul x/2023, contestatoarea Curtea de Apel Ploiești a solicitat, în contradictoriu cu intimații A., B., C., D., E. și F., anularea actelor și formelor de executare pornite în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 640/21.02.2017 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia civilă nr. 2509/20.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2017 - acte emise în dosarul de executare nr. 779/2023 deschis de G..

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 4016 din data de 12.06.2023, Judecătoria Ploieși a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Făcând trimitere la prevederile art. 651 alin. (1) și art. 127 C. proc. civ., instanța a reținut că principiul unicității instanței de executare consacrat prin decizia nr. 20/2021 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu vizează situația din prezenta speță. Întrucât contestatoare este Curtea de Apel Ploiești, iar în calitate de intimați au fost chemați în judecată judecători din cadrul instanței contestatoare menționate, în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 127 alin. (1), alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ., care au caracter special în raport de cele ale art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) din același cod, iar aceste dispoziții nu au făcut obiectul interpretării instanței supreme în decizia amintită.

Analizând dezlegările Curții Constituționale din Decizia nr. 290/26.04.2018, instanța a apreciat că art. 127 C. proc. civ. instituie o prezumție legală de lipsă de aparență a imparțialității peste care nu se poate trece prin actul de voință al contestatoarei. Astfel, norma de competență este de ordine publică, de strictă interpretare și limitată aplicare, doar alegerea instanței de la una dintre curțile de apel învecinate este facultativă.

Având în vedere că, în cauză. contestatoare este Curtea de Apel Ploiești, iar contestația la executare a fost introdusă la Judecătoria Ploiești, care reprezintă o instanță inferioară celei dintâi, precum și faptul că intimații au calitatea de judecători care își exercită funcția în cadrul instanței superioare celei învestite cu soluționarea cauzei, instanța a apreciat că în speță se impune aplicarea art. 127 alin. (1), alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ. pentru stabilirea instanței competente să soluționeze litigiul.

2.2. Prin sentința nr. 7148 din data de 26.04.2024, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin încheierea din 23.02.2023 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2023 s-a dispus încuviințarea executării silite împotriva contestatoarei, Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în Mun. Ploiești, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 640/2017 din data de 21.02.2017 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr. x/2015 definitivă prin decizia civilă nr. 2509/2017 din data de 20.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosar nr. x/2017.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 651 C. proc. civ. și cu Deciziile în interesul legii nr. 20/2021 și nr. 27/2021 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a reținut că, în cauză, instanța de executare este Judecătoria Ploiești, acesteia revenindu-i și competența de soluționare a prezentei contestații la executare.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, pentru argumentele expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită a normelor de procedură în materia competenței teritoriale a instanței de executare, în soluționarea unei contestații la executare, sens în care Judecătoria Ploiești s-a raportat la prevederile art. 127 C. proc. civ., dată fiind calitatea de contestatoare, în cauză, a Curții de Apel Ploiești, precum și de intimați a judecătorilor din cadrul instanței contestatoare, în timp ce Judecătoria Sectorului 4 București a făcut aplicarea principiului unicității instanței de executare.

Prin încheierea din 23.02.2023 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2023 a fost admisă cererea formulată de petentul G. și a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 640/2017 din data de 21.02.2017 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr. x/2015 definitivă prin decizia civilă nr. 2509 din data de 20.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosar nr. x/2017, pornită la cererea intimaților din prezenta cauză, împotriva debitoarei contestatoare Curtea de Apel Ploiești.

Prin prezentul demers judiciar, contestatoare Curtea de Apel Ploiești a formulat contestație la executare împotriva actelor și formelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul G..

Conform Deciziei nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083/11.11.2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite este judecătoria care a încuviințat executarea silită, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "(...) ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care -exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu- toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni spre competența aceleiași instanțe de executare".

Întrucât, în cauză, instanța care a încuviințat executarea silită este Judecătoria Ploiești, în considerarea celor statuate prin Decizia în interesul legii nr. 20/2021, mai sus menționată, competența de soluționare a pricinii aparține acestei instanțe.

În egală măsură, concluzia conform căreia o singură instanță ar fi desemnată drept instanță de executare rezultă și din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) din C. proc. civ. de către instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluționa cererea, situație în care aceasta este ținută să trimită dosarul instanței competente, care devine astfel instanță de executare.

Referitor la considerentele instanței inițial învestite privind incidența prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste dispoziții legale puteau fi invocate la momentul sesizării Judecătoriei Ploiești cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite.

Totodată, normele art. 127 alin. (2) și alin. (2)

nu puteau fi valorificate de instanță, din oficiu, prin substituirea părții, în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe. În ipoteza prevăzută de acest text legal, excepția de necompetență teritorială este de ordine privată.

Caracterul facultativ al respectivelor norme rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă dorește să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege. În aceste condiții, întrucât norma de competență teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepției de necompetență de către instanța de judecată din oficiu și nici de către reclamant, ci numai de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Drept urmare, odată cu fixarea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea sa, Judecătoria Ploiești a dobândit calitatea de instanță de executare.

Față de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20/27.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și cum în cauză încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Ploiești, în favoarea acesteia se va stabili competența de soluționare a contestației la executare.